tag:blogger.com,1999:blog-30399117911236668472024-02-07T14:40:08.133+02:00Blog en miettesblog pentru varii <b>subiectivisme</b> in majoritatea timpului, dar <br>si <b>obiectiv</b>, din cand in cand.
Ma distrez, ma culturalizez, <br>ma bucur, ma mir si eu sau ma las intrigata de tara asta si de lumea in care traim in general. Pe cate unele din toate astea <br>le voi insira pe acest blog.Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.comBlogger622125tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-84394287984248088632017-10-24T00:09:00.000+03:002017-10-24T00:09:00.145+03:00My life must be vicious, ‘cause it surely is circular <span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;">What
are the chances of wearing sandals on the twenty-second day of October, in
Ploiesti ? </span></span><br />
<span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;">What are the chances of wearing the sandals that I bought, this May, in
Budapest, during a last gorgeous, generous, incredible autumn day ? </span></span><br />
<span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;">What are
the chances of sleeping on a late October night with the window open ? </span></span><br />
<span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;"><br /></span></span>
<span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;">And yet,
it did happen. Yesterday, on the last summer day of this autumn ;) No better
proof than the warm light of the air and the powerful green of the grass. </span></span><br />
<span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;">The chances were low, but still it happened. </span></span><br />
<span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;"><br /></span></span>
<span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;">Today summer is already gone, the most fabulous summer I’ve ever had. Oh, the miracle
of my life : travelling; travelling with my mind while not travelling with my
backpack. </span></span><br />
<span lang="EN-GB" style="font-family: Calibri, sans-serif; line-height: 115%;"><span style="font-size: large;">I keep coming back to places, people and emotions that keep me captive in a world of fantasy, my naive world for my grabbing, possessive soul. </span></span><br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgeHLDu9zi1wMs5iC16qOaYHUxJQDctOAL2Df01rT0Qcw2YDk8xK0Sf43oafETfwGOx3pRj-Ar2a0SZZoXrtopAWPdP_fKeUL_UvszlSBzH10KMtr8ms0DRrxG8sCy7-geGTh4OkkgI4B5g/s1600/DSCF5041.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1200" data-original-width="1600" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgeHLDu9zi1wMs5iC16qOaYHUxJQDctOAL2Df01rT0Qcw2YDk8xK0Sf43oafETfwGOx3pRj-Ar2a0SZZoXrtopAWPdP_fKeUL_UvszlSBzH10KMtr8ms0DRrxG8sCy7-geGTh4OkkgI4B5g/s320/DSCF5041.JPG" width="320" /></a></div>
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-55821032867898493532017-10-15T00:07:00.000+03:002017-10-15T00:07:48.790+03:00Sa ma bucur? Sa ma intristez?Azi, prima ieșire cu copiii mei, ca dirigintă.<br />
Am fost la kfc, apoi în parc la joacă, ba chiar timp de 3 ore ne-au permis cele 20 de grade să ne plimbăm fără jachete, ca și când abia ar fi început școala într-un început minunat de toamnă.<br />
Kfc-ul l-au ales copiii, normal, apoi parcul a venit firesc ca o condiție a mea de a ne de-toxifia după mâncarea fast-food pe care o afurisim la școală cu orice ocazie la ore.<br />
<br />
La final unul dintre copiii : "Doamna, asta e cea mai tare zi de când a început școala !"<br />
<br />
Și, știind că a fost sincer, chiar n-am știut dacă să mă bucur că am reușit să ne simțim atât de bine împreună și să colaborăm, să ne jucăm cu toții, fără injurii, fără bătăi,<br />
sau să mă întristez pentru că cea mai tare zi nu a fost una dintre cele de curs, din care să fi învățat ceva anume din ceea ce se tot străduie profesorul să îi învețe.<br />
<br />
Până la urmă am ales, ca întotdeauna, să păstrez perspectiva pozitivă. Și să sper că o vom putea repeta, cândva, și în cadrul unei ore de curs, plăcută și eficientă.<br />
<br />
În plus, cu ocazia asta, unul dintre băieței m-a întrebat "Doamna, chiar e adevărat că nu aveți copiii?"<br />
M-a mirat suspiciunea lui că nu i-aș fi spus adevărul atunci când am pretins a nu avea copii.<br />
Oare de unde și de ce suspiciunea lui? Ce anume să-l fi făcut oare să creadă că am totuși copii, dar n-am vrut să recunosc.<br />
Sunt curioasă acum, bănuiesc că are să rămână unul din misterele care îmi întrețin fascinația față de cei din jur, de reacțiile lor, uneori minunat de generoase, alteori dezastruos de egoiste.Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-7386455821913793292017-10-08T01:06:00.000+03:002017-10-08T01:06:33.983+03:00Mi-e dor! Atat! Din senin! Mi-e dor!Să presupunem că ești cu nervii la pământ din pricina veșnicului inamic - timpul și crizele sale; timpul în criză care continuă, într-un cerc vicios, să te crizeze.<br />
<br />
Să presupunem că e ora 11 noaptea, mai ai o mulțime de fișe de făcut pentru școala de a doua zi, simți cum controlul timpului, reacțiilor, emoțiilor începe să îți alunece printre degete.<br />
<br />
Și dintr-o dată primești un mesaj : "Mi-e dor de orele cu dumneavoastră, doamnă, mi-e dor de dumneavoastră."<br />
<br />
Probabil ăsta e, în ciuda tuturor contraargumentelor, ingredientul magic ce mă face să nu renunț la a fi profesoară, nici măcar după deprimantele experiențe din luna septembrie.<br />
Un mesaj de la un fost elev, o fostă elevă "doamnă, îmi amintesc ce mi-ați spus și am pus în aplicare, acum am încredere în mine."<br />
<br />
Să simți că ai făcut o diferență la un moment dat în viața cuiva, că acel cineva își mai amintește, după atâtea luni, de orele acelea din care ai sperat că va crește, că profita cumva mai târziu.<br />
<br />
E singurul combustibil care alimentează o energie aflată la limită!<br />
E tot ce ai vrea să auzi ca să poți continua.<br />
Ce poți să-ți dorești mai mult decât să-ți spună cineva, din senin, după doi ani, "Mi-e dor!" ?<br />
<br />
Simplu și delicat. Deci maxim de eficient.<br />
Și mie mi-e dor!Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-87932535639990722472017-09-30T02:07:00.000+03:002017-09-30T02:07:27.125+03:00Iubitul meu, molozul si cenzuraCă tot trăim pe aici prin România de patru săptămâni încoace vremuri ce se întrec în aberații,<br />
că tot mi-au venit cu controlul ginecologic la școală,<br />
că tot încep să se contureze semne îngrijorătoare ce-ar trebui să mă facă să plec, să fug, să gonesc din țară cât încă mai pot,<br />
<br />
mi-am amintit de o snoavă (reală), amuzant de ridicolă din vremurile comunismului<br />
(pentru că singurul mod de apărare mentală contra penibilului este hohotul de râs).<br />
<br />
Se dă următorul cântec, ce mi-e tare drag de altfel :<br />
<br />
<i>Iubitul meu de-aș face să răsară Un snop de maci peste câmpia ninsă</i><br />
<i>Iubirea ta care s-a stins din vară Ar mai putea să fie reaprinsă.</i><br />
<i>De-aș presăra din apa amintirii Cât vezi cu ochii nuferi albi și roz</i><br />
<i>Aș mai putea ca pasărea iubirii S-o smulg de sub un munte de moloz. </i><br />
<br />
Ei bine, după cutremurul din '77, partidul a interzis cântecul ăsta.<br />
Vă puteți seama de la ce i s-a tras bietului tangou pasional ?<br />
<br />
De la infamul cuvânt moloz, care devenise tabu după tragediile cutremurului.<br />
<br />
Încep să cred că istoria începe să se repete, ne întoarcem la soluții de-a dreptul penibile luate la probleme cât se poate de reale, doar ca să arătăm că am luat măsuri, că îndreptăm lucrurile și prevenim nenorocirile.<br />
<br />
ps. Dacă tot mi-am amintit de cântecul ăsta cu povestioara lui, am și o mare dilemă legată de el, care, probabil, se face în bună măsură responsabilă de magnetismul auditiv pe care îl exercită asupra mea.<br />
Ce mama dumneaei spune Stela Enache la refren ??<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe width="320" height="266" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/Khqk09xRAxA/0.jpg" src="https://www.youtube.com/embed/Khqk09xRAxA?feature=player_embedded" frameborder="0" allowfullscreen></iframe></div>
Că zău dacă pricep! Din seria englezii nu pricep ce se spune în cântecele în engleză, româncuța nu pricepe ce grăiesc românii în cântecele în română.<br />
<br />
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-81988680817620099002017-09-27T00:45:00.003+03:002017-09-27T00:45:45.348+03:00Eu si alte feluri, dar sigur nu oamenii meiAcum câteva zile spuneam că-n viață întâlnim oameni care ne învață și oameni care ne dezvață.<div>
De ambele soiuri de oameni am nevoie: îmi sunt utili și mă las modelată de ei, că până și cei care mă dez-vață sunt importanți.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Singurii pe care nu-i vreau în preajmă sunt cei de la care nu am ce învăța. </div>
<div>
Iar ăștia nu-s neapărat ignoranții, ci ignoranții-aroganți: </div>
<div>
cei care nici nu știu, care nici nu știu că nu știu și nici măcar nu le pasă dacă află că nu știu. </div>
<div>
O comoditate mentală pe care, uneori, mărturisesc, o invidiez. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Din sfera asta fac parte cei care nu pot pronunța cuvintele Nu știu. </div>
<div>
De mai multe ori am avut discuția asta contradictorie cu cineva care susține că e o rușine pentru un profesor să spună Nu știu. </div>
<div>
De tot atâtea ori i-am replicat că un profesor care pretinde că are toate răspunsurile e pentru mine în primul rând un impostor, iar în al doilea rând exemplu dublu-periculos pentru copii:</div>
<div>
- e posesorul unui caracter dubios, cu orgoliul său exacerbat, </div>
<div>
- dar și practicantul unui stil autoritarist - eu le știu pe toate, deci sigur tu nu mă poți contrazice.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Prezența lui Nu știu în vocabular nu e un motiv de rușine, ci o dovadă că vrei să te perfecționezi continuu. </div>
<div>
Din contră, </div>
<div>
absența lui Nu știu din vocabular e dovadă de superficialitate și limitare, adică fix invers față de ceea ce vrea să pară. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Azi, văzând o planșă cu steaguri rare, mi-am amintit un episod petrecut în vacanța mea minunată de vară: sudul Angliei, periferia unui mare oraș. Oamenii nu prea au afișate steaguri în zonă, așa încât m-a frapat când într-o curte am văzut nu unul, ci chiar două steaguri.</div>
<div>
Primul era al Angliei, dar cel de-al doilea mi-era necunoscut, deși mi s-a părut mai mult decât neobișnuit : o cruce albă pe fundal negru.</div>
<div>
Nah, la ce să mă ducă gândul, un steag cu negru mi s-a părut a fi ... de pirați! Că și așa au cam mulți oameni bărcuțe prin părțile locului. </div>
<div>
De la fereastra cafenelei de unde îl vedeam, mă tot întrebam ce-o fi.</div>
<div>
Așa încât i-am întrebat pe obișnuiții cafenelei dacă e vreun steag din zonă, pe fundal negru, cu o cruce albă.</div>
<div>
Răspunsul a fost minunat : ,,Nu există așa ceva!"</div>
<div>
Le spun că l-am văzut și încerc să adaug că, dacă se mută 10 metri mai în față, îl pot zări și ei, dar nu mai apuc fiindcă altcineva mă lămurește pe un ton mai ferm, plusând chiar : "Nu există nici un steag cu negru in UK!".</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Mioapă sunt, dar parcă încă disting bine culorile, așa că mai târziu am dat cu sfântu' goagl :</div>
<div>
steagul ce-l vedeți mai jos e steagul regiunii Cornwall. Și există.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Dar da: cel mai simplu pe lumea asta nu e să spui "Nu știu / am să mă informez", </div>
<div>
ci e să spui "Nu există" dacă n-am aflat eu de asta.</div>
<div>
Sau în varianta bucureșteană a răspunsului : Nu sunt de aici ! ;)</div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuWgi8CtdhBpXjXgJc0ZWMd0S4kwA3WlDvDrKqMSPYx30UAykBzeyJTezWBuaPBgzt9ZCsCFKhz9zAJruoSDcyMmUc64loLDWF6MZdBVhyphenhyphenlc23aTnXyqCwwnRbGuw805CsJqoPvifWTNrz/s1600/s-l300.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="246" data-original-width="300" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjuWgi8CtdhBpXjXgJc0ZWMd0S4kwA3WlDvDrKqMSPYx30UAykBzeyJTezWBuaPBgzt9ZCsCFKhz9zAJruoSDcyMmUc64loLDWF6MZdBVhyphenhyphenlc23aTnXyqCwwnRbGuw805CsJqoPvifWTNrz/s1600/s-l300.jpg" /></a></div>
</div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /></div>
Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-34848131443694781032017-09-24T01:02:00.000+03:002017-09-24T01:02:34.073+03:00Eu si oamenii meiUnii mă învață, alții mă dezvață.<br />
Unii mă surprind în bine, alții ... mai bine nu m-ar mai surprinde.<br />
<br />
Totuși! Mă simt încă tânără atât timp cât mai am simțirea asta cu surprinderea. Fie ea și nasoală.<br />
<br />
Așa se face că nici anul ăsta n-am rămas nesimțitoare.<br />
<br />
Iar una din cele mai faine experiențe de anul ăsta a fost să constat cum un musulman îmi explică Biblia.<br />
Fără prejudecăți, fără extremisme, fără patimă.<br />
<br />
Acum mai mulți ani cerusem lămuriri de la doi preoți ortodocși (unul tânăr, altul cu ani de preoție în cârcă, că în suflet sau minte s-a demonstrat că nu-i contabilizase). Le spusesem că multe lucruri din Biblie îmi ridică întrebări deloc comode și deci mă îndepărtează de scripturi dacă nu îmi vor fi explicate.<br />
Ambii îmi replicaseră că nu-i deloc bine ce fac, Biblia trebuie citită cu inima, nu căutată cu rațiunea, că nu-i treaba mea să mă întreb de ce a procedat Creatorul cum a procedat.<br />
<br />
Răspunsurile celor doi, altminteri destul de diferiți între ei, reușiseră să mă îndepărteze și de Biblie dar și de tagma preoțimii.<br />
<br />
Pentru ca, anul ăsta, tocmai un musulman să încerce să facă pace între mine și cartea religiei mele.<br />
<br />
Câtă admirație să ai pentru astfel de oameni deschiși la minte?<br />
Câtă admirație să ai pentru oameni care, deși vin tocmai din culturi închise, cum sunt cele islamice, au mai multă deschidere, generozitate intelectuală și cultură generală decât co-religionarii mei?<br />
<br />
Insă încă mă mir chiar și acum de reproșul și îndemnul unui musulman, că nu se poate să nu-mi citesc cartea religiei mele.<br />
No, e drept că nu i-am urmat sfatul,<br />
e drept și că experiența asta surprinzătoare tot nu mă face dornică să vizitez țări arabe,<br />
dar scena asta (petrecută într-un miez de noapte al lunii mai în Budapesta) mi-a venit azi în minte, în zilele în care ministrul Educației se străduie să pună sârmă ghimpată gândirii și să impună viziunea unică, depersonalizată și standardizantă, sub amenințarea profesorilor cu procuratura.<br />
Aștept să mă dezvăț de epoca dezamăgirilor marca Liviu Pop.Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-90769388477662065762017-06-02T23:38:00.000+03:002017-06-02T23:38:20.066+03:00Placerea de a taia elanul cuivaAm avut azi treaba la o banca unde am un cont intrat in adormire de vreo 3 ani.<br />
Functionara, de altfel foarte simpatica si amabila, daca m-a prins acolo, a zis sa si profite informational de mine. Asa ca m-a informat ca imi va actualiza datele, ca voiam sau nu.<br />
<br />
A inceput cu angajatorul :<br />
"Mai lucrati la marele K?"<br />
"Ah, nuuu, am mai schimbat 4 angajatori de atunci."<br />
<br />
"Bun, am modificat. Mai locuiti la adresa ?"<br />
"Nu, dar lasati-o asa, ca nu imi stiu pe dinafara noua adresa."<br />
<br />
"Casatorita acum." aici nu prea inteleg de ce tonul nu a fost unul interogativ ci ezitant afirmativ, in asteptare de confirmare doar.<br />
Iaca nu. Am cam dezamagit-o aici pe functionara : probabil de unde ieri fusese zi libera, azi avea atat chef de munca incat era chitita sa schimbe cam toate rubricile in contul meu.<br />
<br />
Dupa care a continuat cu elan diminuat "Telefon 07"<br />
Aici nici n-am mai lasat-o sa continue : "Acelasi."<br />
Deh, echilibru in toate : daca am variat prea mult angajatorii, macar am ramas constanta la alte capitole.<br />
<br />
Simpatica functionara a ras si fiindca intr-adevar era pusa pe munca, m-a mai tinut de vorba vreo cateva minute.<br />
E prima oara cand o functionara din banca se revolta impotriva monotoniei slujbei asteia si socializeaza cu clientul. Chiar o experienta placuta , prima la banca asta. Si eu care voiam sa imi inchid azi si contul la ei!<br />
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-61016420484761584732017-04-23T20:05:00.000+03:002017-04-23T20:11:41.625+03:00Iubeste-o fraiere! si pozitiile anormale ale naturii Stiti "ritualul" cela celebru al lui Rafa Nadal ? Ei, acum si voi ! Ma refer la cel cu aranjatul sticlelor, desigur. Comentatorii au descoperit ca respectivul tic e menit a-i asigura calmul si concentrarea mentale necesare in timpul jocului, pentru ca firea disciplinata a lui Rafa are nevoie sa simta ca e in control asupra tuturor elementelor, astfel incat situatia din teren sa se potriveasca mereu cu cea de la antrenament.<br />
<br />
La fel si eu, am "ticurile" mele de primavara. Nu ma simt bine daca nu-mi vizitez doua case din Ploiesti : casa cu lalele si casa cu glicina, fix in perioada in care sunt ele inflorite.<br />
<br />
Ei bine, anul asta se simte ca sunt stresata : le-am ratat pe ambele !<br />
Am mai prins numai o "pacaleala" de glicina, pe gardul din imagine. "Pacaleala" ii spun fiindca nebunia asta de planta movulie creste, din cate stiu eu, mai degraba in cascade ce umplu vertical peretii caselor. <br />
Sa o vad asa, alungita saracacios pe un gard, mi se pare ca e beteala pe care o aveam pe cand eram mica : tata lua mereu bradul cel mai mare si mai bogat, desi noi aveam o saracie de beteala mica si simpla, asa incat apoi se tot chinuia sa o intinda si sa o rasuceasca, sa o faca sa para mai bogata decat era. <br />
<br />
Glicina mi-e draga si din alt motiv : am aflat despre ea din intamplare, acum vreo 4 ani, in timpul facultatii (care nu a fost cea de biologie, culmea). Atunci mi-am descoperit cartea preferata, cu personajul ticalos preferat. Iar undeva pe a doua pagina (pe care parca inca nu se terminase fraza cu care incepuse romanul) autorul "picta" decorul: "ERA VARA GLICINEI". <br />
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiiMWxEjPP0CRUQ-_C_99ud3q7rPdPQJyxEfB9WW0dw82LnBqe3Ub3LT7nnLvGXKrWV_ZjTjSd2eKmRe1p71tAH9k9eKEJJuhqkzlKDFfBcKM7SB91rTOv2ph5T45RbAwy-C9PzaxJe7gjm/s1600/DSCF2200.JPG" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiiMWxEjPP0CRUQ-_C_99ud3q7rPdPQJyxEfB9WW0dw82LnBqe3Ub3LT7nnLvGXKrWV_ZjTjSd2eKmRe1p71tAH9k9eKEJJuhqkzlKDFfBcKM7SB91rTOv2ph5T45RbAwy-C9PzaxJe7gjm/s320/DSCF2200.JPG" width="320" /></a>Cand am dat sfantul search pe google m-am indragostit iremediabil si de planta, si, fiindca eu cred in coincidentele universale, o luna mai tarziu aveam sa o descopar atarnind inflorita pe peretele unei case din Ploiesti, tocmai din zona unde mi-am trait primii doi ani.<br />
<br />
Imaginea suplimentara e una pe care am gasit-o intamplator in plimbarile mele si pe care nu m-am putut abtine sa nu o fotografiez. <br />
Pentru ca, sa recunoastem : e sfat de ploiestean intelept ! Sau o fi vreo ploiesteanca ? ...<br />
<br />
<br />
ps. daca vi se pare ca articolul asta e facut din idei incoerente inseamna ca imi onorez, chiar si dupa atatia ani, numele ales pentru blog ;)<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEixmFPF_iLKigPzcCpoMqOwxnI4kLW117-rX8eaX8sZWvz2UFEvWhnGZOuz_qiwc5-oGCvK-mUma1FmVuEDqjvj5VmHGfnoEJDR8HyO7DHX2SPK78UIc7RdddEshBB2UlF30uITZ7um3N6d/s1600/DSCF2203.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEixmFPF_iLKigPzcCpoMqOwxnI4kLW117-rX8eaX8sZWvz2UFEvWhnGZOuz_qiwc5-oGCvK-mUma1FmVuEDqjvj5VmHGfnoEJDR8HyO7DHX2SPK78UIc7RdddEshBB2UlF30uITZ7um3N6d/s320/DSCF2203.JPG" width="320" /></a></div>
Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-31329839944270131992016-04-28T22:30:00.001+03:002016-10-14T13:25:00.375+03:00Cum iti aduci iar aminte de o persoana. The trifle that life is.Prin școală te învață despre învățarea condiționată , aceea cu sunetul clopoțelului ce îl făcea pe Grivei rusnac să saliveze pentru că însemna apropierea mâncării. Sau , conform bancului , învățarea cu salivarea lui Grivei rus care îl condiționase astfel pe Pavlov să-l tot alimenteze cu mâncare.<br />
<div>
<br /></div>
<div>
Ei, cu toții funcționăm (mai mult sau mai puțin conștient) în multe momente pe principiul ăsta al ... era să scriu al salivării la anticiparea unei satisfacții , deci al învățării involuntare condiționate. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Iaca de Pavlov și de javra sa mi-am amintit azi după ce am constatat că un anumit copac mi-a amintit de o anumită persoană.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Ideea e că pe mine mă fascinează copacii frumoși ; nu neapărat cei viguroși, ci aceia ce au ceva aparte.</div>
<div>
Din seria asta a dragului meu pentru anumiți copaci e și unul căruia o să-i spun SALCÂM ARGINTIU, în absența certitudinii 'cărții lui de identitate'. E o specie pe care o știu de pe când eram copilă în cartierul Cina din Ploiești și mă legăm de o creangă foarte joasă și foarte groasă a domniei sale, copacul cu frunze argintii , cu un soi de puf pe frunze , cu crenguțe albicioase și cu niște 'fruncte' ca niște boabe alungite gri și plușate la atingere. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Nu l-am găsit pe net și nici n-am avut azi timp să-i fac poze, deși aveam aparatul la mine, dar prea a ieșit brusc în cale, undeva la marginea lui nicăieri.</div>
<div>
Cert e că în secunda în care l-am văzut am regretat că nu e cu mine un om pe care m-am obișnuit să-l întreb despre identitatea copacilor ( ... sau care s-a obișnuit să-mi dezvăluie, fără să mai întreb, din când în când, numele și folosul unor plante). </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Se tot spune că azi găsești toate informațiile pe internet, dar uite cum un simplu copac șugubăț face netul de râs printr-un impuls (involuntar) de a adresa întrebarea unei persoane. Care poate, la urma urmei, nici ea nu ar fi știut ce soi de copac este, că nu-mi oferea mereu răspuns la întrebările mele de obsedată silvică. Dar măcar ai satisfacția copilului că cineva anticipează cum o să întrebi un caraghioslâc și cu toate astea încă te mai ascultă și se străduie, cu răbdarea unui adult pentru copilul sâcâitor de curios, să facă oarecare asociații sherlock holmesiene și să ofere un minim de informație săpată prin experiența personală și logică. Iar răbdarea și strădania asta dinainte știută ca nerodnică , atoateștiutorul internet nu o să le manifeste vreodată față de tine ; și de-asta ar trebui să ne fie mereu mai mare dragul să întrebăm o persoană, nu un motor de căutare. Nu răspunsul în sine oferea satisfacția, ci strădania cu care îți era oferit !</div>
Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-55889187048912305732016-04-17T22:22:00.000+03:002016-04-17T22:22:43.479+03:00Cum puteti face o fricoasa sa spuna daSunt genul de om precaut și din pricina asta poate m-am înfrânat de la multe experiențe pe care le-am evaluat apriori ca fiind prea riscante (sau mai degrabă prea puțin delicioase în raport cu riscul asumat).<br />
<br />
Astăzi, mai degrabă luată pe nepregătite (fiindcă am răspuns la telefon imediat după ce m-am trezit) am acceptat o noua provocare.<br />
Mi-a plăcut la nebunie !<br />
Și mi s-a spus că, dacă sunt cuminte și am de gând să fiu o elevă bună, experiența de azi se va repeta.<br />
<br />
E o bucurie prin toate celulele unui adult momentul în care, trecut de 30 de ani și avînd o fire nesportivă, experimentează ceva nou și constată că e ceva tare pe sufletul său.<br />
<br />
Mă consider norocoasă pe ziua de azi că am răspuns la telefon somnoroasă și prin urmare am spus da unei experiențe căreia în mod normal i-aș fi spus 'Pas'.<br />
Mă voi considera și mai norocoasă dacă individul cu strategia inteligentă de astăzi va considera că nu-l încurc prea mult și merit să repet experiența.<br />
<br />
Pledoaria mea este însă clară : chiar dacă ați trecut de 30 de ani și sunteți antitalent la sport, încercați ceva nou, nu vă temeți ! S-ar putea să vă descoperiți o nouă pasiune acolo unde nu vă așteptați !<br />
<br />
ps. sunt curioasă dacă mâine voi avea febră musculară.<br />
Chit că ăsta va fi rezultatul, tot mi-am trecut pe listă pentru anul ăsta încă trei experiențe sportive noi și, dacă am norocul să mai tragă cineva de mine cum a fost azi cazul, sigur o să le experimentez cu nesaț !<br />
<br />
C'mon join the joyride !<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe width="320" height="266" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/xCorJG9mubk/0.jpg" src="https://www.youtube.com/embed/xCorJG9mubk?feature=player_embedded" frameborder="0" allowfullscreen></iframe></div>
<br />
<br />
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-8067858825759207112016-04-05T21:42:00.000+03:002016-04-05T21:42:32.667+03:00Niciodata nu e prea tarziu! Reveniti la vechea dragoste!Cu legătură directă cu titlul articolului, veți vedea de ce, mărturisesc că începe să-mi fie drag să trăiesc în Ploiești. Că azi Ploiești-ul a fost minunat pentru mine !<br />
<br />
Astăzi, pentru prima oară pe anul ăsta, sunt mulțumită de mine și de decizia pe care am luat-o pentru corpul meu.<br />
Am reînceput să trag de mine, de corpul meu, de rezistența lui și de mobilitatea lui (care a fost dintotdeauna punctul meu vulnerabil și sursa mea de frustrări).<br />
<br />
M-am reîntors la un vechi vis.<br />
Și-am sosit acasă la 9 seara, cu un zâmbet (involuntar de larg) pe figură, cu o febră musculară (mocnită doar) în mușchi și cu un suflet doldora de cea mai plăcută senzație : aceea că ești mulțumit de tine însuți / însăți, deși nu o să fii niciodată Perfecțiunea întruchipată.<br />
<br />
Iar la ora asta orașul meu a fost de-o generozitate rară, cu 20 de grade ca într-o seară perfectă de vară târzie îmbogățită olfactiv și vizual cu înfloririle de primăvară.<br />
<br />
Unul din momentele rare când nu-ți dorești nimic mai mult.<br />
Poate doar niște bomboane cu vișine, pe care le mai aveau la cofetărie, dar nu mai aveam eu bani pentru ele !<br />
<br />
Și la final o fantezie de-a mea : sunt conștientă că n-am să fie niciodată precum tipa din clipul de mai jos, dar tare mi-ar plăcea măcar să încerc !<br />
Și fiecare mic progres, deși nu e aducător al perfecțiunii mișcării pe care mi-o doresc, mă va bucura, fiindcă ăsta e singurul fel în care pot eu, cu potențialul meu, să mă apropii de a fi cea care îmi doresc.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe width="320" height="266" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/cUGewBdAy8c/0.jpg" src="https://www.youtube.com/embed/cUGewBdAy8c?feature=player_embedded" frameborder="0" allowfullscreen></iframe></div>
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-25254213356738503372016-04-01T12:09:00.000+03:002016-04-01T12:09:05.577+03:00Cand copilul iti da peste cap planurile Cu copiii nu poți niciodată să știi ! Nu poți niciodată să anticipezi ! <div>
Și tocmai pentru că un copil te poate lua pe nepregătite, tocmai de-asta e minunat !</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Iaca și eu ieri. Mă pregătisem mental cu o explicație pentru un copil de 7 ani pentru conceptele de even și odd, adică par și impar.</div>
<div>
Copilul ăsta de 7 ani știe deja înmulțirea și împărțirea, le-a învățat singurel. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Și îl iau eu pe ocolite : <i>Cât face 4 împărțit la 2 ?</i></div>
<div>
<i>2</i>, răspunde prompt și ușor jignit de așa banalitate de întrebare ce-i adresasem.</div>
<div>
Eu, șmecheră, arunc următoarea întrebare și jubilez un pic că o să ajung la țintă cu ea : <i>Dar 5 împărțit la 2 cât face ?</i> Mă așteptam să-mi spună că nu putem împărți 5 la 2. </div>
<div>
Când colo ... băiatul cu același ton prompt și sigur : <i>Doi virgulă cinci !</i></div>
<div>
<br /></div>
<div>
Nah poftim, mai pregătește-ți explicații de-acasă pentru copiii inteligenți !</div>
<div>
Timp de o secundă neuronii mei s-au blocat, timp de încă o secundă s-au dat de-a berbeleacul râzînd de farsa pe care mi-am întins-o singură cu băiețelul foarte inteligent, iar timp de încă o secundă neuronii au început să-mi țopăie panicați.</div>
<div>
Dar în secunda patru ... Evrika ! Am virat-o cu explicația către virgula obținută la împărțirea lui 5 la 2.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Cu toate astea, am reușit să-i ofer și o noutate băiețelului ăsta. Mi-a spus că nu obținem un număr fix și abia aici am putut să am un aport informațional pentru el, anume că se spune un număr întreg.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Nimic mai frumos decât să practici zilnic fitness neuronal !</div>
<div>
Și singura muncă ce îți asigură flotări și genoflexiuni și detente neurnonale este lucrul cu copiii. </div>
<div>
I feel fit ! I am happy !</div>
Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-4761569177806596002016-03-27T12:45:00.001+03:002016-03-27T12:48:22.543+03:00Buretele pentru iertare. Experimentul Zaica.Nu știu câți dintre voi ați auzit de <i>experimentul Zaica</i>. Un tip pe nume Zaica, prin anii comunismului îndepărtat, s-a gândit să pună copiilor întrebări teoretic adresabile oamenilor mari pentru a ilustra creativitatea odraslelor neamului. Răspunsurile sunt de-a dreptul savuroase, într-adevăr, deși ... Eu una nu prea cred în autenticitatea lui, dar în postarea asta altul mi-e scopul, nu etalarea scepticismelor mele.<br />
Pentru cei mari tineri, o chestie similară experimentului Zaica și probabil încă și mai (puțin) autentică a fost prin emisiunea <i>Copii spun lucruri trăsnite</i>.<br />
<br />
În schimb, pentru cei ce au copii sau pentru cei ce lucrează cu copiii și care încă nu au ajuns blazați, obturîndu-și simțul mirării și dedulcirea la întorsături din vorbe, nici măcar nu e nevoie de experimente pentru a obține surprize delicioase.<br />
<br />
Iaca nu știu cum se face, că și momentul vinerii acesteia tot de la Sammy vine. Nu doar sub forma unei noi vorbe simpatice, ci și sub forma unei lecții de viață.<br />
<br />
La un moment dat în liniștea din clasă se aude vocea (mereu răstită chiar și când spune o glumă) a lui Sammy : <i>"Doamnă ! Denis m-a înjurat de mamă. Eu îl bat!"</i><br />
Mă uit cu ceva specticism, deși de data asta Sammy nu afișa zâmbetul lui contagios când face câte o șotie. Însă Denis pare un băiat destul de bine crescut, iar de auzit eu nu auzisem nimic.<br />
Prin urmare îi răspund calmă lui Sammy<i> "Eu nu cred că Denis te-a înjurat ..."</i><br />
Sammy nu mă lasă să-mi termin discursul didactic și atacă<i> "Adică am auzenii?"</i><br />
<i>"Apăi Sammy, lasa-mă să termin ce am de spus. Chiar considerînd că Denis a putut să spună așa ceva, nu vreau pe viitor să mai aud de asemenea înjurături din partea nimănui, nici de bătăi. Acum, dacă Denis totuși te-a înjurat, șterge cu buretele te rog ce a fost până acum."</i><br />
Replica lui Sammy ... 100 de puncte, principiu sănătos și încă o situație detensionată de copilul ăsta printr-un răset din partea mea : <i><span style="color: red;">"Doamnă, n-am un burete din ăsta !"</span></i><br />
<br />
Când spuneam că eu am multe de învățat de la elevii mei nu glumeam. Iaca, un puști simpatic mi-a dat printr-o metaforă o lecție aplicată de caracter, acolo unde compromisul tău nu poate să existe când celălalt depășeste limita comportamentului civilizat.<br />
Cum oare poți să nu te minunezi de mintea ascuțită a unui copil de 10-11 ani și să nu-i îndrăgești, așa răstiți în voce, indisciplinați la convențiile școlare și leneși la carte cum ei sunt de multe ori ?Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-61624784147788022272016-03-18T23:10:00.000+02:002016-03-18T23:12:57.411+02:00Vrei sa seduci oamenii ? Are Sammy o reteta pentru tineSe spune adesea că singurii sinceri cu adevărat sunt copiii. Că nu au suficientă ipocrizie pentru a calcula impactul și beneficiul unei minciuni la timp plasate.<br />
<br />
Pe la zece ani eu una n-aș considera că se mai aplică vorba asta, fiindcă deja la zece ani avem capacitatea de a gândi anticipativ și mulți copii până zece ani sunt deja tacticieni interpersonali foarte abili.<br />
<br />
Nu și Sammy al meu ! Sammy e unul din elevii desprinși parcă din Amintirile lui Creangă. E un năzdrăvan gălăgios, fără însă a fi rău. Vorba comentariilor pe care le învățam acum un car de ani, Sammy ilustrează copilăria copilului universal. (Ce-o mai fi și asta în secolul 21 cel al copilăriei inexistente!)<br />
<br />
Ei bine, azi am mers și eu la școală un pic ferchezuită, nu mi s-a mai întâmplat asta cam din septembrie încoace.<br />
<br />
Clasa lui Sammy e cu vedere la stradă, iar Sammy nu e tocmai culmea atenției la ore în general.<br />
<br />
Așa se face că azi, la o oră după ce intrasem pe poarta școlii, numai ce mă întâmpină Sammy cu următoarea replică : "<i>Doamnă, v-am văzut când ați venit la școală. Erați frumoasă acum o oră.</i>"<br />
<br />
Cum să nu-ți fie drag un copil atât de sincer ? Băiatul a delimitat clar potențialul de drăguțenie și l-a apreciat ca atare, nu un minut în plus.<br />
<br />
Cum să cred eu că replica lui Sammy e doar o strategie de tipul periuțelor verbale când el nu a fost dispus la nici o concesie și a limitat atât de precis durata aprecierii estetice ?<br />
Ce mult mi-ar plăcea mie să se mai contagieze și adulții de sinceritatea curajoasă a lui Sammy ! :)<br />
<br />
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-37732687494283116122015-12-21T14:30:00.000+02:002015-12-21T14:30:07.041+02:00Momentul-surpriza cand iti tresalta inima de bucurie. Si ce urmeaza.Știi și tu cu siguranță cum e să tot aștepți de la o anumită persoană o reacție, o vorbă.<br />
Cu toții am experimentat măcar o dată așteptarea înfrigurată, momentul când cineva în sfârșit va spune ceva ce îți tot dorești să spună.<br />
Uneori se întâmplă chiar așa cum ți-ai dorit, alteori ... așa cum mi s-a întâmplat mie.<br />
<br />
Poftim pățanie recentă ce m-a făcut să râd, deși reacția mea ar fi trebuit să fie una cu prestanță și sobrietate.<br />
<br />
Ca profesor te sperie un pic faptul că unora dintre copii nici nu le știi timbrul vocii, fiindcă ei neîntrebați nu ridică mâna, iar întrebați ... reacționează cu o tăcere maiestuoasă. <br />
<br />
La fel și în povestea asta, nu cunoșteam vocea Biancăi deloc. Nu voia să răspundă nici de voie, nici de nevoie. <br />
Numai iaca o oră de curs prea-minunată în care pun o întrebare mai simplă și , printre mânuțele ridicate , văd și degetele Biancăi.<br />
Îmi zic în sinea mea : uite dovada că și Bianca poate, numai eu îs de vină că nu adresez și întrebări din astea. <br />
Și, desigur, îi acord dreptul Biancăi de a răspunde la întrebarea cu pricina, ocazia ei de a demonstra că și ea poate și știe să răspundă, șansa ei de a-și schimba imaginea în fața colegilor etc <br />
<br />
Iară Bianca numai ce rostește frumos, clar și tare : Doamna, îmi dați și mie voie la toaletă ?<br />
<br />
Nu știu voi cum ați fi reacționat, dar pe mine m-a bufnit râsul. <br />
Și da, i-am permis să meargă la toaletă. <br />
De atunci Bianca n-a mai ridicat mâna. Dar dacă mai ridică vreodată mâna , să o mai pun să răspundă ?Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-45319120950046077512015-10-06T17:38:00.001+03:002015-10-06T17:38:52.186+03:00Cum stati cu logica ? Dar eu cum stau cu logica ?Am și eu nevoie de o explicație, fiindcă logica mea cedează la următorul fapt :<br />
<br />
o piesă de teatru are deja trei reprezentații la activ, la două dintre ele am fost și eu în luna septembrie.<br />
<br />
În octombrie va urma a patra reprezentație a piesei, diferența este că acum scrie PREMIERA OFICIALĂ.<br />
<br />
Poate aveți voi vreo explicație.<br />
Deci am fost la My Fair Lady pe 11 septembrie, apoi pe 16 septembrie,<br />
însă afișul scrie că abia pe 17 octombrie va fi premiera oficială.<br />
<br />
Eu ce să înțeleg? Că am fost la repetițiile piesei și am plătit bilet ?<br />
<br />
ps. în cazul în care vă întrebați de ce încă mă interesez de o piesă la care am fost de două ori în interval de o săptămână, ei bine, My Fair Lady în regia lui Alice Barb (la teatrul Toma Caragiu din Ploiești) este cea mai seducătoare piesă de teatru pe care am văzut-o.<br />
Și da, vreau să merg și a treia oară.<br />
<br />
Oare ce se întâmplă la premierele oficiale ?<br />
Și Care am fi ținuta pentru ele ?<br />
Nu de alta, dar eu la teatru merg mai mereu în bocanci, din spirit de frondă.Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-54010961764254250852015-10-05T18:00:00.002+03:002015-10-05T20:14:44.399+03:00Invat de la copii. Cuvantul zilei de azi.Eu n-am copii. Așa că nu mă deranjează să petrec timpul până și în pauze tot cu ei.<br />
<br />
Majoritatea sunt, desigur, ne-educați, dar sunt vioi la minte și cu un potențial, vorba mentalității americane, enorm.<br />
<br />
Azi am învățat și eu de la unul dintre zăpăciții mici un cuvânt, dar nu m-a putut învăța să îl și scriu :<br />
soceres. Ceea ce înseamnă "ce mai faci?"<br />
<br />
Nu-s multe slujbe la care poți învăța zilnic ceva nou.<br />
Dar slujbele din care poți învăța sunt cele mai faine.<br />
N-ai timp să te plictisești, printre nervi și zâmbete.<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-65536843268448833662015-10-04T22:53:00.000+03:002015-10-04T22:55:08.134+03:00Cum ne schilodim copiiiMerg la facultate să îmi iau orarul pentru master, la care oricum nu o să prea am cum să ajung.<br />
<br />
La avizier discutau vreo trei fete și, cum aveau niște nelămuriri legate de materii, m-am gândit să le menționez că o parte din materii fac parte din modulul psiho-pedagogic și prin urmare dacă nu vor să lucreze în învățământ nu au nevoie de acele cursuri, care sunt opționale.<br />
<br />
Replica primită e însă ... din seria neprețuitelor mastercard :<br />
<i>"nu avem nevoie de modulul psiho-pedagogic, lucrăm deja cu tâmpiții."</i><br />
<br />
E drept că a fi profesor azi într-o școală de stat din România înseamnă aproape a veni cu bani de-acasă, o constat zilnic.<br />
E drept că unii copii par a fi parașutați direct dintr-un experiment psihologic de copii crescuți de animale în păduri. Și pe asta o constat zilnic.<br />
E drept că sunt teribil de multe motive de nemulțumire față de sistem. Pe asta o constat oră de oră.<br />
<br />
Dar când le-am auzit replica am sperat totuși că ele sunt profesoare la vreo școală sanatorială, că altfel cucoanele alea sunt cele mai masochiste persoane pe care le-am întâlnit :<br />
să cataloghezi toți oamenii cu care lucrezi drept tâmpiți și totuși să nu renunți , asta e o dovadă de ...<br />
voi să-mi spuneți !Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-49882219658419631962015-09-07T21:50:00.001+03:002015-09-07T21:50:32.445+03:00Cum m-a vindecat pasiunea de o mare fobiePrimul pas în depășirea unei fobii este depășirea ei la nivel mental.<br />
E și cel mai important pas (cred eu) : din moment ce te poți proiecta mental experimentînd tocmai acel lucru față de care ai aversiune atunci, vorba proverbului, ești pe jumătate absolvit de vina (și rușina) de a fi fobic.<br />
<br />
Așa și eu, am o mare fobie.<br />
Conștientizată, acceptată ba chiar și raționalizată prin lipsa abilităților specifice necesare -<br />
mi-e teamă de a conduce, teamă de mașini.<br />
<br />
Prin urmare până la vârsta asta am exclus total și fără vreo re-evaluare sau vreun regret posibilitatea de a-mi lua vreodată carnet.<br />
<br />
Iaca însă cum te ajung de te duc pasiunile și cum îți dă foc inimioara la principii, până te faci titirezul propriei dorinți și arunci la coș principii... ba chiar și fobii ! Ceea ce, tre să recunoaștem, e fabulos ! La supremația pasiunii asupra fobiilor mă refer.<br />
<br />
Spuneam așadar că o mare dragoste m-o vindecat de fobia asta cu condusul.<br />
Dragostea pentru ceea ce îmi doresc să fac cu viața mea profesională.<br />
Anul ăsta am scăpat de necesitatea navetei, dar din toamna viitoare nu știu dacă voi mai fi la fel de norocoasă.<br />
Mare mi-a fost mirarea anul ăsta când m-am interesat și am aflat cât costă o navetă la nivel județean și cum, până într-o comună aflată la doar 28 km de Ploiești, microbuzul face de fapt o oră juma pen că rutele de microbuze îs ocolișuri (cât mai cuprinzătoare de navetiști, implicit și de km).<br />
<br />
Așa se face că marea alergică la mașini a început să își reevalueze fobia și să-și prețăluiască pasiunea : le-o cântărit, o pus într-un taler fobia iar în celălalt ambiția profesională. Peste ăsta din urmă a adăugat ceva greutate din curaj și așa o rezultat auto-vindecarea.<br />
<br />
La anul, numai bani să am pentru asta, voi începe școala de șoferi.<br />
Păi ori mă pretind îndrăgostită până peste urechi (adică îndeajuns de bine cât să mă ajute să depășesc orice obstacol), ori ce mama lui Ilie ?<br />
<br />
Probabil că strategia asta ar putea fi folosită și pentru alte fobii, cu riscuri secundare minime.<br />
Numai îndrăgostiri destule să avem , că apoi ne imunizăm de toate mai ceva decât hipopotamii !<br />
<br />
Și ca dovadă că-s mândră de constatarea schimbării mele (mentale momentan), dansez cu frenezie cânticelul ăsta.<br />
Iar ca să nu spuneți că eu de fapt aș face naveta doar spre zări anglofile, poftim, lălăiți cu mine :<br />
aș merge 50 de kilometri, și-aș mai merge tot vo 50 km bade !<br />
<br />
ps. să mă ierte mama lui Ilie și hipopotamii, entuziasmul mă face să fie incorectă politic !<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe width="320" height="266" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/tM0sTNtWDiI/0.jpg" src="https://www.youtube.com/embed/tM0sTNtWDiI?feature=player_embedded" frameborder="0" allowfullscreen></iframe></div>
<br />
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-31533601689726065992015-08-30T14:16:00.000+03:002015-08-30T14:16:12.649+03:00Cinsteste-ti sfantul patron ! Afla cu ce se ocupa patronul tau !Săptămâna asta am ratat ocazia de a-mi face un cadou, de a mă aghesmui, de a mă felicita și de a cere în general toate drepturile sărbătoritului.<br />
Pur și simplu am uitat că mă aniversez ! Noroc cu domnul <a href="http://adrian-rotaru.ro/">Adrian</a> că mi-a atras atenția !<br />
<br />
Am totuși vreo două scuze :<br />
a fost o săptămână cu mare miză pentru mine, tare importantă. În sfârșit am avut de cules roadele muncii din de trei ani. Nu mă întrebați și ce gust au fructele culese, că abia de-acum va urma degustarea lor.<br />
<br />
În plus, sfântul meu eponim secundar nu e unul faimos.<br />
E simplu să îți amintești de aniversații cu numele de Maria sau Pavel de pildă, fiindcă în diminețile respective vezi mulțimi domoale de femei venind sau mergînd spre biserici.<br />
Așa încât chit că nu le ai cu memoria datelor sau stresul ți-a afectat orientarea temporală poți măcar să o iei pe urmele lui Sherlock Holmes : îți pui faimoasa întrebare "ce e în neregulă cu tabloul ăsta de femei prea-cuvioase ?" și apoi recurgi rapid la logica unui Holmes upgratat și updatat - search pe google ! Așa afli repede că ziua respectivă e ziua de Sfânta Maria sau de Sfinții Petru și Pavel de pildă. Și începi cu felicitările.<br />
<br />
Până aici toate bune. Dar ce facem cu sfințișorii care n-au statut de V.I.S. - very important saint ?<br />
Nimeni nu merge cu flori sau pomană la biserică de sfinții ăștia, deci ai toate șansele să ratezi prilejul de aniversare, felicitare și băuturică (sau invers ca ordine, în funcție de sinceritatea fiecăruia).<br />
<br />
Și-așa am ajuns să-mi dau seama că mulți dintre noi suntem niște profitori nerușinați !<br />
Păi ne folosim de sfântul nostru onomastic la modul cel mai pământean cu putință, da' bietului sfințișor nici măcar nu îi știm sfera de activitate.<br />
No poftim! Câți știți cu ce se ocupa Sfântul Alexandru ? (asta ca să aleg unul cu destui protejați)<br />
Pentru ce performanță s-a făcut remarcat și promovat sfântul Teodor ?<br />
<br />
Hai că ați prins ideea !<br />
Iar unde se mai spune și că numele de botez are o influență asupra personalității persoanei cu pricina ... te gândești că ar trebui să ne informăm mai mult despre fișele de post și evaluările de performanță la încheierea activității ale patronilor noștri.<br />
... Cerești și lumești, de fapt !<br />
<br />
Și în fine, mai jos e și dovada celei de a treia scuze că mi-am uitat propria aniversare.<br />
Ăsta e farmecul oamenilor fără cap<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiUVWVfTOsHRxiw4_NQphWNQZtZwIgKKFcDxGPyDpcbaScnGcji82Oy0kxIE9PXcCgrf_dm49Nhkud7qpAdgJ7Nh-zJSOqFIGM2XG5cCZuJ-4HqaXoOB3gZeRcNrWhqvhbj9XKHgJm12zjJ/s1600/DSCF5620.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiUVWVfTOsHRxiw4_NQphWNQZtZwIgKKFcDxGPyDpcbaScnGcji82Oy0kxIE9PXcCgrf_dm49Nhkud7qpAdgJ7Nh-zJSOqFIGM2XG5cCZuJ-4HqaXoOB3gZeRcNrWhqvhbj9XKHgJm12zjJ/s320/DSCF5620.JPG" width="320" /></a></div>
<br />
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-44296262677288910402015-08-20T10:30:00.000+03:002015-08-20T10:30:02.692+03:00Barbatul care n-a avut nici o femeieDe fapt, e vorba de bărbatul care, tocmai fiindcă n-a avut nici o femeie, se lăuda că a avut grămezi.<br />
Că așa suntem noi, humanoizii ăștia orgolioși, ne acoperim tocmai lipsurile în penele laudei de sine.<br />
<br />
Eu știu că reclamele obișnuiesc să treacă sub tăcere punctele slabe ale produsului,<br />
dar nu știam să insiste stupid tocmai pe punctul vulnerabil !<br />
<br />
Ceea ce se întâmplă totuși cu reclama care mă amuză pe mine.<br />
Fiindcă de-un bărbat vocal dintr-o reclamă e vorba aici.<br />
<br />
Mai precis de unul care spune că el a sedus multe femei : intelectuale, alergătoare, drăgălașe.<br />
Și pe toate le-a cucerit cu un pahar de vin sec din gama-nu-știu-care.<br />
<br />
Zău așa, ori e prost copywriter-ul responsabil de reclama asta,<br />
ori copywriter-ul crede că publicul-țintă e prost (situație din care se desprinde aceeași concluzie cu cea de mai sus).<br />
<br />
Câte femei știți care să fie băutoare de vinuri seci ?<br />
Eu una nu știu nici una.<br />
Nu-i vorba doar de mine,<br />
dar la un sondaj rapid printre prietene am constatat că suntem toate "seductibile" la pahare de vinuri dulci, licoroase, la lichioruri sau alte genuri de dulcegării.<br />
<br />
Și-atunci mă întreb și eu :<br />
Ce fel de creaturi o fi sedus masculul-voce cu vinul său sec ?<br />
<br />
Și ca să nu spuneți că nu fac decât să perpetuez un stereotip sexist de ordin oenologic,<br />
poftim îmi susțin afirmația cu o poză a două dintre sticlele de vin pe care le am momentan acasă.<br />
Nu discriminez culorile, din câte se vede, dar îs ambele demi-dulci.<br />
Ceea ce înseamnă că, ghinionistă cum sunt, n-am avut onoarea de a fi pe lista femeilor cucerite de domnul care a sedus toate femeile.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjUvEaWKep1KSQhcQ_-2yv1vWyZ3ZDAxGrv-X3w2I1Au9yH3JuM3dfOXP-OPBvXSF9bPGaUNOjhL50AhA4ydwwzJ8OvJOBrd-K3qb8UuPDBvcRvgh3U0qphyaUehfLEreqMr685_-ZsjyhF/s1600/DSCF5531.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjUvEaWKep1KSQhcQ_-2yv1vWyZ3ZDAxGrv-X3w2I1Au9yH3JuM3dfOXP-OPBvXSF9bPGaUNOjhL50AhA4ydwwzJ8OvJOBrd-K3qb8UuPDBvcRvgh3U0qphyaUehfLEreqMr685_-ZsjyhF/s320/DSCF5531.JPG" width="240" /></a></div>
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-22399424545670982492015-08-17T13:06:00.000+03:002015-08-17T13:06:34.882+03:00Ploiesti, Norvegia si jocurile copilariei. Cu dovada!Aparent un articol dadaist ăsta.<br />
Dar nu e! N-am nici o apetență pentru i-logica dadaistă, deci Ploiești-ul, Norvegia și jocurile copilăriei mele chiar au o conexiune.<br />
<br />
Lipsesc o săptămână din Ploiești și la întoarcere iaca minunată surpriză îmi oferă orașul.<br />
Un salcâm înflorit !<br />
Minunată imagine spuneam cu mai multe sensuri chiar, fiindcă totuși un salcâm înflorit pe 16 august eu nu am mai văzut până acum.<br />
Salcâmii albi au înflorit în luna mai, știu sigur că în data de 12 mai erau doldora de flori, fiindcă în seara aceea m-am întors pe jos de la teatru pe sub florile lor.<br />
<br />
Puiuțul ăsta de salcâm însă are flori mov, e tinerel și m-a întâmpinat în cartier pe când mă întorceam de la gară.<br />
Mai avea ieri doar câteva buchete proaspete, restul erau deja uscate, dar încă mai atrăgea albine, din câte se vede.<br />
<br />
Legătura cu Norvegia ?<br />
Tocmai am văzut săptămâna trecută două etape din Turul Arctic al Norvegiei.<br />
Și m-am vindecat de vreo două prejudecăți.<br />
Cea mai mare revelație ? <br />
Natura Norvegiei din miez de august e de un verde pofticios, un verde sănătos, un verde smarald, cum nu credeam să existe în zona arctică a Europei în nici o perioadă a anului.<br />
De unde atâta explozie de clorofilă tocmai în zonele arctice ?!?<br />
<br />
Iubitoarea de verde și de natură din mine s-a simțit pe dată invidioasă : Ploiești-ul arboricol e deja invadat de frunze galbene , iar Ploiești-ul stradal e tapetat deja de frunze maronii.<br />
O tristețe venită prematur anul ăsta.<br />
<br />
Când colo, iaca unde o zbughise verdele meu ! În Norvegia !!<br />
<br />
Noroc cu puiuțul de salcâm de ieri.<br />
Rămâne să-mi spuneți că ăsta cu florile mov nu e salcâm...<br />
dar să nu-mi spuneți nici că e glicină, că totuși știu să deosebesc o iederă cu flori mov de un copăcel.<br />
Ba mai mult, am și o casă în Ploiești pe care o vizitez an de an când înflorește glicina, e superbă îmbrăcată în cascade de verde cu mov.<br />
<br />
Dar ăsta din imagine cred că e salcâm.<br />
Că doar pe frunzele lui ne jucam în copilărie <i>mă iubește, nu mă iubește</i>.<br />
Și cum fiecare crenguță are un număr impar de frunze, important e să pornești cu gândul optimist pentru a ajunge la aceeași concluzie.<br />
Singura problemă e că zău nu-mi amintesc cine îmi doream să mă adore pe când aveam 5 ani.<br />
Da' sigur că rupeam în draci crenguțe de salcâm !<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhScoM6UXxbAxjkeVlYJSpK0gs_0EAH1Z2GPFoutv5h0O5kuE6dCnTOLM3h2892vStd98JvKltfF0_UCm4z_85b52Zl2MvAJWmO5tmiVFrSUboi5ZqM6jk8RRoIoI6XZH-2BhfWCxEIK4sw/s1600/IMG_0609++watermark.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="300" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhScoM6UXxbAxjkeVlYJSpK0gs_0EAH1Z2GPFoutv5h0O5kuE6dCnTOLM3h2892vStd98JvKltfF0_UCm4z_85b52Zl2MvAJWmO5tmiVFrSUboi5ZqM6jk8RRoIoI6XZH-2BhfWCxEIK4sw/s400/IMG_0609++watermark.jpg" width="400" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-28851897697934235172015-07-26T16:54:00.000+03:002015-07-26T16:54:33.156+03:00Sunt campioana la popice !Gata, e oficial, sunt una din campioanele la popice.<br />
Adică am reușit să dobor toate cele 4 popice pe care mi le propusesem.<br />
<br />
Problema e acum că parcă aș pune una din popice la loc, că prea mă sperie un pic rezultatul ăsta.<br />
<br />
E drept, popicele mele sunt doar examene.<br />
Fiindcă de jucat propriu-zis, n-am jucat niciodată bowling.<br />
Ar fi cazul acum să încep să și joc, dacă tot mă prezint în felul ăsta !<br />
<br />
Problema este că ar trebui să mă bucur de succesul meu,<br />
să mă simt THE ONE, ca în poza de mai jos.<br />
<br />
Însă nu mă simt deloc așa.<br />
Ori e de vină oboseala acumulată care momentan mi-a tocit orice emoție, fie ea pozitivă sau negativă,<br />
ori e încă strestul și faptul că nu știu ce anume îmi va aduce toamna asta.<br />
<br />
Ce urăsc cel mai tare e incertitudinea,<br />
ori eu mai am de așteptat încă vreo lună pentru a vedea ce roade pot culege după munca mea.<br />
<br />
Tare mi-aș dori să știu cum pot unii suporta așteptarea.<br />
Cum aș putea să învăț să îmi schimb firea iubitoare de certitudini și de planificări ?<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi0CsDKCKh0wiyjGYfgyX7u7qdcLswZBMVEiopldu1Ao2xQ79xTDmjLzTOMasUUZyyOr5AxcXxhd3lgIAIs1P_fZn_andPtSh2zkGg6B5IAuhNLYLzCYs_iqbCbgkaBJvxSn6DOVDicwz2_/s1600/10676331_10152752614583516_4433262731067354775_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="216" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi0CsDKCKh0wiyjGYfgyX7u7qdcLswZBMVEiopldu1Ao2xQ79xTDmjLzTOMasUUZyyOr5AxcXxhd3lgIAIs1P_fZn_andPtSh2zkGg6B5IAuhNLYLzCYs_iqbCbgkaBJvxSn6DOVDicwz2_/s320/10676331_10152752614583516_4433262731067354775_n.jpg" width="320" /></a></div>
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com5tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-16639535473406354352015-07-16T22:01:00.000+03:002015-07-16T22:01:05.159+03:00Zanele si Le Tour, lacrimile si inacdecvareaV-am mai spus că zilele astea nu-mi potolesc stresul decât cu etapele din Turul Franței.<br />
Azi a fost ziua vrăjitoarelor în Tur, deși n-a cântat Cargo.<br />
<br />
Însă acum câteva zile comentariul etapei mi-a adus o poveste fix pentru sufletul meu (ușor bântuit).<br />
Dacă Manolo (comentatorul Turului) a mințit, vă mint și eu acum, dar sunt minciuni frumoase :<br />
<br />
în regiunea coastei de Nord-Vest a Franței sunt multe insulițe, teribil de mici și desigur nelocuite, aflate foarte aproape de țărm (din câte ne-au arătat din elicopter). Iar legenda spune că acele vreo 300 insule sunt de fapt lacrimile unor zâne care au fost alungate din acea regiune.<br />
<br />
Și după dulcegăria asta (dovadă că și mie îmi plac dulcegăriile uneori) vine și partea amuzantă (ca să tăiem din emoția de mai sus, că doar de-asta par eu o insensibilă).<br />
Menționînd legenda asta, Manolo a demonstrat ce hazoșenii pot rezulta dintr-un vocabular inadecvat tipului de poveste spusă :<br />
"zânele au fost <span style="color: red;">evacuate</span> din acele locuri și lacrimile lor au creat aceste insule."<br />
Alex Ciocan, pe fază, a amendat ca un lord afirmația :<br />
"Parcă nu se prea potrivesc termenii, zânele cu evacuarea."<br />
Manolo revine și se corectează :<br />
"Da, să spunem atunci zânele de prin partea locului au fost<span style="color: red;"> mătrășite</span>."<br />
<br />
(sic!)<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe width="320" height="266" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/h7n4wruuH68/0.jpg" src="https://www.youtube.com/embed/h7n4wruuH68?feature=player_embedded" frameborder="0" allowfullscreen></iframe></div>
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3039911791123666847.post-66475922766599551692015-07-03T14:13:00.002+03:002015-07-03T14:13:47.773+03:00Pariuri bune pentru Le Tour 2015. Analiza subtila din gesturi.Pariurile mele mai precis, după ce am urmărit ieri prezentarea celor 22 echipe participante :<br />
<br />
- pe Contador nu l-am văzut niciodată atât de îngândurat. Arăta precum Hamlet după viziunea spectrală. Când era întrebat ceva părea că își amintește cum dă bine să râdă a încredere, așa că alungea buzele într-un zâmbet larg. După care pica iarăși cu privirea în gol.<br />
N-aș paria nimic pe El Pistolero, chiar dacă îl știu de ani de zile ca maestru al bluff-ului.<br />
<br />
- Quintana, țânțarul anofel ... ăsta e la fel de inexpresiv ca un autist.<br />
Nu-mi pariez banii pe autiști.<br />
<br />
- Nibali ... ăsta părea împărțit între bucuria de a începe un nou tur și ceva îngrijorare.<br />
Pariul meu ; doi bani juma.<br />
<br />
- Froome, Froomie ... toți banii mei pe el.<br />
Tipul ori se auto-iluzionează singur minunat, ori chiar se simte bine.<br />
La prezentare a luat microfonul din mâna reporterului ca să răspundă la întrebări.<br />
Cred că nu l-am mai văzut atât de hotărât de mult timp.<br />
<br />
- Și, desigur, bătrânul vulpoi. Nu prea cred că la 35 e ani Valverde mai poate câștiga,<br />
dar fiindcă încep să am o vulnerabilitate de generație, devin suportera celor alor mei.<br />
toate ambițiile mele merg cu Valverde.<br />
Nah că am ajuns să țin și cu oportunistul ăsta, nu credeam așa ceva vreodată !<br />
Ce înseamnă și parti-priurile astea legate de propria generație !<br />
<br />
Plus, desigur, simpatie e simpatie :<br />
Romain Bardet, cum să nu țin cu un tinerel care arată așa ?<br />
<br />
Poza e luată de pe youtube, unde are franțuzul meu o engleză delicioasă :<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe width="320" height="266" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/uH7lJgLcewQ/0.jpg" src="https://www.youtube.com/embed/uH7lJgLcewQ?feature=player_embedded" frameborder="0" allowfullscreen></iframe></div>
<br />
<br />Mihaeladmhttp://www.blogger.com/profile/03115472628023871177noreply@blogger.com2