Blog en miettes

Delectati-va cat poftiti, dar pe mine nu ma includeti !

2012-02-27T22:32:00.001+02:00

Să mai aud pe careva că vrea iarnă clasică, ninsori etc !

Nu sufăr anotimpul ăsta, dar ca să pricepeţi mai bine cum îl văd eu priviţi aici două imagini netrucate cu zăpezile 'ca în basme' din oraşul meu.

Prima este locul pe unde ar fi trebuit să fie traversarea.

A doua este locul unde ar fi trebuit ... să nu fie ghenă de gunoi.

Bucuraţi-vă de ce anotimp vreţi, da' pentru cei ce iubiţi zăpada să ştiţi că există şi munte iarna.
Fiindcă zăpada în oraşe se transformă mereu în polei, zăpadă murdară dizgraţioasă la maxim şi, în cele din urmă, mocirle. Iar folos n-are.

p.s. ideea asta mi-a venit văzând iniţiativa lui DevHell pe fb, prin care promova ideea unui concurs acolo cu tema 'Iarna în Ploieşti'

Cateodata toate merg aiurea

2012-02-25T22:34:00.000+02:00

Câteodată tre' să faci exerciţii de voinţă ca să poţi zâmbi.
Toarnă cu veşti aiurea şi cu planuri căzute.

Să luăm exemplul meu actual, că altul mai prost n-am.
Mai întâi pici în depresie fiindcă începi să-ţi dai seama că îţi pică planurile pentru vară şi că ai s-o petreci singur (asta în cazul unei persoane pentru care o vară valorează cât 3 ierni).
Apoi, cu depresia deja în traistă, normal că pică peste tine o răceală - din celea de te moleşesc complet şi nu mai eşti în stare nici să stai în pat şi să citeşti.
După asta afli că programul pe termen scurt va implica încă şi mai puţin timp liber decât până acum.

Dar în condiţiile astea omul optimist, aşa ca mine, gândeşte că va trebui deci să urmeze şi o perioadă bună, dacă acum e ne-bună. Pentru armonia universală în care cred.

Rămâne doar să găsesc şi eu o breşă în timp numai bună (să nu fiu nici răcită şi să nu-mi compromit prea mult nici celelalte programe) pentru două zile la munte, până în aprilie.
Dar până atunci ne mai găsim pe-aici din când în când.

Troc pseudo-sexual

2012-02-23T12:36:00.002+02:00

Asta cred că va fi cea mai personală postare de pe blogul meu.
Fiindcă la blogmeet a fost adus în discuţie şi subiectul următor : pot nega faptul că femeile îşi folosesc identitatea femină ca un atu prin care să obţină avantaje ?
Mi se pare un subiect cât se poate de interesant, dar la întrebarea asta nu pot răspunde printr-o generalizare, ci pot doar vorbi din perspectivă proprie.

În primul rând planul profesional.
Personal cred că pomovarea sau chiar şi simpla angajare în anumite posturi poate fi împiedicată de faptul că eşti femeie. La fel cum există şi reversul, de pildă n-am prea văzut bărbaţi în p.r. sau la resurse umane.
În schimb cu salariile lucrurile îs clare : statisticile arată că media salariilor femeilor este mai scăzută faţă de cea a bărbaţilor.

Chestia asta cu cariera unei femei îmi aminteşte de o tipă frumoasă, cu nişte pistrui delicaţi şi delicioşi presăraţi pe sâni. Ştiu asta fiindcă genul ăsta de decolteu obişnuia să îl poarte la birou. Se spune că la fel a mers îmbrăcată şi când a cerut să fie promovată. A obţinut postul pe care şi-l dorea, dar n-a fost fericită acolo.

Revenind acum la mine.
Mai e domeniul ... hai să-i zicem sentimental. Cum agăţi tipul care îţi place, cât îţi utilizezi nurii din dotare pentru asta.
Apăi eu una îs mai dintr-o bucată în chestiunea asta - când mi-a plăcut vreun tip l-am abordat eu, fără flirturi, fără aluzii, fără strategii. Dacă s-a speriat de francheţea asta a mea înseamnă că oricum nu era genul de bărbat care îmi place mie.
Nu sunt genul pisicuţă, nu funcţionez după legile astea, mă leşină dulcegăriile.

Şi-apoi mai e sfera prieteniilor. A prieteniei pe care mulţi o neagă, între un bărbat şi o femeie.
Ori aici, dacă faci uz de atuul de a fi femeie e clar, prietenia aia se duce dracului.
Şi-acum depinde ce preferi, dar un partener de sex se găseşte mai uşor decât un prieten.

No, cam în majoritatea domeniilor consider mai degrabă o strategie riscantă să faci uz de faptul că eşti femeie pentru a fi avantajată în vreun fel.
Nu neg însă, mi s-a întâmplat şi mie.

Anul trecut, la singurul doctor în care am încredre pentru a-mi face şi citi ecografii sau radiografii. Eram în cabinet şi numai ce-l aud că îi spune asistentei să nu i-l programeze pe X : 'nu fac eu ecografii la bărbaţi!'.
Atunci da, m-am simţit norocoasă că-s femeie.

Altfel însă, serios, cred că o femeie care jonglează cu nurii proprii trebuie să fie deşteaptă şi să se priceapă la negocieri.
Nu de alta, dar a te folosi de faptul că eşti femeie, oricât de nevinovat, implică o oarecare târguială, se va şi aştepta ceva în schimb.
Ori în momentul în care nu te pricepi să gestionezi bine strategia asta aproape sigur vei da de probleme pe care nu le anticipaseşi.

Amalgam meet la Irish Pub The ShamRock

2012-02-22T20:05:00.001+02:00

Da' credeţi că doar prin Vrancea se ţin blog-meet-uri ?
Uite că în Ploieşti s-a ţinut ieri seară amalgam meet. De ce îl numesc astfel am să explic îndată.

Întâi însă zău că nu mă pot abţine : are şi Ploieşti-ul ăsta câteva lucruri pentru care e oraşul meu şi eu sunt de-a lui. Wyl fm e unul (risc o cifră, că nu-s în România mai mult de 5 radiouri mai bune). Iar băruleţe ... două care-s pe sufletul meu atât de mult că mi-aş dori să fie ale mele. Irish ShamRock de pe Vasile Lupu e unul dintre aste două băruleţe cu atmsoferă din Ploieşti.
(oricum tre' să-l revizitez cât de curând, că n-am apucat să văd modificările făcute, am uitat. Cu ocazia asta sper să nu-mi stric norocul de a nimeri câte 2 Depeche-uri când merg la Irish Pub.)

Dar începusem cu un amestec neordonat (şi neordonabil) : de băuturi, de blogări, de subiecte şi de filme.
Care va să zică la întânirea bere-capucino-ceaistică a fost vorba despre filme. Multe genuri de filme.
Şi ne-am prezentat fiecare drept reprezentanţi după cum urmează :
Waven şi Kriogen din filmul 'veselia nu merge decât cu beri şi fum'
Aditza din filmul 'pe cât pariu că iar pariez?'
eu şi ValiOvidiu din filmul 'glumim şi noi, dar altfel nu încurcăm planurile şi ne gândim chiar la fotografie când vorbim despre fotografie' (cică am fi din filmul oamenilor naivi)
şi Cojo din filmul oamenilor serioşi care gândesc iar planuri frumoase.

N-a fost prezent 3ditorial, dar Dragoş sper să îşi ţină minte promisiunea snookeristică făcută anul trecut.

Cu ocazia asta am mai aflat şi eu câte ceva :
siteul teatrului Masca e simpluţ într-adevăr, am verificat,
ar trebui să mă mai uit şi eu la teve, cică apar reclame morbide mai nou,
parcul de miniaturi al nemţilor e situat în Hamburg şi se numeşte Wunderland,
dar tot mai fain e cel al belgienilor despre care am uitat eu unde este.

Deşi n-a fost prezent la întâlnirea noastră şi probabil, dacă nu mutăm noi un blogmeet la munte, nu prea poate fi prezent nici pe viitor, trebuie să-i mulţumesc lui Andrei Terecoasa. Mi-a fost de folos cu câteva informaţii, apreciez gestul.

Să ne mai vedem cu bine !

Cea mai mare decadere din istorie

2012-02-20T23:09:00.000+02:00

Am strâns şi eu câte ceva de-a lungul anilor : nedumeriri.
Una dintre ele e de natura socio-istorico-antropologică.

Romanii au fost, într-un anume moment din istorie, unul din cele mai puternice popoare.
Au avut un imperiu întins, dar mai ales au avut o civilizaţie foarte avansată pentru acea vreme.
Au avut o mentalitate vizionară, o societate urbană într-un timp în care alte 'popoare' trăiau încă organizaţi în triburi în mediul rural.
Au avut o organizare socială avansată.
Iar unele dintre construcţiile lor, drumuri sau poduri, stau în picioare şi azi, aproape 2.000 de ani mai târziu.
Au avut o mentalitate constructivă, au dus cu ei beneficiile civilizaţiei în zonele cucerite, nu au distrus locurile şi popoarele cucerite.
Au avut tehnici militare, desigur, ca orice popor ce ajunge imperiu.
Au avut onoare şi mândrie, mulţi dintre conducătorii lor recurgeau la sinucidere când se considerau dezonoraţi în urma unor înfrângeri.

Urmaşii lor sunt, bănuiesc italienii de azi. Dar zău de-mi vine a crede asta !
Mi se pare cea mai mare discrepanţă din istorie.
Au mai decăzut ei şi perşii, şi turcii din postura de imperii, ba chiar perşii iarăşi din postura unei civilizaţii avansate. Însă italienii ...

E drept, aici intervine şi o preconcepţie de-a mea, confirmată totuşi şi de dovezi.
Italienii de azi sunt destul de limitaţi, limbile străine pentru ei sunt o chestie extraterestră, în Italia nu te ajută nici franceza, nici engleza, nimic.
Bărbaţii italieni ... nişte palavragii lăudăroşi, fără acoperire reală însă.
Onoarea ... alt cuvânt uitat (deşi e drept, e un cuvânt uitat în orice zonă a lumii).
O naţiune nu foarte muncitoare azi, nu foarte avansată nici ca tehnologie, dar mai ales nici ca mentalitate.

Ce s-a întâmplat în decursul secolelor?
Cum a decăzut centurionul roman cel mândru şi capabil până la gealatul palavragiu şi-atât de italian?
Să mă scuze eventualii filo-italieni, asta mi-e percepţia.
Mi se par nişte schimbări radicale în mentalitate, caracter, în voiţă şi putirinţă, în ambiţie şi seriozitate.

Şi drept ilustrare a măreţiei romanilor, doar una din minunile concrete ce ne rămân de la ei :
Pont du Gard situat în Franţa, de care eu am aflat graţie Turului Franţei.
Aici aveţi link la Siteul wiki unde găsiţi info despre acest apeduct, tot de acolo am preluat şi imaginea.

Cum sa alegi un titlu bun si semnificativ

2012-02-20T20:12:00.001+02:00

V-am mărturisit că eu una am intrat în anul lecturii, deşi mi-ar fi plăcut un nou an al călătoriei.
Prin urmare anul ăsta voi călători din plin, mental de data asta.
Şi impresii din voiajele astea ale mele au să se tot reflecte pe blog, probabil.

Astăzi m-am amuzat începând o cărţulie nouă.
Pe numele ei original şi complet 'Travels into Several Remote Nations of the World, in Four Parts. By Lemuel Gulliver, First a Surgeon, and then a Captain of Several Ships'.
În traducere 'Călătorii spre câteva popoare îndepărtate ale lumii, în patru părţi. De către Lemuel Gulliver, mai întâi chirurg, apoi căpitan al câtvorva nave'.

Oare ce l-o fi determinat pe Jonathan Swift să schimbe un titlu atât de grăitor în banalul 'Călătoriile lui Gulliver' ?
Eu una cred că îşi dorea o copertă cu un desen şi nu-i mai ajungea spaţiul.

Dansezi un blues, iubi?

2012-02-20T00:43:00.000+02:00

Îmi place mie să dansez, da' nu blues. Că blues nici nu ştiu să dansez.
Deşi se dansa la greu pe vremea copilăriei mele - aşa te apropiai de fata care îţi plăcea, invitând-o la un blues.

Mi-am amintit de chestia asta tot auzind o reclamă difuzată de Wylfm unui club pe nume Opium.
N-am fost niciodată în clubul cu pricina, nu-mi place nici localizarea sa şi nici denumirea (pentru mine ar fi mai potrivit un loc numit, să zicem, 'Înc-o duşcă').
Şi oamenii ăştia se tot laudă ceva de genul joi - latino, vineri - karaoke, sâmbătă - chill out , dar duminică ... avem seară de blues.

Tare mă munceşte curiozitatea ce or înţelege oamenii ăia prin 'seara de blues'.
Cântă deci B.B. King ? Să cred eu că sunt ploieştenii dedaţi la aşa muzici ?

Sau oare, nostalgici după vremurile de altă dată, oamenii de la clubul ăsta difuzează muzici pentru exersarea simţurilor tactile sub denumirea -total improprie- de blues?

N-am nimic contra simţului tactil exersat pe muzici lente sub lumini discrete, dar mă bufneşte râsul când astea-s folosite ca 'tactici' (sic!) de agăţat. Rezultă astfel scene de-un romantism nestăvilit şi replici gen 'pune băi şi-un blues!' (s-o invit pe Maricica la dans, că sunt prea nătărău să mă apropii de ea altfel).

'blues'-ul în viziunea lui Gheorghiţă : (îmi place mult slow-ul ăsta, nu cumva să se înţeleagă altceva)

şi blues-ul adevărat, de la mama lui de muzică neagră : (bijuteria asta de cântec am auzit-o prima oară la Wylfm)

Dacă a ajuns cineva pe la Opium poate îmi spune şi mie care dintre cele două genuri de muzică e difuzat duminică seara.

Planuri măreţe pentru mine

2012-02-17T23:09:00.000+02:00

Ca majoritatea, anul ăsta am un buget limitat, ceea ce îmi va afecta marea pasiune - călătoriile.

Prin urmare am gândit eu mult (şi bine sper) şi-am ajuns la o soluţie de compromis cu care să-mi astup nemulţumirile care or să-mi zbiere în subconştient până la toamnă.

Dacă tot am bani limitaţi de excursii, atunci măcar în plan cultural să mă îndestulez.
De aici planul lui 2012 pentru mine : vizitarea tuturor muzeelor din Ploieşti.
Dacă se va putea, vizitarea şi a sinagogii, dar aici e complicat, n-am găsit-o niciodată deschisă, nici măcar sâmbăta când mă aşteptam eu să aibă loc slujba.
Clădirea sinagogii a fost renovată de curând, iar în 2009 cineva care a şi văzut-o în interior mi-a confirmat că e frumoasă, dar mi-a recomandat şi sinagoga din Bucureşti, care îl impresionase.

Chiar şi aşa, bugetul cultural tot cere sacrificii - intrarea pe la muzee este vreo 10 roni, ori numai prin Ploieşti se găsesc vreo 10 muzee şi case memoriale.
Însă mi-e mie jenă ca ploiesteancă mândră să nu le fi văzut măcar o dată.

în afara subiectului , că mai am un plan măreţ pentru anul 2012, în afara ideii cu muzeele ce mi-a fost răscolită azi de Aditza, mi-am mai propus un obiectiv măreţ : să onorez cumva lepşelele (sper că ăsta e pluralul) primite de la Bogdanelu, 3ditorial şi Vladimir, chiar dacă am să le adaptez după perioada de claustrare prin care am trecut de la începutul anului.

Am nedreptatit un reper, din nou despre Robert si Augustin

2012-02-17T21:58:00.000+02:00

Acum câteva luni povesteam pe-aici că-mi pare rău de dispariţia unui magazin de bijuterii din Ploieşti.
Am crescut cu magazinul cesta, tot jinduind la câteva dintre colierele aduse.

Mie-mi plac bijuteriile (degeaba-s acuzată că nu-s feminină, că uite ce plăceri tipic feminine am).
Şi chiar dacă mă rezumam la a privi, tot îmi plăcea să vizitez periodic magazinul ăsta, aveau numai bijuterii cu stil, nu porcării stridente cum găseşti în majoritatea locurilor.

Între timp Robert şi Augustin, magazinul cu pricina, s-a redeschis, într-un nou spaţiu : acum e de găsit la parter la Mall Mercur.

N-am ajuns încă pe-acolo, să văd dacă şi-au păstrat şi monograma aceea şic.
Însă până îi voi vizita am simţit nevoia să 'actualizez' lumea asta a cumpărăturilor ploieştene.

Kaufland ofera calatorii in timp si optimism

2012-02-14T18:11:00.000+02:00

Iaca am primit şi noi în cutiuţă cel mai recent pliant Kaufland, valabil cam de-acum.

Şi pe două pagini se lăfăiau în voie iepurii !!
Am crezut că nu văd bine, m-am uitat încă o dată, poate o fi vreun pliant de anul trecut rămas să rătăcească aiurea.
Dar nu : pliantul Kaufland de la jumătatea lunii februarie 2012 face reclamă la iepuri. Iepuri de Paşte.

Am căutat iute pe net, zic să ştii că dă Paştele peste noi în martie fără să ştim.
Dar nu, Paştele nu vine mai devreme anul ăsta, e tot la locul lui, pe la jumătatea lui aprilie.

Şi-atunci mi-am dat seama de strategia oamenilor de achiziţii de la Kaufland, deosebiţi oameni.
Numai ce se uită lumea un pic în jur şi peisajul de afară te face să crezi că vine Crăciunul.
Ceea ce e deprimant - încă un set de cheltuieli, iarna abia începe etc
Prin urmare recurgem la strategia 'călătorie în timp'.
Şi pac, aşa se sare la Kaufland şi peste Valentin şi peste Dragobete şi se ajunge direct la Rilă-Iepurilă.
Totul numai să inducă optimism oamenilor, acţionând subliminal, chipurile suntem iaca în primăvară.
Să ne împrimăverim deci !

Mai exista cavaleri - am vazut eu unul pe strada mea

2012-02-13T18:30:00.000+02:00

Ieri seară mă uitam şi eu cum ninge. De dincolo de geamurile închise, desigur.
Era deja întuneric pe stradă, deşi, la cât e cerul de alb-rozaliu nopţile astea, e destulă lumină.

Şi în ninsoarea aia măruntă şi deasă numai ce văd trecând o siluetă neagră şi delicată -
un tinerel brunet, cu cap descoperit, subţirel şi îngust (cum îmi plac mie), doar nişte blugi şi o jachetă de piele negre mergea cu pas alert.
Dar partea cea mai frumoasă a imaginii abia vine : tânărul avea un trandafir grena într-o mână , iar în cealaltă un ghiveci cu flori.

Recunosc, mi-a plăcut atâta cavalerism - să mergi îngheţat prin zăpezi şi ninsoare cu un trandafir probabil şi mai îngheţat ... dar la ce-i folosea şi ghiveciul ?
Nu era un pic excesiv ?

Romeo al Julietei, povestea e altfel decat o stiti. E haioasa tragedia asta.

2012-02-12T21:03:00.000+02:00

Tot vă spuneam că mă petrec numai cu Shakespeare în perioada asta. Dar ce surpriză am avut cu Romeo şi Julieta !

Mai întâi fata are 14 ani. Ştiam eu că în vremurile de demult media de viaţă era mai scăzută, da' totuşi tare proaspătă le mai plăcea cărniţa !
Fie asta, fie fetele nu se puteau ţine în frâu mai mult de 13-14 ani.

Apoi, marea revelaţie : Romeo este la începutul piesei frânt de dragostea ce i-o poartă ... uneia Rozalinda.
Care, desigur, nu e Julieta şi mai ales, care nu-i răspunde la 'iubire'.
Prietenii, ca să-l facă să uite de 'durerea' lui, îl duc la balul oferit de tatăl Julietei.
Şi-acolo ... numai ce-o vede Romeo că deja
- pică într-un nou amor, la fel de profund pe cât de brusc, pentru Julieta
- o uită pe Rozalinda, numind-o cu termeni de ocară
- îi şi fură două săruturi Julietei.

Acum mă gândesc totuşi că şi părinţii Julietei erau cam libertini : dădeau petreceri fără să ştie cine le intră în casă şi fără să-şi supravegheze fata ... maică-mea precis gândeşte că aşa le trebuie ălora de nu sunt atenţi cu cine se pupă copiii lor.

Revenind la mirarea numărul 3 -
declaraţiile dintre cei doi sunt atât de siropoase încât mie mi s-a aplecat.
Nene, nu ştiu cum unelor le-or fi plăcând tipi din ăştia, declamativi de îngheaţă apele.

Apoi
Mercutio şi Benvolio sunt doi italieni tipici, adică numai gura îi de ei, să-mi fie scuzate preconcepţiile, da's guralivi, nătângi şi găunoşi.

Şi-n cele din urmă deosebit şi tatăl Julietei : decide să o mărite, dincolo de orice ar fi vrut fata, dar spre binele ei, desigur, cu Paris, care, întâmplător, era bogat. Nimic nou în lăcomia asta.
Dar stă omul şi se gândeşte : nu putem face nunta miercuri, că e prea curând după moartea vărului ei, ce are să zică lumea ? O facem deci joi !

Ştiu că am râs citind Romeo şi Julieta bine de tot.
Nu e nimic în piesa asta din tot dramatismul pe care îl aşteptam.

Oricum, drept dovadă că nu-s singura ce a sesizat capacitatea sporită a lui Romeo de a se îndrăgosti brusc şi profund, vă las să vă amuzaţi şi voi mai jos cu un scan - eu am împrumutat cartea de la bibliotecă şi am găsit următoriul comentariu critic lăsat de o (pun pariu) cititoare dinainte mea :

No, mai am eu o mare nedumerire cu privire la coerenţa unui element din povestea asta, dar cred ştiu şi cine îmi poate furniza cel puţin două explicaţii plauzibile, cum face de obicei.

Îi mai salut rapid şi pe Vladimir, 3ditorial şi pe Waven, mi-au adus perspective interesante şi am să revin la comentariile lor mai pe îndelete, săptămâna viitoare.
Până atunci s-aveţi spor şi să resimţiţi căldură, în ciuda iernii !

Shakespeare demitizat. Astazi - Othello.

2012-02-11T21:57:00.001+02:00

În ultima vreme am reînceput să citesc. Statul cu nasul în atâtea cărţi a dăunat statului cu nasul în internet, după cum se vede. Însă merită.

Am petrecut o perioadă întreagă numai cu Shakespeare, o adevărată cură.
Nu-mi place, dar am avut câteva revelaţii care totuşi ţin de cultura geenrală, aşa îmcât am să vi le împărtăşesc şi vouă.
Astăzi despre Othello.

Othello îmi pare a fi cea mai bună piesă a englezului, singura ce are personje închegate, motivate psihologic. Ştiu că sună a blasfemie, dar asta e, aşa îmi pare mie că restul pieselor sunt 'uşurele'.

Revenind la Othello, am avut revelaţia că omul era bătrân.
Ştiam că e întruchipat pe scenă ca fiind negru şi deci, chipurile, urât.
Ceea ce e o prostie. Omul era Maur, ori din câte ştiu eu maurii nu erau chiar atât de negri, sau cel puţin aşa îi ştiu eu portretizaţi, ca fiind mai degrabă măslinii însă cu părul, sprâncenele şi ochii de un negru tăciune.
Şi fiind bărbaţi frumpşi în general, tocmai fiindcă aveau trăsături ferme şi inspirau hotărâre.
În fine, astea ar putea fi doar şabloane estetice.

Însă bătrân abia acum am aflat că era, citind piesa.
Acum nu mă înţelegeţi greşit, nu-s tocmai eu cea care să vorbeasă despre vârstă (sau diferenţele de ani).
Doar că aspectul ăsta nu mi-era cunoscut din dramatizările piesei, se insistă numai pe diferenţa de rasă dintre cei doi.

Desdemona nu era nici ea o culme a înţelepciunii, chiar dacă era o femeie devotată şi în iubire şi în prietenie.
Probabil am să revin la piesa asta cândva, fiindcă are multe substraturi.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi are idei preconcepute ce îi sunt risipite la anumite lecturi.
La mine se pare că Shakespeare a cumulat o grămadă de astfel de idei false, chipurile din cultura generală, pe care acum mi-o contrazic citind efectiv operele.
Ceea ce v-aş dori şi vouă, nu musai cu Shakespeare.

Cu cosmetica imi repar eu computerul

2012-02-11T19:01:00.000+02:00

Nu prea le am cu cosmetica, nu prea dau banii pe produse de machiat.

În schimb săptămâna viitoare am pe lista de cumpărături un musai : o pensulă de pudrat, sau cum s-or numi.

Ieri când mi-am deschis pc-ul îmi scotea un zgomot atât de urât încât n-am avut ce face decât să-l închid, de teamă să nu strănute sau ceva.

L-am desfăcut să-i şterg praful (altă idee de cauză n-am avut şi nici nu m-aş fi priceput la alt remediu).
Dar am constatat că sunt locuri în interiorul lui unde nu pot ajunge.
Ştiu că-s oameni care îşi curăţă pc-ul direct cu aspiratorul, dar mie mi-e frică.

Aşa încât mi-a venit ideea salvatoare : o pensulă uşoară, cu coadă lungă cu care, în loc să împrăştii pudră pe faţă, să înlătur praf de pe cipuri.

Să nu mai spun de-acum că nu mă pricep la machiaj !

Recomandarea mea pentru oboseala cronica, verificata deja

2012-02-11T18:39:00.000+02:00

Nu trec printr-o perioadă fabuloasă. Şi de data asta nu-i de la ger.
Cert e că se strânsese atâta oboseală încât ieri am dormit aproape toată ziua.
Nu mă mai simt atât de 'defectă' acum, ba chiar văd că am chef de dans, deci sunt destul de refăcută.

Prin urmare recomand fără exagerare :
când ajungeţi în starea de oboseală cronică luaţi-vă o zi liberă, adormiţi-vă toate grijile şi culcaţi-vă. Chit că dormiţi 20 de ore.
Vorbesc foarte serios, e un remediu bun. Şi posibil.

Grijile pot fi potolite, că şi dacă rămâi treaz ca să mai mai faci nişte treabă sau să mai termini nişte sarcini, tot n-o să rezolvi nimic atâta vreme cât abia poţi sta pe picioare.

E drept că întârzii încă o zi cu toate treburile, dar cu organismul nu-i de glumit.
Şi-i sporu' mai spor când eşti odihnit.

Am dormit precum un bebeluş, acum o să trec la treabă precum o individă responsabilă.
N-am timp de protest ACTA azi, în caz că s-o ţine în centrul Ploieşti-ului, aşa cum am primit invitaţie pe fb.

Cum de plac barbatii blondele. Orice blonda !

2012-02-08T20:25:00.000+02:00

Acum vreo câţiva ani, pe vremea când citeam un pic de psihologie (între timp m-am lăsat), am dat peste o teorie interesantă. Să nu mă întrebaţi de numele autorilor sau anul studiului, nu le mai ştiu, dar ideea de bază consta în explicaţia preferinţei pentru blonde.

Preferinţă nu doar a domnilor de altfel. (chiar şi eu când eram mică vroiam să mă vopsesc blondă. mi-a trecut de mult).
(articolul ăsta e pentru Aditza în special, ştie el de ce).

Cercetătorii îşi desfăşuraseră studiul pe o grămadă de bebeluşi.
Şi descoperiseră că majoritatea râdeau şi gângureau când o femeie blondă îi lua în braţe,
şi începeau să scâncească sau cel puţin nu mai râdeau când o brunetă îi ridica.

Concluzionau atunci cercetătorii că fiinţa umană preferă persoanele blonde fiindcă îi inspiră căldură, sensibilitate, în detrimentul persoanelor brunete ce actualizează o senzaţie de agresivitate, de răceală, de distanţă.

No aşa se face că astăzi întâlneşti atâţi bărbaţi de ar pupăci-o pe Sharapova şi atât de puţini care ţi-ar numi-o pe Catherine Zeta-Jones drept una din cele mai frumoase femei de azi.

Eu personal o prefer pe Zeta-Jones. Sau pe Naomi, plusez contra blondelor chiar, din câte se vede.

Acum sunt curioasă cum îşi explică bărbaţii preferinţa.

De ce rad cu lacrimi de stirea de la teve

2012-02-07T19:41:00.000+02:00

Pro tv tocmai a realizat un material despre persoanele propuse pentru a alcătui noul guvern al României.

Dacă-mi spunea cineva că în 2012 prezentarea miniştrilor guvernului va fi asezonată numai cu fragmente din Depeche Mode ...

Sunt propuşi nişte tineri necunoscuţi ce s-au remarcat prin afirmaţii bizare pe blogul personal sau alte chestioare de felul ăsta.

Însă Depeche-ul ce defineşte muzical noul guvern, în mod ironic, desigur, i se datorează lui Răzvan Mihai Ungureanu - când a fost concertul DM din România, singurul concert DM de la noi până acum, în 2006, nu mai ştiu ce revistă a avut o ediţie specială dedicată integral evenimentului. (Şi era un eveniment ! Era primul concert de aceste dimensiuni din România. )
Ei bine, revista cu pricina s-a gândit să folosească drept copertă posterul turneului DM, Touring the Angel, dar într-o componenţă autohtonă. În locul lui Dave, Martin şi Andy ... Răzvan Ungureanu, Andrei Gheorghe şi Florin Piersic jr.

Nu-mi rămâne decât să sper că va pica guvernul ăsta : nu vreau să aud apoi acuze de genul din cauza muzicii DM a scăzut ratingul de ţară !

şi-acu' gata, că şi aşa nu trebuia să intru pe net azi.

Presa profesionista, poftim de smangleste si asta!

2012-02-06T22:30:00.001+02:00

Avem următorul caz simplu de mârlănie şi lipsă de profesionalism, repetat probabil adesea prin presa românească , locală sau centrală :

un ziar, în cazul nostru numit Ploieştii, ce apare, în format de hârtie, contra-cost
nişte cititori care nu ciordesc ziarul cu pricina de la tarabă, ci îl plătesc, asigurând probabil salariile şefilor redacţiei (că restul ... dar nu buba asta e subiectul acum)
şi un fotograf amator şi blogger, numit Vali Ovidiu, care descoperă una din fotografiile sale în ziar.

Important (deşi previzibil) de menţionat, Vali Ovidiu nu fusese contactat înainte de nimeni din redacţie pentru a-i fi cerută baremi permisiunea, nu zic să-i fie oferită o contravaloare pentru utilizarea fotografiei !

Omul merge la redacţie, încercând să rezolve amiabil chestiunea, însă primeşte răspunsul fabulos că 'şi ziarele mari practică aşa ceva'. Şi-atât. Probabil să se mândrească din consolarea asta.

Care-i baiul ?
Apăi este : o fotografie, un desen, un cânticel, o poezioară ori un editorial, orice nimic, are un autor - iar invididul ăsta de a creat un lucru, nu judecăm valori aici, că n-avem talere adecvate, are drepturi asupra bunului său.
Iar când cineva îi foloseşte bunul fără consimţământ, no, se cheamă FURT !

Ce ziare mai folosesc furtul nu mă interesează !
Faptul că în presă au ajuns specimene de calitatea umană şi profesională al redactorului de la Ploieştii spune totul despre cât mai valorează presa.

Trist e că presa asta trăieşte din agramatismul şi din lipsa ei de talent, profesionalism şi de respect,
pe când oameni mult mai talentaţi rămân deoparte, manifestându-se independent şi fără a câştiga din asta.

De-asta prefer eu radioul - televiziunii şi revistele culturale - ziarelor.

Acum sunt şi eu curioasă : dacă iar le iese lipsă la spaţiul redacţional, să vedem ce ziare locale vor ciordi campania asta anti-furt-intelectual din blogosphera prahoveană !
No hai de luaţi acum asta !

Stirea zilei - condamnarea lui Contador, verdictul procesului

2012-02-06T17:24:00.000+02:00

No, a demisionat e drept şi primul-ministru al României azi dimineaţă, dar mi se pare irelevant. O să vină altul, cu alt nume, dar aceleaşi obiceiuri şi aceeaşi lipsă de soluţii (şi chiar de interes în a le găsi).

Ştirea cu Condator am aflat-o graţie lui Wyl fm , n-am ce să vă fac dacă ascultaţi alte radiouri.
Am şi verificat pe net, iar site-ul BBC anunţă că, într-adevăr, după 2 ani de la începerea procesului, mare victorie, mare ! - s-a dat un verdict.

Iar verdictul a fost deposedarea lui Alberto Contador de
- titlul din Le Tour 2010 ce îi va reveni lui Andy Schelck
- toate vitoriile din 2011, inclusiv Il Giro ce îi va reveni lui Michele Scarponi.
Suspendarea lui va expira pe 6 august 2012, decizia funcţionând pe principiul antedatării, adică aplicându-se retroactiv din momentul în care Contador a fost prins dopat, adică august 2010.

Bun , aşa !
Sportivul ce atacă fix în momentul în care oponentul său nu îşi poate apăra şansele ... sportivi de genul ăsta nu merită clemenţă.

Mandrete de oras

2012-01-31T00:27:00.000+02:00

Azi, grăbită prin oraş, am dat cu nasul de ditamai camuflajul clădirii ce adăposteşte principalele instituţii ale oraşului şi judeţului : un afiş anunţându-ne despre anul Caragiale.

Se ştie probabil, Ploieşti-ul are o relaţie specială cu Conu' Caragiale : marele s-a născut prin apropiere şi a mai şi lăsat în istoria literară o emblemă oraşului, provenită dintr-un moment minor, istoric vorbind - Republica de la Ploieşti.

Ştiam eu că e anul Caragiale, dar sunt nelămurită de ce anul ăsta începe de azi - omul s-a născut pe 1 februarie 1852 (deci 160 de ani 'ca clipe', vorba poetului) şi a terminat-o cu lumea asta pe 9 iunie 1912 (deci 100 de ani).
Şi-atunci pen' ce motiv anul Caragiale începe în data de 30 ianuarie? Sau e o fix o ironie în spiritul său?

Oricum, frumoasă iniţiativa, din genul celora de care cred că avem nevoie.

Au început încă de săptămâna trecută şi nişte colocvii despre Caragiale, mi-ar fi plăcut să particip, dar vremea e cruntă (vedeţi în imagine temperatura din centru de pe la orele 17) şi orarul meu e doldora.
Mă bazez pe faptul că anul Caragiale de-abia a început şi, sănătoşi să fim, Mitică, oi asista şi eu la vară la vreun colocviu din cestea ţinute la mine în oraş. Sună interesant cel puţin !

Încă un rând şi hai noroc !

Partea haioasa a lesinului. Da' nu-mi urmati exemplul!

2012-01-28T20:06:00.000+02:00

E doar a doua oară când mi se întâmplă, frustrant e că aş vrea să ştiu cauza.

Acum mă amuz, deşi am încă frisoane, da' tot mai bien cu frisoane decât cu valul de transpiraţie de dimineaţă.
Am simţit că mi-e cam rău, aşa că mi-am luat o pernuţă şi m-am deplasar către baie.

M-am ţinut de pereţi, da' problema a apărut când am deschis lumina şi tot nu s-a făcut lumină.
Îmi zic : 'uite cum se întâmplă toate o dată, fix acum s-a găsit să se ardă şi becul ăsta !'.
Noroc că nu i-am strigat pe ai mei.

Am mers pâş-pâş, mi-am aşezat pe orbecăială perna pe cadă (se arsese becul, vezi bine), şi-apoi am dat drumul la apă rece.
Mi-a sticlit mie ceva în cap când mi-am dat seama că nu aud nici zgomotul apei - deşteaptă cum sunt m-am lămurit singură că era vorba de-o stare cam leşinantă de-a mea.

Mă rog, mi-am trecut starea de 'bec ars' după vreun minut, după vreo 5 mi-au revenit şi urechile la funcţionarea lor de bază (sau secundară, după câtă importanţă acordaţi voi purtării cerceilor).

Iar după vreo oră n-am mai tremurat şi mi-a trecut respiraţia sacadată.
V-am spus, nu ştiu de la ce am stările astea,
însă bine că nu i-am agitat pe ai mei strigându-le să pună bec în locul becului ce ardea bine mersi.
S-ar fi panicat şi în caz de leşin e bine să respiri în voie, nu să-ţi pape ceilalţi aerul rotindu-se degeaba.

Haios mai era şi că în geantă (după ce-mi revenise auzul) auzeam vibrând clar telefonul, eu care nu-mi aud niciodată telefonul.
De unde se vede că leşinul amplifică simţurile după ce le dă în cap mai întâi.

Oricum, nu mă putea ridica în momentul ăla nici dacă ar fi fost Gahan la doi paşi de mine.
Însă mai târziu, de curiozitate, am vrut să văd cine mă sună cu ocazia leşinului : era Orange, departamentul ofertare.
Au băieţii ăştia o sincronizare, mamă-mamă, încă o dată mă merită drept client !

No, cam asta-i cu mine, de-asta cam absentez zilele astea de pe bloguri.
Dar totuşi la final o salut pe Aliceee , ea e în oraşul în care mi-ar plăcea şi mie să fiu.
(cam bruscă încheierea asta, dar revin eu şi prin vizite pe la voi).

Piata Revolutiei - perspective. In loc de blog, o Piata publica

2012-01-24T20:34:00.001+02:00

Acum vreo câţiva ani semnam prima mea petiţie. Şi am rămas zgârcită cu semnăturile astea, cred că n-am semnat în total mai mult de 5 până acum.

Revenind la prima petiţie totuşi : era împotriva unei propuneri de a se construi un mall în Piaţa Revoluţiei.
Nu le am eu cu mall-urile în general, dar în cazul de faţă ideea mi s-a părut dizgraţioasă de-a dreptul.
Adică pe locul unde au murit oameni cu nici 20 de ani în urmă (la acea vreme), unii urmau să facă shopping şi să meargă la fast-food.
Nu mai amintesc de raţiunile arhitectonice ale zonei, care din bun-simţ împiedicau orice asemenea construcţie !

Omul ce venise cu ideea însă urmărea un scop, şi nu era legat strict sau direct de bani de data asta : vroiau să şteargă din memoria colectivă amintirea reprimărilor şi crimelor (pentru care nici până azi n-a plătit nimeni) şi să elimine un posibil loc în care lumea şi-ar fi manifestat revolta şi nemulţumirile.

Ei bine, azi asociaţia Pro Democraţia a concluzionat că şi românii sunt un popor ce simte nevoia să se manifeste şi care are ce spune. Prin urmare trebuie să i se acorde oricui posibilitatea de a se face auzit public.
Propunerea lor : în Piaţa Universităţii să fie creat un spaţiu disponibil în permanenţă şi oricui să îşi expună părerile, protestele, soluţiile. Fără a fi nevoie de autorizaţii de manifestări, fiindcă e un lucru firesc !

Mulţi dintre noi avem blog ca să ne exprimăm frustrările sau bucuriile, dezamăgirile sau revelaţiile.
Insă blogurile nu-s o soluţie.

In trecut exista agora, spaţiul public în care fiecare îşi prezenta celorlalţi punctul de vedere.
In Londra există Hyde Park.

La noi până acum nu a fost nevoie de aşa ceva - românii sunt mai degrabă un popor pasiv, cu puţine ocazii în care simt nevoia să îşi exerseze simţul social.

Eu nu cred că valul ăsta al nevoii de exprimare la români va persista, e doar o 'febră', contagioasă, de moment.
Insă tot e mai bine o agora faţă de un mall în vechea Piaţă a Universităţii, nu?

nelegat de subiect -
Am cam lipsit zilele astea din lumea virtuală, o perioadă mai agitată pentru mine.
Insă îl salut şi eu pe Dragoş - am înţeles că mi-a fost simţită lipsa la masa hater-ilor, sper ca luna viitoare să fiu prezentă, ca să ne primim cu toţii ecusoanele.

Protestele pe scurt - romanii frumosi si romanii ticalosi

2012-01-20T17:55:00.000+02:00

Protestele de până acum îmi aduc o revelaţie la care nu mai speram, o bucurie în legătură cu românii pe care o pierdusem de mult.

Dar până la bucurie încă 4 lucruri revoltătoare :

- măgăria de denigrare lansată de ticăloşi, cum că oamenii din stradă sunt scoşi acolo de opoziţie.
Apăi din simplul fapt că fiecare a venit pentru altceva, fiecare are altă revendicare, altă sursă principală de nemulţumire - numai lipsa asta de omogenitate a protestatarilor îţi spune că nu i-a chemat nimeni şi nu le-a spus nimeni ce să strige.
Pensionari ce strigau pentru pensiile şi nivelul lor de trai imposibil de susţinut, medici şi profesori nemulţumiţi de halul în care au ajuns, şomeri ce nu găsesc loc de muncă, români întorşi din străinătate ce nu îşi pot deschide o afacere aici din pricina birocraţiei, suporteri de fotbal contra legii accesului pe stadioane, oameni revoltaţi de jignirile permanente şi, cei mai dragi mie, cei ce luptă, în felul lor, paşnic, pentru Salvarea Roşiei Montana.
Nu-i mai punem la socoteală pe cei ce îl susţin pe Arafat, de acolo a pornit, dar cauza aceea a fost depăşită de tot şuvoiul actual.
Iar nemulţumiri, se vede, sunt acumulate o grămadă, pe toate planurile.
Ceea ce ar trebui să fie sugestiv pentru singura categorie pe care a reuşit să o mulţumească guvernarea actuală - ei înşişi.

- legat de insinuarea asta stupidă (cum că oamenii nu ar ieşi în stradă de capul lor), a venit şi zvonul că toţi cei ce ies primesc 1 milion pe seară pentru asta.
Toate-s vechi, şi în '90 se lansase denigrarea studenţilor din Piaţa Universităţii, cum că erau plătiţi de Ion Raţiu.

- aroganţa politicienilor care nu se domoleşte nici acum, ceea ce iarăşi spune totul despre ei : unul a numit protestatarii viermi, altul ciumpalaci, iar Baconski, pe care cv-ul îl recomanda drept intelectual, şi-a demonstrat 'arama', numindu-i 'mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității'

- prostia şi aroganţa unor proftirori care s-au gândit că acuma-i momentul, să se suie şi ei pe val şi să-i ducă mulţimea departe : Irinel Columbeanu şi Dan Diaconescu doi putrezi şi bogaţi (sic) dar şi politicianul Ludovic Orban s-au fluturat şi ei prin mulţimea de protestatari. Păcat că au scăpat fără măcar câteva bastoane pe spinare, ar fi fost ca într-o comedie bufă să-i cotonogească jandarmii.

Insă motivul de bucurie şi de optimism şi de redare a încrederii în capacităţile intelectuale ale românilor mi-e dat de interviurile cu oameni simpli din mulţime : de la suporteri la studenţi, de la medici la pensionari, de la birocraţi la directori, majoritatea celor intervievaţi vorbesc bine, au idei, au reacţie, gândesc şi vorbesc mai coerent şi mai expresiv decât toţi jurnaliştii, politicienii şi toate mutrele rutinante ce se perindă pe la televiziuni drept mari guru ai naţiunii.

Şi-n plus, încă o dată, manifestaţiile astea au dovedit că românii au umor şi sunt inventivi - s-au inventat o grămădă de sloganuri mai bune decât ideile pentru care publicitarii îşi iau lefuri frumoase.

Românii, între extreme : unii caractere dezgustătoare, aroganţi şi proşti, dar arivişti,
alţii inteligenţi, cultivaţi şi ironici.
Ghici cine-i sus în societatea românească de azi?

Sarlatanie, farsa, simpla greseala? Factura pentru servicii inexistente

2012-01-19T14:08:00.000+02:00

Am primit ieri următorul sms de la un număr necunoscut (nu îl scriu aici că poate totuşi e o simplă confuzie la mijloc) :

' S-a emis proforma 47456 scadenta la 25.01.12 in valoare de 14.73 EUR. Fidelizare pana la 2 luni gratuite, detalii on-line. Hostvision'

Inutil să spun că nu am cumpărat nimic de la nici o firmă, că altminteri nu mă mai miram aşa.

Am căutat şi eu pe net, Hostvision e o firmă de 'Gazduire inregistrare domenii si web hosting'.

Poate e o simplă greşeală la mijloc, dar totuşi nu-mi plac greşelile care mă anunţă că am de dat bani.
Mai ales pentru servicii sau produse pe care nu le-am cerut şi de care nu am beneficiat.
Nu s-ar face vreodată o greşeală să te anunţe că ai câştigat la loto !

Nu vreau să sun la numărul de la care am primit sms-ul, cine ştie ce şmecherie e la mijloc.
E un număr cu 0788 - nici măcar nu ştiu ce reţea are prefixul ăsta?

Dar poate ştiţi voi ceva despre aşa sms-uri. Sau despre firma Hostvision.

Pro si contra - M-am saturat !

2012-01-17T18:13:00.000+02:00

Poate e o caracteristică general umană, de animale pasionale ce suntem !
Sau poate că românii sunt mai iraţionali şi mai pătimaşi decât alte neamuri.

Cert e că m-am săturat de replica auzită în orice context - în familie, între prieteni, la muncă, în societate :
'aha, deci nu ţii cu mine, înseamnă că sigur ţii cu duşmanul meu !'.

Cea mai nouă aplicare a replicii ăsteia ce mă scoate din sărite e folosită pentru oamenii ce au ieşit zilele astea pe străzi.
Dacă scandează contra, atunci sigur sunt pentru USL, pentru ceilaltţi !
Prostii ! Iar cine crede asta se îmbată cu ceai !

IRITAREA nr 2 :
Şi tot legat de situaţia asta nervoasă din România de zilele astea, mă mai enervează o chestie : cei care strigă şi îi cheamă şi pe alţii să protesteze sau care scriu despre cât de nenulţumiţi sunt, cică se cheamă 'agitatori'.

REPLICI PE CARE IMI VINE SA LE URLU :

dacă nu sunt pentru X, nu înseamnă că sunt de partea 'duşmanului' lui X.
Pot să nu cred în amândoi, să-mi fie lehamite în mod egal de amândoi, să nu ţin la niciunul.
Să mă nemulţumească şi o opţiune şi opusul ei.
Să am calea mea, de mijloc.
Să vreau să fiu eu, cu opţiunile mele, care nu sunt nici ale lui X, nici ale lui Y.

Cât despre 'agitatori' ... turbez să fii numit astfel.
Să ţi se confişte până şi dreptul de a vorbi despre nemulţumirea ta şi de a încerca să-i trezeşti şi pe alţii mai la realitate!
Să fii numit agitator în loc de protestatar ?
Ce s-a întâmplat cu vorba asta, de ce a dispărut?
De ce mai nou e rău şi imoral să protestezi??

Urari si pentru colegii mei din judet

2012-01-16T23:37:00.000+02:00

E încă început de an, deci îmi permit să mai adresez un set de urări personalizate, de data asta către blogării prahoveni, că doar nu îmi uitam eu tocmai conjudeţenii.

Într-o ordine oarecare :

pentru Waven - să nu îşi abandoneze încrederea în idei frumoase, poate îi va fi chiar urmat exemplul

pentru Dragos, adică 3ditorial - să îşi exerseze mai des ironia şi în scris şi în viu grai, dar şi continuarea frumoasei poveşti cicliste pe care a început-o anul trecut !

pentru Aditza - să nu se lase pe tânjeală, că Superblog anul trecut i-a adus o serie tare frumoasă, şi blogul lui ar merita să-l întreţină la fel de frumos

pentru Cojo - ei, aici urarea e mai puţin în legătură cu blogurile şi mai mult pentru evenimentul important din familia lui

pentru Bogdan Doicin - să îşi valorizeze cât mai bine noul domeniu cu articole pe tente psihologice, în special

pentru Haotik şi pentru Dana - aici urarea este şi pentru ei, dar este şi o dorinţă de-a mea, fiindcă tare mult mi-a plăcut atitudinea pe care au avut-o în cursul anului trecut, atunci când şi-au luat apărarea unul altuia şi au demonstrat ceea ce ar trebui să însemne a fi alături de jumătate, dincolo de orice ar zice oricine (rareori mai vezi comportamentul ăsta azi), le urez să îşi păstreze atitudinea asta, mai mult însă, mi-ar plăcea să mai regăsesc şi la alte cupluri solidaritatea asta (nu găsesc cuvântul potrivit)

pentru MihaelaDR - să îşi regăsească locurile ploieştene dragi, să ne mai vedem şi noi, sănătoase şi încrezătoare, şi să se reia proiectul RepublicaPloiesti (asta vreau şi eu)

pentru Adelin tizul meu - să-l aud mai vesel, mai ales după sesiunea de vară şi multă baftă şi cu noul blog (nu aveam totuşi cum să pun link către o casă neinaugurată)

pentru Rareş, adică Ghimpele - să nu uite să se şi bucure de adolescenţa lui, asta fiindcă e mult prea blazat şi mult prea matur pentru vârsta lui

pentru Tibi, adică Saikoo - muzici bune, stări şi distracţii şi încă un pic de B.B. King, dar să fie şi pentru mine un pic de B.B. King !

pentru Silviu, adică Errmy - să îşi mai exerseze ochiul fotografic, chiar are talent şi ne mai bucurăm şi noi de viziuni inedite ale locurilor pe care le ştim prea bine şi ne par banale

şi pentru Andrei din Comarnic - multă baftă la examene şi să reuşească acolo unde îşi doreşte, dar să îşi păstreze mândria locală, e o marcă proprie deja.

Ei cam astea au fost acum !

Ceata la malurile Romaniei. Multimi nemultumite. In sfarsit !

2012-01-13T19:49:00.001+02:00

In România în sfârşit a ieşit lumea în stradă.
În multe oraşe, mulţimi de oameni mărşăluind.
Mitinguri neautorizate -fiindcă sunt 'spontan' organizate prin reţelele de socializare. In frig.

Mă bucură teribil să văd lumea în sfârşi reacţionând.
Mă înspăimânta ideea că nimic nu ne mai poate scoate în stradă,
că nimic nu ne mai înlătură apatia aia rău prevestitoare.

Da' acu' mă întreb şi eu dacă cei care au ieşit în stradă au idee pentru ce au ieşit, dacă au vreun obiectiv comun, dacă s-ar putea coagula vreodată într-o comunitate, dintr-o mulţime.

În prezent unii au ieşit pentru susţinerea lui Arafat. Îl admir teribil pe omul ăsta, iar pentru SMURD am donat şi eu amărăţii ăia de 2%.
Însă nu pricep ce înseamnă să ieşi pentru a-l susţine pe Arafat.

Alţii au ieşit ca să strige contra lui Băsescu. Ohooo, pot înţelege şi asta.

Mă întreb însă câţi au ieşit strict legat de ceea ce-i afectează direct, adică acea propunere a unei noi legi a sănătăţii.
Câţi dintre ei au înţeles sau ştiu baremi ce prevedea proiectul ăla.
Câtor manifestanţi le pasă de legile date.

E bine să spijinim şi un om, şi ideea de SMURD, dar sunt lucruri mai importante.
De pildă să reacţionăm contra propunerilor legislative ce ne afectează pe toţi.
Chiar dacă sunt mai aride decât domnul Arafat şi mai greu de înţeles decât ideea de a desfiinţa Smurd-ul.

Vreau să spun că pe mine una mă sperie mai mult ideea de asigurări medicale facultative, ceea ce înseamnă că la un salariu de mizerie voi fi asigurată doar contra răcelilor.
Contra cancerului ... Dumnezeu cu mila, că dacă n-ai salariu cât să-ţi plăteşti asigurarea facultativă ...

Şi tare mi-e că ideea asta va reveni, chit că acum au retras proiectul de lege.
Iar atunci nu va mai ieşi nimeni în stradă !

Duca-se pe pustii politicienii toti si capitalismul romanesc - protest la capatul dezamagirii

2012-01-11T18:11:00.002+02:00

Salariile de profesor le ştiţi, profesorii sunt ăia pe care face pipi societatea :
că prea se dau culţi şi-s proşti de mor de foame,
că prea sunt plini de ei şi inutili societăţii, fiindcă nu ştiu să facă nimic concret,
că prea consumă bani de la buget fără să-i merite.

Profesorii sunt ăia de care râd de sus toţi maneliştii, toţi burtoşii, toţi 'patronii' tarabagii, toţi ăia de zvârlă cu bani în general.

Profesorii îs rebuturile societăţii, că n-au ştiut să facă decât să-nveţe.

Profesorii îs ăia la care ţipă societatea că nu le educă imbecililor odraslele, că ei n-au timp de asta, tre' să facă bani.

S-au scumpit trenurile, CFR-ul a introdus 'modernizarea' în preţul biletelor, nu ştiu dacă ştiţi.

Ei bine, eu n-am maşină - depind de CFR , deci depind şi de rutele şi de preţurile lui.

Şi adineauri mi-am făcut un calcul :
din salariul de profesor pot petrece 3 zile cu cazare, drum şi masă la Sighişoara (plecând cu trenul din Ploieşti).
Din TOT salariul dintr-o lună !

Să dea dracu-n când oi mai merge la vot, pentru o nouă iluzie !
Şi pentru ca un nou politician, de la partidul roz sau gri să ajungă sus iar eu să rămân tot în mizeria asta economică.

Să dea dracu'n replica 'ia-ţi încă un job, nu sta!' !
N-am o viaţă ca să mi-o petrec între două joburi, fără să am timp măcar să-mi mai dau seama unde-s eu între joburi !

Să dea dracu'n el de capitalism românesc în care toţi maneliştii nespălaţi şi agramaţi şi tupeişti şi imbecili şi agresivi şi limitaţi sunt sus într-o statistică a nivelului de trai.
Într-o ţară (că biata de ea n-are nici o vină, de vină sunt numai politicienii şi noi, că am tot tolerat) în care tot 'gunoiul' societăţii a ajuns în vârf şi s-a ajuns să se râdă de profesori sau medici.

Suntem cu susu-n jos, români, şi tuturor li se pare firesc !

Sunt într-unul din momentele în care mi-am pierdut motivaţia, nu fiindcă-s obsedată de bani sau statut material, ci fiindcă ce rost are o viaţă trăită doar ca să subzişti, dacă nu poţi face lucrurile ce îţi aduc bucurie şi de care eşti conştient că nici măcar nu-s mari extravaganţe?

O lună întreagă de muncă = 4 zile cazare + drum până la Sighişoara. C'est tout!

Recomand : mangaiati aceste forme, fie ele si fara fond

2012-01-10T23:19:00.001+02:00

Cred că aţi auzit măcar o dată de chestia asta, care totuşi nu mai e ceea ce îi spune numele că ar fi.

In lumea de azi însă eticheta bate realitatea, brandul bate produsul,
iar teoria formelor fără fond e la putere.

Aşa se face că bine-cunoscutul raliu Paris - Dakar nu mai are astăzi legătură nici cu Paris-ul, nici cu Dakar-ul. Deşi sub acest nume îl ştie toată lumea, e ceea ce i-a creat legenda şi a stârnit interesul.

Iniţial s-a renunţat la condiţia ca raliul să mai plece din Paris. Eu aşa ţin minte.
De când a plecat din Lisabona (parcă din raţiuni financiare, atotputernicele), şi-a schimbat numele în simplul Raliul Dakar. Incă Se termina totuşi la Dakar.

Pe urmă însă, pe când cu o rebeliune parcă prin Mauritania, au scos şi Africa de pe listă, de teama atentatelor.

Aşa încât raliul cel faimos a ajuns să se desfăşoare în America de Sud.
Şi nu mai ajunge nici la Dakar acum.

Totuşi, nu i-au mai schimbat numele încă o dată, a păstrat titulatura de Dakar Rally.
Pentru a-şi păstra faima, fanii, pentru puterea brandului o dată creat.
Deşi acum forma e goală de conţinut.

Dar eu vă mărturisesc cu plăcere : chiar şi goale de conţinut, urmăriţi aceste forme, că merită !
Sunt transmise pe Eurosport pe la miezul nopţii, în perioada aceasta a anului se desfăşoară raliul. De data asta în America de Sud.
Chit că nu vă plac dunele, deşertul, sau preeria, sau ce-o mai fi.

Totuşi, peisajele Americii de Sud sunt spectaculoase, în sine aventurile merită văzute că-s ocazii rare şi pline de suspans chiar, dar mai mult decât imaginile legendare, raliul ... Paris-Dakar este o experienţă umană remarcabilă, cu testarea limitelor, cu încredere, cu nebunie de pasionaţi, cu stoicism şi tenacitate, cu bărbaţi ce se luptă cu piedicile naturii întocmai ca-n basme, unele readapatate modernităţii modernizate !

Eu în seara asta n-am să-l pot urmări, mi-a fost tare rău azi, aşa încât poate mi-l povesteşte cineva.

S-au facut romanii turisti, bravooo!

2012-01-09T13:36:00.008+02:00

Deci (simt nevoia să încep stupid cu 'deci' fiindcă şi ceea ce urmează pare inexplicabil) în România se ştie, turismul e domeniu strategic.
Ce nu mă aşteptam eu (nu ştiu restul) era ca planul ăsta să reuşească !
Ori, dacă totuşi nu a reuşit ... explicaţi-mi voi mie următorul fapt :

eu an de an îmi cumpăr mersul trenurilor.
Au fost ani întregi în care nu l-am folosit deloc, dar faptul că am mersul trenurilor pe birou mă face să-mi domolesc conştiinţa apăsătoare de călător ne-călătorit.
Pentru cine nu ştie, chestia asta de care vorbesc e o cărticică ieftină (vreo 10 roni - cca 2 euro), tipărită, ce se reînnoieşte mereu prin decembrie.

La ce serveşte mersul trenurilor în România?
Simplu : la jocuri cu estimări de genul 'dacă în carte scrie că vine la şi 10 minute, atunci oare o să ajungă până la şi jumătate?'.

Bun, deci v-am explicat până aici de ce-s fană mersul trenurilor.
Şi-acum e rândul vostru.

De ce anul ăsta am mers la vreo 3 zile după lansarea noului mers al trenurilor şi ... de la agenţia CFR mi-au spus că e deja epuizat ?
Cică n-avea rost să încerc - nici la gară nu-l mai aveau deja.
Şi nici nu mai aduc, fiindcă s-au epuizat toate stocurile din ediţia de anul ăsta.

?!
De când a devenit deci românul aşa turist amorezat de ţara lui ?!
Iar Doamna Udrea ştie ?

Sa nu mai aud de critici catre bugetari

2012-01-08T17:29:00.001+02:00

Există o serie de bugetari năpăstuiţi ca vai de mama lor, şi cu salarii şi cu respect şi cu program.
Da' lumea în general alege să-i invidieze şi să-i înjure.

No poftim de-un exemplu, să vă mai echilibraţi perspectivele despre cât de uşor e la stat.

La biblioteca judeţeană 'Nicolae Iorga' -despre care merită să mai scriu- doamnele nu au avut liber decât fix zilele declarate sărbători legale.
Iar ca favor ... sămbătâ, pe 24 decembrie (deci ajunul Crăciunului), li s-a permis să plece la orele 11 în loc de 13 !
Vineri, pe 23, au avut program absolut normal, în vreme ce tot oraşul duhnea de lume la cumpărături.

În schimb, la o altă bibliotecă ne-bugetară din Ploieşti, vacanţa de iarnă a început pe 22 decembrie şi se va sfârşi mâine, pe 9 ianuarie.
Să vă când am să ajung şi eu să returnez cărţile ...

Ideea ar fi să nu mai judecăm pripit şi în aceeaşi oală toate categoriile de bugetari, că m-am săturat să se vorbească de lenea şi salariile lor grozav de mari !

Ce a oferit Maica Rusie copiilor români

2012-01-07T19:10:00.000+02:00

Lăsaţi-mă să fiu un pic nostalgică şi să vă ofer nişte poze !

Nu mă prea pot aduna azi, deci am să caut să fiu scurtă la vorbă.

Vrăji sau Vladimir m-a provocat să demonstez cu imagini ceea ce îi povestisem într-un comentariu. Spunea el că jucăriile de producţie autohtonă ale copiilor ruşi erau nişte 'gioarse' (frumos cuvânt!).

Ori eu am primit cadou de la Maia, acum mulţi ani, unul din cele mai estetice cadouri.

Nu erau cosmetice (pe vremea aia nu existau butaforiile numite cosmetice pentru copii.)
Nu era nici vreo păpuşă (tot pe vremea aia nu se purta să dai schelete numite Barbie la fetiţe.)

Era o maşinuţă albă, cum nu mai văzusem şi nici de-atunci n-am mai văzut alta.
Micuţă, vreo 7 cm, un soi de machetă mai degrabă.
Atât de mult m-a fascinat ... prima maşină la care se puteau deschide uşile, ba chiar şi portbagajul şi capota sau cum îi zice, avea şi 'motor', ba chiar şi bară de protecţie şi un număr de înmatriculare.

Aşa de frumoasă era încât am vrut să ştiu unde-i făcută.
Ei bine, în mijlocul mirajului americănesc (care ne fascina pe toţi pe atunci) şi al afluxului de chinezisme ... surpriză : maşinuţa mea de la Maia era produsă tocmai în marele URSS !

Îi spusesem lui Vladimir că am o super-jucărie Made in CCCP, nu ştiu de ce reţinusem că asta scrie pe ea.

Am pozat şi 'caroseria' ştanţată a maşinii, sper să se poată citi : TBLISI (parte a URSS atunci), made in USSR.

Bara de protecţie s-a mai estompat cu timpul.

Masurarea nivelului de blazare - pandemia prezentului

2012-01-04T16:28:00.000+02:00

Majoritatea lucrurilor pe care le facem, multe dintre cele ce ne plac 'vorbesc' despre cum suntem în realitate.

Mă gândeam acum că-s unii de îşi doresc din ce în ce mai mult, mai mare, mai rapid, mai bogat etc
Tristeţea ironică a paradoxului este că toate astea îţi tocesc de fapt simţurile.
Cu cât o să ai o maşină mai rapidă, cu atât ai să uiţi plăcerea de a merge pur şi simplu.

Anul ăsta am petrecut Revelionul în aer liber, în centrul Ploieşti-ului. Pentru prima oară pentru mine aşa ceva.
Şi mi-am dat seama că-i simplu de cele mai multe ori să te bucuri.
Dacă mai ştii cum s-o faci !
Dacă n-ai pierdut de-a lungul timpului măsura numai cu perfecţiuni, superlative, eleganţe, opulenţe, extravaganţe, 'exoticării' !

Am avut parte de unul din cele mai frumoase Revelioane (în condiţiile în care eu am alergii la sărbători în general, de toate felurile).
Artificii frumoase, care mă ţineau un pic şi pe jar (deşi mi s-a explicat că temerea mea nu e justificată)
şi o Direcţia 5 ce mi-e dragă de ani de zile, cu liniile ei melodice sentimentale şi optimiste şi mai ales cu versurile potrivite pe vocea soliştilor, pe armonii şi pe sufletul meu naiv.

Cristi Enache, pe care îmi doream de mult să-l văd într-un concert, e chiar artistul pe care mi-l imaginam.
Îl asemăn eu cu Dave Gahan, cu dragul meu Dave, şi compliment mai mare la un solist eu nu ştiu să fac.
Cristi al Direcţiei 5 are vocea caldă la fel ca şi pe discuri, dar are dăruirea pe care o are şi Dave pe scenă, bucuria aceea de a cânta pe care n-o simţi la mulţi solişti.

Deci se poate, din puţine ingrediente să compui o bucurie pentru o seară :
în compania potrivită sunt de ajuns focurile de artificii şi o oră de cântare bună (sau mie atât mi-a fost de ajuns), în chiar centrul oraşului tău.

Oricum, a fost o bucurie să văd şi centrul oraşului atât de plin, niciodată nu am văzut atâta lume la noi - circulaţia a fost oprită şi practic oamenii reocupaseră firesc inclusiv şoseaua.
Vă pot lăsa şi două linkuri către două filmuleţe pe youtube (ce nu îmi aparţin), văd că Aditza nu a considerat pozele suficient de bune cât să posteze şi el câteva :
Direcţia 5
şi artificiile revelionului 2011-2012 Ploiesti.

Urari personalizate pentru cativa blogari

2012-01-03T16:07:00.000+02:00

Dintre blogurile cu care încerc şi eu să ţin pasul la lecturi (pe care implicit le şi recomand) că tot suntem iarăşi la un început când se iau decizii şi se re-evaluează direcţii, le urez şi eu, fiecăruia în parte, după cum urmează :

lui Nice (de la care am şi preluat ideea asta, cu cerere aprobată) îi urez să i se întoarcă înmulţite senzaţiile şi culorile şi reveriile pe care le oferă la ea pe blog
lui Aliceee, fiindcă şi-a stabilit deja lista de dorinţe şi a făcut-o publică, să i se împlinească tot mai multe dintre ele şi-apoi să ne povestească şi nouă, că doar despre asta-s blogurile !
lui FJ13 (am să o includ aici şi nu la prahoveni, cred că ştie ea de ce) să îşi păstreze privirea ironică spre lucruri şi atitudinea stoică în viaţă, mulţi ar trebui să le învăţăm şi noi

lui Adrian Georgescu, de fapt lui ca reprezentat al gazetarului cu talent şi al presei adevărate -redută tot mai restrânsă, să readucă tot mai mulţi cititori către calitate, către miez, către cuvânt, către bucuria descifrării jocului cu vorbele

lui Raul ceva motive noi de încredere în viitorul locurilor la care ţine atât
lui Mircea o lume cu mai puţine măşti, mai firească, deşi atunci mi-ar fi dor de analizele lui fine de psihologie comună despre de-mascarea comportamentelor noastre

lui Mihai, adică Umograf, să colecţioneze tot mai multe dovezi de frumos şi bine, din toată ţărişoara asta, dacă se poate, nu doar din cele 2 regiuni ce îl definesc pe el
lui Pato să aibă rezultate atât de bune la facu încât să petreacă vacanţe multe pe munţi, ca variaţiuni ale Dunării lui

lui Schtiel şi lui VizualW să întâlnească în realitate cât mai multe imagini la fel de magice precum cele pe care le selectează dintr-o lume virtuală
lui Sudessa, fiindcă apreciază atât de mult cochetăria şi eleganţa, să le
lui Danap cât mai multe veşti bune de anunţat, evenimente culturale de degustat şi-apoi de comentat şi răspândit

Iar mie mi-aş dori o cât mai bună relaţie cu timpul şi sporul, astfel încât să pot citi şi afla câte ceva despre cât mai multe, aşa cum reuşeşte miraculos RudolphAspirant !

Mai sunt şi alţii, din păcate însă anul trecut blogul meu de suflet, RepublicaPloiesti, s-a închis. Sper într-o revenire, şi ştiu că nu doar eu !

Retrospectiva 2011 si previziuni 2012

2012-01-01T23:00:00.000+02:00

Nu ştiu de ce ne purtăm mereu atât de urât cu anul ce trece, de parcă ne-am grăbi spre neant.

2011 ... să vedem câteva caracteristici, nu musai 'cele mai', fiindcă mă irită noţiune asta :
pentru mine a fost un an rupt nebuneşte în două jumătăţi (n-o să scriu aici despre mine însă),
pentru Ploieşti a însemnat un stadion nou,
pentru România a fost dezamăgirea că românii sunt de plastilină, nu reacţionează la nici o măsură ce se ia împotriva lor, sunt apatia întruchipată,
pentru învăţământul românesc a însemnat un an în care s-a vrut să se mai arate un pic sperietoarea,
pentru lume a însemnat sfârşitul unui război , încheiat neclar şi dus în zadar - cel din Irak,
pentru blogosferă a însemnat bloguri frumoase dar şi valuri prin încăierări de 2 câte 2,
iar pentru blogosPHeră a însemnat tentativa de a organiza o comunitate ... de români, deci grea tentativă (iar 'curajosul' e Waven).

Câştiguri pentru mine?
Am avut mai multe experienţe în premieră,
am învăţat chestii noi din varii domenii (ceea ce nu înseamnă că m-am maturizat),
m-am reataşat de România într-un mod firesc, vizitând-o,
mi-am amânat câteva dorinţe,
şi mai ales nu mi-am pierdut bucuria de a încerca, de a vedea, de a auzi, a afla.

M-au dezamăgit câţiva oameni, am dezamăgit şi eu la rândul meu,
am aflat că nu trebuie să încerci să-i mulţumeşti pe ceilalţi în ciuda propriilor dorinţe.

Am şi oameni ce m-au ajutat anul ăsta şi cărora le mulţumesc, doi în special.

Despre pierderi nu vreau să vorbesc aici.

Previziuni 2012 ?
Păi fiindcă vorbeam despre dorinţe amânate, nu ştiu dacă anul ăsta am să ajung în Roşia Montana, una nealterată de noi săpări hrăpăreţe.
Aşa încât legat de RM, dar nu numai, de lumea în care trăim, o singură previziune, nu pesimistă, ci realistă despre 2012 :
'And so we're told this is The Golden Age
And gold is the reason for the wars we wage'

Sunt versurile unui cântec (ce are deja aproape 20 de ani) şi-un adevăr pe care sper ca toţi mai mulţi să-l conştientizeze, pentru a putea schimba ceva la direcţia asta perdantă , în care materialismul e tot ceea ce contează şi în numele căruia călcăm unii pe alţii.

Cum incepe Noul An la romani - cu demolarea vechiului

2012-01-01T21:28:00.002+02:00

Să fim mai buni o zi din an, mai optimişti o altă singură zi ... cam aşa poţi rezuma Crăciunul şi Anul Nou.
Aş prefera să fim mai degrabă răi o singură zi şi pesimişti o altă singură zi, decât aşa.

În schimb, adevărul e că suntem neschimbaţi chiar şi în prima zi a noului an, vorbăria goală e pentru seducerea naivilor şi pentru adormirea conştientului propriu.

Iaca exemplu, ştirea lui 1 ianuarie 2012 pentru mine :
http://www.ziare.com/stiri/accident/o-cladire-de-patrimoniu-s-a-prabusit-la-obor-1142623
Exemplul ăsta poate fi folosit şi pe post de 'vai de halul lui de jurnalism!'.
Dar din păcate asta nici măcar nu contează în cazul de faţă.

Monumentul istoric protejat sub statutul de anonimat de către jurnalist este Moara lui Assan.
Construită în anul 1853, e ceva ce orice comunitate normală nu ar şti cum să păstreze mai bine.
La noi însă e într-o stare avansată de degradare de ani de zile.
Acum doi ani, pe vremea când mergeam destul de des în Bucureşti, unul din drumuri a fost destinat special vizionării unei expoziţii fotografice Moara lui Assan, în speranţa sensibilizării publicului faţă de situaţia nefericită în care se afla.

Azi însă, oamenii muncii din Bucureşti n-au ţinut cont nici de sărbătoare legală, nici de început de an şi au ieşit la ... muncă.
Au tăiat una din grinzile de susţinere (pentru a o vinde la fier vechi, ce altceva?) şi astfel unul din pereţi s-a prăbuşit.

Nu fiindcă ţin eu atâta la istoria mută prezentă lângă noi - cea regăsibilă în arhitectură, ci fiindcă aşa am învăţat eu că se termină orice poveste bună, despre o lume ideală :
sper ca zidurile Morii lui Assan să se fi prăbuşit peste ticăloşii ce furau de-acolo !
şi în general sper ca zidurile să-i prindă sub ele pe cei ce încearcă să le dezintegreze.

Rămân şi eu cu o nedumerire : cum e protejat în România un monument istoric, în afară de o semnătură pe un act ce îi acordă această titulatură?
Ce înseamnă de fapt monument istoric pentru mentalitatea românului? Ceva ce trebuie să se protejeze de la sine? Sau ceva ce trebuie să se refacă tot de la sine după ce a fost lăsat spre vandalizare?

Aveţi un link aici către un site interesant unde găsiţi şi despre Moara lui Assan

Timp suspendat, perioada a nimanui sau prea a tuturor

2011-12-29T02:21:00.001+02:00

Mie sinceră să fiu nu prea îmi plac zilele dintre Crăciun şi Anul Nou.
Sporeşte agitaţia, se înmulţesc lucrurile de (ne)făcut, se tot apropie termenul limită, mă încarcă pe conştiinţă toate amânările,
mai sunt vizitele, revederile, cumpărăturile, curăţenia ... şi dacă mai rămâne timp şi pentru sufleţelul meu ... deşi tot degeaba, că n-am hamac acasă!

Pănă în Crăciun tot e ceva, încă se mai poate respira, încă te poţi bucura de atmosferă într-o oarecare tihnă.

Iar eu una anul ăsta chiar am avut o săptămână minunată înainte de Crăciun.
Singurică, dar cu mult entuziasm, am colindat oraşul.
Şi târgul organizat anul ăsta în centrul Ploieşti-ului mi-a fost parcă dedicat mie.

Să vedem : mi-am luat căciuliţă nouă şi mănuşele, prima de răsfăţ, ele din urmă de nevoie.

Însă mai ales am vizitat de vreo 3 ori târgul.

O fost unul alimentar, şi vă spun eu că miere ca aceea de la nenea venit din Sibiu n-am mai mâncat de multă vreme.
Iar castanele coapte ... sunt oricum o raritate, dar şi dacă ar fi fost mai de găsit, tot aşa delicioase le-aş păpa până la firimituri.

Şi-o mai fost un târg cu artizani şi meşteşugari.
Altă slăbiciune teribilă a mea, priceperea meşteşugarilor mă fascinează şi mă abţin cu greu mereu să nu cumpăr nimicuri inutile de pe la oamenii ăştia.
Iar anul ăsta nu m-am abţinut, mi-am făcut două cadouri făcute manual cu doar 15 lei, două minunăţii pe care îmi pare rău că, din pricina frigului, nu am putut sta să văd cum îs şi făcute, în timp real.

Iar perioada asta frumoasă de acum vreo 2 săptămâni deja o să-mi rămână în amintiri reprezentată printr-un din zile : una ceţoasă foc de dimineaţă pănâ dupa ce s-o-ntunecat, de nu se vedea mare lucru,
dar se simţea în spatele aerului misterios o iarnă frumoasă şi-o atmosferă de sărbătoare, cu nişte clipoceli de luminiţe doar.

Şi m-am mai bucurat pur şi simplul ca naivul de copil băgându-mi nasul prin vitrine şi rafturi.
Iar într-un din curiozităţile astea gratuite am dat nas în nas cu ceva ce îmi doresc de juma de an, de la un alt târg, mai montan : am văzut la noi în oraş Matrioşce !!
Erau şi rezonabile la preţ faţă de astă vară, doar 10 roni, că mai mult nu aş da.
Nu mi-am cumpărat însă una fiindcă ... erau doar una portocalie şi una roz, iar eu vroiam o Matrioşcă mai roş-comunistă sau roş-coca-colistă, după gusturi şi ideologii.

No, toate astea au fost înainte de Crăciun.
zilele cestea însă îs grăbite rău, parcă e o perioadă rătăcită când nici nu-ţi găseşti locul, da' nici perioada însăşi nu-şi prea are rostul, că tocmai a trecut ceva frumos şi aştepţi ceva cu suspans, n-ai timp acum de o perioadă banală, dar încărcată.

Cine-o mai avea şi timp de citit bloguri cu postări lungi în perioada asta? ...

Ce primesti pentru fidelitate

2011-12-23T18:49:00.003+02:00

De câteva zile tot primeam un apel pe zi de la un număr necunoscut.
Eu am şi aşa o relaţie năbădăioasă cu telefonul, dar la numere necunoscute nu prea răspund.
Iar săptămâna asta a fost de-aşa natură că n-am putut răspunde nici măcar numerelor cunoscute, oricum.

În cele din urmă, pişcată de curiozitate, am sunat eu la numărul respectiv, să văd ce tot insistă atât.
Mi-a răspuns un robot : 'nici un asistent Orange nu vă poate prelua în acest moment dar ...'.

Ok, mi-am zis. Deci e Orange-ul la celălalt capăt al nimicului.

Însă de-aici am început să mă neliniştesc : 'oare nu mi-oi fi plătit factura?', 'dacă îmi taie telefonul?', că şi aşa îl ţin eu mai degeaba, dar să mi-l oprească ei ...

Azi au sunat din nou.
'Pentru că sunteţi un client fidel Orange vă ofertă un pachet de servicii la preţ special ...'.

Ah bon! deci eu, care rezum mereu aiurea lucrurile, am înţeles aşa : dacă eşti fidel, societatea noastră de azi se îndrăgosteşte de portofelul tău şi vrea să-ţi mai bage un pic mâna în el.

Orange, stai calm !, îţi rămân fidelă, da' dă jos vorbăria aia ipocrită, că nu-mi plac vorbele mieroase, mai bine zi că, la cum ştiu eu să plătesc cu atâta graţie, vrei nişte bani în plus de la mine.

p.s. poate mă abonez la oferta lor specială de net şi pe urmă constat că n-are viteză, mai pică sau alte cele.

Mos Craciun la romani : hot sau sinucigas

2011-12-21T22:55:00.000+02:00

Tendinţa asta grotească a lui Moş Crăciun durează deja de câţiva ani.
Prima oară când am văzut un astfel de Moş a fost acum câţiva ani, în Bucureşti, la Intercontinental.
Dar parcă anul ăsta e apogeul fenomenului, sau cel puţin în Ploieşti.

Avem un orăşel atât de banal şi liniştit încât nici măcar 'ultima modă' nu prea prinde prin Ploieşti.
Totuşi, asta a prins.

Moşii Crăciun agăţaţi de etajele caselor, de balustradele clădirilor, de pereţii viloaielor!
Ceva de-atât prost-gust afişat cu atâta insistenţă vezi mai rar.

Pân' la urmă nici nu pricep care-i faza - Moşul ar trebui să intre discret pe horn.

Când colo Moşul fie se caţără a la Spiderman pe ziduri,
fie e obiectul sadismului imaginar al unora care îl vor spânzurat ...

Eu nu mai pricep nimic : unde e spiritul de sărbători într-o păpuşă roşie ce-ţi atârnă de casă?

Şi mai mult însă mă amuză specia 'sunt lacom şi psihopat, vreau cât mai mulţi Moşi Crăciun să vină la mine, să-i lăţesc pe pereţi!'. Viloaiele care au câte doi sau trei Moşi sunt dovadă de potenţă în bănet şi în prost-gust, combinaţie naturală a României de azi.

Bănuiesc că e încă una din 'tradiţiile' importate de prin Vestul străin, nu ştiu.

Dar poate vouă vă plac, aşa că nu mai comentez.

Reminder pentru un mult mai tarziu

2011-12-19T20:31:00.000+02:00

Sper să nu uit ca, atunci când voi fi pensionară, dacă voi prinde pensionarea, să NU
- mă plimb aiurea cu autobuzele
- sau dacă mă plimb aiurea, măcar să nu merg la orele când pleacă elevii la şcoală sau oamenii muncii la trudit şi feisbuchit
- să nu dau coate în burta celorlalţi doar ca să-mi fac eu loc
- să nu vociferez cum că restul să meargă pe jos, şi doar eu, că-s bătrânică, să mă dau cu autobuzele.

Şi mai ales să nu uit dracului că, dacă nu ar mai merge elevii la şcoală şi angajaţii la muncă în autobuze , atunci nu m-aş mai plimba nici eu cu autobuzele netam-nesam, la orice oră.
Fiindcă primii îşi plătesc abonamentele, suportând inclusiv gratuitatea de pensionar călător impertinent cu ratp-ul.

N-am nimic cu pensionarii,
dar azi am nervi cu ghiotura pe toată lumea,
începuţi încă de dimineaţă din pricina dedusă mai sus
şi continuaţi mai toată ziua
prin nesimţirea unor cunoscuţi
şi agresivitatea unor necunoscuţi de pe străzile oraşului.

Azi a fost o zi nebună, şi când toată lumea e aşa, mă dereglez şi eu.

Daca voi n-ati vrut sa va distrati, eu nu sar peste party

2011-12-18T22:09:00.000+02:00

Decembrie aglomerat pentru mine : mai întâi cu treburi serioase şi studioase, iar acum cu treburi neserioase şi dansante.
Am avut un an absolut neobişnuit pentru mine şi în bine şi în rău.
Şi-aşa am ajuns ca abia în decembrie să bifez primul party DM pe anul 2011 !
Oricum nu-mi pot permite să ratez până şi party-ul ploieştean, măcar orgoliul local să-mi salveze ambiţiile depeche-iste.

Undeva într-un club numit Republica, fix lângă cinematograf. Vineri, cu începere de la orele 20.
Responsabil Cătălin, deci playlist garantat pentru mine una.
Nu ştiam exact unde e, da' nici zona de lângă cinema nu-i mai mai întinsă de-un bar, un gang şi un subsol.
Iară clubul l-am găsit chiar în subsol.

Muzici bune ziceam, chit că Depeche mai mergea înghesuit pe ici pe colo,
iar pentru Mylene Farmer Cătălin nu s-a lăsat înduplecat să ne mai difuzeze o porţie nici măcar după petiţia semnată, una 'sans contrefacon'.

Domnişoare drăguţe şi un cuplu de dansatori ce m-a umplut de invidie, mai ales că tipa dansa pe nişte tocuri drăceşti (nu ştiu cine e, dar făceau o pereche foarte faină).

Mie una mi-au lipsit Smoky şi Horia (mai ales că el primise titlul neoficial de dansator al serii anul trecut). Şi desigur, mi-a lipsit Surry, parcă fără el nu-i party-ul aşa vesel cum tre' să fie.

Da' ne-am străduit să ne distrăm şi în formula mai restrânsă de data asta.
Am apucat de-am mai salutat oameni pe care nu i-am mai văzut de-un an (vă daţi seama ce saluturi îndelungate au rezultat), am reuşit să o cunosc şi pe Mădă în sfârşit şi sper ca data viitoare să nu mai dăm bir cu fugiţii aşa repede!

Am şi dansat un pic, cât să mai dau jos din celulită, cum mi se tot atrage atenţia, deşi cred că mai mergeau ceva porţii de dans.
Am renunţat însă la un cântecel ce vibra cu başi prin stomacurile noastre, n-am idee ce era.

M-am bucurat că au reuşit şi Mihaela cu Alex să ajungă, tare îi admir pentru echilibrul pe care reuşesc să îl păstreze între viaţa de familie şi socializări.
Şi îi mulţumesc lui Nicuşor că a venit, ştiu că a fost o noapte specială pentru el, da' aşa mă simt eu bine, să ştiu că mă amestec prin zilele lui speciale, chit că n-au legătură cu mine.

Sper că lumea s-a simţit bine,
iar cei care nu s-au simţit bine să pună optimismul şi încrederea la muncă şi să înţeleagă că nimic pe lumea asta nu-i un capăt de ţară, nici măcar atunci când lucrurile nu merg cum vrem noi.

Io mă simt mereu bine la party-uri, chit că nu întotdeauna am avut motiv.

Iară vineri m-am simţit bine,
chit că cineva mi-a şmanglit paharul cu votcă doar pe jumătate consumat. Votcă bună, ne-stricată cu alde suc de mere sau ceva.

La sosire Nicuşor a primit dreptul la un shot, pe care mi l-a cedat.
Şi deşi eram supărată pentru votcă, m-am dus să ridic shot-ul cela.
A fost însă o chestie cu un gust tare pătlăginos, iar eu obişnuiesc să servesc gustul de medicament doar din pilule, nu din pahare.
Aşa încât i-am lăsat setosului / setoasei de votcă shot-ul aproape neatins, poate n-o avea preferinţe cum am eu.

Eu atât vă spun : poftiţi de mai distraţi-vă din când în când, ieşiţi la un dans, unde vreţi voi !
Iar dacă vreţi la Republica, poftim ce decor frumos am avut, meritul şi al lui Cătălin, bănuiesc, deşi nici tipa aia nu e deloc de lepădat!

p.s. Iar pentru cineva anume : să nu se mai îngrijoreze, n-are nevoie să-l salveze nimeni, are mereu onoarea intactă pentru mine, cu sau fără taxi. Deşi mi-a plăcut replica asta!

Ingredientul minune pentru un oras frumos. Ploiesti ca in povesti. Idee pentru primarie.

2011-12-16T01:39:00.000+02:00

Vă spuneam în postarea de adineauri că săptămâna asta am avut două extazuri estetice, culmea, ambele oferite de meteorologie.
Cel de azi are şi o cauză dar şi un subiect clare baremi : ceaţa şi respectiv oraşul meu.

Din nou îmi pare rău că nu am poze, iar tre' să-mi pun la încercare calităţile de pictoriţă în cuvinte, iar vouă imaginaţia.

Era astă seară în Ploieşti o ceaţă atât de densă încât nu se vedea la trezeici de paşi înainte şi la douăzeci înapoi, dacă nu cumva i-am numărat eu invers.

În centrul oraşului, ăla plin de măreţele clădiri, nu se zăreau decât brazii cei împodobiţi.
Cum luminiţele de Sărbători anul ăsta sunt albăstrii, astea accentuau şi mai mult senzaţia de ireal.
Şi cum mai departe de linia parcului nu se vedea, aşa încât nu mai putea zări nici o clădire, tot centrul oraşului părea a fi doar o pădure bizară de brazi albăstrui-fluorescenţi.

Frumos de tot, ce să zic, atmosferă de poveste.
Culmea e că anul ăsta decoraţiunile de Crăciun din Ploieşti îs urâte foc.
Însă ceaţa dădea aşa o impresie bizară şi de mister încât cred că e cel mai tare arhitect urban angajat până acum de Primăria Ploieştiu-ului , oraşul ăsta părea în sfârşit interesant.

Mă bucuram atât de peisaj încât mi-am lăsat libere toate nebuniile.
Nu m-ar fi mirat nici să iasă o fantomă din ceaţa aia, chiar s-ar fi potrivit.

Halele centrale din Ploieşti sunt monument arhitectural, o clădire măricică de felul ei, în apropierea căreia se află staţia de autobuze.
Anul ăsta clădirea lor a fost 'înzorzonată' în câteva dreptunghiuri de instalaţii cu beculeţe.
Ei bine, din tot ansamblul ăsta nu se vedeau decât liniile de beculeţe, de parcă astea stăteau suspendate în aer.

Eram şi obosită şi fascinată şi cu mintea la ceaţă, sau în ceaţă probabil, aşa că atunci când a cotit autobuzul am fost convinsă că şoferul a luat-o aiurea în sensul opus faţă de traseul lui.
Noroc că şoferul fusese în fapt la fel de pierdut în peisaj ca şi mintea mea!

Când am intrat aproape de casă că îmi părea rău că nu mai am de mers prin vremea asta.
Pe strada mea nu se vedea nimic, dar nimic în afară de becurilor stâlpilor de electricitate. Altfel nici n-aş fi ştiut pe unde e drumul.

Şi poate ajungeam de-mi ieşea în cale direct castelul Hogwarts, dacă nu erau becurile astea să mă ghideze!
Chiar : oare prin ce fenomen pe ceaţă se pot totuşi distinge luminile? Ele de ce nu se 'pierd'?

A inceput sa-mi placa si asta! Dar am o nelamurire astrala.

2011-12-15T23:47:00.000+02:00

Sunt ani buni de când îmi place ploaia.
De câţiva ani m-am împăcat şi cu vântul şi furtunile cu tunete şi fulgere. Nu-mi plac în continuare, dar am înţeles că îşi au şi ele rostul lor pe lume, altul decât acela de a-mi strica mie ziua.

Iar de săptămâna asta îmi mai place ceva. Dar mult ! Ceaţa.

Acum două dimineţi am văzut, pe la nouă dimineaţa, în direcţia Sud (în măsura în care pot eu aprecia direcţiile), un rotund mare şi perfect, alb cu pete mai gri, exact aşa cum arată de obicei luna plină.
Soarele nu se vedea nicăieri. Lumina nu era galbenă, dar nici nori nu se vedeau. De fapt, pe cer nu se vedea nimic în afară de rotundul ăsta de m-a fascinat pe mine. Ceaţă nu era. Dar cerul avea aspectul ăla 'vătuit' ca atunci când urmează o ninsoare.
Am vrut mult să pozez arătarea aia planetară, era frumoasă. Şi mai ales era ceva ce nu mai văzusem niciodată. Nici acum nu ştiu ce e.
Să fi fost luna? Dar era nouă dimineaţa.
Să fi fost soarele? Dar era alb cu pete şi te puteai uita la discul lui.
Până să scot eu aparatul, într-un minut, am văzut cum vine un fuior peste disc şi în zece secunde a fost acoperit total, nu se mai diferenţia nimic pe cer în locul unde fusese.
Am mai aşteptat câteva minute, dar nu s-a mai întâmplat nimic.
Tre' să mă credeţi pe cuvânt că era frumos.
Şi să mă ajutaţi cu vreo idee, ce o fi fost.

Iar ăstă seară ... o altă întâmplare meteo frumoasă foc, pentru gustul meu.

Nu judecati pripit oamenii ce merg hais pe strada

2011-12-12T20:17:00.000+02:00

Cred că ştiu ce mi-au adus sărbătorile de iarnă anul ăsta, da' nu înţeleg de ce :
vineri cădere de calciu, azi cădere de calciu ... ai crede că-s economia României cu atâtea căderi.
Bine, că am oroare să ies în evidenţă în general, aşa că mă limitez la blegit şi tremurat, nu mă arunc la leşinuri sau chestii de-astea.

Problema e că, de la căderea asta, astă-seară în drum spre casă mergeam pe un trotuar şi 3 cărări, netrasate ce-i drept, da' pe care le tot îmbinam eu.
Pur şi simplu nu puteam ţine drumul drept, da' n-am vrut nici să dau banii pe un taxi.
M-am uitat prudent prin jurul meu : doi pensionari în spate şi încă o tanti în faţă.
Şi-n timp ce îmi imaginam eu cum mă acuzau oamenii pe nedrept că m-am fericit cu mai multe pahare, numai bine ce mă apucă şi sughiţul. Iar eu când sughiţ, apăi sughiţ din toţi plămânii.

Îmi venea să mă întorc să le zic pensionarilor : 'hop aşa, că nu-i ce pare, e o cădere, nu-i o urcare, şi nu-i de pahar, ci de calciu.'

Oricum, a fost o zi grea azi.
Dacă mi-ar arde să cinstesc totuşi în seara asta aş ridica paharul pentru trei oameni :
Vladimir şi Adelin ce m-au făcut să râd
şi Aditza care mi-a adus o veste frumoasă cum numai el reuşeşte câteodată.

În rest, vă mai anunţ că dacă aveţi chef de un party Depeche Mode în Ploieşti va avea loc unul la finalul săptămânii ăsteia, invitaţiile sunt de găsit pe facebook.
Să mergem drept, că de dansat putem dansa oricum!

O reclama indecenta si de prost gust, sau eu prea traditionalista

2011-12-12T13:29:00.001+02:00

Mă revolt destul de rar : sar ca muşcată de părţile moi doar când aud de exploatarea de la Roşia Montana. Sau când văd elevi apatici, indiferenţi la orice.

Altfel, mă aştept ca lumea să fie şi rea, şi proastă, ba chiar ambele în acelaşi timp.

Însă uite că mi-am găsit prilej de revoltă totuşi uitându-mă tocmai la reclame la teve (astea fiind momentele mele preferate la teve.)

Nu ştiu dacă aţi văzut, dar mai nou Romtelecom-ului i-a secat puţul cu idei persuasive şi s-au gândit să-şi bage găleata ... într-un colind.
Publicitarii noştri n-au găsit nimic altceva decât să ia colindul 'Dom, dom să-nălţăm' şi să-l versifice cu 'Rom, rom, telecom'.
Ceva mai de prost gust n-am mai văzut pe la reclame !

Poate sunt prea conservatoare eu.
Cred că sunt lucruri pe care nu le putem moderniza, în care nu putem interveni.
De pildă, n-am fost de acord nici cu versiunile alternative ale imnului de stat, oferite anul trecut de Pro tv.

Însă ca să iei un colind şi să-l faci reclamă la produsul tău ... asta cred că nu ţine de mentalitatea mea tradiţionalistă.
nu-s hatobnică, nu-s cine ştie ce dusă la biserică,
dar măcar chestiile ce ţin de religie să rămână tradiţionale,
că şi aşa ne sufocă publicitatea din tot şi toate!

Sper ca de Paşte să nu-l scoată pe Lazăr din grotă cu promoţia ultimul răcnet Rom, rom, telecom!

Cel mai trist mod de a-ti petrece Sarbatorile

2011-12-11T14:37:00.001+02:00

No că am cam lipsit de prin virtual zilele astea, deşi atunci când e să nu fie spor, nu e!, poţi să tai de pe listă juma din activităţi.
Ascultam însă radioul şi mă gândeam şi eu aşa, aiurea.

De vreo trei săptămâni deja au început reclamele pentru şmanglirea banilor de Revelion. Scuze, pentru 'petrecerea nopţii dintre ani'.
Multe dintre ele îţi oferă petrecerea Revelionului într-un restaurant din oraş sau din mahalalele oraşului, scuze, zonele recent dezvoltate 'departe de agitaţia urbană'.

Bun, ai bani să plăteşti pentru o noapte cât o mini-vacanţă, bravo ţie.
Da' să arunci bănuţii ăştia pentru a schimba cei patru pereţi de-acasă cu cei patru pereţi (mai depărtaţi, e drept) ai unei alte clădiri din oraş ... tristeţe mare.

Zău dacă pricep de ce ar da cineva vreun ban, nu zic doi, pentru a mânca în alt loc decât acasă de Revelion!
Adică bun, nu vrei să te găsească anu' nou pe-acasă (de parcă ar fi un personaj mai funest), înţeleg să nu stai acasă.
Da' atât să te ţină imaginaţia şi pofta de 'altceva' şi dorul de plecare încât să nu nimereşti decât o altă clădire din oraşul tău?
Nici de unu' singur acasă nu mi se pare mai trist decât asta. Măcar acasă la tine poţi să chemi un boschetar, poţi fi sigur că va fi un party nemaivăzut.

Întotdeauna m-a mirat cum unii pot scoate bani din idei imbecile.
Trăiască patronii de restaurante, că-s băieţi deştepţi, poate o să am şi eu norocul ăsta simplu al lor cândva!

Oare Romania e defazata fata de restul lumii sau asta e nivelul oriunde?

2011-12-06T23:51:00.000+02:00

Mă uit şi eu la cele 2 mari show-uri actuale, formate preluate de televiziunile noastre din străinătate - X factor şi Vocea României.

Şi rămân uimită de replicile majorităţii concurenţilor : 'ce-am câştigat de pe urma show-ului ăsta? Păi am fost în culmea fericirii când după emisiune am primit 1.000 de cereri de prietenie pe Facebook.'

Hm?? Eu aştept deja de un an să tot decadă mania cu fb, da' văz că e din ce în ce mai pe val.

Iar acum să aud de la mai mulţi concurenţi că se bucură pentru 'câştigul' în prietenii pe facebook ...
apăi dacă dintr-un concurs întreg de talente în care ai depăşit mai multe etape singurul lucru ce te încântă e măsura faimei efemere în necunoscuţi care ţi-au consacrat un minut pe internet , viitorul sună prost.

Mi-aş face o insignă 'Fb-ul prosteşte! Direct proporţional cu numărul prietenilor'.

Oare aşa o fi şi în alte ţări? N-o mai fi scăzut deloc nivelul fascinaţiei paralizante pentru fb?

Mama ei de ironie!

2011-12-05T20:11:00.001+02:00

Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziţi atât de obosiţi şi să vă simţiţi atât de rău încât să vă decideţi pe loc 'fie ce-o fi, azi nu mă dau jos din pat' ?
Şi fix în dimineaţa aceea când aţi decis să rămâneţi să vă odihniţi să înceapă să sune telefonul în draci,
colegii care mai de care, de parcă ar fi luat foc instituţia ?
Ei bine, mie mi s-a întâmplat azi.

Cum se numeşte o zi dedicată refacerii în care nu reuşeşti mai nimic din singurul obiectiv propus?

Sinaia fie nu ma poate suferi, fie prea ma vrea inapoi

2011-12-04T20:49:00.001+02:00

Dintotdeauna dintre staţiunile montane de pe Valea Prahovei preferata mea a fost Sinaia.
Fiindcă e orăşel, nu chiar staţiune montană precum Buşteni şi, încă şi mai abitir, Azuga.
(Predealul şi Poiana Braşov îmi sunt străine).
Şi fiindcă încă mai păstrează ceva din aritocraţia din vremurile glorioase ale monarhiei - nu doar Peleşul ci întreaga ei arhitectură şi amplasare.

Însă cu Sinaia am avut, de vreo 4 ani încoace, cea mai bizară relaţie pe care o pot avea cu vreun oraş.
Şi încă nu m-am decis ce semnificaţie să dau întâmplărilor pe care le tot păţesc prin Sinaia.

Bon, prima pe listă - o păpuşă din aceea vrăjitoare.
Am ochit-o acum 4 veri la tarabele ce conduc drumul spre Peleş. Avea vreo 25 de cm înăţime şi costa, ţin minte, 25 de roni. Mi s-a părut scumpă atunci şi mi-am zis că rămâne pe altădată.
N-am mai găsit niciodată de atunci nici o păpuşă vrăjitoare precum aceea - fie sunt miniaturi acum, fie sunt înfrumuseţate, în timp ce aceea era urâţică foc, aducea bine cu ideea mea de vrăjitoare uscată de atâta răutate. Era tare haioasă călare pe mătura aia, cu părul ei gri zburlit.
Am revenit an de an de atunci la tarabele alea, dacă mai trebuia să precizez.

A doua întâmplare - acum 3 veri, am văzut prima veveriţă pe drumul spre Peleş.
Am pozat-o rapid de două ori, în ziua aia am făcut vreo 39 de poze la Sinaia în vreo câteva ore pentru ca, încercând cea de-a 40-a poză, să apăs şi într-o secundă să-mi şterg toate pozele făcute cu greu în ziua aia, rugând vreo 5 necunoscuţi să mă pozeze şi pe mine.

Întâmplarea numărul 3 - vara-toamna asta.
Un târg de bunătăţi şi suveniruri, desigur. La una din tarabe o gravură pe lemn (foarte frumoasă) cu celebra scenă a despărţirii din Casablanca (scena celor două profile, Ingrig purtând cu pălăria şi impermeabilul). Era 25 roni şi asta.
Şi iar mi s-a părut scumpă. După zece minute de rotit prin târg am descoperit că îmi rămăsese gândul la scena aceea gravată atât de expresiv pe lemn. Aşa încât m-am întors să o cumpăr.
Era singura ce se vânduse. (sunt unicat frumuseţile astea artistice, normal).

Şi cea mai recentă întâmplare - iarna asta, că deja suntem în iarnă.
Am mers special pentru un anume cocktail ( ce poartă chiar numele casei) dintr-un anume local din Sinaia.
Ghiciţi ce le lipsea ieri seară din meniul servit clienţilor !

Şi-acum nu ştiu cum să interprez toate bizareriile astea care mi se întâmplă la Sinaia, toate lucrurile pe care le ratez acolo, pe lângă care trec, le ignor iniţial şi-apoi încep o poftă nebunească pentru ele.
Ar putea să însemne că Sinaia nu mă are la suflet şi tot vrea să mă întristeze.
Sau din contră. Că Sinaia tot vrea să mă întorc la ea şi atunci îmi oferă încă un motiv şi-apoi încă unul şi tot aşa pentru care să-mi rămână gândul la staţiunea asta regală şi să-mi tot plănuiesc următoarea excursie.
?! ...

Constatare scurta despre ceva ce ma scarbeste

2011-12-02T13:58:00.000+02:00

Dispreţuiesc oamenii care lăcrimează la ideea de ţară, la auzul imnului, la fluturatul steagului,
dar tratează cu dispreţ oamenii ţării respective.

Nu ştiu voi, dar eu îi numesc ipocriţi pe cei ce ţin la abstracţiunea numită ţară şi rămân indiferenţi şi cinici la ceea ce formează, la urma urmelor, ţara aceea.

Din păcate, avem un astfel de preşedinte.
Fie asta, fie ieri a fost ger rău afară, că omul ăsta iar a lăcrimat la imn.

Calitatile romanilor urca intr-o zi cat baltesc intr-un an, sau ipocrizia tatuliceana

2011-12-01T18:27:00.002+02:00

Români dragi, suntem fascinanţi :
364 de zile pe an ne văicărim, ne injuriem, ne auto-compătimim, ne auto-acuzăm,
o zi pe an însă ridicăm ipocrizia la rang de sărbătoare naţională - nu mai suntem nici leneşi, nici proşti, nici hoţi, dispar toate păcatele ca prin farmec.

O zi pe an suntem plini numa' de copii supra-dotaţi (ce sintagmă aiurea!), de români ce le-au lăsat gurile căscate străinilor, de oameni săraci dar virtuoşi sau talentaţi şi altele asemenea, mai ceva ca-n basme cu feţi-frumoşi şi ilene-cosânzene.
Nu cumva într-o asemenea zi să aduci vreo obiecţie, să cârcoteşti cum că nici asta nu-i tocmai o imaginea reală a românilor, la fel cum nici exagerările cotidiene în negativ nu ne reprezintă, nici ele !

E ca şi cum tot anul ne-am îngrăşa pe tăcute orgoliul naţional, pentru a-l tăia pe 1 Decembrie.
Şi-atunci se revarsă nene tot ce-i mai bun şi mai frumos în 'sufletul de român'.
Şi mai ales la televizor tooate crainicele pun tooată seria de întrebări idioate :
sunteţi mândru că sunteţi român ? de ce? şi când mai des, dimineaţa sau pe la prânz? şi ce simţiţi când vedeţi steagul? etc

Patriotismul găunos şi naţionalismul patetic tatulicean (toţi repoterii par astăzi producţia lacrimogenului Tatulici) n-o să ne facă vreodată bine.
Bine ne-am face dacă am fi mai lucizi şi mai ponderaţi faţă de noi înşine, că nu suntem nici ultimii oameni, da' nici buricul Terrei.

Eu nu ştiu cum vă simţiţi voi în legătură cu naţionalitatea voastră, dar eu mărturisesc :
pe mine mă scoate din sărite prostia de orice naţionalitate ar fi,
la fel cum îmi plac oamenii care ştiu să se bucure, să nu se ia foarte în serios dar să ia în serios ceea ce fac, să folosească ironia şi vorba pe-ndelete, să fie generoşi cu simţirea sau cultura lor.
Şi iarăşi oamenii ăştia pot fi de orice naţionalitate. Dar dintre oamenii aceştia ce ştiu să trăiască şi să-i bucure şi pe alţii cu prezenţa lor mulţi sunt români. Sunt zilnic români, nu doar o zi în an!

Nu bătaia cu pumnul în piept face cinste naţiunii, ci simpla ta calitate de om.
Să ne trăiască oamenii frumoşi oriunde au ales să trăiască şi orice ar simţi pentru România!

Astazi, o zi aiurita, potrivita exact pentru mine

2011-11-30T00:45:00.001+02:00

Ieşirea din casă :
vreme ce te îmbia la plimbare, un soare frumos şi o lumină din celea 'filtrare', minunile toamnei; când însă dădeai cu nasul de aerul de-afară ... pfff, îţi tăia obrajii de rece pe cât era.
Ceea ce probabil grăieşte multe despre cei născuţi într-o asemenea zi!

Pe drum :
întăi o salvare cu semnalul sonor pornit. După trei minute încă una.
Iar la câteva secunde ... un cârd de camioane kaki ale armatei, nu ştiu cum se numesc, dar ştiu că transportau seturi de ţevi, ca să nu le numesc lansatoare, că sună chiar războinic. Şi tot aşa, cu 'ţevile' astea cale de vreo 5 camioane, grotesc cortegiu prin centrul oraşului.
După încă trei minute ... o maşină a poliţiei mergând agale urmată de vreo cinci poliţişti călare (rimă involuntară). Bizară procesiune.
Iar la urmă, pe bulevard, venind către centru, rulota-magazin-ambulant a celor de la Adevărul.

Am avut senzaţia că-s martora unei parade a circului civilizaţiei contemporane !
Pe urmă mi-am dat seama : trebuie probabil că erau la mijloc nişte repetiţii pentru ziua naţională.

De ce vă spun toate astea? Tocmai fiindcă pentru mine 29 (şi nu ziua naţională) e o zi specială, aşa încât astăzi îmi permit o postare atât de subiectivă încât să nu intereseze pe nimeni altcineva.
(iar temperatura zilei cea frumoasă de azi a fost, când am trecut eu pe lângă ceasul-termometru, de -0.9 grade, ca să mă amuze pe mine negativul lui 9).

Bon, iar după o zi atât de aiurită seara s-a încheiat glorios :
în autobuz s-o suit un om 'cinstit' bine, că nu pot să-i zic beţiv dacă nu-l întâlnesc şi-a doua oară în aceeaşi stare. Şi vorbea omul nostru de toate celea, ştiti cum devin unii de oratori când e caniculă teribilă.
Iar la un moment dat zice cu năduf : 'Ce-o să se aleagă de societatea asta cu copiii care se nasc acum, o să fie prăpăd! Nu mai e nici o educaţie, nu mai au nici o morală ...' n-a putut continua însă, fiindcă i se cam încurcase limba taman acum - ce festă caraghioasă îţi pot juca limitele organismului atunci când spiritul te înalţă pe altarul grijilor pentru umanitate !

Hai noroc !

p.s. Iar astă seară o bucurie pentru mine făcută de Vodafone, mie, loialei Orange :
mă cam incomoda noua reclamă cu Paul şi Cristina, în care el 'poate chiar are o inimă bună' şi o înfofolea pe Cristina cu fularul lui (deşi mie mi se pare că el mai are încă unul pe sub haină); astă seară am văzut ultima reclamă Vodafone, în care Paul îşi revine şi în generozitatea lui îi învaţă pe ceilalţi joculeţul prin care îşi umflă creditul propriu. Tare haioasă , plăcut !

Va testez imaginatia iar eu imi testez memoria

2011-11-28T19:23:00.001+02:00

Astăzi mi-a fost captivată privirea de imaginea de mai jos.
Aşa că am pozat-o iute.

Mie una imaginea îmi dă clar o anume senzaţie - şi ca imagine reală, şi acum în fotografie.
Nu vă spun ce senzaţie, că vreau să vă testez imaginaţia :
vouă vă dă vreo impresie imaginea asta?

p.s. Dincolo însă de testarea voastră, eu mi-am picat testul de memorie.
Fiindcă (şi aici vă ofer un indiciu) imaginea asta mi-a atras imediat atenţia pentru că seamănă cu una dintr-un film, dar nu-mi amintesc exact nici filmul, nici secvenţa.
Simt doar senzaţia.

Te pomeneşti că-s singura ciudată ce a reacţionat în felul ăsta când a văzut porţiunea!

Completarea postarii de adineauri, poate vreti mai multe poze

2011-11-27T15:56:00.000+02:00

Nu pot să nu vă ofer prilejul de a vedea că Ploieşti-ul e în mai multe feluri, fie el şi în noiembrie.
Aşadar, în cadrul proiectului Photowalking Ploieşti a cărui idee tare-mi place (mulţumim Waven!),
în afară de Cojo şi de Aditza pe care vi i-am dezvăluit deja,
primul a postat Dragoş 3ditorial,
au urmat apoi Bogdan cu Sandero (felicitări pentru noul site, dacă e bine ceea ce am văzut, te reprezintă header-ul, precum un anunţ la un mare concurs de poker),
Livia, la fel de influenţată de toamnă ca şi mine, sau cel puţin aşa mi se s-a părut mie,
Cristi pe ultima sută de minute ca şi mine

şi Errmy sau Silviu pe care vă sfătuiesc chiar să-l vizitaţi, una din fotografii, nu vă spun care anume, e superbă, e-aproape o imagine dintr-un vis.

Dar e totuşi Ploieşti-ul nostru,
banal, trist, plictisor, ignorat,
pe care nu-l putem înlocui însă cu nici un altul,
tocmai pentru momente precum cele pe care poate le simţiţi prin postările astea.

Ce ziceti? V-ati plimba prin orasul asta pe care vi-l arat eu?

2011-11-27T15:29:00.000+02:00

N-o să vă vorbesc mult azi, că-s într-o criză de timp mai mare decât criza economică, aia de face din Black Friday încasări babane în săraca Românie.

Waven a propus luna trecută o idee foarte faină - anume să organizăm şi noi în orăşel un photo-walking.

Însă cum vremea e nasoală iar blogării ploieşteni socializează doar când e frumos afară, Cojo a venit cu ideea unui compromis - solitary photo-walking.

Am pornit şi eu la plimbarea asta, răcită şi solitară, nu contează, nu pot fi indiferentă la nici o ocazie de a-mi testa frustrările artistice, în special veleităţile de fotograf.
Nah, aşa cum toată lumea cântă, tot românul se pricepe la politică şi fotbal, îmi permit şi eu să-mi dau curs dragostei de aparatul foto fără jenă, fără complexe.

Prin urmare, fiind răcită am redus la maxim photo-walking :
o singură oră de întârziat pe bulevard şi în centrul Ploieşti-ului, miercuri, 23 noiembrie.

Am eu altă idee de poze cu Ploieşti-ul, unele ce sunt mai pe sufletul meu, însă n-am apucat să le finalizez şi deci nu respectam ideea de fotografii făcute într-o singură sesiune.
Vor veni însă şi acelea, în special pentru cei cărora le e dor de oraş.

Ce e haios e că Aditza mi-a furat ideea de a da nume pozelor făcute, deşi nici măcar nu ştia că eu asta intenţionam.

Bine, eu am trişat un picuţ din start, veţi vedea, fiindcă noiembrie ploieştean al meu (adică tema photo-walking-ului) înseamnă poftă de joacă, de un pic de teatru şi de manevrare a realităţii după poftele ce mă umplu în acest noiembrie, lună mereu specială pentru mine.

Vă las pozişoarele cu povestea lor, dar vă previn că n-am avut timp deloc să umblu la ele, le-am încărcat direct din Picassa.

infinitul e plictisitor, eu ma intorc de-acolo

cu gândul poţi dispărea către oriunde

abandonarea măştilor de toate felurile

către un foişor îndepărtat cât o vară

noiembrie în viaţa unei castane, care nu e nucă

rămăşiţele unui trecut elegant

hmmm, un oraş cu cavaleri, turnuri, aşteptări

porţile creează şi ele legende, nu-i aşa?

Între comunismul şi capitalismul vizual-arhitectonice, spaţiul lăsat gol e al ceea ce ar fi putut să mai fie Ploieşti-ul.
(dânsa nu face parte din photo-walking, anticipează doar următorul set de poze, unul nostagic,)

Majoritatea pozelor sunt cu un soi de dedicaţie oarecum învoluntară, să vedem dacă se simte omul.

Daca n-ai simtul masurii ma scoti din masura mea de calm

2011-11-25T18:29:00.000+02:00

Simţul măsurii e o calitate destul de rară.
Iar lipsa lui e un defect pe care eu una nu-l prea tolerez.

Întâlniţi zilnic şi voi oameni lipsiţi de simţul măsurii, de intuiţia asta a lui 'când se cuvine să mă opresc, unde să mă limitez ca să nu devin penibil, iritant etc'

Oameni culţi, inteligenţi şi altminteri plăcuţi care la un moment dat dau cu bâta în balta impresiei lăsate în ochii altora pentru că nu simt cât sau unde sau când ar fi cazul să
- să se oprească cu glumiţele
- să se limiteze cu agitaţia într-un spaţiu public
- să îşi limiteze gesturile, atingerile fizice faţă de persoane destul de recent cunoscute
- să se întindă cu discursurile în public (unul care nu e format din fani, ci din simpli oameni curioşi)
- să îşi potolească pornirile negative faţă de cineva sau, la fel de neplăcut,
- să îşi potolească pornirile pozitive faţă de cineva
- ... (spaţiu pentru voi, să-l completaţi în funcţie de 'iritările' personale)

Ideea e că o dată ce am constatat cum cineva nu ştie unde să se oprească, nu ştiu voi cum reacţionaţi, dar eu una reacţionez mitocănesc, n-am mai multă răbdare în cazurile astea :
fie trântesc o mojicie dacă o persoană tot insistă cu întrebări sau cu invitaţii,
fie plec din mijlocul unei conferinţe ce durează peste puterile mele (de o oră în cazul de faţă),
fie încep să ignor persoana respectivă ...

Mă rog.
Sunt convinsă că voi reacţionaţi cu mai mult tact şi mai manierat decât mine.
Vă aştept să mă apostrofaţi pentru mitocănia mea
sau să-mi mărturisiţi alte maniere de a gestiona situaţiile de genul ăsta, doar să nu-mi predicaţi ceva în genul lui 'rabdă cu graţie, ca o doamnă ce-ar trebui să fii!' ... nu-mi plac lucrurile care 'trebuie'.

Şi da, nu-i nevoie să-mi mai spuneţi, ştiu că şi mie îmi lipseşte simţul măsurii, atunci când vine vorba de scris.
Dar pentru asta ştiu că şi eu sunt pedepsită, că nu cred eu că îs prea mulţi cei ce mă pot citi până la capăt.

Rosia Montana te vrea prost, nu bogat ! Tu ce vrei de fapt?

2011-11-23T13:21:00.001+02:00

Compania asta de vrea să 'investească' la noi, în Românica, îşi tot intensifică publicitatea menită să obţină acceptul opiniei publice de a se începe exploatarea zăcămintelor.

Trei idei scurte :

- faptul că mi-au inclus printre argumente cum că 'mediul va fi îmbunătăţit în zonă' e o aroganţă a unui p.r. imbecil care crede că poate spune orice, lumea va crede, fiindcă lumea nu gândeşte.
Şi chiar spune faptul că natura nu se poate descurca prea bine singură, dar o dată ce intervine omul în natură să vezi ce bine îi merge ei, naturii, care nu se poate echilibra singură.

- ideea locurilor de muncă în zonă ... Nici tanti aia care croşetează în reclamă, nici moşuletul ce deplânge plecarea tinerilor, n-or să pupe angajări pe-acolo. Tanti cel mult ca femeie de serviciu.
Iar băiatul care vrea să devină inginer de mine da, o să fie angajat fix la munca de jos, că n-o să stea Gold Corporation să aştepte până capătă el experienţă ca inginer.

- punctul trei pleacă de la faptul că eu reacţionez aiurea la tentativele de persuasiune, adică devin mai încăpăţânată.
Dar acum nu e vorba de mine, ci de o deducţie logică :
dacă Gold Corporation ăştia folosesc atâta bănet pentru campania de convingere (şi chiar tre' să fie ceva bănet, gândindu-ne numai de câţi ani tot derulează campania) , întrebare :
oare au investit atâţia bani până acum fiindcă vor să ridice PIB-ul României?,
fiindcă vor să ajute o zonă defavorizată?,
mediul şi şomerii României?
Sau fiindcă vor să se îmbogăţească ei ?
Şi fiindcă au simţit, animale de pradă cum sunt, că din Roşia Montana se poate obţine bănet gras ?

p.s. nu-mi aduceţi argumentul cu 'vor ajuta ţara implicit prin plata taxelor şi impozitelor' dacă nu ştiţi povestea ironică a celor de la Nokia de Jucu şi a prostiei penibile dovedite de români şi atunci.

Postare scurta dar bucuroasa, generoasa dar vorbind despre un egoist

2011-11-21T22:22:00.000+02:00

Un 'Egoist' pe nume Radu Beligan.
Pe care tocmai l-am văzut în seara asta.

Eu atât vă spun :
la anul, când vine din nou spectacolul, nu-l rataţi ! E o comedie reuşită, cu actori buni.
Costumele şi maniera regizorală pe mine una chiar m-au făcut să cred că am în faţă oamenii cu poveştile acelea, nu actori jucând nişte personaje.

Dar mai ales, este cu Radu Beligan.
Domnul Radu Beligan, pe care la final l-aş fi luat acasă, imposibil să nu te ataşezi instantaneu de un om cu atâta farmec şi cu atâta ironie în calmul său exasperant.
Un om care e fix opusul personajului din seara asta, căruia rude şi prieteni îi reproşau egoismul, ca prilej pentru a cere mereu mai mult.
Un om generos cu talentul lui.
Şi pe care, după ce l-am văzut astă-seară, tind să cred că îl mai putem vedea destul jucând (cum mă şi liniştise cineva), resursele de dragoste de teatru ascund bine de tot anii, peste 90.

Sala a fost plină aproape până la ultimul loc şi, vă spun sincer, merită toţi bănuţii (că nu-s puţini), nu cred să plece cineva lipsit de zâmbet şi de optimism de la piesa asta!

Iar Lamia Beligan, fata domnului Radu Beligan, o femeie frumoasă şi rafinată cum rar am văzut.

O replică din piesă îmi permit să vă las la final, ca să sintetizez esenţa pe care o cam uităm :
'Plăcerea e importantă pentru sănătate.'
Mai faceţi-vă şi câte o plăcere, contribuiţi la sănătatea umanităţii, am avut demonstraţia în seara asta !

Cand simt eu ca vin sarbatorile - mitologii personale, si tu ai una.

2011-11-20T23:09:00.001+02:00

Bun, o să-mi replicaţi sec şi iute - ştii după calendar că se apropie sărbătorile de iarnă.
Da' eu vreau să daţi un pic din imaginaţii şi sensibilităţi, nu să vă zdrăngăniţi telefoanele mobile !

Hai să vă jucaţi cu mine, poate îmi răspundeţi la curiozitatea asta indiscretă :
ce vă aduce vouă prima senzaţie de bucurie iernatică ? fiorul ăla de frig topit în căldura vacanţei şi a cadourilor şi a revederilor ?

În mulţi ani prima care dădea buzna, de cele mai multe ori aiurea chiar de prin octombrie, cu invocarea sărbătorilor, era Coca-Cola.

Anul trecut mi se pare că la mine a funcţionat redifuzarea lui Harry Potter undeva pe la 1 decembrie.

De ce avem nevoie de 'anticipatorii' ăştia şi nu ne bucurăm de fiecare lună în parte, în vremea ei?
Simplu. Fiindcă se adună oboseală, planuri eşuate, frigul, şi e firesc ca să începi să numeri invers până la relaşul oferit de vacanţa de iarnă.

Eu sunt din nou paradoxală chiar şi in reacţia asta banală : deşi nu-mi plac iarna, frigul, răcelile, mă bucur mult când simt prima oară apropierea sărbătorilor.

Iar anul ăsta conştientizarea asta calendaristică mi-a adus-o ... ei bine, noua reclamă Orange.
Incă una din reclamele tandre marca Orange, fără să fie siropoase deloc!
Azi am văzut-o prima oară : fata care îi tot strecoară bileţele băiatului, el care rupe ultimul bilet ... dar nu vă spun continuarea, că nu vreau să vă stric plăcerea ghicitului.

Poate iar îmi dă cineva peste mână cum că sunt romantică , uf ...

Senzatia de frig, ceva remedii stiti? Sunt o inghetata.

2011-11-19T20:57:00.001+02:00

Vă cer ajutorul de data asta, dacă aveţi habar.

In primul rând ar trebui să ştiţi ce e aceea o senzaţie de frig.
Fiindcă atunci când spun cuiva că sunt friguroasă primesc instantaneu replica 'ah, şi eu!'.
N-am înţeles niciodată de ce mi se replică asta mereu : pentru a-mi arăta mie compasiune sau pentru a-mi stârni mie compasiunea?

Cert e că misterul pentru cât sunt în general celelalte fete de friguroase se lămureşte la primele zile cu temperaturi sub zece grade, când friguros la ele înseamnă că peste cămaşă îşi mai pun un pulovăraş pe care eu îl port când afară sunt vreo 20 de grade.

Ce înseamnă la mine că-s friguroasă?
Simplu , sunt înfăşurată în câteva straturi , mă ascund bine sub următoarele :
două pulovere de lână în camere, săli, birouri, unul musai pe gât,
plus jachetă îmblănită afară,
ciorapi de 50 den plus colanţi plus blugi,
fular pe sub jachetă şi o eşarfă peste.
Serios vă spun şi nu glumesc, toate astea le port simultan şi zi de zi de când coboară temperaturile sub 10 grade până prin aprilie.

Acum e adevărat că sunt o slăbănoagă, deci n-am stratul de pinguin să-mi ţină de cald.
Dar totuşi ...

E tare inconfortabil să stau încotoşmănată aşa zilnic.
De aspectul estetic nu mai vorbesc, că tre' să mai existe şi caraghioşi pe lumea asta.
Vreau şi eu să mă mişc mai firesc ...
că nu cer să pot purta fustă iarna,
pentru fustiţe şi rochiţe mă mulţumesc cu vara.

Bănuiesc că am un dezechilibru mineral sau ceva care-i responsabil (şi) pentru senzaţia asta de frig exagerată a mea.
Dacă nu mă îmbrăc după moda ursească pe care v-am detaliat-o mai sus tremur continuu, ca gelatina.
Şi-n condiţiile astea tot răcesc.

Acu' asta aş vrea să-mi spuneţi şi mie : dacă ştiţi, de la vreun medic, de pe la bunici, de pe la alţi bizari friguroşi ca mine, dacă aveţi idee de vreun remediu pentru senzaţia de frig. Sau de ceva care să-mi fortifice organismul.
Precizare : tot ce v-am scris mai sus e valabil pentru oraşul Ploieşti, n-am vizitat Siberia până acum.

Cum sa faci o impresie buna - nu proceda ca mine, in general

2011-11-15T21:50:00.000+02:00

De patru zile nu ştiu cum se face dar eu, tocmai eu, care am oroare de alergat, fug după autobuz.
Cred că, adunat, am alergat vreo sută de metri.
Dar de azi gata, că azi l-am şi ratat.
Oricum, cred că nu doar eu, ci până şi şoferii de pe autobuze s-au plictisit să se tot întrebe 'de ce o fi făcând nebuna aia jogging îmbrăcată şi pe urmă se mai şi suie în autobuz?'.

Uite de ce in Romania n-o sa fie nici o Apocalipsa

2011-11-14T18:40:00.000+02:00

Am o veste bună, am tot verificat înainte s-o anunţ :
dacă eşti român atunci să ştii că scapi de toate Apocalipsele.

Ultima verificare a teoriei mele naţionaliste cu iz de pucioasă a avut loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru de la Ploieşti. Şi a fost validată.

Deci să zicem că într-o zi o să trimită Dracu' un sms către toată lumea :
'mâine, organizare oficială, deci la orele 14 să vă prezentaţi pentru Apocalipsă, că altfel vă ia mama mea!'.
Ei bine, românii au să înceapă să vină şi ei pe la şi zece minute, şi-o să tot vină vreun sfert de oră, deranjând coada şi mulţumiţi că au ajuns foarte bine ca timp.
Până or să se strângă toţi românii o să fie demult trecut valul de Apocalipsă peste amărâţii de alde nemţi cu punctualitatea lor , de elveţieni cu ceasurile lor cu abateri centenare. Că doar p'ăia o să-i prindă grupaţi civilizat la locurile lor la ora indicată!

Dacă vi se pare prea sumbră teoria mea trebuie să vă lămuresc că zilele astea sunt cu nasul numai în literaturi medievale, deci pot prezenta o scuză.

p.s. Tocmai am împlinit un an de blog. Domnul ăsta trebuie deci să-mi dea de băut, că am muncit cu seriozitate anul ăsta ca să-i onorez cadoul !

Sa-i felicitam, ca sunt de felicitat. Mandrie locala, eveniment cultural, reusita organizatorica.

2011-11-13T15:28:00.000+02:00

Pe vremuri de criză teoria spune că prima cedează cultura. Nu fiindcă e cea mai deşteaptă (ca în banc), ci fiindcă e considerată un soi de moft, o componentă non-vitală a existenţei.

Iaca Ploieşti-ul lui 2011 a arătat cum criza se mai îndulceşte cu moftul numit cultură.
Astă primăvară am avut un Festival de Film, o primă ediţie în orăşel aici.
Iar acum, în toamna (cea cam iarnă de fapt) am avut o primă ediţie a unui Festival Naţional de Teatru. Care se şi încheie azi.

Eu nu mi-am propus decât 3 manifestări din cadrul festivalului : o piesă de teatru cu Marius Manole, o conferinţă a lui Ion Caramitru şi o conferinţă despre Shakespeare.
Mi-am luat bilet din timp la piesa de teatru (bine am făcut, fiindcă sala a fost plină), am ajuns şi la conferinţa domnului Caramitru, dar la conferinţa despre Shakespeare ...

Impresii?
Să le argumentăm un pic.
Eu la teatru n-am prea fost până acum. Nici nu m-a tentat. Iar acum am mers pentru 'fenomenul' care este Marius Manole, despre care am auzit numai descrieri admirative.
Îmi pare însă tare bine că am fost la 'Inimă de câine', de Mihail Bulgakov. E o piesă cu pretext politic -acţiunea se desfăşoară în Moscova lui 1925, la câţiva ani după marea revoluţie proletară care a răsturnat lumea cu susul în jos. Însă dincolo de pretextul politic foarte acut redat, resimţi profund substratul uman, etern valabil dincolo de ideologii trecătoare.
Marius Manole? Un actor de-o sensibilitate aparte, accentuată probabil şi de aspectul fragil. În 'Inimă de câine' rolul este însă solicitant şi fizic şi vocal, iar Marius Manole în rolul câinelui pe care savantul experimentează eşuând, reuşeşte o performanţă deosebită.
Victor Rebengiuc în rolul savantului? Omul ăsta chiar inspiră autoritate, are un aer maiestuos.

Nu-s dusă la teatru, aşa că asta nu e critică teatrală. Vă spun doar ce m-a impresionat.
Iar eu Mă emoţionez cu greu, aşa încât piesa , actorii şi punerea în scenă chiar sunt 'la îndemâna' oricărui individ, indiferent de gradul de familiarizare cu forma asta artistică.
Vă recomand să n-o rataţi dacă vi se iveşte ocazia!

Regia mi s-a părut şi ea deosebită, atmosfera încă din primele momente îţi inspiră fiori, fundalul sonor creează inumanitatea revoluţiei roşii, în vreme ce la final te trezeşti invadat de un val de compasiune, îţi reaminteşti de omul din animalul nostru zilnic.
Acum îmi doresc să văd şi altă piesă în regia lui Yuriy Kordonskiy.

Ion Caramitru la conferinţa despre Limitele Aşteptării? Un om impozant, exact aşa cum pare şi la teve. Şi cu acea voce seducătoare, pe care aş asculta-o citindu-mi orice, e o voce de povestitor care te poartă.

Impresiile spuneam deci?
Un pic mândră că-s ploieşteancă şi că, vezi bine, se poate să ieşim din mentalitatea de orăşel şters şi anonim.
Un pic mulţumită că am văzut o piesă de teatru cu miez şi cu sensbilitate.
Un pic entuziasmată de reuşită, fiindcă mie mi-a părut o reuşită organizatorică.

Mi-au plăcut teribil acei, presupun, voluntari îmbrăcaţi toţi în tricouri cu emblema festivalului, care te ghidau încă din holuri, care îţi adresau un Bine aţi venit şi Mulţumim pentru prezenţă.
Dădeau un aer stilat manifestării, o grijă mic-burgheză pentru maniere, deghizând totodată şi un pragmatism al unei bune desfăşurări a manifestărilor.
Aşa încât da, felicitări domnului Lucian Sabados, directorul Teatrului Toma Caragiu, nu vreau să mă gândesc cât efort a implicat această primă ediţie, însă rezultatul e de admirat. Şi de urmat !

Diferenta dintre cover si remix si preferintele mele, cu leapsa cu tot

2011-11-12T23:43:00.000+02:00

Eheee, despre muzici mie tare îmi place să vorbesc, dar mai ales să dansez, să cânt (fals) şi câteodată să le mai şi ascult.

Am primit acum ceva vreme o leapşă de la Cojo pe care o găsiţi aici . E cât se poate de potrivită pasiunilor mele, fiindcă-i muzicală, doar că eu eram plecată pe când mi-a fost adresată, aşa încât o onorez abia acum.
Trebuia să 'desecretizez' câteva remixuri pe care le prefer eu.
Însă citind unul din comentariile găsite la Bogdan mi-am dat seama că lumea confundă două noţiuni.

'A remix is an alternative version of a recorded song, made from an original version.' citat Wikipedia.
pe când
'A cover version or cover song, or simply cover, is a new performance or recording of a contemporary or previously recorded, commercially released song or popular song.' tot citat Wikipedia (fiindcă sunt ataşată de ştiinţa wikipediei).

Cu alte cuvinte, remixul este al melodiei X dar cântată tot de artistul Y, căruia un şmecheraş umblând din butoane îi alterează ritmul, o segmentează, o intercalează cu o altă linie melodică. Adică în general o face praf.
Coverul este tot al melodiei X, dar nu are nimic de-a face cu artistul iniţial, tocmai fiindcă reprezintă o nouă interpretare, oferită de un alt cântăreţ.

Astea fiind zise, probabil că intuiţi şi cele ce vor fi zise mai jos.
Adică faptul că nu-s adepta remixurilor, n-am nimic contra muzicii electronice, doar sunt fan DM, însă muzică să fie ! Nu 7 sau 8 minute de zăpăceli din care nu mai pricepi nimic nici din voce, nici din linie melodică, doar îţi răsună în cap un bass exagerat. Deh, muzici de club, unde de fapt nu te duci să asculţi nici o muzică.

În schimb coveruri da, chit că îmi plac chit că nu, măcar aduc viziunea unui alt artist asupra unui cântec.
În general prefer variantele originale, dar sunt şi câteva preluări care fac dintr-un cântec obişnuit o bijuterie.

La final vă las şi exemplificarea diferenţei de care am vorbit mai sus şi la care ţin :
Personal Jesus e cântecul,
întâi în variantă orginală Depeche Mode
apoi un remix pe care eu nici nu am răbdare să-l ascult până la capăt, făcut de Eric Prydz
şi la final coverul realizat de Johnnz Cash.

Leapsa de genul 'voi ati vrut-o'

2011-11-11T17:08:00.000+02:00

Am primit o leapşă pe gustul meu de mioapă.
3ditorial , adică Dragoş, m-a provocat să scriu aici primele două fraze ale celui de-al doilea paragraf de la pagina 34 din cartea pe care o citesc acum.
Sună complicat, nu?
Staţi să vedeţi numai ce urmează !
'Clara : Il noua a aussi raconte sa vie ... qui a ete absolument merveilleuse ...
Cesar : Et du halva ? Il vous en a dit quelque chose ?'

Culmea e că eu n-am ajuns încă la pagina 34 cu lectura!
Lectura piesei lui Matei Visniec, 'Trois nuits avec Madox'.

N-aş vrea să rămână neonorată leapşa asta, cui deci să i-o trimit mai departe?

Eu care vreau sa par snoaba, cand colo ...

2011-11-09T20:45:00.000+02:00

Fost-am la librărie. Nevoia de dicţionar şi de încă vreo trei cărţi.
Şi cum stăteam eu aşa, mă opresc în dreptul raionului de auto-educare.
Şi deodată simt că se apropie grăbită doamna librar de mine, nu ştiam care-i baiul, că nu pusesem mâna pe nici o carte, nu declaşasem nici o bipuială ...
Doamna se uită la raft, apoi se uită la mine, şi-apoi îmi spune rapid : 'aaah, sunteţi clientă veche, nu cred că aveţi nevoie să vă ajut cu ceva, uitaţi-vă la ce cărţi doriţi.'

Mi s-a părut cam bizar, că a tulit-o la fel de iute cum şi apăruse lângă mine.
Şi-atunci m-am uitat şi eu pe raftul în dreptul căruia mă oprisem : vrei trei cărţi lăfăite acolo, toate cu titluri gen despre sex, ajutor în sex, totul despre sex, chestii de-astea.

Mă şi gândeam ce impresie am ajuns să-i las doamnei, după atâţia ani în care cumpăr cărţi savante de-acolo, ceva gen : 'ioti, după ce că-i curioasă şi perversă , mai e şi timidă şi doar dă ocol titlurilor ăstora.'

Da' io dacă vă spun că mă oprisem în locul cela fără să mă uit la cărţi, pierdută în calcule băneşti pentru câte cărţi îmi mai pot permite, oare mă credeţi?

Cei mai multi sarbatoriti

2011-11-09T17:14:00.001+02:00

Anul ăsta n-am mai avut timp de suficient la dispoziţie, aşa încât nici măcar urările nu le-am trimis mai departe.
Însă anul trecut am încercat să trimit fiecăruia în parte urările.
Şi consternată de faptul că nu mai terminam, am început să număr, unul câte una din listele fie din telefon, fie din mail , câţi prieteni, rude, colegi, am sărbătoriţi pe 8 noiembrie.

Am fost surprinsă de rezultat : ştiam că sfinţii Mihail şi Gavriil adună, pentru mine una cel puţin, cei mai mulţi aniversaţi. Dar chiar atât de mulţi nu mă aşteptam să număr.
Îmi rezultaseră vreo 32 de persoane, în condiţiile în care eu nu cunosc foarte multă lume.
Anul ăsta am mai adăugat 3 Mihaele listei celor care ar trebui să dea de băut pe 8 noiembrie.

Zău aşa ! Ce-o fi fost cu lipsa asta de inspiraţie la părinţi, de suntem atâtea Mihaele şi atâţia Gabrieli ?
Am eu propria mea teorie referitoare la Mihaela, de nume vorbesc, deşi am şi-o teorie a Miaielelor, absolvenţii mai vechi ai L.M.V.-ului din Ploieşti poate ştiu de unde numele ăsta.

Eu una am o relaţie complexă cu onomastica lui 8 noiembrie, mă entuziasmează prenumele Mihai, dar reacţionez fix la polul opus faţă de prenumele meu, Mihaela.
De fapt, ia strigaţi şi voi într-o mulţime 'Mihaela', şi după ce au să întoarcă vreo 5 capetele, atunci poate mă veţi înţelege !

Acum e drept că e cu o zi trecut de 8 noiembrie, dar niciodată nu-i târziu pentru gânduri bune, aşa încât La Mulţi Ani şi aniversaţilor dintre bloggeri, cei pe care îi ştiu eu, urările mele către Mihaeladr, Adelin Mihai şi , desigur, Mihai Umograf din Cluj !

Cert e că nici un alt sfânt nu-mi oferă atâta prilej de reauzire !

Nesimtirea ca mostenire de familie

2011-11-07T18:47:00.001+02:00

Dimineaţă. Una din staţiile de autobuz din Ploieşti.
Cum am ratat autobuzul azi, am avut vreme să fac ochi prin jur vreo 8 minute, cât am stat în staţie.

O maşină de şcoală de şoferi parcată trei metri mai în faţă, cu instructorul în interior deja, aşteptând.
Lângă maşină îşi terminau cornul un bunic şi un nepot.
Spun bunic fiindcă domnul avea o vârstă respectabilă judecând după mişcările greoaie şi părul alb-alb.
Iar nepotul, să presupunem, un puştan de vreo 18 ani.
Au consumat oamenii cornul, iar la final le-a rămas cafeaua.

Aveau fiecare câte un pahar de unică folosinţă, probabil cu cafea.

Primul şi-a terminat paharul bunicul.
Şi cum l-a terminat, cum s-a descotorosit de pahar.
A urmat nepotul. Acelaşi gest.

Coşul de gunoi, aici va trebui să mă credeţi pe cuvânt, este fix lângă copertina staţiei.
Şi există, nu e vandalizat, nu era nici plin în dimineaţa asta.

În schimb, bunicul a preferat să îndese paharul între băncuţă şi copertină.
Nepotul, cu mimetism de maimuţă, la fel.

Am aşteptat până au demarat cu maşina lor şcoală-de-şoferi şi am fotografiat.
Fiindcă, la fel ca şi FJ13, am obiceiul de a avea mereu aparatul foto cu mine, telefonul nu-i musai.

Aşa m-a dezgustat gestul ... în special al bătrânului, că de la puşti ce pretenţii mai puteam avea.
Mi-am amintit cum ne băteau obrazul profesorii prin şcoală : 'aşa faci şi-acasă?'.
Pentru o secundă am avut impusul de a mă duce la bătrân să latru la el. Nu să-i zic ceva, pur şi simplu să latru ceva la el.
Pen' ce Dumnezeu nu te deplasezi 3 metri ? Nu-i şi oraşul tău? De ce-l împuţi?

Câteodată am senzaţia că optimismul e doar semn al prostiei mele !

colţul îndepărat, decor de civilizaţie de urbană

X Factor, un esec realizat cu talent. Talent pentru esec teve.

2011-11-06T21:18:00.001+02:00

Nu m-am uitat la 'Românii au talent', că nu mi se pare că poţi alege care-i cel mai bun fruct dintre mere, pere, corcoduşe şi coarne.
În schimb, am fost curioasă faţă de 'X Factor', ştiind că alege doar dintre oamenii cu talent într-ale cântatului. Porneam cu aşteptări mari.

Fraieră eu, să nu iau în calcul chiar numele unei emisiuni !
Ce mama lui e ăla factorul 'X' ? Cum se defineşte ? Care-i legătura lui cu cântatul ?

Mai întâi au fost ediţii cu preselecţiile - unde, în afară de strecurarea unor poveşti lacrimogene, că doar suntem români de la 'Surprize, Surprize' încoace, chiar am putut asculta nişte oameni cântând.
Şi mulţi talentaţi, mulţi care au reuşit să transmită stări mai ceva decât 'profesioniştii' din muzica românească (cât de profesionişti îs majoritatea ... văleleu !).

Etapa următoare a fost o dezamăgire cruntă : li s-au impus oamenilor vreo 3 cântece cu care au defilat toţi, 3 cântece alese de juriu sau de precupeaţa de la tarabă, nici nu contează.
Ideea e că nici măcar marii cântăreţi nu cântă orice, ci îşi aleg ei cântecele, tocmai fiindcă oricâtă voce ai avea, sunt melodii ce te avantajează şi altele care te fac un anonim cu toate octavele tale.

În etapa asta oricum Antena 1 şi-a bătut joc de spectatori, că a ales să-i lase pe fiecare să 'demonstreze' vreo câteva secunde - a rezultat un montaj horror, de voci diferite care, puse cap la cap, sunau ceva de genul
'LET
it beeee,
let iiiit be,
la
LU
li,
lu li la'
Cam aşa de armonios şi cam atât s-a înţeles din talentul fiecăruia.

Etapa următoare : proba de dans. Probabil or fi vrut să ia şi din publicul 'Dansez pentru tine', dă-i cu ciorba înainte, ne băgăm picioarele în el de talent, vrem multilateral dezvoltaţi.

Etapa următoare : cei rămaşi, împărţiţi, iarăşi altă prostie, în 3 categorii egale pe criterii de vârstă, au primit câte un cântec să-l înveţe de pe o zi pe alta. Şi iar ideea de a impune.
Unii au uitat versurile la audiţii, că deh, n-au avut decât o zi să înveţe 4 strofe în engleză.

Şi-aşa se face că am intrat în ultima fază a concursului cu 12 -parcă 12- concurenţi din care unii falsează crunt !

Bine, nu pun în discuţie gândirea (ha!) care a stat la baza structurării etapelor.
Însă mă miră în continuu o chestie :
de când Mihai Morar, un dj de radio parcă, poate fi numit Mentor pentru nişte oameni cu talent la cântat ? Cum le poate fi el mentor ? Care-i criteriul superiorităţii lui relevant în plan vocal ?

Mă mai miră şi că Paula Seling, singura persoană din juriu ce poate fi Mentor muzical, a ales săptămâna trecută să păstreze în concurs tocmai individul ce-a falsat.
Care-i treaba ? Vor să se 'lucreze' reciproc Mentorii între ei şi să-şi dea afară tocmai rivalii cu talent ?

Mare dezamăgire X Factor ăsta.
Să-mi fie învăţătură de minte să mai caut talentul la teve !
Ce să caute talentul acolo unde tre' sa vezi shooooowwww, entertainmeeeent, şoooocccc ...

Bine că pe rockerul cela ce dădea furnicături cântând 'Bohemian Rapsody' (un cântec ce mie una nu mi-e nici măcar drag), bine că pe tipul ăsta l-au trimis acasă după proba de dans !
Nu merita să fie aici ! Aici e treabă de talente teve, nu de talent pur şi simplu !

Chiar nu mai cumpara nimeni carti?

2011-11-06T15:04:00.000+02:00

M-am trezit şi eu de vreo oră deja (acum e 14.49). Deci în sfârşit o zi de weekend tipică pentru mine.
Asta fiindcă ieri m-am trezit de la orele 9. Şi are să-mi fie învăţătură de minte să nu mai fac aşa ceva.

Am nevoie de un dicţionar ce e de găsit doar la tarabele cu cărţi. Ştiam că astea-s deschise până pe la prânz în weekend.
Aşa încât ieri am făcut un efort şi am ajuns la 11.23 în centru (după ceasul din faţa Casei Albe).

Deja din autobuz începusem să presimt drumul în zadar. Şi văzusem eu bine de la depărtare, că la fel am văzut şi de la apropiere : numai tarabele cu flori şi cele ale anticarilor mai erau populate.
În rest, tarabele cu cărţi noi pustii foc, nici măcar nişte pisici alergate de câini nu le frecventau.

Asta presupun că e suficient de relevant despre cât de atractive mai sunt cărţile pentru ploieşteni, din moment ce înşişi comercianţii s-au resemnat.
Şi nu, nu era atât de frig afară încât să justifice o absenţă. Ba chiar a fost o zi frumoasă şi însorită.

Bănuiesc că e o tendinţă generală şi nu fac eu de râs ploieştenii în timp ce-n alte oraşe cresc şi înfloresc cultura, educaţia, învăţământul !

Ofticoasă cum sunt, sper să fie şi mall-urile tot atât de afectate de pe urma crizei economice.
Însă până una alta mă oftic pentru dimineaţa pierdută degeaba în oraş.
Oare de când n-or mai fi tarabele deschise în weekend ?
Că eu una, cu logica mea, mă gândesc că tocmai atunci ar trebui să fie mai abitir deschise , doar în cursul săptămânii lumea e la munci, nu pe străzi după cumpărături.

Din Leonard Cohen citire un vers, pentru ironia din voi

2011-11-03T23:39:00.000+02:00

Acum n-o să mă apuc eu să vă recomand nici muzici bune, nici versuri fabuloase, deşi am gusturi excelente în ambele categorii.
Vreau doar să vă amuz cu o vorbă de duh.

N-o să vă recomand nici să ascultaţi Wyl fm, că n-are nevoie de nici o recomandare dacă vă place muzica bună.
Dar eu la ei am ascultat de vreo 5 ori până acum concertul lui Leonard Cohen din Londra, 1999.
Cu răsuflarea întretăiată mereu, să nu-i pierd vreo vorbă.
Are omul ăsta nişte versuri şi o atmosferă care îţi dau fiori până în măduvele venelor !

Probabil îl ştiţi pentru vocea lui cavernoasă. Care îi dă o aparenţă de om sumbru.
Când colo, pentru oamenii scormonitori de sensibiltăţi, sub vocea asta cavernoasă se ascunde o sensibilitate şi o ironie cum rar poţi spera, ca femeie, să găseşti la un bărbat.

Hai că iar o să mă acuze cineva că sunt gerontofilă. Deşi culmea, tocmai el ştie că nu-i deloc aşa.

Vroiam doar să vă las una din vorbele lui Cohen din cele multe cu care şi-a întreţinut ascultătorii cuminţi în între melodii în concertul ăsta.
Sper să vă placă şi vouă ironia lui veselă.
"I’ve also studied deeply into Philosophy and Religion, but cheerfulness kept breaking through."

Din câte ştiu eu, Leonard Cohen este evreu, vorba de mai sus mi se pare a fi umor tipic evreiesc.
Dar despre admiraţia mea pentru oamenii ăştia şi inteligenţa lor remarcabilă, altă dată.
Acum vă ofer doar o porţie de seducţie fără geografie şi fără istorie :

Mini lectie de geografie aplicata. Prost, dar aplicata.

2011-10-31T19:12:00.000+02:00

Prin clasa a VI-a parcă se învaţă tipurile de climă.
Şi unul dintre ele, pe la ecuator sau pe la tropice, are diferenţe 'groteşti' de temperatură între zi şi noapte.

Ei bine, sunt în măsură să revoluţionez cunoştinţele geografiei contemporane :
ce dimineaţă? ce seară? Noţiuni depăşite !

Poftim la mine : în doar un minut, cât ies din casă până ajung afară, diferenţă de 30 de grade !
Parol ! plus 26 în cameră la chinez şi chinezoaică , minus 4 grade azi dimineaţă în aerul ploieştean.

Hai cu ţuica fiartă! (altă noţiune de etno-geografie medicinistă, aplicată în zone precum Maramu pentru hăpciu şi alte sughiţuri.)

Elevi, rog nu copiaţi totuşi datele de mai sus pentru vreun referat de geografie. Nu sunt încă statistic validate.

Barul fain strânge oameni deosebiţi şi idei speciale

2011-10-30T21:18:00.001+02:00

Printre scrâşnete de dinţi (o simplă nevralgie ce mă ţine de vreo 4 zile deja) încerc să vă povestesc că mai am şi eu câte o seară faină, mai aud şi eu de nişte iniţiative ce-mi sunt pe plac.

Joi seară ne-am găsit pentru un drinking-blogmeet la Irish Pub. Cel de pe Vasile Lupu, doar n-o fi careva care încă nu a vizitat măcar locşorul ăsta de culturi în stări lichide !

Pe Waven l-am găsit deja acolo.
Mai mult decât atât, ca să vedeţi că personalul de la Irish e profesionist : de cum m-a văzut, fără s-o întreb nimic, chelnăriţa mi-a indicat ultima încăpere, unde se refugiase Waven. Ori intuiţia ei e imbatabilă, ori eu sunt mai uşor de citit decât un pahar cu votcă.

Deşi nu votcă am servit, ci juma de pahar de vin fiert. Cu nevralgia mea deja activată din timpul zilei n-am putut termina nici măcar o cană de vinuleţ roşu - mai am şi eu ratări de la înălţimea statutului meu de beţivă cu care m-a ornamentat un cineva anume.

A mai venit la blogmeet şi Vali Ovidiu, de la care ai multe de aflat despre fotografie în general, la fel cum şi el are de aflat că nu trăim într-o lume a perfecţiunii, deci putem să fim mai îngăduitori cu standardele auto-impuse.
Exact pe când eu plecam grăbită, că deja întârziasem, intra şi Jorje, adică iPloiesti. Sper că nu s-a supărat, dar oricum îmi depăşisem ora de plecare.

Revenind la ceea ce s-a vorbit la blogmeet, nu vă grăbiţi nicicând să credeţi că un drinking-meet e lipsit de discuţii şi pluteşte doar în aburii gradelor !
Din contră, la întălnirea asta am auzit şi eu în sfârşit primele două idei ce-mi plac, îmi par că au şi substrat, au şi implicare socială dar şi farmec.
Waven le-a prezentat, îl voi lăsa pe el să dea detalii.

Eu doar atât am să-i spun lui Waven : sunt ploieşteancă împăcată cu statutul ăsta al meu, nu doresc să plec din oraşul ăsta, iar dacă ar exista vreo ocazie de promovare a Ploieşti-ului îmi voi face timp cu entuziasm.
De felul meu nu particip decât la iniţiativele în care cred.
Cele legate de Ploieşti îmi plac, cred un pic şi în eventualul lor impact de recalibrare a mândriei locale.
Deci voluntariatul pentru oraşul ăsta, pentru imaginea lui, voluntariat chiar şi sub forma unei zile întregi pe care i-o dedici, sigur nu am nimic de protestat la idei de genul ăsta !

Aşa încât pun la bătaie entuziasmul meu pentru aşa iniţiative !

Iar la final îmi permit să recomand ploieştenilor cu gusturi bune să-şi deplaseze depresiile către Irish Pub, băruleţul ăsta e unul din rarele ce au o atmosferă, după gustul meu e chiar singurul din Ploieşti ce a reuşit minunea asta cu atmosfera; deşi tind să cred că asta se conturează nu prin locaţie, nu prin personal, nu prin decor, nu prin meniu, ci prin calitatea oamenilor ce stau la vorbe-în-pahare pe-acolo.

p.s. posibila formă de mituire pe care mi-a propus-o Irish a constat în două Depeche-uri în doar 40 de minute sau cât am stat acolo joi seară.
Hai noroc şi la mai mare cu realizările, că iniţiative încep să apară chiar şi în Ploieşti!

Sunt o nesimtita, ma ajuta si tehnologia

2011-10-30T20:30:00.001+02:00

Am tot lipsit de-o săptămână şi mai bine din lumea on-line.
Sunt în parametrii mei obişnuiţi şi cu problemele şi cu sănătatea, ba chiar nici cu timpul nu stau mai rău decât de obicei.
In schimb problemele cu pc-ul nu le mai pot ignora şi nici nu le-am remediat încă.
De-aici absenţa mea de la tastatură.

De felul meu cam dau impresie ba de ciudăţică, ba de Gică-Contra.
Mai nou am alăturat încă o valenţă : nesimţirea.

Exemplu concret :
găsesc un mesaj care mă anunţă că Dragoş, adică 3ditorial, participă cu o idee la un concurs organizat de Pepsi. Şi desigur, ca la orice concurs, miezul ar fi nişte voturi.
Încerc şi eu să-i dau un vot pe facebook, repede, că dacă pe fb nu mă mişc iute, mi se închide toată conexiunea la net.
Când colo intenţia mea cea bună e recompensată cu un mesaj sec : error, page not found sau ceva de genul ăsta.
Şi tot aşa de 3 ori, după care n-am mai avut răbdare.

Eu vă poftesc să citiţi ce-i de citit pe 3ditorial şi să vă obişnuiţi cu ideea că sunt o nesimţită ce nu-şi repară computerul, îşi neglijează astfel blogul, vizitele virtuale pe bloguri, mergând până la comunicarea pe net cu mai toată lumea, colegi, prieteni, rude.
Dacă s-o schimba ceva în starea asta a mea ... să nu mă deocheaţi !

O trecere in revista a zilei unei lumi nebune

2011-10-23T15:29:00.000+03:00

- ştiri ce nu mai au nevoie de comentarii -
Deschizi teve-ul într-o amiază de duminică pentru a afla ce mai e nou prin lumea asta.
Afară e frig şi noros, te apasă atmosfera umedă şi mohorâtă, cauţi un contrabalans în ştirile externe.
Gândeşti că în alte colţuri de lume soarele e mai activ şi optimismul pompează ca nebunul.

Prima ştire, of, a mai murit un sportiv într-o cursă. De data asta un motociclist. A pierdut controlul şi a intrat pe trasa celor doi ce veneau din spate, direct sub roţile lor.
Cei doi fiind Valentino Rossi şi Colin Edwards, doi aşi în sportul lor.
De data asta nu mă pot împiedica să nu mă gândesc ce nedrept să îţi rămână pe conştiinţă viaţa unui coleg, să devii responsabil pentru moartea lui direct din postura de super-campion.
Intre extaz şi agonii e o linie atât de subţire încât, uităm mereu, e groaznic de uşor să alunecăm din una în alta.

Ştirea numărul doi te readuce cu picioarele în penibilul lumii noastre.
Cadavrul dictatorului Gaddafi va fi expus la mall pe la ei pe-acolo, să se convingă lumea că e ţapăn.
Nu ştiu dacă m-am exprimat corect, fiindcă nu ştiu care e termenul adecvat pentru promoţie la privit cadavre în mall.

Mâine începe o nouă săptămână!

Cum ar trebui sa fie un profesor, cum putini sunt

2011-10-21T23:10:00.000+03:00

Astăzi am aflat de profesoara mea de franceză din şcoala generală.
Doamna Viorica Micu, a predat franceza la şcoala 23 din Cina, în Ploieşti.
Îmi pare tare rău că nu i-am mulţumit pentru orele de franceză. Şi mai ales că nu i-am spus niciodată cât de mult a contat felul în care ne-a tratat, felul în care ne-a predat, ceea ce ne-a învăţat.
Este primul profesor care mi-a marcat formarea şi, într-o măsură pe care n-o voi contoriza vreodată, traiectoria studiilor ulterioare.

E primul profesor care, în clasa a VIII-a, într-o perioadă şi într-un sistem în care toţi profesorii ne dictau şi ne cereau să le reproducem vorbele, ne-a pus o întrebare ce ne-a şocat 'ce părere ai tu ?'. Pare-mi-se că era la unul din textele lui Saint-Exupery.
Pe mine una întrebarea asta m-a făcut să mă simt atât de mândră şi de matură ! În sfârşit existam pentru cineva, în sfârşit un profesor credea că putem avea părerile noastre şi vroia să le ştie !

Tot doamna profesoară Micu ne-a adus două cărţi să le citim, mie şi colegei mele de bancă, fiindcă eram eleve bune. Ne-a impus într-un fel să le citim. Erau despre Istoria Franţei. Iar noi eram clasa a VI-a doar.
Am citit-o pe una. N-am priceput mare lucru. Şi, firesc, nici nu am reţinut nimic.
Îmi amintesc doar că era despre Noaptea Sfântului Bartolomeu şi despre Charles IX, iar cea a colegei era despre Caterina de Medici.
Când i le-am returnat a fost supărată că fiecare dintre noi citise doar câte o carte, în vreo lună de zile. Se aşteptase până atunci să fi făcut schimb şi să le fi terminat pe ambele.

Nu, orele de franceză nu erau plăcute şi nu erau uşoare.
Fiindcă doamna Micu era severă, sobră şi de multe ori supărată.
Însă pentru mine orele erau uşoare fiindcă îmi plăcea franceza la nebunie şi învăţam. Şi, deşi atmosfera era tensionată şi nu mă simţeam confortabil, orele de franceză din şcoala generală cu doamna Micu îmi plăceau teribil. Şi au rămas până azi printre cele mai 'bogate' ore din şcolile pe care le-am parcurs.

Era o femeie cochetă şi emana eleganţa sobră şi deloc ostentativă a franţuzoaicelor.

Am o mulţime de amintiri din cei patru ani de franceză de la şcoala 23 ! Toate cu doamna Micu.
Şi o mulţime de lucruri pe care le-am ţinut minte din ceea ce ne spunea, fiindcă era unul din rarii profesori ce predau şi dincolo de manual. Lecţii despre stil, despre eleganţă.

Nu ştiu câţi astfel de profesori mai există astăzi, dar eu, o părticică din ceea ce ştiu, îi sunt datoare doamnei profesoare de franceză Micu Viorica.
Păcat că nu apucăm mai niciodată să le spunem celor câţiva oameni importanţi pentru noi că le suntem recunoscători ...

Test : tu te crezi victima sau te vezi agresor?

2011-10-20T16:19:00.001+03:00

Accidentul cu morţi făcut Huidu poate fi privit şi drept 'hârtie de turnesol' pentru mentalitatea fiecăruia.
Din perspectiva asta însă, eu una mă declar mirată. Dezamăgită şi mirată.

Mă aşteptam ca mai toată lumea să îşi prezinte categoric revolta faţă de noua reuşită a lui Huidu.
Când colo am auzit o seamă de păreri de genul 'i se poate întâmpla oricui'.

E normal să ne poziţionăm faţă de oameni şi situaţii în funcţie de propria persoană, în funcţie de autooglindirea pe care ne-o atribuim în mod automat.

Cum ar veni, în cazul de faţă eşti mai tolerant faţă de Huidu în măsura în care crezi că e posibil să te găseşti în postura lui sau în măsura în care comportamentul lui automobilistic este apropiat de cel propriu - viteză, depăşiri în curbă. Imprudenţă şi grabă.

Eu în schimb mai totdeauna, că aşa mi-e firea, nu mă pot plasa decât în pielea victimei.
Nu mai adaug şi faptul că nu şofez, fiindcă ştiu că n-am abilităţi.
Şi nici faptul că era să mă calce pe trecerea de pietoni o cucoană cu un jeep grena acum vreun an.

Însă mă miră faptul că prea mulţi se identifică cu un conducător de jeep şi nu cu unul de Logan.
Deşi probabil mulţi dintre ei ştiu că nu vor avea niciodată posibilitatea de a-şi cumpăra un jeep.

Dar şi mai mult mă îngrijorează ceea ce reiese, indirect, din această toleranţă a lui 'i se putea întâmpla oricui' - anume că pe mulţi nu îi sperie sau revoltă sau întristează măcar gândul că ar putea muri fără a avea vreo vină, conducând legal.
Din contră, oamenii ăştia sunt toleranţi şi găsesc scuze celor ce încalcă legea.

Chestia asta spune multe despre societatea românească de astăzi. Şi din păcate nimic de bine !

Romantica si afurisita, optimista si usor deprimabila

2011-10-19T19:20:00.004+03:00

Aşa mi-s eu. Astăzi în varianta romantică şi optimistă, vă dezvălui o părticică din ce visez şi cum mă simt. Ceea ce e o concesie din partea mea, fiindcă nu prea-mi place să vorbesc despre intimităţile mele.
Şi totuşi ...

Şi totuşi aşa m-am simţit azi. Şi asta îmi doresc cel mai mult.
Vă poftesc să daţi play pe cântecel ca să mă întelegeţi în veselia-mi disperată.

Cred că e unul din cele mai frumoase versuri din poezia românească.
Eu cred că îl înţeleg un pic altfel faţă de ceea ce înseamnă el, ca de obicei mă complic în semnificaţii şi interpretări. Pentru că nu-mi plac lucrurile simple în viaţă şi nici sensurile vizibile şi comune.

Cu toamna pe epidermă, tânjesc la primăvara de prin vene, şi nu ştiu de cine să mă rog să mi-o îngăduie !
Dacă nu vă spune nimic ...

Poezia îi aparţine Anei Blandiana, probabil nu se studiază în şcoală nici acum.

Cântecul e vechi, cred că de prin anii '70, nu ştiu.
Haios e însă faptul că, deşi îmi place muzica şi ascult radioul de mică, eu de-abia acum vreo 3 ani am auzit prima oară cântecul ăsta.
Ceea ce nu-i foarte surprinzător dacă te gândeşti că în ultimii ani ai comunismului atât Margareta Pâslaru, fugită prin America pare-mi-se, cât şi Blandiana, care ajunsese să se facă interzisă de la o poezie pentru copii, nu mai treceau de cenzura regimului.
Bine că totuşi înregistrările astea cenzurate au fost păstrate,
uite cum cineva le descoperă cu uimire 30 de ani mai târziu.

Mie una cel puţin cântecul ăsta îmi pare exact aşa cum îi sunt şi versurile şi ritmul jucăuş : veşnic proaspăt.

Duci bloggerii la biliard şi rezulta Vrajitorul din Oz

2011-10-16T00:31:00.001+03:00

Ajunsă acasă după o porţie de afumare prin târgul toamnei central ploieştene, ba chiar după două păhărele de must, musai să vă povestesc cum vă puteţi distra fain într-o zi geroasă. Poate vă dau şi vouă idei, că doar nu v-or prisosi răsetele şi agitaţia şi entuziasmul de competiţie amicală.

Actorii după-amiezii : blogării ploieşteni (consacraţi sau pe cale de convertire la bloguit) pe care am să-i demasc mai jos, fiecare după farmecul său.

Decorul : clubul Angel Ploieşti din Bulevardul Bucureşti, un pic mai jos de UPG, cu locuri pentru alde darts, consolă wii (parcă aşa îi spune), păcănele eletronice, dar mai ales cu spaţii generoase pentru biliard, cafele calde pentru timp urât şi sandvişuri bune pentru refacerea energiilor întru câştig sportiv

Motivaţie extra-sportivă : firma Maguay pe care o găsiţi pe strada Gheorghe Doja nr. 31 şi care ne-a sponsorizat cu o cameră video Toshiba Camileo. Despre care am să mai scriu probabil o postare, atunci când îi voi descoperi potenţialul.

Producător-regizor-organizator : Bogdan Cojo

Dezleg misterul câştigătorului de la bun început, fiindcă, la fel ca întotdeauna, în detalii şi nu în final zace succesul unei reuniuni. Bon, dacă ar fi fost să îmi pun monedele pe un câştigător, l-aş fi ales pe Dragoş 3ditorial. Ceea ce demonstrează că unii nu-s degeaba pasionaţi de snooker şi ciclism !

Actorii secundari însă n-au fost nici ei mai prejos, că era păcat să nu ţinem ritmul.

Gongul a bătut pe la orele 12. Cu o scurtă încălzire, cât să ajungă toată distribuţia.
Reprezentantul sponsorului ne-a extras partenerii de masă fix dintr-un coş împletit.
Eu am nimerit cu Elena. Care, fiindcă are o memorie vizuală mai bună decât cea cvasi-inexistentă a mea, m-a recunoscut ca fiind cititoare declarată. Care m-a lăsat să mă apropii la un joc. Care m-a lăsat să ajung până la bila neagră în jocul decisiv. Şi care m-a şi eliminat din primul tur.

Am cunoscut şi lume nouă, pe Ştefan Ghiţă şi pe Bogdănelu; dacă mi-e memoria bună, el şi-a permis să-l elimine tocmai pe organizator din primul tur.

L-am revăzut pe Waven, care a plecat însă destul de repede astăzi, ori eu una mă obişnuisem ca el să fie liantul blogosPHerei. Adevărul e că şi intenţia mea era să stau maxim până la orele 15, că aveam destule treburi ce mă aşteptau, sper să mă descurc cumva cu ziua de mâine.

Haotik a ajuns în finala mică. Dar uite că nici nu-mi mai amintesc contra cui. Am scuză însă.

Cu dezinvoltură ne-am permis să încingem un meci pe echipe, ignorând cu elanul nostru chiar şi marea finală. Cei patru eliminaţi biliard-frenetici am fost eu, Elena, Jorje şi Kriogen. Ba chiar în echipă cu Jorge vă mărturisesc că am câştigat cel de-al doilea meci de biliard al meu.
Aici trebuie să-l menţionez şi pe Silviu eRRmy, fiindcă arbitru mai imparţial decât el eu una nu-mi pot dori.

La final Dana ne-a extras premiile din acelaşi coşulet de paie de la început.
Şi-am făcut şi poze cu toţii, pe care sper să le şi vedem, să fie postate pe undeva.

Surpriza din genul celor 'jucăuşe', ce-mi plac mie atât de mult, a venit la final.
Întotdeauna e fain să împachetezi frumos şi cât mai inventiv orice oferi, iar Bogdan Cojo s-a gândit şi la asta. Câştigătorul a primit o cupă, elegantă, ba chiar şi inscripţionată.
Iar noi toţi ceilalţi am primit fiecare câte o diplomă de participant, dar nu aşa, oricum, ci individualizată.
Diploma mea, cu mândrie mă înfoi aici în fular, este 'pentru cea mai curajoasă'. Probabil că asta vă dă un indiciu şi despre cât de bine joc.
Dar mai ales, mă face să mă simt precum Leul din Vrăjitorul din Oz, sărind de trei coţi la orice viezuraş.

Ei, şi dac-am spus asta, înseamnă că aproape am ajuns la capăt cu relatarea.
Am văzut că Bogdan PosedSandero m-a asemănat într-un comentariu cu Marco Fu la discreţie. Ceea ce mă şi onorează, dar e şi cât se poate de adevărat.
Chestia notabilă e însă alta : că astăzi şi Marco Fu ar fi flatat să fie comparat cu mine, fiindcă mi-au reuşit toate cele vreo 6 lovituri trimise şmechereşte, probabil primele şi ultimele 6 ce-mi vor reuşi.

Dar cea mai mare victorie a serii n-a fost nici măcar asta cu depăşirea potenţialului meu în a mă da în stambă.
Ci faptul că, în sfârşit, i-am luat un joc lui Nicuşor ! A cărui diplomă, în mod eronat, i-a fost distribuită lui Silviu : 'cel mai norocos'.

Apăi dară mulţumim Bogdan Cojo şi felicitări Dragoş editorial !

La Sinaia m-as vrea acum

2011-10-14T13:40:00.000+03:00

Ufff, vreau la munte cu atâta poftă de parcă ar fi cald şi bine afară.

Ba chiar mă gândeam zilele astea, cu frigul de afară, cum o mai fi oare în Vila de vânzare 'Cutare' din Sinaia, că la ei era frig bine încă din septembie, iar căldură nu se dădea. Nah, casă veche din celea ce-mi plac mie, camere spaţioase cu tavanul înalt, de-ţi dau impresia ori că eşti prinţesă într-un palat, ori pitic într-o casă de uriaşi.

Eh, şi cum am dat eu de stres săptămâna asta, la mine remediul e în dor de ducă, de fapt în plecare către munte, dacă prin străinătăţuri nu-s posibilităţi.
Cu cât cresc frustrările şi anxietăţile în mine, cu atât mai mult simt nevoia organică de munte. Nu-i de mirare deci reacţia mea prin zilele astea.

Ei, şi-n contextul ăsta, dimineaţă tocmai ce aud la Wyl fm la ştiri : 'târgul bunătăţilor între 14 şi 16 octombrie la Sinaia'.
În primă fază am crezut că anunţă ceva pentru săptămâna următoare.
Apoi mi-am dat seama şi m-au apucat nervii : apăi acum spun şi ei?, că doară azi deja e 14!

Ei, la târgul bunătăţilor mi-a rămas gândul. Acolo mi-ar fi locul. Adică printre must şi o plăcintă caldă cu mere, unul din mult-poftit-anul-ăsta şi cealaltă din cu-poftă-amintită-din-septembrie-ăsta.

Parolismul nostru sau de ce am asudat ca fraiera luni

2011-10-11T22:29:00.001+03:00

O zi de luni obişnuită o fi fost pentru voi lunea trecută.
Şi pentru mine tot una obişnuită, doar că tipic la mine înseamnă cu ironie din plin, cu tentă de sado-masochism social.

În fiecare an îmi fac o poză, la aceeaşi fotografă, în aceeaşi ţinută. Aşa îmi place cum mă pozează tipa asta de-mi vine să mă pup.

Deci an de an vreau aceeaşi poză, merg chiar cu cea din anul anterior drept model.
De data asta am presimţit oarecare ghinion din start, căci fotografa pe mâinile căreia mă las eu nu era la muncă. Aşa încât m-a luat în poză o altă tanti, iar eu, dacă nu mă simt confortabil faţă de persoana din spatele aparatului, îmi pierd strălucirea fotogenică.

După ce mi-a zburlit de trei ori blitzul în ochi pentru o singură imagine mi-a spus să vin luni după ea.

Carevasăzică luni am aşteptat o pauză ca pe ace; că n-am oglindă mare acasă, deci vroiam să ştiu şi eu cum mai arăt în întregime.

Şi când am nimerit în sfârşit o pauză pe la orele 12 n-am ştiut cum s-o tulesc mai iute către fotograf.
Am ajuns acolo transpirată toată, chestie demnă totuşi de-o cauză mai bună.

Şi numai ce-o aud pe tanti : '... aaah, ... îmda, ... ce doriţi?'.
Când m-a luat cu porcăria asta mi-am dat seama că nu-i în regulă ceva. Că doar cu două zile înainte mă pozase, ori, inubliabilă cum sunt, n-avea cum să nu se repeadă să-mi ofere pozişoara făcută.

Dar intuiţia nu dă greş : poza era, desigur, oricum, dar nu gata.
Tanti bolmojeşte : 'Nu v-am spus după orele 3?'.
Cred că e una din puţinele dăţi când mi s-a simţit zeama de grapefruit prin glas : 'Păi nu prea mi-aţi spus!'.

Simţeam deja ceva pui de nervi prin vene.
Tanti însă rămâne imperturbabilă : la români nu-i de ajuns tupeul, şi dacă tot nu eşti parolist, atunci mergi până la capăt cu nesimţirea :
'Păi şi ce? nu mai puteţi veni încă o dată după orele 3?'.
Am rămas fără grai, că înjurăturile le rostogolesc mintal.

În fine, ca să nu vă mai ţin atât în suspans : după două drumuri bătute aiurea am concluzionat că nu merită să te laşi pozat de altcineva decât de aceea/acela ce te fotografiază de obicei.

Am perceptii de betiva la generatii diferite

2011-10-10T21:10:00.001+03:00

Acum câţiva ani, după ce am terminat liceul, începuse să mă îngrijoreze înălţimea mea.

Cele două promoţii ce au absolvit după mine s-au nimerit a fi nişte baschetbalişti rataţi cu toţii, cel puţin din perspectiva înălţimii. Mă şi gândeam că am devenit brusc pitică, aşa mult crescuse media centimetrilor la puştii minune.

Acum, câţiva ani mai târziu încă, m-am trezit din nou înaltă, din nou eu în ţara piticilor. Deşi n-am mai crescut, că nu-s o ciudăţenie a naturii să mai cresc după 22 de ani.
Şi deşi nici tocuri nu port, indiferent de sezon; rareori să-mi iau săndăluţe de vreo 5 cm.

Cum pot să fluctuez atât?
Sau cum pot ei să fluctueze atât?
Undeva e o bizarerie la mijloc.
Percepţiile fluctuante pot fi semne îngrijorătoare, da' nu pentru centimetri.

Deşi parcă, odată, am citit de o carte în care personajul avea fluctuaţii de înălţime ... mă enerva teribil cartea ceea.

p.s. 'etalonul' cu care mă tot măsor eu aici sunt elevii de liceu, absolvenţi sau nu de bac

Sa nu te atasezi niciodata

2011-10-09T18:00:00.000+03:00

În vremurile astea postmoderne, asta pare a fi cheia spre succes : nu te ataşa de nimic, niciodată!, calcă pe orice, astfel îţi va fi ţie bine.

În domeniul sentimental poate am încălcat-o mai toţi, cel puţin o dată.
Însă în mediul virtual, cu precădere, legea asta pare obligatorie.

Teoretic îţi deschizi un spaţiu al tău, de care ai grijă, e doar al tău dar e dedicat celorlalţi, şi-ar trebui să fie sigur.
Practic însă, pe net nimic nu e sigur.

V-am povestit cum mi-au suspendat oamenii contul de google, şi-odată cu el era să pierd şi mail-ul de pe gmail, şi blogul. Şters, ca şi cum nu ar fi existat vreodată.
O experienţă frustrantă, însă analizarea reacţiei mele e pentru altă postare.

Acum vroiam să vă explic de ce m-a dezamăgit google.
Pe mine mă enervează chestiile care îţi solicită toate datele, până şi pe Facebook am completat doar un minim de date.

Ca să îmi pot recupera contul, google mi-a solicitat musai un număr de telefon unde să îmi trimită codul de validare. Atât şi nimic altceva.

E drept că în profilul de pe google există deja câmpul 'număr de telefon', însă mie nu mi s-a părut normal ca un site să fie o adevărată bază de date, să strângă atâtea informaţii despre mine. Mai ales că nu-i vedeam legătura telefonului cu mail-ul.

Ei bine, m-au lămurit ei cum stă treaba :
legătura există, în sensul că ei vor musai şi numărul de telefon al posesorului contului.
Iar dacă îl vor, atunci mi-au demonstrat că e şi obligatoriu, şi că au şi mijloacele de constrângere.
Ah, modernitatea !
Vai, tehnologia !

p.s. postarea e cumva dedicată FetiteiJuglei13 (care m-am anunţat că toate comentariile mele se opresc în spam), MihaeleiDR şi lui Aditza care m-au întrebat cum mi-am rezolvat problema cu google.

Nu-mi cunosc bine Ploiestiul cel vechi

2011-10-08T23:37:00.000+03:00

Fără să fiu pasionată de antichităţi, îmi sunt foarte dragi clădirile vechi ale oraşelor, cu cât mai dărăpănate, cu atât mai aproape îmi sunt, cu atât mai multă disperare mă agăţ de speranţa că vor supravieţui miraculos, în ciuda tuturor celor ce le atrag spre dispariţie.

Am avut drum prin centrul mai dosit, ca să-i spun astfel, al Ploieşti-ului. Strada Gheorghe Doja, în spatele Halelor, spre liceul Caragiale. Colegiul Caragiale, mă rog.
N-o să vă mărturisesc acum motivul incursiunii mele în zona aceea, dar voi reveni. Fiindcă vreau să vă povestesc abia după ce voi avea şi finalul, dorinţa împlinită.

Însă acum vreau să mă fac de râs, fiindcă simt că merit autoflagelarea asta.
Pentru una care ţine la orgoliul de iubitoare a Ploieştiului, m-am surprins singură cu ignoranţa proprie.

Ştiu multe denumiri din Ploieşti, din povestirile alor mei, ale bunicii, din indicaţiile geografice pe care părinţii ţi le dau în funcţie de magazine ce au existat odată, cândva, în zonă.
Cofetărie Ciociosan, Albina, Crinul Alb, Robinetul, Ursuleţul, La trei iepuri sau aşa ceva, multe altele ce nu-mi vin acum chemate la grămadă.

Însă vineri, când am văzut denumirea 'Lacătul' pe clădirea asta ... ştiu denumirea dintotdeauna parcă.
Dar nici nu credeam că mai există clădirea, oricum nu remarcasem niciodată firma.

Uitaţi-vă însă la poza de mai jos.
Acolo să fi fost mereu faimosul 'Lacătul' ?
Să fie chiar vechiul magazin ?
Sau cineva, sub impusul spiritului de comerciant şi al nostalgiei crescânde a oamenilor, a reluat numele unui loc cunoscut de mai toţi ploieştenii şi apreciat în domeniul său, al feroneriei ?

De ce iti inchide Google contul

2011-10-07T23:04:00.001+03:00

Săptămâna asta mi-a fost bizară foc, cu chestii la care m-am aşteptat şi nu s-au întâmplat, iar apoi reversul situaţiei ăsteia.

Una din păţanii a fost faptul că m-am trezit cu contul de gmail suspendat.

Îmi cer scuze celor care le-a apărut în statistici link dispărut de pe blogul meu, eu nu am şters nici un link, doar că zelist probabil a contorizat fix când contul meu a stat în stare de suspendare.
Voi reîncărca fiecare link, exact aşa cum mi-a sugerat Nice, pentru a fi sigură că nu va mai fi nici o problemă cu ele.

M-am pomenit însă zilele trecute că nu îmi mai pot afişa nici contul de gmail, nici blogul, nimic.
Când încercam să mă loghez îmi apărea un textuleţ pe care iniţial l-am crezut o glumă :
'am depistat activităţi suspecte pe contul dvs, aşa că momentan e suspendat' sau ceva de genul ăsta.

Faza cu activităţi suspecte m-a enervat. Iar eu îs calmă de fel, deci tre' să faci o mare porcărie să mă enervezi.
Eu îmi foloseam contul de pe google pentru a trimite şi primi mail-uri, pentru a citi blogurile la care sunt abonată şi pentru a scrie pe bloguşorul ăsta (pe care îl credeam al meu). Din câte se pare însă astea sunt suspecte pentru gmail, g-reader, respectiv blogspot.

Activităţi suspecte deci. Zău, poate mă lămureşte cineva, fiindcă pentru mine singurul gând la care m-a putut duce anunţul ăsta a fost o imagine cu 'un elefant se legăna pe o pânză de google'... O fi trecut vreo ceată întreagă de elefanţi pe contul meu de google !

Ploiesteni, o sa ne jucam sau o sa ne confruntam?

2011-10-06T22:02:00.000+03:00

Un obicei de blogger, am aflat şi eu de când mă ocup cu chestiunea asta, este blog-meet-ul.
La noi prin Prahova însă, cumva întâlnirile astea nu devin memorabile.

Aşa încât au apărut şi alte variaţiuni pe tema întălnirilor.
Una din cele mai noi idei constă în organizarea unui soi de campionat de biliard între bloggerii prahoveni. Mai multe informaţii puteţi citi chiar la Bogdan Cojo , cel căruia îi aparţine iniţiativa.
Totuşi, vă pot spune că această chipurile competiţie va avea loc în data de 15 octombrie, începând cu orele 12, în Club Angel Ploieşti.

Din start vă spun că sunt adepta genului acesta de iniţiative şi că le prefer unor blog-meet clasice, din care nu cred să se închege vreodată ideea de apartenenţă la aceeaşi comunitate.

Trebuie totuşi să-l contrazic pe Cojo în ce priveşte viziunea despre adunarea-de-biliard.
El vorbeşte despre măsurarea forţelor, ba chiar conturează destul de serios ideea de competiţie, având în vedere faptul că a obţinut chiar şi o sponsorizare pentru premii.
Eu prefer să o privesc ca pe o ocazie de a ne simţi bine, de a râde relaxaţi (cel puţin eu una am să mă constitui într-un motiv de amuzament, atât mi-e potenţialul în ale biliardului).
În general nu mă prea mă iau eu în serios în nici un domeniu.

Deci bloggeri prahoveni, că sunteţi pricepuţi la sportul ăsta sau că vreţi să vă relaxaţi, poftiţi mai întăi de citiţi la Bogdan Cojo cum vă puteţi înscrie şi-apoi ... succes !

Scurt si cuprinzator : aniversare Depeche Mode

2011-10-05T20:32:00.000+03:00

A fost o săptămână nebună. Şi va continua la fel , asta-i sigur. Mai vine şi răcirea vremii anunţată pentru sâmbătă. Va fi nevoie de căldură. Inclusiv umană.

A fost o săptămână nebună, ca într-un parc de distracţii : accelerată, surprinzătoare, cu spaime şi bucurii, dezamăgiri şi accese de entuziasm, printre temeri şi optimism.
Ar fi multe de povestit.

Deocamdată însă atât :
într-o zi de 5 octombrie se lansa primul album Depeche Mode.
Într-o zi de 5 octombrie, cea a lui 1981.
Acum 30 de ani.

Vineri voi bea un pahar în cinstea anilor ăstora. Pentru că, pe undeva, pot să mă aniversez şi eu, să-mi sărbătoresc norocul de a fi ajuns fan DM, bucuria de a vibra la muzica lor şi la tot ceea ce înseamnă Depeche.

Ceva pentru mine si ceva pentru voi

2011-10-03T21:24:00.000+03:00

Ploieşti. 3 octombrie 2011. Terasele rezistă.

Eu ştiu că nu-i prea bine că nu plouă, că toamna nu-i chiar toamnă, dar aşa mă umple când văd terase în centrul oraşului în mijloc de toamnă ...
Sper să nu mă umplu şi de o răceală de la atâta soare cu vânt!

Judecăm egocentrist mereu, majoritatea, şi pentru încă o zi de soare dăm la schimb indiferenţa pentru recoltele din care tot noi ar trebui să ne hrănim până la toamna următoare.
Dar eu una sunt dintre cei ce se încarcă de energie, aproape la propriu, de la vremurile calde şi însorite.
Iar în anii în care vremea rece vine iute şi pleacă agale energia mea ajunge pe o limită de alarmă, se simte în lentoarea mea, în ursuzenia mea ...

N-am astăzi prea mult chef de blog. Nu huliţi, căci am chef de soare şi să nu-i pierd nici un grăunte, fac provizii. Natura e în exteriorul internetului, nu poate fi de criticat că prefer un pic plimbarea în dauna blogului, şi a vizitelor pe blogurile cu care m-am obişnuit, chit că se cheamă că-s blogger şi-ar trebui să-mi respect statutul ăsta.

O ultimă precizare acum legată de părticica asta de lume virtuală : în ultima vreme am ajuns să tot citesc elevi şi studenţi, minori sau boboci, (ne)restanţieri sau poate bursieri.
Aşa încât să fie un an spornic la învăţat pentru toţi !
Dar cel mai mult să-i urăm baftă lui Mihai Umograf, el are examenele cele mai importante, cele de finalizare a studiilor.

Jos palaria pentru galeria Lupilor Galbeni, Petrolul Ploiesti

2011-09-28T19:33:00.002+03:00

Duminică în noapte aproape am ajuns şi noi la meciul Petrolului. Am tot aşteptat să scrie el despre meci şi să posteze câteva poze, dar cum Nicuşor n-a considerat imaginile suficient de bune, m-am gândit să vorbesc eu despre asta.

El v-ar fi scris din perspectiva de suporter al Petrolului, eu din perspectiva celei curioase faţă de noul stadion al oraşului. Sau cel puţin asta mi-a fost motivaţia când am vrut să merg la meci. După însă, m-am bucurat din cu totul alt motiv că am fost prezentă pe stadion.

Noua arenă Ilie Oană arată bine, ba chiar la fel de bine în realitate pe cât pare la teve. Uşor albăstruie la exterior, chiar are irizaţii de ozn.
Acustica e senzaţională, un mare plus, veţi vedea de ce.
Singura critică pe care o pot aduce, şi ea importantă, e îngustimea rândurilor, ceea ce face destul de dificilă ajungerea până la locul tău. Ba chiar şi un pic riscant, dacă nu pui pasul bine.

Meciul începea la orele 21.30. Noi am ajuns cam pe la 20.40 şi încă din înghesuiala de la intrare se auzeau din interior cântecele galeriei.
Am descoperit că există o grupare Malu Roşu în peluză, una a microbiştilor din Vest, dar toţi laolaltă se armonizează ca un singur cor devotat.

Meciul s-a terminat 5 la 1 pentru Dinamo şi a fost chiar primul meci oficial pe noul stadion.
Cu toate astea, galeria şi-a încurajat permanent favoriţii, au cântat imnul echipei (frumos şi mobilizator), au aplaudat, au strigat destul de puţine măscări şi destul de multe scandări cu repere din istoria clubului.
1 ... 9 ... 2 ... 4 mi-a rămas în minte, fiindcă prima oară m-a speriat o peluză întreagă, strigând din senin, dar la unison.
Totul într-o coordonare sonoră impresionantă, de zici că n-au făcut decât să repete toată ziua.

Am contribuit la coregrafia cromatică, ridicând cartonul găsit pe fiecare scaun. Noi le-am avut pe cele albastre, tribuna 1, după cum vedeţi, le avea pe cele galbene.

Sincer recunosc, m-am simţit ca pe o arenă englezească.
Mirată că sunt martoră la aşa ceva în România.
Mândră că există şi la noi noţiunea de civilizaţie şi simţirea de suporter adevărat.

A fi suporter în sport e un pic ca în prietenie : la bine se găsesc mulţi să-ţi fie alături, important e cine te mai încurajează la greu.
Remarcabilă acea mulţime de suporteri ai Petrolului care îşi strângea voinţa şi pasiunea încurajându-şi echipa după fiecare gol advers.
Alminteri, toţi acei microbişti ce îşi aplaudă favoriţii doar la victorie şi îi huiduie la înfrângeri nu sunt altceva decât spectatori oportunişti, nu suporteri !

Duminică seara Petrolul a demonstrat că are şi stadion elegant, dar şi o galerie adevărată !
N-o fi reuşit echipa să se ridice la înălţimea momentului, dar suporterii Lupilor Galbeni au fost în fruntea clasamentului pasiunii pentru fotbal !

Cum mintim cu calculatorul. Eu nu-s cum zice el!

2011-09-28T16:37:00.000+03:00

Chipurile o listă a site-urilor pe care le frecventezi ar trebui să grăiască ceva despre tine, preferinţele, preocupările, pasiunile, perversiunile tale.
Pe asta se bazează, din câte ştiu eu, şi Google când ne indexează căutările şi le memorează, oferind material teoriilor conspiraţiei despre cât suntem de monitorizaţi.

Ei bine, eu fie nu-s monitorizată cum trebuie, fie cineva îmi umblă la pc iar eu nu habar n-am, fie google a luat-o razna în cazul meu.
Aş opta pentru ultima variantă, fiindcă tot pc-ul meu funcţionează razna.

Cum am depistat?
Teoretic deci, spuneam, istoricul 'umblăturilor' pe net ar trebui să mă oglindească.
Însă portretul rezultat nu-i al meu, îl reneg !

Am primit de la 3ditorial o leapşă la care ar trebui să rezulte site-urile cele mai frecventate de mine, obţinute prin metoda scrierii pe rând, a fiecărei litere din numele blogului.
Dragoş, ai încercat tu să dai dovadă de maxim sadism, dar bizareria e că eu l-am executat ca la carte, adică am luat în considerare fiecare apariţie e unei litere.
A rezultat următoarul sac de minciuni :

L loto în condiţiile în care nu joc, n-am jucat, n-am de gând
E emag da, folosit recent pentru nişte comparaţii de aparate foto
T translate da, folosit şi el

Y youtube corect, marea mea pasiune de pe net
O okazii nefolosit vreodată
U upg folosit
R raid din nou habar n-am cum de-a apărut, că eu nu l-am căutat

M mersul trenurilor da, folosit intens
I informaţii cfr hihihi, astea nu, da' la cât am folosit site-ul cfr le dau voie să mă considere fidelă
N număr telefon informaţii cfr ei hai! o să rezult obsedată, nu fidelă cfr-ului
D dex da, cam zilnic

D dicţionar englez-român da, tot zilnic
O orange da, fidelă şi lor

T tv online niciodată folosit
H harta ploieştiului da
E edu da, ce ţine de educaţie e cam uzat la mine

W webkinz habar n-am ce-i şi de-a dracului nici n-am de gând să caut, google e manipulator foc
A autovit am un interes pentru maşini egal cu cel pentru mormoloci
L livescore văd că toată seria asta e plină doar de sugestii, că eu nu folosesc site-urile astea
K kiss fm asta e chiar măgărie! Ca ascultătoare de Wyl fm ce sunt n-am treabă cu lălăielile kiss fm.
I invisible mi-ar plăcea mie pelerina lui Harry Potter, dar, din nou, n-am căutat-o
N nokia nu din nou
G google asta da, şi-mi mai şi place de el, că e modest ioc, păcat că nu-i şi sincer!

Ar mai fi o explicaţie. Taică-miu, când îmi spune că stă să joace Solitaire, în fapt umblă pe site-uri loto, livescore ... da' oare ce o fi webkinz ăla?

Dacă doreşte cineva să preia leapşa să-mi spună şi trec eu apoi link-ul lui / ei chiar aici.

Vocea Romaniei are si ambitus, si timbru, da' si hormoni cam multi

2011-09-28T01:01:00.000+03:00

Am urmărit X Factor pe Antena 1 la prima ediţie, se anunţa a fi un format de succes şi o emisiune pe gustul meu. Dar la fel de curioasă eram şi faţă de Vocea României de pe Pro tv.

Astă seară, printre minute, am reuşit să văd majoritatea concurenţilor.
Spre oftica mea, trebuie să recunosc că şi de data asta formatul Pro teve-ului e mult mai interesant decât cel de la Antena 1. Show-ul e garantat pur şi simplu de suspans, pentru că aici trebuie să aleagă fiecare jurat, dar şi fiecare concurent la rândul lui trebuie să opteze pentru un jurat.
În plus, ideea folosită e chiar un test interesant, cei patru juraţi stând cu spatele la candidaţi şi alegându-i, sau nu, doar pe baza vocii auzite.
Prin comparaţie, concursul de la Antena 1 e monoton, dacă vreun concurent face show bine, dacă nu ... nasol.

Juraţii Pro tv-ului sunt Smiley, Moga, Brenciu şi Loredana. Pe doi dintre ei, recunosc, mă irit numai când îi văd, fără legătură cu calităţile lor vocale.
Pe Smiley îl descopăr a fi simpatic, un tip cu replică, carismă şi la locul lui, sau încă nu o fi vrut să-şi etaleze aroganţele şi extravaganţele.
Moga nu mă miră, e cam la fel de limitat pe cât îi e muzica.

Loredana ... pfff, de fiecare dată când o văd, femeia asta îmi dă senzaţia că violează bărbaţii.
Nu-i de ajuns că are trăsături accentuate pe care şi le evidenţiază prin machiaj, de ajunge să semene cu un travestit! După ce că nu are pic de feminitate, îşi mai condimentează atitudinea cu atâta agresivitate, se bagă pur şi simplu în bărbaţi, prin mişcări sau replici, încât de multe ori se jenează respectivii. Astă seară am văzut-o într-o tentativă de căţărare pe Smiley, mai departe am sărit peste câteva minute. Aveam treburi.

În contextul ăsta, revelaţia serii a fost Horia Brenciu. Era individul ăsta mai în călduri decât însăşi Loredana ! Nu ştiu ce îi puseseră în ceai înainte de emisiune, dar se manifesta ca un primat, zbiera peste concurenţi, se extazia la vederea tipilor, hăhăia cât toată sala adunată, făcea declaraţii de aveai nevoie de lămâie, punea pauze între cuvinte de reieşeau aluzii sexuale etc
Şi după ce toată seara a salivat pentru fiecare concurent mascul, la vederea unei tipe absolut superbe (pe care n-a ales-o nici unul din juraţi pentru că tipa a oferit o variantă originală a unui cântec prea cunoscut!!) a încercat să dreagă busuiocul şi a reuşit să alunece până la rolul imbecilului mârlan, oferindu-i-se să-i dea blondei lecţii în particular.

Voci sunt în concursul ăsta, oho ! Aproape toţi concurenţii au voce, unii chiar un stil deosebit.
Păcat că formatul Pro tv-ului, pe lângă binecunoscuta marşare pe latura emoţională prin cazuri sociale, foloseşte suspansul formatului în mod greşit.
Aşa încât În loc de suspans, faptul că juraţii îşi dispută concurenţii nu rezultă decât în hormoni eliberaţi prin aluzii sau grohăieli brenciene.

E drept, nimic nu-mi displace mai mult decât un bărbat ce se crede şmecher încercând numai aluzii sexuale, că doar până acolo îl însoţesc neuronii. Mârlanii agresivi verbal ce îşi permit insinuări cu persoane nou-cunoscute sunt buni numai de pus la grădina zoologică, dacă e după mine.
Totuşi, pentru binele emisiunii : sper ca regizorul să-i taie pe viitor microfonul lui Brenciu, măcar în timp ce bietul concurent îşi cântă piesa!

Reconsiderarea hulitilor. Dar oare e cazul? Voi ce credeti ?

2011-09-25T13:00:00.004+03:00

Una din multele parcele cu flori văzute prin toată Azuga a fost prin preajma gării.
Nu chiar o parcelă, e drept, căci era un teren viran.

Ideea e că minimele mele cunoştinţe de botanică, deci aproape intuiţia mai degrabă mi-a şoptit că florile de mai jos ar fi flori de ciulin.

Vă las mai jos imaginea lor, dar vreau să-mi spuneţi şi mie ce flori sunt movuliile?

Nu de alta, dar dacă sunt de ciulin, atunci să nu mai aud niciodată că există paraziţi total inutili pe lumea asta, poftim ce frumuseţi sălbatice şi naturale pot rodi ! (Le iau şi eu apărarea celor cu care sunt de-o teapă, e firesc doar.)

Postarea asta e mai ales pentru MihaelaDR care astă primăvară mi-a domolit un pic pofta de flori roşii, sper să îţi placă şi cele mov, cu nimic mai prejos dacă mă întrebi pe mine.

Contexte in care formalitatile si conventionalismele sunt obligatorii

2011-09-23T12:59:00.001+03:00

Sincer şi fără ironii, eu nu-i înţeleg pe românii ce nu se uită la politică fie pentru că se enervează, fie pentru că le e indiferentă.
Oamenii ăştia nici nu ştiu că pierd cel mai involuntar şi autentic umor românesc, combinaţie de prostie cu demagogie cu şarlatanism cu orgoliu exacerbat cu impertinenţă şi tot altele de calitatea asta.

Dintre toţi însă ministrul Funeriu, al învăţământului e ... ce cuvânt să folosesc oare?
Individul e cea mai bună colecţie de prostioare comice reuşite de vreun ministru.
Vorbeşte în conferinţele de presă aşteptând să îi comunice o subordonată, cuvânt cu cuvânt, textul propoziţiei despre ce decizie tocmai a luat ministerul.
Dă ordine să fie cântat zilnic imnul în şcoli pentru că, a constatat el, nu este cunoscut, însă el însuşi întrebat ulterior habar n-are de imn.

Altele două însă îmi dau de gândit, sau mai aproape de realitate, mă revoltă.
Domnul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a făcut clasa a XII-cea în Franţa. Dar nu şi-a echivalat nici până azi diploma aceea, deci conform legilor statului român, omul are doar 11 clase.
O formalitate. Dar autorităţile însele sunt nişte formalităţi general acceptate. Iar în momentul în care toţi am începe să tratăm formalităţile drept 'facultative', haosul generat ar face inutil orice minister. E drept că România pare să se îndrepte într-acolo.

Iar mai nou, la început de an şcolar, un jurnalist l-a întrebat pe domnul Funeriu, Funeriu-Ministrul-Educaţiei, ce variantă de studii universitare ar alege dacă ar avea acum 18 ani. Daniel Funeriu, senin şi sincer, a precizat că ar alege o universitate din străinătate.

Eu una apreciez teribil oamenii sinceri, eu însămi îmi dau câteodată foc la valiză cu sinceritatea-mi.
Însă există o delimitare în cazul de faţă.
E drept că învăţământul românesc e slăbuţ, ştim, e drept că e un sfat sincer.
Dar sfatul poate veni din partea oricui, mai puţin a Ministrului Educaţiei !

Există o demnitate, o logică sau o lege nescrisă care, toate, ar cam conduce la ideea că dacă tu, cel ce păstoreşti un domeniu, nu ai opta pentru calitatea acelui domeniu şi nu îl poţi recomanda, atunci, la ştrumfi în praznic!, tre' să-ţi scrii demisia.

Nu contest valabilitatea afirmaţiei, repet, dar contest dreptul conducătorului ministerului de a o afirma cu seninătate.
Câteodată statutul de oficial nu îţi mai dă dreptul să afirmi ceea ce gândeşte toată lumea, să îţi mai prezinţi necenzurat opiniile personale.
Pentru simplul fapt că acum nu mai eşti persoana privată X, ci reprezentantul sistemului şi din postura asta trebuie inclusiv să îl susţii, apărându-l.

Pentru asta s-au inventat convenţionalismele şi formulele diplomatice !
Fiindcă în momentul în care vârful însuşi sabotează domeniul pe care îl conduce, atunci sistemul se prăbuşeşte ca un castel de cărţi de joc.
Nu poţi să fii primul care îi recunoşti inferioritatea, câtă încredere aştepti să mai aibă cei mai de jos?

Şi da, încrederea pe care o investeşti în orice, profesie sau hobby, e primordială. N-ai cum să aştepţi rezultate dacă nu crezi în ele !

Aşa încât, deşi urăsc convenţionalismele, eufemismele, evitările de răspuns, în cazul de faţă mi se par obligatorii.
Păi dacă ministrul însuşi, cel cu pârghiile de schimbare a lucrurilor, nu crede în învăţământ, cum să cred eu?

Va las o recomandare

2011-09-22T01:34:00.001+03:00

Săptămâna trecută mă uitam la teve şi nu-mi venea să cred : pe un canal era fostul paznic al lui Ceauşescu, pe altul - fostul bucătar.
Atâtea persoane perindate să vorbească despre un cuplu pe care nu pricep de ce l-am mai împuşcat dacă tot vroiam să ştim atâtea despre ei!

Ajunsesem să am senzaţia că oricine i-a atins pe Ceauşeşti o să aibă parte de minutele lui/ei de celebritate.
Aşteptam pionierii care s-au pupăcit cu ei după oferirea buchetului de flori şi a omagiilor întregului 'pionieret'.

Iată însă că Adrian Georgescu îmi continuă senzaţia până la cote la care eu nu ajunsesem.
Articolul pe care vi-l recomand este 'Nimicul, generaţia următoare'.
Titlul în sine e remarcabil, combinaţia dintre Seinfeld şi Star Trek redă tot penibilul în care ne cam scăldăm azi, cu gravitate.
Mi-a plăcut teribil cât de fain e remarcat şi redat malaxorul consumator de vedete, totul pentru publicul român consumator de orice nu-i consumă energia creierului.

Mi-a plăcut mult şi sper să ţin minte conceptul, pe care n-am să vi-l explic eu, lansat de Adrian Georgescu : 'genuri şi instituţii ale vidului'.

Îmi plac mult oamenii ce au simţul ăsta pentru penibil, ironic şi absurd, nu oricine le poate depista.
De-asta sunt şi atât de mare simpatizantă a lui Seinfeld.
Articolul de care v-am scris mai sus e tot din gama asta. Sper să vă placă!

Despre celălalt domn cu care mi-am petrecut seara ... într-o altă postare.

Ce oferim in schimb pentru ceea ce primim, proiecte diabolice vs sensibilitate

2011-09-21T16:58:00.000+03:00

Poate fi plin internetul de comentarii despre subiectul ăsta, eu tot vreau să scriu despre el. Fiindcă m-a mişcat dintr-o amorţeală blazată.

Mai mult decât atât, ieri un scurt dialog m-a făcut să înţeleg că degeaba lasă toată lumea link-uri, dacă nu le şi comentează un pic, rămân penibil de inutile.
Am intrat într-un magazin şi prima vânzătoare îi spune din senin celeilalte : 'nu-mi iese din minte reclama aia de la Cosmote, cu bătrânul şi flurele.'
Replica venită a fost pentru mine total neaşteptată : 'şi mie îmi place, dar nu înţeleg.'

Eu una sunt avidă după reclame, genul care nu schimbă canalul la publicitate.
Nu le urmăresc din motive informative şi nici nu cumpăr produse sau servicii în urma reclamelor.
Pur şi simplu îmi plac.

Când am văzut prima oară reclama cu bătrânul tată întrebându-şi fiul de 3 ori ce este fluturele ce le dădea târcoale am avut cel puţin o strângere de inimă.
Am fost atât de acaparată de implicaţia gesturilor încât nici nu am remarcat la ce se face reclamă.
Oricum eram convinsă că e vorba despre o campanie socială de sensibilizare în privinţa Alzheimer-ului. Când colo, reclama este la o firmă de telefonie mobilă, la Cosmote, cu morala că vorbim prea mult, dar ascultăm prea puţin.

Cred că e una din cele mai de impact reclame pe care le-am văzut.
Bătrânul tată care, anticipând degradarea sa cognitivă încearcă să îşi testeze fiul, să vadă cât se va putea baza pe ajutorul său în momentul în care va ajunge să depindă, fie şi cu întrebări banale, de el.
O anticipare a schimbării rolurilor, a copilului-ajuns-adult ce va avea responsabilităţi de părinte pentru propriul tată reajuns la vârsta copilăriei neştiutoare.
Un test pentru câtă răbdare va putea oferi copilul, la rândul lui, celui ce i-a oferit atâta răbdare şi grijă în urmă cu zeci de ani.

Am intrat un pic pe youtube să caut clipul cu pricina şi am găsit acolo informaţii interesante.
În primul rând spotul publicitar este doar versiunea în română a unui scurt-metraj, având chiar acelaşi regizor grec.
Apoi m-au uimit câteva comentarii injurioase la adresa reclamei.
Exceptez tinerii care, din prisma vârstei, au impresia că le ştiu pe toate şi au tendinţa de a nu arunca decât vorbe tari.
Un comentariu însă ce mi-a atras atenţia era revoltat depistând în reclamă proiectul Monarch pentru controlul minţii şi având ca simbol fluturele. Habar n-aveam de proiectul ăsta. Dacă minţile ar fi controlate doar prin fluturi ... eheee, la cât de puţini fluturi au mai rămas n-am prea avea temeri.
Însă mai multe comentarii erau dezgustate la ideea unui soi de şantaj emoţional pentru a vinde un produs.
Eu v-am scris mai sus cum percep eu această reclamă, ce sensuri i-am găsit şi ce implicaţii majore mi-a părut a declanşa, cel puţin pentru mine într-o manieră de mare impact.

Nu înţeleg o chestie : reclama cu tatăl bătrân, copilul său adult şi fluturele este şi bună şi frumoasă.
De ce să fim opaci la lucrurile astea?
Nu putem prelua doar ideea bună şi frumoasă dintr-un lucru şi să neglijăm contextul ?
Chiar trebuie să rejectăm totul doar din obsesia de a gândi cu capul nostru şi de a nu fi manipulaţi?
Păi cum mama noastră gândim cu capul nostru de creaturi superioare ce suntem din moment ce nu putem separa nuanţe? Din moment ce, din pricina încrâncenării raţionale (sic!) de a nu ne lăsa manipulaţi, ajungem atât de reci, de seci, de detaşaţi, încât ne aruncăm la coş reacţii simple umane precum emoţionarea, grija, compasiunea, empatia?

Aici găsiţi filmuleţul original al regizorului grec.

Pentru bilete la meciul Petrolului am incercat sa fiu Ana lui Manole

2011-09-20T21:23:00.001+03:00

Astăzi înainte de prânz primesc apelul.
Cu indicaţiile de rigoare : în vreo 3 ore să mă prezint să mai stau şi eu la coadă la bilete, că doar sunt co-interesată în cumpărare.
Şi mai ales să-i aduc omului nişte apă, o cană cel puţin.

Ajung acolo. După vreo 3 ore jumătate, e drept.
Cu o sticlă întreagă de apă ! De 500 ml.

Mă simţeam precum Ana lui Manole.
Numai că ori n-am fost eu suficient de Ana, ori el n-a fost suficient de Manole ... cert e că n-am ajuns să livrez sticla.
Pe cale de consecinţă , fără abilităţi de Ana, am plecat nezidită.

Şi ar fi avut cine să mă zidească sau să mă smolească, fiindcă se lucrează în draci pe lângă Ilie Oană.
Vineri va fi meciul neoficial de inaugurare, astăzi era un furnicar de muncitori, care cu cazmale, care cu bidoane, care cu 'nivelatoare' pentru asfalt.

Nu era de ajuns coada pentru bilete (organizare impecabil de românească), valurile de huiduieli produse de atâta populaţie microbistă şi poliţiştii ce dirijau traficul strangulat de pe strada Alexandru Vlahuţă!
Trebuia să mai fie şi muncitorimea care să finiseze străzile de acces, să facă gigea stadionul ...

Ce naţie suntem şi noi românii : la orice vârstă şi la orice nivel profesional rămânem studenţi ce îngraşă porcul înainte de examen.
Culmea, ne încadrăm mereu la fix !

Numai eu nu m-am încadrat la fix să aduc cana aia cu apă, cât de stânjenită ar trebui să mă simt?

De poveste, din Romania povestilor

2011-09-20T00:24:00.000+03:00

In seara asta la emisiunea lui Mihai Gâdea a fost din nou interviu cu familia regală. Calm, calm, că nu despre asta vreau să vă vorbesc.
Noutatea a constat în faptul că interviul a avut loc in interiorul Palatului Peleş.

Palatul a fost filmat un pic şi din exterior, de pe cărarea ce duce la intrare - profilul palatului în noapte, luminat pe un cer negru, era de-o frumuseţe ca din poveşti, uşor 'gotic' dar totuşi cald, măreţ dar de-o eleganţă delicată.

Dar mai ales Palatul Peleş a fost filmat în interior de un cameraman foarte priceput.
Am vizitat Peleşul şi nu mi-a dat în realitate senzaţia de măreţie pe care am resimţit-o la filmarea de pe Antena 3 din seara asta.
Multe unghiuri filmate de jos în sus. Aşa încât arcadele păreau că tind spre cer.
A trezit în mine senzaţia de catedrală, cu o atmosferă solemnă ce emoţiona.

Şi mă gândeam, privind, că nu înţeleg anti-monarhiştii - măcar pentru că nici un alt regim nu oferă atâta frumeseţe, atâta complexitate estetică, atâta dragoste pentru detaliu, atâta rafinament !
Măcar pentru ceea ce ne lasă regimul monarhic din punct de vedere arhitectural, imposibil măcar de a fi comparat, nu ai cum să nu apreciezi aspectul ăsta.
Avem, ca naţiune, o mulţime de moşteniri lăsate de Casa Regală a României.
Înţeleg cum poţi să nu fi monarhist, dar nu înţeleg cum poţi fi anti-monarhist.

Revenind la interviu, Fie şi doar pentru felul în care arăta Palatul filmat în seara asta merita să vedeţi imaginile.
Iar pentru cei ne-alergici la noţiunea de monarhie, sau cel puţin curioşi, merita să vedeţi interviul chiar şi cu sonor.
Principele Duda oferă lecţii de oratorie, prin idei, printr-o exprimare diplomatică dar fermă, prin literatura exprimării, prin cultura politică şi mai ales prin anumite exprimări sintetice dar extinse în expresivitate şi în emoţie.

Nu mi-s asa specie rara pe cat m-am crezut

2011-09-16T17:59:00.000+03:00

In ultimele zile mă ocup, la insistenţele iniţiale ale lui taică-miu, cu dezlegarea careurilor de Rebus.
Dar nu oricare, ci acela clasic, editat de Flacăra.
Iar dacă vi se pare treabă uşoară înseamnă că n-aţi mai dezlegat de ani de zile decât careuri din acelea mari ca pentru miopi şi banale ca pentru analfabeţi, numa' bune de trecut orele în tren.

N-o să vă dau exemple de definţii care mi-au pus mintea în patru direcţii, dar o să vă mărturisesc ce am aflat graţie unei astfel de definiţii rebusistice :
nici n-am ştiut că oamenii ca mine au atâta denumiri.

Ştiam că suntem mulţi, dar din câte ne indică dicţionarul de sinonime, mai suntem şi răspândiţi prin toată ţara. Deci se mai destramă un mit !

Pe scurt, aflaţi că termenul de leneş are următoarele sinonime :
indolent, puturos, trândav, trântor, (rar) somnoros, (înv. şi pop.) neharnic, (reg.) caniv, lenos, zăcaş, (Mold.) duglan, dugliş, lainic, (prin Olt.) sanchiu, (Transilv. şi Bucov.) trând, (înv.) lenevos, tanduriu.

Da' remarcaţi că leneşii sunt o specie orgolioasă : au muncit ceva ca să inventeze toate sinonimele astea pentru ei !

Spovedanii de-acum inutile la Tanacu

2011-09-15T23:38:00.006+03:00

Suntem o naţiune religioasă. Nu prea ştim ce semnifică sărbătorile sfinte, dar suntem fascinaţi de religie.

Greu de spus de ce. Poate din nevoia de a ne simţi protejaţi, poate din dorinţa de a ne îmbogăţi pe spinarea moaştelor unor sfinţi.

‘Spovedanie la Tanacu’ e şi o carte despre aceste porniri oculte ale românilor către Biserică, dar e şi o radiografie întreagă, prin secţiunea câtorva perioade din istoria recentă a României.

Povestea Irinei Cornici a devenit cunoscută după ce aceasta a murit în condiţii bizare în interiorul mânăstirii Tanacu.

Contextul ăsta, un amalgam de medieval, Inchiziţie, tortură, exorcism, a determinat răspândirea, inclusiv în presa internaţională, a ştirii.

Pe scurt, în date obiective (dar totalmente insuficiente pentru a înţelege povestea), Irina Cornici a fost născută în ultimul deceniu al comunismului, în 1982, într-unul din cele mai sărace judeţe ale ţării, Vaslui.

A fost născută şi apoi abandonată de către mamă, împreună cu fratele ei, într-unul din orfelinatele-junglă umană ale comunismului. Nu înainte de a-şi vedea tatăl spânzurat de grinda casei.

Orfelinatul cu bătăi, mâncare puţină, dar şi nemţi ce aduceau ajutoare, după Revoluţie. Aceeaşi perioadă tulbure presărată cu lecţii de germană şi cursuri de arte marţiale, dar şi cu un german în vârstă, pedofil ascuns sub pretextul convenabil de a fi fotograf.

Era moda ‘adopţiilor’ de la distanţă de către familii de nemţi, prin care copiii buni la învăţătură şi serioşi ajungeau în vacanţe la familiile de corespondeţă din Germania.

Irina este un astfel de copil. Învaţă iute (ştie şi germană şi să umble cu computerul), e ageră la minte şi foarte harnică, e şi voinică astfel încât nu se dă în lături de la munci de vreun fel.

‘Are noroc la bani’ cum spune prietena ei. Câştigă bani muncind în Germania, unde vor s-o adopte.

Iar întoarsă în ţară câştigă bani muncind la o familie din judeţul Caraş-Severin ce îi oferă şi găzduire.

Cu toate astea, ineplicabil, Irina Cornici nu rămâne nici la familia aceasta, nu pleacă nici către Germania, ci în aprilie 2005 se îndreaptă spre mânăstirea Tanacu din judeţul ei de baştină, Vaslui, plecând să îşi vadă prietena din vremea orfelinatului.

Iar peste aproximativ două luni va fi declarată moartă în acest loc după 3 zile în care a fost legată de o cruce, fără hrană sau apă.

Tatiana Niculescu Bran este gazetara care, trei ani mai târziu, ‘redeschide’ cazul jurnalistic Tanacu, cercetând documentele şi stând de vorbă cu toţi cei implicaţi, pe marginea cărora a apărut apoi această carte.

Personal mă deranjează cărţile şi filmele ce îmbină realitatea cu ficţiunea, pornind de la un subiect istoric adevărat şi completând în mod ficţional golurile neatestate prin dovezi documentare.

Pur şi simplu nu îţi poţi da seama cât este adevăr şi când începe imaginaţia autorului, iar istoria respectivă este manipulabilă de către autor / regizor până la punctul în care nu poţi spune dacă ai aflat un fapt istoric sau ai citit / vizionat o ficţiune inspirată de un fapt real.

De altfel, nici nu ştiu dacă astfel de lucrări se pot încadra la secţiunea documentare, lucrări biografice, istorice, sau la secţiunea ficţiune. Tatiana Niculescu Bran o numeşte roman non-ficţional.

În ciuda acestui incovenient care pe mine una mă deranjează (dar e o chestiune de opţiuni), recomand cartea fără ezitări.

Eu una aş putea să o includ în programa şcolară, ar fi o carte mai relevantă, e drept, nu din perspectivă literară, ci dintr-o dublă perspectivă istorică (pentru toată acea secţiune prin traumele societăţii româneşti de care am vorbit mai sus) şi psihologică.

De fapt, la nivelul acestui exerciţiu psihologic găsesc principalul câştig al cărţii.

Pur şi simplu porneşti cu o convingere, care la majoritatea constă în a acuza primitivismul medieval şi inumanitatea călugărului şi măicuţelor ce au crucificat-o, la propriu, pe Irina Cornici,.

Citind cartea însă, treptat, în faţete alternativ revelate, începi să resimţi şi o îndreptăţire în reacţia lor.

Irina Cornici avea anumite tulburări psihice, asta rezultă din comportamentele ei. Tulburări nediagnosticate însă precis, fiindcă starea sistemului medical din România este şi ea nu departe de primitivism – lipsă de mijloace materiale, dar şi indiferenţă şi chiar diletantism.

În contextul restrictiv al unei mânăstiri aceste probleme s-au accentuat.

Desigur, feţele bisericeşti au încercat să trateze aceste crize cu tratament de ‘mântuire’.

Pe undeva ambele părţi sunt scuzabile : Irina Cornici se manifesta astfel din cauza problemelor psihice de care nu era responsabilă, măicuţele au încercat remediul pe care îl propovăduieşte credinţa pe care ele o predică zilnic.

Din păcate, mentalitatea aceasta religios-primitivă i-a fost fatală tinerei.

Cartea, deşi nu îţi oferă vreo plăcere sau vreun câştig literare, îţi persistă în minte şi pune suficiente probleme importante pentru societatea romănească de astăzi.

Iar faptul că, indirect, îţi dă de gândit asupra importanţei bolilor psihice, a diagnosticării lor corecte şi a tratamentului lor adecvat este o reuşită cu care puţine cărţi din catalogul autorilor români se pot lăuda.

În plus, cartea pune şi o problemă de deontologie religioasă, dacă o pot numi astfel – rigiditatea unei credinţe poate fi absolut incompatibilă cu lumea de azi, în care religia tebuie să completeze un tratament medicamentos, nu să îl înlocuiască.

O ultimă menţiune ce mi se pare importantă.

Cartea repune într-o ramă mai apropiată de realitate toată povestea. La momentul respectiv presa a vuit despre moartea unei călugăriţe la Tanacu.

Ori Irina Cornici era sosită doar de vreo două luni la acea mânăstire, cu un statut incert şi cu planuri legate de călugărie pe care şi le schimba de pe o zi pe alta, în funcţie de starea ei mentală şi psihică.

Deşi povestea va rămâne şi după această carte tot un mister, cel puţin multiplicarea perspectivelor şi diluarea responsabilităţilor este o lecţie utilă.

La fel cum util ar fi să pricepem că nu putem ridica pietre acuzatoare doar după ce am auzit o ştire, incompletă şi denaturată.

Cartea o puteţi cumpăra, la reducere, de pe site-ul Humanitas http://www.libhumanitas.ro/spovedanie-la-tanacu-humanitas-2008.html

Ai grijă ce-ti doresti si sa formulezi dorinta in toate detaliile

2011-09-14T14:00:00.001+03:00

Astăzi ar fi trebuit să fiu la Roşia Montana.
Cerusem doar vreme frumoasă, cald cât vara, că-s friguroasă.
Mă interesasem deja de cazări ieftine.

Îmi făcusem şi planul cu 'obiectivele turistice' pentru cele trei zile :
mocăniţa ardelenească,
o dimineaţă geroasă cu un răsărit
şi o seară cu aburi de ceaţă şi un apus,
toate pe dealurile superbe din Apuseni.

No, vreme caldă e,
forările încă n-au început,
Apusenii tot acolo,
iar cazările tot ieftine.

Numai eu sunt acasă !
De ce ? Simplu : ceea ce mă gândisem că-mi va fi cel mai uşor, adică transportul, s-a dovedit a-mi pune pofta-n cui.
Nu numai că e dificil foc de ajuns până la Roşia, că asta ştiam deja.
Trebuie luat un microbuz din Alba Iulia până în Abrud şi încă mai sunt 7 km de mers pe jos, sau aşa ceva.

Dar ticăloşii au scos trenurile accelerat pe ruta Bucureşti - Alba Iulia. Eu acum am descoperit !
Iar un IC nu-mi permit.
Plus că ar fi haios să merg tocmai către boemia rurală de Roşia Montana cu InterCity-ul !

Se mai miră că n-au turişti în zone atât de frumoase din ţara asta.
Apăi cum să aibă dacă se străduie să le izoleze căile de acces cât mai mult ?