Săptămâna asta am avut o rană la deget ce a necesit un plasture purtat cam tot timpul.
În scurtele răgazuri cât îmi eliberam degetul constatam că nu mai am nici un soi de simț prin acel deget. Era ca și amorțit. Dar nu fiindcă fusese legat prea strâns, nu împiedicasem buna irigare sangvină. Ci pur și simplu fiindcă nu-l mai folosisem timp de câteva ore.
Atrofierea funcției tactile se petrecuse rapid, ca urmare a nefolosirii ei.
Și așa m-am gândit ca n-ar fi deloc rău ca în viață să nu lăsăm să treacă timpul fără să ne folosim toate organele !
- să nu mergem mereu pe roțile inventate de alții când am fost creați cu picioare
- să ne folosim capul de pildă când privim la tivi
- să ne folosim și urechile când purtăm o discuție, nu doar gura
- să ne folosim degetele și ca să iubim, nu doar palma ca să pedepsim
- să ne folosim buricele degetelor, nasul și încheietura mâinii de pildă pentru a simți conturul fin al lucrurilor, pentru a ne bucura de toate formele, pentru a îmblânzi asperitățile, pentru a ne delecta cu diversități invizibile goanei rapide a privirii
Luați-mi îndemnurile cât de concret sau de metaforic vreți, eu am de gând să nu-mi mai neglijez nici un simț !
Foloseste-ti toate organele pe care le ai !
duminică, 19 aprilie 2015
Publicat de
Mihaeladm
la
14:24
2
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
de'ale mele,
indemn,
simtul tactil
Cum m-am vindecat de dependenta de internet
vineri, 10 aprilie 2015
Chiar m-am vindecat, simplu și, se pare, pe termen lung.
Ofer rețeta gratuit, celor îndeajuns de curajoși.
Rezultatul în cazul meu a fost garantat, scopul e sănătos, dar nu știu dacă lumea e dispusă și la mijlocul testat de mine. Testat vorba vine, forțat asupra mea e mai sincer spus.
Dependența de net mi s-o vindecat printr-un cocktail interesant de strategii utilizate în curele de dezintoxicare clasice :
întâi privarea forțată, apoi crearea aversiunii față de obiectul dependenței.
Pe scurt, iaca misterul :
acum 11 luni îmi sucomba computerul, singurul device de pe care am acces la net,
apoi, o lună mai târziu, mi-o urmat angajarea pe un post care consta în 8 ore de lucrat intens pe computer.
Acum am din nou computer funcțional acasă, ba chiar și acces la net.
Dar, sincer, după ce stai 8 ore cu nasul în două ecrane la muncă, ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să deschizi un ecran și acasă.
Iar pentru rozătura puternică a curiozității față de facebook ... ei bine, prietenii ce se căsătoresc sau prietenele ce rămân însărcinate să facă bine să mă anunțe printr-un sms, iar cei ce vor să mă invite la o cafea să mă caute mai prin offline.
Cert e că acum, dacă trebuie să deschid computerul, sunt precum o pisică alergică.
ps. poza nu-mi aparține, e de pe marele net, unde toți suntem micii anonimi
Bine v-am regăsit !
Ofer rețeta gratuit, celor îndeajuns de curajoși.
Rezultatul în cazul meu a fost garantat, scopul e sănătos, dar nu știu dacă lumea e dispusă și la mijlocul testat de mine. Testat vorba vine, forțat asupra mea e mai sincer spus.
Dependența de net mi s-o vindecat printr-un cocktail interesant de strategii utilizate în curele de dezintoxicare clasice :
întâi privarea forțată, apoi crearea aversiunii față de obiectul dependenței.
Pe scurt, iaca misterul :
acum 11 luni îmi sucomba computerul, singurul device de pe care am acces la net,
apoi, o lună mai târziu, mi-o urmat angajarea pe un post care consta în 8 ore de lucrat intens pe computer.
Acum am din nou computer funcțional acasă, ba chiar și acces la net.
Dar, sincer, după ce stai 8 ore cu nasul în două ecrane la muncă, ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să deschizi un ecran și acasă.
Iar pentru rozătura puternică a curiozității față de facebook ... ei bine, prietenii ce se căsătoresc sau prietenele ce rămân însărcinate să facă bine să mă anunțe printr-un sms, iar cei ce vor să mă invite la o cafea să mă caute mai prin offline.
Cert e că acum, dacă trebuie să deschid computerul, sunt precum o pisică alergică.
ps. poza nu-mi aparține, e de pe marele net, unde toți suntem micii anonimi
Bine v-am regăsit !
Team building pentru placerile mele la Pensiunea 3 Stejari
joi, 9 aprilie 2015
A fost cât pe ce să-mi împlinesc una din marile dorințe ale ultimilor ani, deci poate dacă insist am să retrăiesc senzația mult râvnită. Poate se coace și timpul pentru pofta mea. Să vă descriu motivul ce mi-o dat palpitații la suflețel ? Bine, fie !
Am fost cazată în weekend la Hotelul 3 Stejari din Timișul de Jos. Nu e una din pensiunile tipice la care îmi place mie să stau.
E o pensiune cu mult 'ștaif' , cu condiții de patru stele cum nu prea-mi vine mie bine la comportamentul meu naturel.
Și tocmai aici să mi se împlinească pofta ?!?!
Pensiunea e minunată pentru un team-building, asta și fiindcă zona, după cum vedeți și din poze, se pretează de minune la drumeții sau concursuri care să testeze sau să creeze coeziunea de grup și nevoia de colaborare prin tot soiul de jocuri în natură.
Pensiunea are și o sală de conferințe, deci am beneficiat și de treburi serioase în cadrul weekendului petrecut acolo, dar am avut timp și de plimbări, ba chiar și vreme destul de bună.
Când am intrat în pensiune, la recepție am dat cu nasul de ... un clopoțel din celea pe care le-am văzut doar în filme, în care bați pentru a solicita atenția unei recepționere.
M-am amuzat și m-am așteptat la celelalte confirmări ale confortului de patru stele.
Dar la ceva anume nu m-am așteptat !
Pensiunea are, pe lângă un teren de tenis și un mic havuz, chiar și două terase.
Iar pe una din ele trona, discret dar delicios, un mănunchi de lemne dispuse pentru a arde de nerăbdarea unui foc de tabară.
Foc de tabără, dragilor !!!
Vouă nu vă e dor de așa ceva ?
De cântări în falseturi nepăsătoare la chitară, de veselie de grup, de scântei sărite în bătaia serii ?
Pfff, cine are fi crezut că tocmai o pensiune de 4 stele oferă așa o nebunie din vremurile bune ?!
Cum să nu-mi stârnească amintiri și doruri ?
Hai serios acum, chiar nu vă amintiți ce faine erau momentele astea ?
Nu credeți că le-ați putea trăi din nou ?
Am fost cazată în weekend la Hotelul 3 Stejari din Timișul de Jos. Nu e una din pensiunile tipice la care îmi place mie să stau.
E o pensiune cu mult 'ștaif' , cu condiții de patru stele cum nu prea-mi vine mie bine la comportamentul meu naturel.
Și tocmai aici să mi se împlinească pofta ?!?!
Pensiunea e minunată pentru un team-building, asta și fiindcă zona, după cum vedeți și din poze, se pretează de minune la drumeții sau concursuri care să testeze sau să creeze coeziunea de grup și nevoia de colaborare prin tot soiul de jocuri în natură.
Pensiunea are și o sală de conferințe, deci am beneficiat și de treburi serioase în cadrul weekendului petrecut acolo, dar am avut timp și de plimbări, ba chiar și vreme destul de bună.
Când am intrat în pensiune, la recepție am dat cu nasul de ... un clopoțel din celea pe care le-am văzut doar în filme, în care bați pentru a solicita atenția unei recepționere.
M-am amuzat și m-am așteptat la celelalte confirmări ale confortului de patru stele.
Dar la ceva anume nu m-am așteptat !
Pensiunea are, pe lângă un teren de tenis și un mic havuz, chiar și două terase.
Iar pe una din ele trona, discret dar delicios, un mănunchi de lemne dispuse pentru a arde de nerăbdarea unui foc de tabară.
Foc de tabără, dragilor !!!
Vouă nu vă e dor de așa ceva ?
De cântări în falseturi nepăsătoare la chitară, de veselie de grup, de scântei sărite în bătaia serii ?
Pfff, cine are fi crezut că tocmai o pensiune de 4 stele oferă așa o nebunie din vremurile bune ?!
Cum să nu-mi stârnească amintiri și doruri ?
Hai serios acum, chiar nu vă amintiți ce faine erau momentele astea ?
Nu credeți că le-ați putea trăi din nou ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)