Ponturi de citit sau cum sa nu citesti nimic

miercuri, 29 februarie 2012

Sunt abonată la nişte newslettere ale unor americani cu subiecte din sfera educaţională - cum să citeşti, cum să înveţi etc

Pe de altă parte ştiu, fie din proprie experienţă, fie din relatările altora, ca în ultimii ani, la facultăţile umaniste, se dă de citit cam o carte pe săptămână.

În condiţiile în care timpul devine tot mai puţin pe măsură ce modalităţile de 'distracţie' se tot înmulţesc , e normal că apar tot mai mulţi specialişti care ofere soluţii miraculoase de economisire a timpului în toate domeniile.

Ceea ce nu mă aşteptam însă era ca tocmai de la filologi să vină tehnici de citire rapidă.
Apăi dacă un filolog îşi bagă picioarele în ea de lectură şi ajunge să citească pe diagonală, încep să cred că previziunea lui Ray Bradbury din 'Fahrenheit 451' se va împlini, dar nu prin interzicerea cărţilor.

Ba chiar din contră : vor ajunge să mai citească numai câţiva omuleţi ici şi colo tocmai fiindcă există o suprasaturare a progamelor, a numărului de cărţi de citit.
Mi-e lehamite de mentalitatea societăţii ăsteia moderne, care consideră că dacă ai frunzărit 30 de cărţi atunci le-ai citit.
La fel şi cu femeile, dacă ai fost intim cu enşpe femei, atunci cunoşti enşpe femei.

Şi tot aşa, cuvinte goale tocmai prăvălite de cei ce pretind a fi păstrătorii valorii cuvintelor.

Delectati-va cat poftiti, dar pe mine nu ma includeti !

luni, 27 februarie 2012

Să mai aud pe careva că vrea iarnă clasică, ninsori etc !

Nu sufăr anotimpul ăsta, dar ca să pricepeţi mai bine cum îl văd eu priviţi aici două imagini netrucate cu zăpezile 'ca în basme' din oraşul meu.

Prima este locul pe unde ar fi trebuit să fie traversarea.

A doua este locul unde ar fi trebuit ... să nu fie ghenă de gunoi.

Bucuraţi-vă de ce anotimp vreţi, da' pentru cei ce iubiţi zăpada să ştiţi că există şi munte iarna.
Fiindcă zăpada în oraşe se transformă mereu în polei, zăpadă murdară dizgraţioasă la maxim şi, în cele din urmă, mocirle. Iar folos n-are.

p.s.  ideea asta mi-a venit văzând iniţiativa lui DevHell pe fb, prin care promova ideea unui concurs acolo cu tema 'Iarna în Ploieşti'


Cateodata toate merg aiurea

sâmbătă, 25 februarie 2012

Câteodată tre' să faci exerciţii de voinţă ca să poţi zâmbi.
Toarnă cu veşti aiurea şi cu planuri căzute.

Să luăm exemplul meu actual, că altul mai prost n-am.
Mai întâi pici în depresie fiindcă începi să-ţi dai seama că îţi pică planurile pentru vară şi că ai s-o petreci singur (asta în cazul unei persoane pentru care o vară valorează cât 3 ierni).
Apoi, cu depresia deja în traistă, normal că pică peste tine o răceală - din celea de te moleşesc complet şi nu mai eşti în stare nici să stai în pat şi să citeşti.
După asta afli că programul pe termen scurt va implica încă şi mai puţin timp liber decât până acum.

Dar în condiţiile astea omul optimist, aşa ca mine, gândeşte că va trebui deci să urmeze şi o perioadă bună, dacă acum e ne-bună. Pentru armonia universală în care cred.

Rămâne doar să găsesc şi eu o breşă în timp numai bună (să nu fiu nici răcită şi să nu-mi compromit prea mult nici celelalte programe) pentru două zile la munte, până în aprilie.
Dar până atunci ne mai găsim pe-aici din când în când.

Troc pseudo-sexual

joi, 23 februarie 2012

Asta cred că va fi cea mai personală postare de pe blogul meu.
Fiindcă la blogmeet a fost adus în discuţie şi subiectul următor : pot nega faptul că femeile îşi folosesc identitatea femină ca un atu prin care să obţină avantaje ?
Mi se pare un subiect cât se poate de interesant, dar la întrebarea asta nu pot răspunde printr-o generalizare, ci pot doar vorbi din perspectivă proprie.

În primul rând planul profesional.
Personal cred că pomovarea sau chiar şi simpla angajare în anumite posturi poate fi împiedicată de faptul că eşti femeie. La fel cum există şi reversul, de pildă n-am prea văzut bărbaţi în p.r. sau la resurse umane.
În schimb cu salariile lucrurile îs clare : statisticile arată că media salariilor femeilor este mai scăzută faţă de cea a bărbaţilor.

Chestia asta cu cariera unei femei îmi aminteşte de o tipă frumoasă, cu nişte pistrui delicaţi şi delicioşi presăraţi pe sâni. Ştiu asta fiindcă genul ăsta de decolteu obişnuia să îl poarte la birou. Se spune că la fel a mers îmbrăcată şi când a cerut să fie promovată. A obţinut postul pe care şi-l dorea, dar n-a fost fericită acolo.

Revenind acum la mine.
Mai e domeniul ... hai să-i zicem sentimental. Cum agăţi tipul care îţi place, cât îţi utilizezi nurii din dotare pentru asta.
Apăi eu una îs mai dintr-o bucată în chestiunea asta - când mi-a plăcut vreun tip l-am abordat eu, fără flirturi, fără aluzii, fără strategii. Dacă s-a speriat de francheţea asta a mea înseamnă că oricum nu era genul de bărbat care îmi place mie.
Nu sunt genul pisicuţă, nu funcţionez după legile astea, mă leşină dulcegăriile.

Şi-apoi mai e sfera prieteniilor. A prieteniei pe care mulţi o neagă, între un bărbat şi o femeie.
Ori aici, dacă faci uz de atuul de a fi femeie e clar, prietenia aia se duce dracului.
Şi-acum depinde ce preferi, dar un partener de sex se găseşte mai uşor decât un prieten.

No, cam în majoritatea domeniilor consider mai degrabă o strategie riscantă să faci uz de faptul că eşti femeie pentru a fi avantajată în vreun fel.
Nu neg însă, mi s-a întâmplat şi mie.

Anul trecut, la singurul doctor în care am încredre pentru a-mi face şi citi ecografii sau radiografii. Eram în cabinet şi numai ce-l aud că îi spune asistentei să nu i-l programeze pe X : 'nu fac eu ecografii la bărbaţi!'.
Atunci da, m-am simţit norocoasă că-s femeie.

Altfel însă, serios, cred că o femeie care jonglează cu nurii proprii trebuie să fie deşteaptă şi să se priceapă la negocieri.
Nu de alta, dar a te folosi de faptul că eşti femeie, oricât de nevinovat, implică o oarecare târguială, se va şi aştepta ceva în schimb.
Ori în momentul în care nu te pricepi să gestionezi bine strategia asta aproape sigur vei da de probleme pe care nu le anticipaseşi.

Amalgam meet la Irish Pub The ShamRock

miercuri, 22 februarie 2012

Da' credeţi că doar prin Vrancea se ţin blog-meet-uri ?
Uite că în Ploieşti s-a ţinut ieri seară amalgam meet. De ce îl numesc astfel am să explic îndată.

Întâi însă zău că nu mă pot abţine : are şi Ploieşti-ul ăsta câteva lucruri pentru care e oraşul meu şi eu sunt de-a lui. Wyl fm e unul (risc o cifră, că nu-s în România mai mult de 5 radiouri mai bune). Iar băruleţe ... două care-s pe sufletul meu atât de mult că mi-aş dori să fie ale mele. Irish ShamRock de pe Vasile Lupu e unul dintre aste două băruleţe cu atmsoferă din Ploieşti.
(oricum tre' să-l revizitez cât de curând, că n-am apucat să văd modificările făcute, am uitat. Cu ocazia asta sper să nu-mi stric norocul de a nimeri câte 2 Depeche-uri când merg la Irish Pub.)

Dar începusem cu un amestec neordonat (şi neordonabil) : de băuturi, de blogări, de subiecte şi de filme.
Care va să zică la întânirea bere-capucino-ceaistică a fost vorba despre filme. Multe genuri de filme.
Şi ne-am prezentat fiecare drept reprezentanţi după cum urmează :
Waven şi Kriogen din filmul 'veselia nu merge decât cu beri şi fum'
Aditza din filmul 'pe cât pariu că iar pariez?'
eu şi ValiOvidiu din filmul 'glumim şi noi, dar altfel nu încurcăm planurile şi ne gândim chiar la fotografie când vorbim despre fotografie' (cică am fi din filmul oamenilor naivi)
şi Cojo din filmul oamenilor serioşi care gândesc iar planuri frumoase.

N-a fost prezent 3ditorial, dar Dragoş sper să îşi ţină minte promisiunea snookeristică făcută anul trecut.

Cu ocazia asta am mai aflat şi eu câte ceva :
siteul teatrului Masca e simpluţ într-adevăr, am verificat,
ar trebui să mă mai uit şi eu la teve, cică apar reclame morbide mai nou,
parcul de miniaturi al nemţilor e situat în Hamburg şi se numeşte Wunderland,
dar tot mai fain e cel al belgienilor despre care am uitat eu unde este.

Deşi n-a fost prezent la întâlnirea noastră şi probabil, dacă nu mutăm noi un blogmeet la munte, nu prea poate fi prezent nici pe viitor, trebuie să-i mulţumesc lui Andrei Terecoasa. Mi-a fost de folos cu câteva informaţii, apreciez  gestul.

Să ne mai vedem cu bine !

Cea mai mare decadere din istorie

luni, 20 februarie 2012

Am strâns şi eu câte ceva de-a lungul anilor : nedumeriri.
Una dintre ele e de natura socio-istorico-antropologică.

Romanii au fost, într-un anume moment din istorie, unul din cele mai puternice popoare.
Au avut un imperiu întins, dar mai ales au avut o civilizaţie foarte avansată pentru acea vreme.
Au avut o mentalitate vizionară, o societate urbană într-un timp în care alte 'popoare' trăiau încă organizaţi în triburi în mediul rural.
Au avut o organizare socială avansată.
Iar unele dintre construcţiile lor, drumuri sau poduri, stau în picioare şi azi, aproape 2.000 de ani mai târziu.
Au avut o mentalitate constructivă, au dus cu ei beneficiile civilizaţiei în zonele cucerite, nu au distrus locurile şi popoarele cucerite.
Au avut tehnici militare, desigur, ca orice popor ce ajunge imperiu.
Au avut onoare şi mândrie, mulţi dintre conducătorii lor recurgeau la sinucidere când se considerau dezonoraţi în urma unor înfrângeri.

Urmaşii lor sunt, bănuiesc italienii de azi. Dar zău de-mi vine a crede asta !
Mi se pare cea mai mare discrepanţă din istorie.
Au mai decăzut ei şi perşii, şi turcii din postura de imperii, ba chiar perşii iarăşi din postura unei civilizaţii avansate. Însă italienii ...

E drept, aici intervine şi o preconcepţie de-a mea, confirmată totuşi şi de dovezi.
Italienii de azi sunt destul de limitaţi, limbile străine pentru ei sunt o chestie extraterestră, în Italia nu te ajută nici franceza, nici engleza, nimic.
Bărbaţii italieni ... nişte palavragii lăudăroşi, fără acoperire reală însă.
Onoarea ... alt cuvânt uitat (deşi e drept, e un cuvânt uitat în orice zonă a lumii).
O naţiune nu foarte muncitoare azi, nu foarte avansată nici ca tehnologie, dar mai ales nici ca mentalitate.

Ce s-a întâmplat în decursul secolelor?
Cum a decăzut centurionul roman cel mândru şi capabil până la gealatul palavragiu şi-atât de italian?
Să mă scuze eventualii filo-italieni, asta mi-e percepţia.
Mi se par nişte schimbări radicale în mentalitate, caracter, în voiţă şi putirinţă, în ambiţie şi seriozitate.

Şi drept ilustrare a măreţiei romanilor, doar una din minunile concrete ce ne rămân de la ei :
Pont du Gard situat în Franţa, de care eu am aflat graţie Turului Franţei.
Aici aveţi link la Siteul wiki unde găsiţi info despre acest apeduct, tot de acolo am preluat şi imaginea.

Cum sa alegi un titlu bun si semnificativ

V-am mărturisit că eu una am intrat în anul lecturii, deşi mi-ar fi plăcut un nou an al călătoriei.
Prin urmare anul ăsta voi călători din plin, mental de data asta.
Şi impresii din voiajele astea ale mele au să se tot reflecte pe blog, probabil.

Astăzi m-am amuzat începând o cărţulie nouă.
Pe numele ei original şi complet 'Travels into Several Remote Nations of the World, in Four Parts. By Lemuel Gulliver, First a Surgeon, and then a Captain of Several Ships'.
În traducere 'Călătorii spre câteva popoare îndepărtate ale lumii, în patru părţi. De către Lemuel Gulliver, mai întâi chirurg, apoi căpitan al câtvorva nave'.

Oare ce l-o fi determinat pe Jonathan Swift să schimbe un titlu atât de grăitor în banalul 'Călătoriile lui Gulliver' ?
Eu una cred că îşi dorea o copertă cu un desen şi nu-i mai ajungea spaţiul.

Dansezi un blues, iubi?

Îmi place mie să dansez, da' nu blues. Că blues nici nu ştiu să dansez.
Deşi se dansa la greu pe vremea copilăriei mele - aşa te apropiai de fata care îţi plăcea, invitând-o la un blues.

Mi-am amintit de chestia asta tot auzind o reclamă difuzată de Wylfm unui club pe nume Opium.
N-am fost niciodată în clubul cu pricina, nu-mi place nici localizarea sa şi nici denumirea (pentru mine ar fi mai potrivit un loc numit, să zicem, 'Înc-o duşcă').
Şi oamenii ăştia se tot laudă ceva de genul joi - latino, vineri - karaoke, sâmbătă - chill out , dar duminică ... avem seară de blues.

Tare mă munceşte curiozitatea ce or înţelege oamenii ăia prin 'seara de blues'.
Cântă deci B.B. King ? Să cred eu că sunt ploieştenii dedaţi la aşa muzici ?

Sau oare, nostalgici după vremurile de altă dată, oamenii de la clubul ăsta difuzează muzici pentru exersarea simţurilor tactile sub denumirea -total improprie- de blues?

N-am nimic contra simţului tactil exersat pe muzici lente sub lumini discrete, dar mă bufneşte râsul când astea-s folosite ca 'tactici' (sic!) de agăţat. Rezultă astfel scene de-un romantism nestăvilit şi replici gen 'pune băi şi-un blues!' (s-o invit pe Maricica la dans, că sunt prea nătărău să mă apropii de ea altfel).

'blues'-ul în viziunea lui Gheorghiţă : (îmi place mult slow-ul ăsta, nu cumva să se înţeleagă altceva)


şi blues-ul adevărat, de la mama lui de muzică neagră : (bijuteria asta de cântec am auzit-o prima oară la Wylfm)

Dacă a ajuns cineva pe la Opium poate îmi spune şi mie care dintre cele două genuri de muzică e difuzat duminică seara.

Planuri măreţe pentru mine

vineri, 17 februarie 2012

Ca majoritatea, anul ăsta am un buget limitat, ceea ce îmi va afecta marea pasiune - călătoriile.

Prin urmare am gândit eu mult (şi bine sper) şi-am ajuns la o soluţie de compromis cu care să-mi astup nemulţumirile care or să-mi zbiere în subconştient până la toamnă.

Dacă tot am bani limitaţi de excursii, atunci măcar în plan cultural să mă îndestulez.
De aici planul lui 2012 pentru mine : vizitarea tuturor muzeelor din Ploieşti.
Dacă se va putea, vizitarea şi a sinagogii, dar aici e complicat, n-am găsit-o niciodată deschisă, nici măcar sâmbăta când mă aşteptam eu să aibă loc slujba.
Clădirea sinagogii a fost renovată de curând, iar în 2009 cineva care a şi văzut-o în interior mi-a confirmat că e frumoasă, dar mi-a recomandat şi sinagoga din Bucureşti, care îl impresionase.

Chiar şi aşa, bugetul cultural tot cere sacrificii - intrarea pe la muzee este vreo 10 roni, ori numai prin Ploieşti se găsesc vreo 10 muzee şi case memoriale.
Însă mi-e mie jenă ca ploiesteancă mândră să nu le fi văzut măcar o dată.


în afara subiectului , că mai am un plan măreţ pentru anul 2012, în afara ideii cu muzeele ce mi-a fost răscolită azi de Aditza, mi-am mai propus un obiectiv măreţ : să onorez cumva lepşelele (sper că ăsta e pluralul) primite de la Bogdanelu, 3ditorial şi Vladimir, chiar dacă am să le adaptez după perioada de claustrare prin care am trecut de la începutul anului.

Am nedreptatit un reper, din nou despre Robert si Augustin

Acum câteva luni povesteam pe-aici că-mi pare rău de dispariţia unui magazin de bijuterii din Ploieşti.
Am crescut cu magazinul cesta, tot jinduind la câteva dintre colierele aduse.

Mie-mi plac bijuteriile (degeaba-s acuzată că nu-s feminină, că uite ce plăceri tipic feminine am).
Şi chiar dacă mă rezumam la a privi, tot îmi plăcea să vizitez periodic magazinul ăsta, aveau numai bijuterii cu stil, nu porcării stridente cum găseşti în majoritatea locurilor.

Între timp Robert şi Augustin, magazinul cu pricina, s-a redeschis, într-un nou spaţiu : acum e de găsit la parter la Mall Mercur.

N-am ajuns încă pe-acolo, să văd dacă şi-au păstrat şi monograma aceea şic.
Însă până îi voi vizita am simţit nevoia să 'actualizez' lumea asta a cumpărăturilor ploieştene.

Kaufland ofera calatorii in timp si optimism

marți, 14 februarie 2012

Iaca am primit şi noi în cutiuţă cel mai recent pliant Kaufland, valabil cam de-acum.

Şi pe două pagini se lăfăiau în voie iepurii !!
Am crezut că nu văd bine, m-am uitat încă o dată, poate o fi vreun pliant de anul trecut rămas să rătăcească aiurea.
Dar nu : pliantul Kaufland de la jumătatea lunii februarie 2012 face reclamă la iepuri. Iepuri de Paşte.

Am căutat iute pe net, zic să ştii că dă Paştele peste noi în martie fără să ştim.
Dar nu, Paştele nu vine mai devreme anul ăsta, e tot la locul lui, pe la jumătatea lui aprilie.

Şi-atunci mi-am dat seama de strategia oamenilor de achiziţii de la Kaufland, deosebiţi oameni.
Numai ce se uită lumea un pic în jur şi peisajul de afară te face să crezi că vine Crăciunul.
Ceea ce e deprimant - încă un set de cheltuieli, iarna abia începe etc
Prin urmare recurgem la strategia 'călătorie în timp'.
Şi pac, aşa se sare la Kaufland şi peste Valentin şi peste Dragobete şi se ajunge direct la Rilă-Iepurilă.
Totul numai să inducă optimism oamenilor, acţionând subliminal, chipurile suntem iaca în primăvară.
Să ne împrimăverim deci !

Mai exista cavaleri - am vazut eu unul pe strada mea

luni, 13 februarie 2012

Ieri seară mă uitam şi eu cum ninge. De dincolo de geamurile închise, desigur.
Era deja întuneric pe stradă, deşi, la cât e cerul de alb-rozaliu nopţile astea, e destulă lumină.

Şi în ninsoarea aia măruntă şi deasă numai ce văd trecând o siluetă neagră şi delicată -
un tinerel brunet, cu cap descoperit, subţirel şi îngust (cum îmi plac mie), doar nişte blugi şi o jachetă de piele negre mergea cu pas alert.
Dar partea cea mai frumoasă a imaginii abia vine : tânărul avea un trandafir grena într-o mână , iar în cealaltă un ghiveci cu flori.

Recunosc, mi-a plăcut atâta cavalerism - să mergi îngheţat prin zăpezi şi ninsoare cu un trandafir probabil şi mai îngheţat ... dar la ce-i folosea şi ghiveciul ?
Nu era un pic excesiv ?

Romeo al Julietei, povestea e altfel decat o stiti. E haioasa tragedia asta.

duminică, 12 februarie 2012

Tot vă spuneam că mă petrec numai cu Shakespeare în perioada asta. Dar ce surpriză am avut cu Romeo şi Julieta !

Mai întâi fata are 14 ani. Ştiam eu că în vremurile de demult media de viaţă era mai scăzută, da' totuşi tare proaspătă le mai plăcea cărniţa !
Fie asta, fie fetele nu se puteau ţine în frâu mai mult de 13-14 ani.

Apoi, marea revelaţie : Romeo este la începutul piesei frânt de dragostea ce i-o poartă ... uneia Rozalinda.
Care, desigur, nu e Julieta şi mai ales, care nu-i răspunde la 'iubire'.
Prietenii, ca să-l facă să uite de 'durerea' lui, îl duc la balul oferit de tatăl Julietei.
Şi-acolo ... numai ce-o vede Romeo că deja
- pică într-un nou amor, la fel de profund pe cât de brusc, pentru Julieta
- o uită pe Rozalinda, numind-o cu termeni de ocară
- îi şi fură două săruturi Julietei.

Acum mă gândesc totuşi că şi părinţii Julietei erau cam libertini : dădeau petreceri fără să ştie cine le intră în casă şi fără să-şi supravegheze fata ... maică-mea precis gândeşte că aşa le trebuie ălora de nu sunt atenţi cu cine se pupă copiii lor.

Revenind la mirarea numărul 3 -
declaraţiile dintre cei doi sunt atât de siropoase încât mie mi s-a aplecat.
Nene, nu ştiu cum unelor le-or fi plăcând tipi din ăştia, declamativi de îngheaţă apele.

Apoi
Mercutio şi Benvolio sunt doi italieni tipici, adică numai gura îi de ei, să-mi fie scuzate preconcepţiile, da's guralivi, nătângi şi găunoşi.

Şi-n cele din urmă deosebit şi tatăl Julietei : decide să o mărite, dincolo de orice ar fi vrut fata, dar spre binele ei, desigur, cu Paris, care, întâmplător, era bogat. Nimic nou în lăcomia asta.
Dar stă omul şi se gândeşte : nu putem face nunta miercuri, că e prea curând după moartea vărului ei, ce are să zică lumea ? O facem deci joi !

Ştiu că am râs citind Romeo şi Julieta bine de tot.
Nu e nimic în piesa asta din tot dramatismul pe care îl aşteptam.

Oricum, drept dovadă că nu-s singura ce a sesizat capacitatea sporită a lui Romeo de a se îndrăgosti brusc şi profund, vă las să vă amuzaţi şi voi mai jos cu un scan - eu am împrumutat cartea de la bibliotecă şi am găsit următoriul comentariu critic lăsat de o (pun pariu) cititoare dinainte mea :



No, mai am eu o mare nedumerire cu privire la coerenţa unui element din povestea asta, dar cred ştiu şi cine îmi poate furniza cel puţin două explicaţii plauzibile, cum face de obicei.

Îi mai salut rapid şi pe Vladimir, 3ditorial şi pe Waven, mi-au adus perspective interesante şi am să revin la comentariile lor mai pe îndelete, săptămâna viitoare.
Până atunci s-aveţi spor şi să resimţiţi căldură, în ciuda iernii !

Shakespeare demitizat. Astazi - Othello.

sâmbătă, 11 februarie 2012

În ultima vreme am reînceput să citesc. Statul cu nasul în atâtea cărţi a dăunat statului cu nasul în internet, după cum se vede. Însă merită.

Am petrecut o perioadă întreagă numai cu Shakespeare, o adevărată cură.
Nu-mi place, dar am avut câteva revelaţii care totuşi ţin de cultura geenrală, aşa îmcât am să vi le împărtăşesc şi vouă.
Astăzi despre Othello.

Othello îmi pare a fi cea mai bună piesă a englezului, singura ce are personje închegate, motivate psihologic. Ştiu că sună a blasfemie, dar asta e, aşa îmi pare mie că restul pieselor sunt 'uşurele'.

Revenind la Othello, am avut revelaţia că omul era bătrân.
Ştiam că e întruchipat pe scenă ca fiind negru şi deci, chipurile, urât.
Ceea ce e o prostie. Omul era Maur, ori din câte ştiu eu maurii nu erau chiar atât de negri, sau cel puţin aşa îi ştiu eu portretizaţi, ca fiind mai degrabă măslinii însă cu părul, sprâncenele şi ochii de un negru tăciune.
Şi fiind bărbaţi frumpşi în general, tocmai fiindcă aveau trăsături ferme şi inspirau hotărâre.
În fine, astea ar putea fi doar şabloane estetice.

Însă bătrân abia acum am aflat că era, citind piesa.
Acum nu mă înţelegeţi greşit, nu-s tocmai eu cea care să vorbeasă despre vârstă (sau diferenţele de ani).
Doar că aspectul ăsta nu mi-era cunoscut din dramatizările piesei, se insistă numai pe diferenţa de rasă dintre cei doi.

Desdemona nu era nici ea o culme a înţelepciunii, chiar dacă era o femeie devotată şi în iubire şi în prietenie.
Probabil am să revin la piesa asta cândva, fiindcă are multe substraturi.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi are idei preconcepute ce îi sunt risipite la anumite lecturi.
La mine se pare că Shakespeare a cumulat o grămadă de astfel de idei false, chipurile din cultura generală, pe care acum mi-o contrazic citind efectiv operele.
Ceea ce v-aş dori şi vouă, nu musai cu Shakespeare.

Cu cosmetica imi repar eu computerul

Nu prea le am cu cosmetica, nu prea dau banii pe produse de machiat.

În schimb săptămâna viitoare am pe lista de cumpărături un musai : o pensulă de pudrat, sau cum s-or numi.

Ieri când mi-am deschis pc-ul îmi scotea un zgomot atât de urât încât n-am avut ce face decât să-l închid, de teamă să nu strănute sau ceva.

L-am desfăcut să-i şterg praful (altă idee de cauză n-am avut şi nici nu m-aş fi priceput la alt remediu).
Dar am constatat că sunt locuri în interiorul lui unde nu pot ajunge.
Ştiu că-s oameni care îşi curăţă pc-ul direct cu aspiratorul, dar mie mi-e frică.

Aşa încât mi-a venit ideea salvatoare : o pensulă uşoară, cu coadă lungă cu care, în loc să împrăştii pudră pe faţă, să înlătur praf de pe cipuri.

Să nu mai spun de-acum că nu mă pricep la machiaj !

Recomandarea mea pentru oboseala cronica, verificata deja

Nu trec printr-o perioadă fabuloasă. Şi de data asta nu-i de la ger.
Cert e că se strânsese atâta oboseală încât ieri am dormit aproape toată ziua.
Nu mă mai simt atât de 'defectă' acum, ba chiar văd că am chef de dans, deci sunt destul de refăcută.

Prin urmare recomand fără exagerare :
când ajungeţi în starea de oboseală cronică luaţi-vă o zi liberă, adormiţi-vă toate grijile şi culcaţi-vă. Chit că dormiţi 20 de ore.
Vorbesc foarte serios, e un remediu bun. Şi posibil.

Grijile pot fi potolite, că şi dacă rămâi treaz ca să mai mai faci nişte treabă sau să mai termini nişte sarcini, tot n-o să rezolvi nimic atâta vreme cât abia poţi sta pe picioare.

E drept că întârzii încă o zi cu toate treburile, dar cu organismul nu-i de glumit.
Şi-i sporu' mai spor când eşti odihnit.

Am dormit precum un bebeluş, acum o să trec la treabă precum o individă responsabilă.
N-am timp de protest ACTA azi, în caz că s-o ţine în centrul Ploieşti-ului, aşa cum am primit invitaţie pe fb.

Cum de plac barbatii blondele. Orice blonda !

miercuri, 8 februarie 2012

Acum vreo câţiva ani, pe vremea când citeam un pic de psihologie (între timp m-am lăsat), am dat peste o teorie interesantă. Să nu mă întrebaţi de numele autorilor sau anul studiului, nu le mai ştiu, dar ideea de bază consta în explicaţia preferinţei pentru blonde.

Preferinţă nu doar a domnilor de altfel. (chiar şi eu când eram mică vroiam să mă vopsesc blondă. mi-a trecut de mult).
(articolul ăsta e pentru Aditza în special, ştie el de ce).

Cercetătorii îşi desfăşuraseră studiul pe o grămadă de bebeluşi.
Şi descoperiseră că majoritatea râdeau şi gângureau când o femeie blondă îi lua în braţe,
şi începeau să scâncească sau cel puţin nu mai râdeau când o brunetă îi ridica.

Concluzionau atunci cercetătorii că fiinţa umană  preferă persoanele blonde fiindcă îi inspiră căldură, sensibilitate, în detrimentul persoanelor brunete ce actualizează o senzaţie de agresivitate, de răceală, de distanţă.

No aşa se face că astăzi întâlneşti atâţi bărbaţi de ar pupăci-o pe Sharapova şi atât de puţini care ţi-ar numi-o pe Catherine Zeta-Jones drept una din cele mai frumoase femei de azi.

Eu personal o prefer pe Zeta-Jones. Sau pe Naomi, plusez contra blondelor chiar, din câte se vede.

Acum sunt curioasă cum îşi explică bărbaţii preferinţa.

De ce rad cu lacrimi de stirea de la teve

marți, 7 februarie 2012

Pro tv tocmai a realizat un material despre persoanele propuse pentru a alcătui noul guvern al României.

Dacă-mi spunea cineva că în 2012 prezentarea miniştrilor guvernului va fi asezonată numai cu fragmente din Depeche Mode ...

Sunt propuşi nişte tineri necunoscuţi ce s-au remarcat prin afirmaţii bizare pe blogul personal sau alte chestioare de felul ăsta.

Însă Depeche-ul ce defineşte muzical noul guvern, în mod ironic, desigur, i se datorează lui Răzvan Mihai Ungureanu - când a fost concertul DM din România, singurul concert DM de la noi până acum, în 2006, nu mai ştiu ce revistă a avut o ediţie specială dedicată integral evenimentului. (Şi era un eveniment ! Era primul concert de aceste dimensiuni din România. )
Ei bine, revista cu pricina s-a gândit să folosească drept copertă posterul turneului DM, Touring the Angel, dar într-o componenţă autohtonă. În locul lui Dave, Martin şi Andy ... Răzvan Ungureanu, Andrei Gheorghe şi Florin Piersic jr.

Nu-mi rămâne decât să sper că va pica guvernul ăsta : nu vreau să aud apoi acuze de genul din cauza muzicii DM a scăzut ratingul de ţară !

şi-acu' gata, că şi aşa nu trebuia să intru pe net azi.

Presa profesionista, poftim de smangleste si asta!

luni, 6 februarie 2012

Avem următorul caz simplu de mârlănie şi lipsă de profesionalism, repetat probabil adesea prin presa românească , locală sau centrală :

un ziar, în cazul nostru numit Ploieştii, ce apare, în format de hârtie, contra-cost
nişte cititori care nu ciordesc ziarul cu pricina de la tarabă, ci îl plătesc, asigurând probabil salariile şefilor redacţiei (că restul ... dar nu buba asta e subiectul acum)
şi un fotograf amator şi blogger, numit Vali Ovidiu, care descoperă una din fotografiile sale în ziar.

Important (deşi previzibil) de menţionat, Vali Ovidiu nu fusese contactat înainte de nimeni din redacţie pentru a-i fi cerută baremi permisiunea, nu zic să-i fie oferită o contravaloare pentru utilizarea fotografiei !

Omul merge la redacţie, încercând să rezolve amiabil chestiunea, însă primeşte răspunsul fabulos că 'şi ziarele mari practică aşa ceva'. Şi-atât. Probabil să se mândrească din consolarea asta.

Care-i baiul ?
Apăi este : o fotografie, un desen, un cânticel, o poezioară ori un editorial, orice nimic, are un autor - iar invididul ăsta de a creat un lucru, nu judecăm valori aici, că n-avem talere adecvate, are drepturi asupra bunului său.
Iar când cineva îi foloseşte bunul fără consimţământ, no, se cheamă FURT !

Ce ziare mai folosesc furtul nu mă interesează !
Faptul că în presă au ajuns specimene de calitatea umană şi profesională al redactorului de la Ploieştii spune totul despre cât mai valorează presa.

Trist e că presa asta trăieşte din agramatismul şi din lipsa ei de talent, profesionalism şi de respect,
pe când oameni mult mai talentaţi rămân deoparte, manifestându-se independent şi fără a câştiga din asta.

De-asta prefer eu radioul - televiziunii şi revistele culturale - ziarelor.

Acum sunt şi eu curioasă : dacă iar le iese lipsă la spaţiul redacţional, să vedem ce ziare locale vor ciordi campania asta anti-furt-intelectual din blogosphera prahoveană !
No hai de luaţi acum asta !

Stirea zilei - condamnarea lui Contador, verdictul procesului

No, a demisionat e drept şi primul-ministru al României azi dimineaţă, dar mi se pare irelevant. O să vină altul, cu alt nume, dar aceleaşi obiceiuri şi aceeaşi lipsă de soluţii (şi chiar de interes în a le găsi).

Ştirea cu Condator am aflat-o graţie lui Wyl fm , n-am ce să vă fac dacă ascultaţi alte radiouri.
Am şi verificat pe net, iar site-ul BBC anunţă că, într-adevăr, după 2 ani de la începerea procesului, mare victorie, mare ! - s-a dat un verdict.

Iar verdictul a fost deposedarea lui Alberto Contador de
- titlul din Le Tour 2010 ce îi va reveni lui Andy Schelck
- toate vitoriile din 2011, inclusiv Il Giro ce îi va reveni lui Michele Scarponi.
Suspendarea lui va expira pe 6 august 2012, decizia funcţionând pe principiul antedatării, adică aplicându-se retroactiv din momentul în care Contador a fost prins dopat, adică august 2010.

Bun , aşa !
Sportivul ce atacă fix în momentul în care oponentul său nu îşi poate apăra şansele ... sportivi de genul ăsta nu merită clemenţă.