Mare tristeţe pe mine zilele astea !
Am tot auzit de atâtea ori faza aia cu reforma învăţământului românesc şi cu trecerea de la stilul bazat pe memorare la stilul bazat pe procesare a informaţiei încât ... ajunsesem să o şi cred !
Numai ca să descopăr în anul de graţie 2013, la nivel univeristar, adevărul :
învăţământul românesc e încă legat în lanţurile aceleeaşi mentalităţi.
De genul 'dragi elevi, asta spune critica despre autorul şi literatura X.'
Asta tre' să spuneţi şi voi despre ele. Ca să dovediţi că aţi priceput !
Faptul că eu, elevul, pot să pricep dar să nu fiu de acord, asta e de neconceput.
Faptul că la examen trebuie doar să reproduc, nu să-mi prezint propria părere (care poate să se suprapună sau nu peste cea 'oficială') mă umple de dezamăgire.
Şi de elan revoluţionar, desigur.
Şi tot la fel de firesc, mă umple desigur degeaba.
Fiindcă dacă ai altă părere faţă de cea a criticii, faţă de cea înrădăcinată de autoritatea din domeniu, n-ai decât să-ţi oblojeşti părerea asta personală în tăcere.
Probabil şi eu ca profesor mi-aş face simţite preferinţele şi subiectivităţile printre autorii studiaţi.
Probabil că nici mie nu mi-ar conveni să aud opinii contrare celor pe care le am eu despre autorul X.
Dar nici din postura de elev nu-mi place să mi se impună o viziune, mai ales dacă trebuie să mă uit câş ca să văd în felul ăla.
ps. da, şi în liceu cea mai mică notă am avut-o tocmai la Eminescu, şabloanele de genul 'cel mai grozav' mă irită indiferent ce nume poartă!
Cum spune cântecul ? Lăsa-ţi-mă să fiu pe scări !
Se afișează postările cu eticheta sabloane. Afișați toate postările

Progresul in ritm 'pas-pe-loc' al invatamantului romanesc
vineri, 25 octombrie 2013
Publicat de
Mihaeladm
la
20:12
3
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
autoritate,
critica,
examen,
lumea in care traim,
reproducere,
sabloane,
sistemul de invatamant
Shakespeare demitizat. Astazi - Othello.
sâmbătă, 11 februarie 2012
În ultima vreme am reînceput să citesc. Statul cu nasul în atâtea cărţi a dăunat statului cu nasul în internet, după cum se vede. Însă merită.
Am petrecut o perioadă întreagă numai cu Shakespeare, o adevărată cură.
Nu-mi place, dar am avut câteva revelaţii care totuşi ţin de cultura geenrală, aşa îmcât am să vi le împărtăşesc şi vouă.
Astăzi despre Othello.
Othello îmi pare a fi cea mai bună piesă a englezului, singura ce are personje închegate, motivate psihologic. Ştiu că sună a blasfemie, dar asta e, aşa îmi pare mie că restul pieselor sunt 'uşurele'.
Revenind la Othello, am avut revelaţia că omul era bătrân.
Ştiam că e întruchipat pe scenă ca fiind negru şi deci, chipurile, urât.
Ceea ce e o prostie. Omul era Maur, ori din câte ştiu eu maurii nu erau chiar atât de negri, sau cel puţin aşa îi ştiu eu portretizaţi, ca fiind mai degrabă măslinii însă cu părul, sprâncenele şi ochii de un negru tăciune.
Şi fiind bărbaţi frumpşi în general, tocmai fiindcă aveau trăsături ferme şi inspirau hotărâre.
În fine, astea ar putea fi doar şabloane estetice.
Însă bătrân abia acum am aflat că era, citind piesa.
Acum nu mă înţelegeţi greşit, nu-s tocmai eu cea care să vorbeasă despre vârstă (sau diferenţele de ani).
Doar că aspectul ăsta nu mi-era cunoscut din dramatizările piesei, se insistă numai pe diferenţa de rasă dintre cei doi.
Desdemona nu era nici ea o culme a înţelepciunii, chiar dacă era o femeie devotată şi în iubire şi în prietenie.
Probabil am să revin la piesa asta cândva, fiindcă are multe substraturi.
Sunt convinsă că fiecare dintre noi are idei preconcepute ce îi sunt risipite la anumite lecturi.
La mine se pare că Shakespeare a cumulat o grămadă de astfel de idei false, chipurile din cultura generală, pe care acum mi-o contrazic citind efectiv operele.
Ceea ce v-aş dori şi vouă, nu musai cu Shakespeare.

21:57
4
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
demitizare,
desdemona,
maur,
othello,
sa ne culturalizam,
sabloane,
shakespeare
Abonați-vă la:
Postări (Atom)