că tot mi-au venit cu controlul ginecologic la școală,
că tot încep să se contureze semne îngrijorătoare ce-ar trebui să mă facă să plec, să fug, să gonesc din țară cât încă mai pot,
mi-am amintit de o snoavă (reală), amuzant de ridicolă din vremurile comunismului
(pentru că singurul mod de apărare mentală contra penibilului este hohotul de râs).
Se dă următorul cântec, ce mi-e tare drag de altfel :
Iubitul meu de-aș face să răsară Un snop de maci peste câmpia ninsă
Iubirea ta care s-a stins din vară Ar mai putea să fie reaprinsă.
De-aș presăra din apa amintirii Cât vezi cu ochii nuferi albi și roz
Aș mai putea ca pasărea iubirii S-o smulg de sub un munte de moloz.
Ei bine, după cutremurul din '77, partidul a interzis cântecul ăsta.
Vă puteți seama de la ce i s-a tras bietului tangou pasional ?
De la infamul cuvânt moloz, care devenise tabu după tragediile cutremurului.
Încep să cred că istoria începe să se repete, ne întoarcem la soluții de-a dreptul penibile luate la probleme cât se poate de reale, doar ca să arătăm că am luat măsuri, că îndreptăm lucrurile și prevenim nenorocirile.
ps. Dacă tot mi-am amintit de cântecul ăsta cu povestioara lui, am și o mare dilemă legată de el, care, probabil, se face în bună măsură responsabilă de magnetismul auditiv pe care îl exercită asupra mea.
Ce mama dumneaei spune Stela Enache la refren ??
