Democratia lui 'eu dictez' si tara influentei delicate

Ieri : primul fiu al ţării cică ar fi sunat pe nu ştiu cine ca să fie păstrat în funcţie preşedintele Cec-ului.
Totul foarte firesc, fiindcă Băsescu e preşedintele României, iar CEC este o instituţie, ghinion, din România. Deci Băsescu e şi preşedintele CEC.

Astăzi : al doilea fiu al ţării cică ar fi luat masa cu nu ştiu cine ca să fie numit în funcţie un anume preşedinte la LPF.
Totul foarte firesc, fiindcă Ponta este primul-ministru al României, iar LPF este o instituţie, din nou ghinion, din România. Deci Ponta e şi primul-ministru al LPF.

O să-mi spuneţi că-s doar chestiuni conjuncturale, colaterale,
că nici unul din conducătorii ţării nu a bătut cu pumnul în masă şi nu a ameninţat ca să li se facă voia.

Adevărat.
Dar, să nu ne uităm nici firea, nici trecutul recent.
În ţara asta in care fibra românească are drept motto 'capul plecat, sabia nu-l taie!',
în ţara în care acum nici 25 de ani oamenii tremurau de frica mai marilor,
în România noastră o sugestie din partea conducătorilor e suficientă pentru a unge roatele.

Nici nu-i nevoie de mai mult, ţara merge (cum şimţim cu toţii că merge) tocmai din cauza mentalităţii ăsteia a noastre, a tuturor.
Procesul redus la 3 paşi :
- primii fii ai ţării cred că dacă au ajuns acolo, au drept de decizie asupra a tot ce mişcă în ţară
- prin urmare decid, dar influenţa lor e mereu discretă, că doar nici ei nu-s proşti să se lege singuri
- sugestia e înţeleasă, că doar românul nu-i prost, iar cum coloana vertebrală a executanţilor e ca firul de păpădie, voia mai marilor se face.

Suntem conduşi atât de delicat, prin telefoane şi bileţele, nu prin directive şi ameninţări.
Ce-om vrea mai mult de-atât ?
Ce-om merita mai mult de-atât?