Legile Mihaelei DM si Ipocrizia drepturilor de autor

Scandalul actual cu președintele pozat în timp ce se ruga într-o biserică, scandal tip 'valuri într-un pahar',   îmi amintește ceea ce mă frapase de curând pe facebook prin tupeu și ipocrizie.

O pagină de pe fb din celea pe care nu știi cine le păstorește și nici ce vor exact, dar care au mii de like-uri, se supărase pe lumea necivilizată și o trăgea de urechi :

pagina e compusă din  vorbe de duh concepute de proprietatul paginii, pe care le și ilustrează cu pozele altora. 

Peste imaginile din pozele altora omul își pune textul gândit de el, iar sub text semnează cu numele paginii sale.

Și niciodată nu spune de unde ia pozele originale sau ale cui sunt.

Doar că de curând și-a găsit una din vorbele de duh preluată de alte persoane și-așa s-a supărat ... că nu i s-a pus linkul, că nu i se respectă drepturile de autor, că lumea nu știe decât să fure, nu să aprecieze meritele creatorului ... 

probabil pe principiul 'eu creez vorbe, am drepturi de autor, pozarii ăia cărora le iau eu pozele și le inscripționez cu numele paginii mele să se simtă onorați că-i bag în seamă, doar nu vor drepturi de autor pen' că apasă un buton!'

Și-așa m-am gândit să-mi creez și un un set de legi murphiene adaptate în maniera nevoilor mele de Mihaela DM ce sunt :

1, Dacă-s prea mulți proști și mârlani în preajmă, nu-i include în lumea ta !

2, Dacă nu-i poți exclude din activitățile cotidiene -gen muncă- atunci ignoră-i !

3, Dacă nu poți să nu te lași afectată de ei, atunci baremi să râzi de ei !
4, Dacă prostul te tratează mârlănește, arată-i că ai o fire adaptabilă și că nu irosești orzul pe gâște !

4, Dacă totuși câțiva prostovani și mojici îți sunt dragi, învață-i să înțeleagă diferența între proștii-mârlani dezgustători și prostovanii-mojici vulnerabili !

Hai mai cu bine să ne găsim în 2015 ăsta mai senin !

Strategii falimentare pe termen lung

An de an competiţiile sportive încearcă să-şi menţină sau chiar să-şi crească audienţa.
Cum anume? Păi introducînd niveluri de dificultate sporite.

În ciclism cel puţin strategia asta e foarte vizibilă :
în Le Tour 2013 i-au pus pe salahorii ăia de ciclişti să treacă în aceeaşi zi de două ori peste Alpe d'Huez.
Şi pentru că astfel pragul de sensibilizare (şi de interes deci) al publicului a mai crescut cu un vârf, la anul cicliştii vor trebui să treacă fie de trei ori peste Alpe d'Huez, fie să-l treacă o dată, dar pe o singură roată.

Problema e că cealaltă componentă a ecuaţiei nu sporeşte în acelaşi ritm, an de an.
Capacităţile umane, fie ele şi ale unui ciclist de performanţă, nu urcă anual cu un vârf.

Limitele fizice se menţin cam în aceiaşi parametri, în schimb organizatorii pretind cu fiecare tur mai mult, mai greu.
Iar noi, public, ne mirăm ipocrit că sportivii se dopează.
Ori ipocrizie, ori prostie. Sau o combinaţie a celor două.

Pragurile de sensibilitate diferă. Eu public, tu ciclist, ei organizatori.
Nouă ne descreşte interesul faţă de ceea ce am văzut deja, cicliştilor le stagnează capacităţile corpului.
Organizatorilor le creşte foamea de bani, aşa că şi cicliştilor trebuie să le crească măcar pragul de dopaj, dacă tot limitele astea omeneşti se încăpăţânează să rămână neschimbate sub indiferenţa publicului obişnuit să i se dea mereu mai mult.  Mai mult, nu mai curat!

Şi da, eu una prefer să rămân cu acelaşi nivel al admiraţiei pentru Lance. Tot noi ca public şi ei ca organizatori creăm toţi campionii ăştia pătaţi, măcar să ni-i asumăm!

Atentie, urmeaza un comentariu cu posibil impact asupra prostiei

Nu ştiu de unde este preluată moda relativ nouă a televiziunilor de a-şi avertiza publicul asupra caracterului posibil dăunător al ştirii ce urmează.
Probabil redactorii o consideră o dovadă a transparenţei sau aşa ceva, argumentînd că, iată, publicul este prevenit şi deci în cunoştinţă de cauză, ba este chiar şi protejat.

Singurul lucru de care sigur publicul nu e protejat este prostia ( implicit prostirea).

Fiindcă anunţul 'vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoţional' nu e decât semn al prostiei şi-al ipocriziei.

Păi dacă redactorul a evaluat deja ştirea ca posibil nocivă, atunci de ce a ales să o mai dea?
La ce foloseşte să-l vezi de pildă pe motociclist ferfeniţat de un automobil?
Şi, mai ales, Cum se consideră că va reacţiona publicul?
Că va schimba canalul? Desigur că nu, fiindcă redactorul nu-i masochist să-şi alunge muşteriii.
Că îşi va lua repede platoşa anti-emoţie şi astfel va putea viziona în siguranţă imaginea?

Probabil sunt eu mai grea de cap de nu pricep rostul anunţului.
Excluzînd ipocrizia tipică mass-media, rămâne o mare dâră de prostie în urma anunţului.
Fie a ştiristei care îl citeşte calmă şi chiar crede că e atentă cu telespectatorii ei, fie a lui Titircă şi a Marghioalei care ascultă aşa ceva şi apreciază.

Desigur că totul mizează pe perversitatea psihică a interdicţiei : încearcă să spui cuiva 'nu e bine să faci asta!', că exact 'asta' va face.

Anunţul ăsta care duhneşte a manipulare şi mimează grija mă enervează atât încât drept reacţie schimb canalul. Nu de teama impactului asupra emoţiilor, ci din pricina impactului asupra intelectului.
Şi dau pe Europsort unde chiar risc să văd imagini cu puternic impact emoţional, deşi nu mă avertizează nimeni : minunatul Nadal câştigînd din nou turneul parizian!

Imi pica greu, bai nene!

Te pomeneşti că e semn că nu întineresc, precum Benjamin Button.
Cert e că mai nou descopăr cum îmi pică greu anumite atitudini. Cum devin foarte intolerantă la unele.
De pildă la ipocrizie şi linguşeli.

Iar din seria linguşelilor sau auto-linguşelilor face parte şi o sărbătoare : 1 Decembrie!

Suntem cu toţii români o zi pe an, dar suntem de dăm peste ilic de naţionalism şi mândrie în ziua asta!

În rest, 364 zile pe an căutăm în draci modalităţi de a o tuli din ţară, de a ne căuta oportunităţi de emigrare, de a compara România cu restul ţărilor spre a o 'inferioriza' (îmi place să inventez cuvinte, dacă tot îs din oraşul lui Nichita).

Dar pe 1 Decembrie să curgă nene toată dragostea de ţară, tot dorul - cuvânt care, ştim bine, e intraductibil în orice altă limbă- să ne fălim cu reuşitele, inteligenţa, talentul, perseverenţa etc.

În toată hemoragia asta, numai de caracterul nostru găunos uităm să amintim.

Un paradox totuşi, dacă mă gândesc : suntem discreţi rău în fapte ca popor, suntem mai degrabă apatici, dar suntem excesivi în vorbe, şi în alea bune, şi în alea rele.
Ce ne costă, ce riscăm?

De ce nu mai suport politica

Fiindcă-s toţi, dar toţi, nişte ipocriţi.
Stânga-dreapta, dreapta-centru, verde-portocaliu, roşu-albăstriu, luaţi în grupuri de doi şi trei partide sau analizaţi individual, toţi au o mare trăsătură în comun : sunt ipocriţi.

Să vedem. Preşedintele hăhăitor a vrut iar să umilească pe cineva. Şi l-a pus să-i citească o dare cu subsemnatul cum că nu a copiat la examene, la alea de doctorat în special.

Mă dezgustă persoanele care umilesc ca mod de distracţie personală.
Dar mă enervează persoanele care se dau victime ale umilirii în loc să se comporte firesc.
Apăi nenea Puiu Haşotti şi toţi ce-or mai veni să facă bine să declare sub semnătură că nu au furat bunuri intelectuale. Mi se pare o măsură necesară, de aplicat pentru toţi cei cu funcţii în stat.
Iar dacă eşti dovedit plagiator atunci să faci şi puşcărie, nu doar pentru furt intelectual, ci pentru că ţi-ai asumat un alt statut, ai ocupat abuziv o funcţie şi ai declarat mincinos.
Şi dacă alde Haşotti se simte ofensat de asemenea suspiciuni atunci să facă bine să le mulţumească frumos colegilor săi care au fost cam toţi demascaţi ca impostori.

Iar Monica Macovei, cu aparenţa ei de inflexibilă stoică ... şi cucoana asta să-şi amintească un pic cum o fugit singurul terorist care era dat în grija justiţiei dumneai. Să bea un ice-tea şi să se răcorească rapid atunci când îi mai vine să vorbească despre Justiţie.

Nu îmi place ipocrizia. Deci nu mai gust jocul de-a naivitatea cu politicienii români.

Constatare scurta despre ceva ce ma scarbeste

Dispreţuiesc oamenii care lăcrimează la ideea de ţară, la auzul imnului, la fluturatul steagului,
dar tratează cu dispreţ oamenii ţării respective.

Nu ştiu voi, dar eu îi numesc ipocriţi pe cei ce ţin la abstracţiunea numită ţară şi rămân indiferenţi şi cinici la ceea ce formează, la urma urmelor, ţara aceea.

Din păcate, avem un astfel de preşedinte.
Fie asta, fie ieri a fost ger rău afară, că omul ăsta iar a lăcrimat la imn.