Fiindcă-s toţi, dar toţi, nişte ipocriţi.
Stânga-dreapta, dreapta-centru, verde-portocaliu, roşu-albăstriu, luaţi în grupuri de doi şi trei partide sau analizaţi individual, toţi au o mare trăsătură în comun : sunt ipocriţi.
Să vedem. Preşedintele hăhăitor a vrut iar să umilească pe cineva. Şi l-a pus să-i citească o dare cu subsemnatul cum că nu a copiat la examene, la alea de doctorat în special.
Mă dezgustă persoanele care umilesc ca mod de distracţie personală.
Dar mă enervează persoanele care se dau victime ale umilirii în loc să se comporte firesc.
Apăi nenea Puiu Haşotti şi toţi ce-or mai veni să facă bine să declare sub semnătură că nu au furat bunuri intelectuale. Mi se pare o măsură necesară, de aplicat pentru toţi cei cu funcţii în stat.
Iar dacă eşti dovedit plagiator atunci să faci şi puşcărie, nu doar pentru furt intelectual, ci pentru că ţi-ai asumat un alt statut, ai ocupat abuziv o funcţie şi ai declarat mincinos.
Şi dacă alde Haşotti se simte ofensat de asemenea suspiciuni atunci să facă bine să le mulţumească frumos colegilor săi care au fost cam toţi demascaţi ca impostori.
Iar Monica Macovei, cu aparenţa ei de inflexibilă stoică ... şi cucoana asta să-şi amintească un pic cum o fugit singurul terorist care era dat în grija justiţiei dumneai. Să bea un ice-tea şi să se răcorească rapid atunci când îi mai vine să vorbească despre Justiţie.
Nu îmi place ipocrizia. Deci nu mai gust jocul de-a naivitatea cu politicienii români.
Se afișează postările cu eticheta scarba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scarba. Afișați toate postările
De ce nu mai suport politica
sâmbătă, 23 iunie 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
16:07
3
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
basescu,
hasotti,
impostura,
ipocrizie,
lumea in care traim,
macovei,
politicieni,
scarba
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

