An de an competiţiile sportive încearcă să-şi menţină sau chiar să-şi crească audienţa.
Cum anume? Păi introducînd niveluri de dificultate sporite.
În ciclism cel puţin strategia asta e foarte vizibilă :
în Le Tour 2013 i-au pus pe salahorii ăia de ciclişti să treacă în aceeaşi zi de două ori peste Alpe d'Huez.
Şi pentru că astfel pragul de sensibilizare (şi de interes deci) al publicului a mai crescut cu un vârf, la anul cicliştii vor trebui să treacă fie de trei ori peste Alpe d'Huez, fie să-l treacă o dată, dar pe o singură roată.
Problema e că cealaltă componentă a ecuaţiei nu sporeşte în acelaşi ritm, an de an.
Capacităţile umane, fie ele şi ale unui ciclist de performanţă, nu urcă anual cu un vârf.
Limitele fizice se menţin cam în aceiaşi parametri, în schimb organizatorii pretind cu fiecare tur mai mult, mai greu.
Iar noi, public, ne mirăm ipocrit că sportivii se dopează.
Ori ipocrizie, ori prostie. Sau o combinaţie a celor două.
Pragurile de sensibilitate diferă. Eu public, tu ciclist, ei organizatori.
Nouă ne descreşte interesul faţă de ceea ce am văzut deja, cicliştilor le stagnează capacităţile corpului.
Organizatorilor le creşte foamea de bani, aşa că şi cicliştilor trebuie să le crească măcar pragul de dopaj, dacă tot limitele astea omeneşti se încăpăţânează să rămână neschimbate sub indiferenţa publicului obişnuit să i se dea mereu mai mult. Mai mult, nu mai curat!
Şi da, eu una prefer să rămân cu acelaşi nivel al admiraţiei pentru Lance. Tot noi ca public şi ei ca organizatori creăm toţi campionii ăştia pătaţi, măcar să ni-i asumăm!
Se afișează postările cu eticheta ciclism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ciclism. Afișați toate postările
Poate mai reusim o vizionare de etapa din Le Tour
marți, 3 iulie 2012
Anul trecut cam pe vremea asta câţiva bloggeri ploieşteni reuşeam să ne facem timp pentru a vedea împreună la o terasă din oraş o etapă din Turul Franţei.
Oare se poate repeta păţania? Ştiut fiind că obiceiurile bune se creează mai greu.
Măcar cei cinci care am fost anul trecut, deşi poate anul ăsta o fi căpătat ciclismul noi adepţi şi în Ploieşti.
Să vedem dacă mai reuşim o numărătoare :
Silviu (din câte ţin minte nu are bac anul ăsta, deci ar fi deja în vacanţă), Cojo (nici el nu are bac, deşi are emoţii multe anul ăsta), 3ditorial (cu speranţa că Dragoş nu o să aibă motiv să-şi exerseze ironia pe vreun verdict în cazul Armstrong) şi Waven (la care ieri erau închise comentariile şi care poate o fi deja prin concedii).
Oare se poate repeta păţania? Ştiut fiind că obiceiurile bune se creează mai greu.
Măcar cei cinci care am fost anul trecut, deşi poate anul ăsta o fi căpătat ciclismul noi adepţi şi în Ploieşti.
Să vedem dacă mai reuşim o numărătoare :
Silviu (din câte ţin minte nu are bac anul ăsta, deci ar fi deja în vacanţă), Cojo (nici el nu are bac, deşi are emoţii multe anul ăsta), 3ditorial (cu speranţa că Dragoş nu o să aibă motiv să-şi exerseze ironia pe vreun verdict în cazul Armstrong) şi Waven (la care ieri erau închise comentariile şi care poate o fi deja prin concedii).
Ce faci tu in 16 secunde?
luni, 28 mai 2012
Da, serios. Cu ce performanţă deosebită te poţi tu lăuda în 16 secunde?
Fiindcă în ciclism, în plictisitorul, rutinantul, banalul sport de învârtit spiţe, se câştigă un titlu cu 16 secunde.
Ştiu prea bine că sunt sporturi în care se câştigă un titlu cu mult mai puţin. În atletism (pe care îl ador) poţi ajunge campion pentru o sutime de secundă. În baschet (care e o plăcere vizuală deosebită) clujenii ajung campioni într-o secundă, cât aruncă disperat la întâmplare un trei puncte de la o jumătate de teren.
Ştiu toate astea. Dar la ele confruntările durează câteva minute, maxim o oră.
Pe când în ciclism câştigi, pentru nişte amărâte glorioase de 16 secunde, o confruntare ce s-a desfăşurat timp de trei săptămâni.
Un sport cu final barbar de brusc!
Un pahar deci în cinstea cicliştilor, a picioarelor şi a caracterelor lor stoice !
Fiindcă în ciclism, în plictisitorul, rutinantul, banalul sport de învârtit spiţe, se câştigă un titlu cu 16 secunde.
Ştiu prea bine că sunt sporturi în care se câştigă un titlu cu mult mai puţin. În atletism (pe care îl ador) poţi ajunge campion pentru o sutime de secundă. În baschet (care e o plăcere vizuală deosebită) clujenii ajung campioni într-o secundă, cât aruncă disperat la întâmplare un trei puncte de la o jumătate de teren.
Ştiu toate astea. Dar la ele confruntările durează câteva minute, maxim o oră.
Pe când în ciclism câştigi, pentru nişte amărâte glorioase de 16 secunde, o confruntare ce s-a desfăşurat timp de trei săptămâni.
Un sport cu final barbar de brusc!
Un pahar deci în cinstea cicliştilor, a picioarelor şi a caracterelor lor stoice !
Stirea zilei - condamnarea lui Contador, verdictul procesului
luni, 6 februarie 2012
No, a demisionat e drept şi primul-ministru al României azi dimineaţă, dar mi se pare irelevant. O să vină altul, cu alt nume, dar aceleaşi obiceiuri şi aceeaşi lipsă de soluţii (şi chiar de interes în a le găsi).
Ştirea cu Condator am aflat-o graţie lui Wyl fm , n-am ce să vă fac dacă ascultaţi alte radiouri.
Am şi verificat pe net, iar site-ul BBC anunţă că, într-adevăr, după 2 ani de la începerea procesului, mare victorie, mare ! - s-a dat un verdict.
Iar verdictul a fost deposedarea lui Alberto Contador de
- titlul din Le Tour 2010 ce îi va reveni lui Andy Schelck
- toate vitoriile din 2011, inclusiv Il Giro ce îi va reveni lui Michele Scarponi.
Suspendarea lui va expira pe 6 august 2012, decizia funcţionând pe principiul antedatării, adică aplicându-se retroactiv din momentul în care Contador a fost prins dopat, adică august 2010.
Bun , aşa !
Sportivul ce atacă fix în momentul în care oponentul său nu îşi poate apăra şansele ... sportivi de genul ăsta nu merită clemenţă.
Ştirea cu Condator am aflat-o graţie lui Wyl fm , n-am ce să vă fac dacă ascultaţi alte radiouri.
Am şi verificat pe net, iar site-ul BBC anunţă că, într-adevăr, după 2 ani de la începerea procesului, mare victorie, mare ! - s-a dat un verdict.
Iar verdictul a fost deposedarea lui Alberto Contador de
- titlul din Le Tour 2010 ce îi va reveni lui Andy Schelck
- toate vitoriile din 2011, inclusiv Il Giro ce îi va reveni lui Michele Scarponi.
Suspendarea lui va expira pe 6 august 2012, decizia funcţionând pe principiul antedatării, adică aplicându-se retroactiv din momentul în care Contador a fost prins dopat, adică august 2010.
Bun , aşa !
Sportivul ce atacă fix în momentul în care oponentul său nu îşi poate apăra şansele ... sportivi de genul ăsta nu merită clemenţă.
Optimistul, observatorul, cinicul, zeflemitorul si barmanita involuntara
vineri, 15 iulie 2011
Deci se poate! De ce încep cu deci o propoziţie? Fireşte, pentru că e vorba de o concluzie. E drept, a unui articol anterior.
Se poate să ieşi chiar şi într-un orăşel precum Ploieşti-ul şi să urmăreşti cu grupul de pildă o etapă de ciclism!
Vestea e chiar bună pentru simţurile sociale ale românilor, pe care eu una le cred toropite vara, amorţite iarna şi inexistente in rest.
Vestea la fel de bună e că am nimerit de data asta o cafea la pub-ul lui Doroftei ... să-ţi lingi buzele nu alta! Cu Baileys într-adevăr. Asta după ce experienţa precedentă mă lăsase cu o strâmbătură. Deci se poate şi cafea bună ! (da, îmi place riscul, de-aia cer cafea cu alcool pe caniculă.)
Vestea bunicică, însă mai personală, e că am reuşit să urmăresc o etapă din Turul Franţei pe silent, adică zero poveşti de castele, regine şi revoluţionari, şi n-am plâns la final.
Trebuia să fim acolo la orele 16, care din cele patru zări ale judeţului.
Doar că eu nu avusesem net până la orele alea deloc, iar întâlnirea fusese stabilită pe net cu o zi înainte.
Aşa încât atunci când mi-am dat seama că n-am nici un număr de telefon al nici unuia dintre cei ce ziseseră că vor veni ... mă şi gândeam ce pretext să inventez după ce dau turul barului şi văd că nu-i nimeni acolo.
Îmi luasem special pentru ziua de ciclism de 14 Iulie tricoul meu galben cu Le Tour de France. Galben-galben. Intenţionam să-l şi îmbrac.
Doar că mergând eu cu gândurile băgate-n lipsa ei de comunicaţie, mă blochez fix de cum dau cu nasul de chelneriţe : toate purtând fix aceeaşi nuanţă de galben.
Am avut câteva momente de confuzie în care mi-am zis că deja sunt angajată !
Trebuia să fim şase cel puţin. Când am ajuns eu, spre norocul meu, oamenii fuseseră parolişti. Patru erau deja cu degetele pe telecomandă, căutând Eurosportul pe teve-ul de la terasă.
Vi-i spun pe numele lor sub acoperire şi apoi vă rog pe voi să trasaţi liniile care o fi care.
Observatorul, optimistul, zeflemitorul, cinicul. Şi subsemnata.
Iar cele patru nume cu care voi trebuie să îi asociaţi după cum credeţi : Bogdan, Silviu, Vali şi Dragoş.
Cred eu că unul din cei înscrişi iniţial a cam lipsit.
Cu ocazia asta Dragoş şi-a amintit cât de zgârcit a putut fi rândul trecut. Şi tot cu ocazia asta am dovedit o mare stăpânire de sine, că tot Dragoş mi i-a atacat şi pe Lance şi pe Virenque. Dar am stat cuminte, că doar e bine să laşi impresie bună la început.
Numai că memoria o am destul de bună, deci ...
Şi tot pe ziua de ieri a dospit în mine naţionalismul - turul României aflu că are carte oficială, detaliată precum cele ale marilor tururi.
Eu crezusem că în turul României la start norocoşii iau loc în maşină, ghinioniştii iau loc pe galerele-bicicletă, la un moment dat fluieră un poliţist şi apoi nebunii ăia încep să pedaleze pur şi simplu după motocicleta din faţă, iar unde li se fluieră din nou se mai opresc şi ei.
Da' cică nu-i aşa. Există cartea. Deci Turul României e chiar o treabă serioasă!
Am mai aflat ieri şi cel mai optimist pronostic referitor la Contador - nu prinde top 10.
Zisei că e prea optimist chiar şi pentru mine, care ţin cu oricine altcineva numa' cu El Pistolero nu.
Numai că hopa finalul, sprintează băieţii şi numai ce ne pomenim că spaniolul nu-i acolo. Bine, nu ne-ar fi folosit la ceva să avem comentariul din Tur, că nici oamenii de la microfoane nu cred că au priceput mai multe. Încă unul din momentele alea de transmisie când o schimbare importantă e ignorată de cameramani.
Cât despre pariuri, eu una m-am bucurat de succesul simbolic al lui Waven - cum era să nu ţin şi eu ca francezul Voeckler să-şi păstreze tricoul tocmai de ziua Bastiliei?
Aşadar a fost fain, se poate, iar poveştile din cursă merg din când în când sacrificate pentru poveştile din paharele din jur.
p.s. Mi-am amintit în cele din urmă, fără ajutorul net-ului, cum îl chema pe spaniolul mare speranţă şi el până fu prins dopat şi el. Mancebo, unul de care Banciu şi Naum spuneau că merge adus de-un umăr.
Sunt mândră de memoria mea - cu o marjă de două zile funcţionează la 50%. Încă nu mi-am amintit prenumele.
Al meu e M. şi beau în continuare cafea cu alcool seara, pe 30 de grade.
Noroc! Dacă n-aţi vrut să cinstiţi cu noi.
Se poate să ieşi chiar şi într-un orăşel precum Ploieşti-ul şi să urmăreşti cu grupul de pildă o etapă de ciclism!
Vestea e chiar bună pentru simţurile sociale ale românilor, pe care eu una le cred toropite vara, amorţite iarna şi inexistente in rest.
Vestea la fel de bună e că am nimerit de data asta o cafea la pub-ul lui Doroftei ... să-ţi lingi buzele nu alta! Cu Baileys într-adevăr. Asta după ce experienţa precedentă mă lăsase cu o strâmbătură. Deci se poate şi cafea bună ! (da, îmi place riscul, de-aia cer cafea cu alcool pe caniculă.)
Vestea bunicică, însă mai personală, e că am reuşit să urmăresc o etapă din Turul Franţei pe silent, adică zero poveşti de castele, regine şi revoluţionari, şi n-am plâns la final.
Trebuia să fim acolo la orele 16, care din cele patru zări ale judeţului.
Doar că eu nu avusesem net până la orele alea deloc, iar întâlnirea fusese stabilită pe net cu o zi înainte.
Aşa încât atunci când mi-am dat seama că n-am nici un număr de telefon al nici unuia dintre cei ce ziseseră că vor veni ... mă şi gândeam ce pretext să inventez după ce dau turul barului şi văd că nu-i nimeni acolo.
Îmi luasem special pentru ziua de ciclism de 14 Iulie tricoul meu galben cu Le Tour de France. Galben-galben. Intenţionam să-l şi îmbrac.
Doar că mergând eu cu gândurile băgate-n lipsa ei de comunicaţie, mă blochez fix de cum dau cu nasul de chelneriţe : toate purtând fix aceeaşi nuanţă de galben.
Am avut câteva momente de confuzie în care mi-am zis că deja sunt angajată !
Trebuia să fim şase cel puţin. Când am ajuns eu, spre norocul meu, oamenii fuseseră parolişti. Patru erau deja cu degetele pe telecomandă, căutând Eurosportul pe teve-ul de la terasă.
Vi-i spun pe numele lor sub acoperire şi apoi vă rog pe voi să trasaţi liniile care o fi care.
Observatorul, optimistul, zeflemitorul, cinicul. Şi subsemnata.
Iar cele patru nume cu care voi trebuie să îi asociaţi după cum credeţi : Bogdan, Silviu, Vali şi Dragoş.
Cred eu că unul din cei înscrişi iniţial a cam lipsit.
Cu ocazia asta Dragoş şi-a amintit cât de zgârcit a putut fi rândul trecut. Şi tot cu ocazia asta am dovedit o mare stăpânire de sine, că tot Dragoş mi i-a atacat şi pe Lance şi pe Virenque. Dar am stat cuminte, că doar e bine să laşi impresie bună la început.
Numai că memoria o am destul de bună, deci ...
Şi tot pe ziua de ieri a dospit în mine naţionalismul - turul României aflu că are carte oficială, detaliată precum cele ale marilor tururi.
Eu crezusem că în turul României la start norocoşii iau loc în maşină, ghinioniştii iau loc pe galerele-bicicletă, la un moment dat fluieră un poliţist şi apoi nebunii ăia încep să pedaleze pur şi simplu după motocicleta din faţă, iar unde li se fluieră din nou se mai opresc şi ei.
Da' cică nu-i aşa. Există cartea. Deci Turul României e chiar o treabă serioasă!
Am mai aflat ieri şi cel mai optimist pronostic referitor la Contador - nu prinde top 10.
Zisei că e prea optimist chiar şi pentru mine, care ţin cu oricine altcineva numa' cu El Pistolero nu.
Numai că hopa finalul, sprintează băieţii şi numai ce ne pomenim că spaniolul nu-i acolo. Bine, nu ne-ar fi folosit la ceva să avem comentariul din Tur, că nici oamenii de la microfoane nu cred că au priceput mai multe. Încă unul din momentele alea de transmisie când o schimbare importantă e ignorată de cameramani.
Cât despre pariuri, eu una m-am bucurat de succesul simbolic al lui Waven - cum era să nu ţin şi eu ca francezul Voeckler să-şi păstreze tricoul tocmai de ziua Bastiliei?
Aşadar a fost fain, se poate, iar poveştile din cursă merg din când în când sacrificate pentru poveştile din paharele din jur.
p.s. Mi-am amintit în cele din urmă, fără ajutorul net-ului, cum îl chema pe spaniolul mare speranţă şi el până fu prins dopat şi el. Mancebo, unul de care Banciu şi Naum spuneau că merge adus de-un umăr.
Sunt mândră de memoria mea - cu o marjă de două zile funcţionează la 50%. Încă nu mi-am amintit prenumele.
Al meu e M. şi beau în continuare cafea cu alcool seara, pe 30 de grade.
Noroc! Dacă n-aţi vrut să cinstiţi cu noi.
Ce intelege o femeie din ciclism - o trecere in revista a peste 10 ani
duminică, 3 iulie 2011
Din ziua de ieri de pildă, prima din Le Tour 2011.
Am înţeles că francezii sunt oameni fascinanţi - ţipă pentru socialism ca nimeni alţii, iar pe parcursul a vreo 200 km din ţara lor întâlneşti, conservate şi îngrijite, vreo 6 castele/domenii/fortăreţe.
Am înţeles că memoria fascinaţiei are grijă de subiect, dar uită fundalul. Comentatorii tururilor de ciclism sunt consternaţi că trebuie să povestească aceleaşi lucruri an de an. (De parcă nu s-ar adăuga an de an noi spectatori.)
Numai că, pun eu pariu cu tine, dacă peste 3 ani trecem iarăşi de la Passage du Gois la Mont des Alouettes, am să ascult din nou ca un copil lacom de poveşti istoria pietrelor lui Gargantua şi Pantagruel, a grupului statuar cu capul pierdut al lui Clemenceau ridicat de tatăl actorului Jean Paul Belmondo, a bisericii de la Mont Mercure cu statuia lui Saint Michel, cu însemnele ei păgâne şi creştine şi care este încă cel mai înalt punct al acelei regiuni, de parcă Franţa n-are fi trecut la era modernă a ignorării tradiţiilor.
Bun, toate astea sunt doar o parte din ce am înţeles după ziua de ieri.
Doar că urmăresc Turul de vreo unsprezece ani.
Partea a doua din ceea ce pricepe/reţine o femeie din ciclism :
- Philippe Gilbert trebuie să se numească Ochi-superbi Gilbert, că Phillippe nu-i totuşi un nume suficient de impozant
- genele remarcabile ale lui Laurent Roux, fost deţinător de tricou îmbulinat
- sprâcenele lui Oscar Pereiro Cio, deosebit bărbat, sprâncenele spun totul despre el
- tenul frumos al lui Voeckler din anul când împărţea coechipierilor leii pe care îi câştiga, de parcă incredibilitatea de a fi lider era atât de copleşitoare încât nici nu era meritat locul
- tenul impecabil, de bebe, al nepigmentatului Vinokourov
- înaintarea greoaie a lui Vino pe care dosul său îndesat pare că-l trage mereu către înapoi (doar din pricina asta simt câteodată nevoia ca din fotoliul meu să-i pun mâna pe fund - ca să-l împing mai departe. Noroc că ştiu de la comentarori că nu se face aşa ceva, mai rău strică ritmul ciclistului.)
- franceza rusească a lui Vino de la interviurile de final (aici aş avea o sugestie pentru comentatori, dar ar fi cazul să le-o transmit chiar lor).
Şi ca să nu mi se reproşeze că descompun cicliştii şi-i apreciez pe părţi componente, mai am o serie - dragi adunaţi în totală desfrânare, câteodată 2-3 în acelaşi tur :
- Jaja, Laurent Jalabert, care sosea la final cu degajarea plină de plăcere a unui inspector minor de poliţie din filmele franţuzeşti
- fair-play-ul lui Bettinni. Incomplet : fair-play-ul italianului Bettinni
- încăpăţânarea lui Jens Voight de om care ia mereu de la capăt sarcina cea mai dificilă cu resemnare că ăsta e destinul său, deşi sunt puţine şanse s-o ducă până la capăt. Incomplet iarăşi : dacă ştiu cum se scrie numele est-germanului ăsta atunci e clar că omul a fost în multe evadări.
Ce-am mai înţeles din unsprezece ani de Le Tour?
Că Radu Naum poate pronunţa în zece feluri diferite Lofkvist şi încă să nu nimerească pronunţia corectă, evaluată de Radu Banciu.
Despre Lance e altă poveste. Una doar a lui.
La fel cum despre Franţa mea cea dragă e altă poveste, deşi e aceeaşi cu a Turului, impregnantă printre clasamente şi orgolii.
Anul ăsta e ultimul an al kazakului Vinokourov în tur.
Allez Monsieur Vino!
Pour le reste ... suivez la chaine Eurosport!
Am înţeles că francezii sunt oameni fascinanţi - ţipă pentru socialism ca nimeni alţii, iar pe parcursul a vreo 200 km din ţara lor întâlneşti, conservate şi îngrijite, vreo 6 castele/domenii/fortăreţe.
Am înţeles că memoria fascinaţiei are grijă de subiect, dar uită fundalul. Comentatorii tururilor de ciclism sunt consternaţi că trebuie să povestească aceleaşi lucruri an de an. (De parcă nu s-ar adăuga an de an noi spectatori.)
Numai că, pun eu pariu cu tine, dacă peste 3 ani trecem iarăşi de la Passage du Gois la Mont des Alouettes, am să ascult din nou ca un copil lacom de poveşti istoria pietrelor lui Gargantua şi Pantagruel, a grupului statuar cu capul pierdut al lui Clemenceau ridicat de tatăl actorului Jean Paul Belmondo, a bisericii de la Mont Mercure cu statuia lui Saint Michel, cu însemnele ei păgâne şi creştine şi care este încă cel mai înalt punct al acelei regiuni, de parcă Franţa n-are fi trecut la era modernă a ignorării tradiţiilor.
Bun, toate astea sunt doar o parte din ce am înţeles după ziua de ieri.
Doar că urmăresc Turul de vreo unsprezece ani.
Partea a doua din ceea ce pricepe/reţine o femeie din ciclism :
- Philippe Gilbert trebuie să se numească Ochi-superbi Gilbert, că Phillippe nu-i totuşi un nume suficient de impozant
- genele remarcabile ale lui Laurent Roux, fost deţinător de tricou îmbulinat
- sprâcenele lui Oscar Pereiro Cio, deosebit bărbat, sprâncenele spun totul despre el
- tenul frumos al lui Voeckler din anul când împărţea coechipierilor leii pe care îi câştiga, de parcă incredibilitatea de a fi lider era atât de copleşitoare încât nici nu era meritat locul
- tenul impecabil, de bebe, al nepigmentatului Vinokourov
- înaintarea greoaie a lui Vino pe care dosul său îndesat pare că-l trage mereu către înapoi (doar din pricina asta simt câteodată nevoia ca din fotoliul meu să-i pun mâna pe fund - ca să-l împing mai departe. Noroc că ştiu de la comentarori că nu se face aşa ceva, mai rău strică ritmul ciclistului.)
- franceza rusească a lui Vino de la interviurile de final (aici aş avea o sugestie pentru comentatori, dar ar fi cazul să le-o transmit chiar lor).
Şi ca să nu mi se reproşeze că descompun cicliştii şi-i apreciez pe părţi componente, mai am o serie - dragi adunaţi în totală desfrânare, câteodată 2-3 în acelaşi tur :
- Jaja, Laurent Jalabert, care sosea la final cu degajarea plină de plăcere a unui inspector minor de poliţie din filmele franţuzeşti
- fair-play-ul lui Bettinni. Incomplet : fair-play-ul italianului Bettinni
- încăpăţânarea lui Jens Voight de om care ia mereu de la capăt sarcina cea mai dificilă cu resemnare că ăsta e destinul său, deşi sunt puţine şanse s-o ducă până la capăt. Incomplet iarăşi : dacă ştiu cum se scrie numele est-germanului ăsta atunci e clar că omul a fost în multe evadări.
Ce-am mai înţeles din unsprezece ani de Le Tour?
Că Radu Naum poate pronunţa în zece feluri diferite Lofkvist şi încă să nu nimerească pronunţia corectă, evaluată de Radu Banciu.
Despre Lance e altă poveste. Una doar a lui.
La fel cum despre Franţa mea cea dragă e altă poveste, deşi e aceeaşi cu a Turului, impregnantă printre clasamente şi orgolii.
Anul ăsta e ultimul an al kazakului Vinokourov în tur.
Allez Monsieur Vino!
Pour le reste ... suivez la chaine Eurosport!
Un pic de Ciclism cu un detur prin senzualitate
luni, 4 aprilie 2011
Pentru ca blogosfera masculina e preocupata in ultima vreme de asta (Dragos si Waven au ales ciclismul, Bogdan a ramas un aparator al fotbaulului), hop si eu cu un subiect sportiv.
Mai precis despre mentinerea corpului intr-o forma frumoasa mult dupa adolescenta, ba chiar si dupa un cancer.
Am descoperit ieri clipul asta si inca nu ma satur sa-l vad.
E drept, cantecul in sine e magie. Imi placea si originalul, dar varianta asta parca ...
Vocea lui Sheryl e mai mult decat potrivita pe ritmurile astea dozate in respiratii lascive.
Nu, nu sunt intr-o dispozitie romantica, ba chiar un pic din contra, daca nervii pot fi considerati la polul opus al lesinaturilor sentimentale.
Uitati-va insa la clip si spuneti-mi ca exagerez eu cand spun ca femeia asta arata mai bine acum, la 40 de ani, decat arata acum 10 ani.
Si mai spuneti-mi daca e nevoie de mai multe imagini cu corpul unei femei pentru a crea atmosfera aceea incitant senzuala!
Pentru cei care nu vad totusi o legatura prea mare intre subiectul sportiv pe care mi l-am propus si videoclipul cu tipa asta senzationala, e clar : n-ati fost fani Lance Armstrong pe vremea cand era doar cvintuplu castigator al Marii Bucle (pare-mi-se). Altfel ati sti poanta (indoielnica, e drept) care insinua ca rochia galbena a lui Sheryl era facuta din tricourile lui Lance.
p.s. M-am uitat ieri la ultimii 50 km ai Turului Flandrei. Taaare faina cursa! Despre locuri nu mai spun nimic, eu marea pofticioasa de Franta, Belgie, Luxemburg.
Dar marturisesc ca m-am bucurat de victoria blegianului Nuyens. Sa n'aud de Boonen cumva, deci chiar moralizator finalul lui "cand doi se cearta al treilea castiga". Desi de ravasitul Cancelara mi-a cam parut in imaginile acelea de dupa finish.
Mai precis despre mentinerea corpului intr-o forma frumoasa mult dupa adolescenta, ba chiar si dupa un cancer.
Am descoperit ieri clipul asta si inca nu ma satur sa-l vad.
E drept, cantecul in sine e magie. Imi placea si originalul, dar varianta asta parca ...
Vocea lui Sheryl e mai mult decat potrivita pe ritmurile astea dozate in respiratii lascive.
Nu, nu sunt intr-o dispozitie romantica, ba chiar un pic din contra, daca nervii pot fi considerati la polul opus al lesinaturilor sentimentale.
Uitati-va insa la clip si spuneti-mi ca exagerez eu cand spun ca femeia asta arata mai bine acum, la 40 de ani, decat arata acum 10 ani.
Si mai spuneti-mi daca e nevoie de mai multe imagini cu corpul unei femei pentru a crea atmosfera aceea incitant senzuala!
Pentru cei care nu vad totusi o legatura prea mare intre subiectul sportiv pe care mi l-am propus si videoclipul cu tipa asta senzationala, e clar : n-ati fost fani Lance Armstrong pe vremea cand era doar cvintuplu castigator al Marii Bucle (pare-mi-se). Altfel ati sti poanta (indoielnica, e drept) care insinua ca rochia galbena a lui Sheryl era facuta din tricourile lui Lance.
p.s. M-am uitat ieri la ultimii 50 km ai Turului Flandrei. Taaare faina cursa! Despre locuri nu mai spun nimic, eu marea pofticioasa de Franta, Belgie, Luxemburg.
Dar marturisesc ca m-am bucurat de victoria blegianului Nuyens. Sa n'aud de Boonen cumva, deci chiar moralizator finalul lui "cand doi se cearta al treilea castiga". Desi de ravasitul Cancelara mi-a cam parut in imaginile acelea de dupa finish.
Tehnica amenintarilor deghizate
marți, 14 decembrie 2010
Episodul de azi: Doctorul Fuentes.
Amenintarile voalate sunt usor de depistat de catre o ureche fina si o minte dezghetata.
Eu am facut cunostinta cu strategia asta ascultind politicienii romani.
Oricum, povestea e mereu aceeasi: o persoana care face magarele in ziua de azi le face fie cu complicitatea fie tocmai pentru beneficiul direct al altor indivizi influenti. La un moment latul se mai ingusteaza in jurul infractorului, fiindca trebuie intretinuta o aparenta de legalitate si de incoruptibilitate a societatii contemporane. Iar cand respectivul se simte incoltit foloseste o tehnica interesanta de autoaparare : atacul.
Doar ca si atacul asta trebuie dozat, nu e ca pumnul de ko in box. Initial nu vrei decat sa atingi usor, marea lovitura o pastrezi in expectativa. Daca irosesti tot pumnul de la inceput ti-ai irosit deja tot potentialul amenintator. Tre' sa pastrezi potcoava in desaga.
Si atunci nu lansezi o acuzatie, ci doar o aluzie. O aluzie ca poti lansa si acuzatia daca e cazul, daca nu esti lasat in pace.
La fel si cu bunul doctor Fuentes. Omul a fost acuzat ca fiind sursa de dopaj pentru ciclism si atletism. Cenusarese intre sporturi.
Investigatia asupra implicarii in fotbal, tenis si baschet s-a domolit destul de usor. Gurile rele desigur pretind ca nu exista vointa de a se deranja aceste sporturi-industrii de bani.
Joia trecuta insa bunul doctor a fost arestat. Si-uite asa a aparut duios, purtat de vant, un zvon cum ca in celula Fuentes a chatuit amical cu mai tanarul sau coleg de zabrele. Atat de amical incat i-ar fi "destainuit" o aluzie : "Daca as spune ceea ce stiu, ar fi zis fara modestie Doctorul Fuentes, adio Cupa Mondiala si titlul de campioni europeni ale Spaniei!".
Pai noi ne putem face un pic de timp sa ascultam. O fi ragusit intre timp?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
