Eu si oamenii mei

Unii mă învață, alții mă dezvață.
Unii mă surprind în bine, alții ... mai bine nu m-ar mai surprinde.

Totuși! Mă simt încă tânără atât timp cât mai am simțirea asta cu surprinderea. Fie ea și nasoală.

Așa se face că nici anul ăsta n-am rămas nesimțitoare.

Iar una din cele mai faine experiențe de anul ăsta a fost să constat cum un musulman îmi explică Biblia.
Fără prejudecăți, fără extremisme, fără patimă.

Acum mai mulți ani cerusem lămuriri de la doi preoți ortodocși (unul tânăr, altul cu ani de preoție în cârcă, că în suflet sau minte s-a demonstrat că nu-i contabilizase). Le spusesem că multe lucruri din Biblie îmi ridică întrebări deloc comode și deci mă îndepărtează de scripturi dacă nu îmi vor fi explicate.
Ambii îmi replicaseră că nu-i deloc bine ce fac, Biblia trebuie citită cu inima, nu căutată cu rațiunea, că nu-i treaba mea să mă întreb de ce a procedat Creatorul cum a procedat.

Răspunsurile celor doi, altminteri destul de diferiți între ei, reușiseră să mă îndepărteze și de Biblie dar și de tagma preoțimii.

Pentru ca, anul ăsta, tocmai un musulman să încerce să facă pace între mine și cartea religiei mele.

Câtă admirație să ai pentru astfel de oameni deschiși la minte?
Câtă admirație să ai pentru oameni care, deși vin tocmai din culturi închise, cum sunt cele islamice, au mai multă deschidere, generozitate intelectuală și cultură generală decât co-religionarii mei?

Insă încă mă mir chiar și acum de reproșul și îndemnul unui musulman, că nu se poate să nu-mi citesc cartea religiei mele.
No, e drept că nu i-am urmat sfatul,
e drept și că experiența asta surprinzătoare tot nu mă face dornică să vizitez țări arabe,
dar scena asta (petrecută într-un miez de noapte al lunii mai în Budapesta) mi-a venit azi în minte, în zilele în care ministrul Educației se străduie să pună sârmă ghimpată gândirii și să impună viziunea unică, depersonalizată și standardizantă, sub amenințarea profesorilor cu procuratura.
Aștept să mă dezvăț de epoca dezamăgirilor marca Liviu Pop.

Multumiri, felicitari si scuze

Îmi acord un soi de preambul la această reîmprietenire cu blogurile şi o transform într-o paranteză plină cu mesaje.

Lista mulţumirilor e destul de consistentă, strânse toate în perioada în care n-am avut net  :
- Kriogen şi Lucian Vasile, voi reveni cu o postare pentru fiecare dintre ei
- apoi Aditza365 care, via Waven, a făcut un gest deosebit şi m-a anunţat despre desfăşurarea unui eveniment care mă bucură mult

Lista felicitărilor e mai restrânsă, se referă la educarea voinţei, culmea, ambele cam în aceeaşi sferă a testării limitelor organismului :
din nou Aditza365 şi Dragoş 3ditorial

Iar scuzele merg tot către Aditza365, care văd că e a reuşit să se infiltreze la toate categoriile.


Şi-acum am să încalc una din regulile blogosferei -fiindcă nu-mi place să ţin cont de ele- şi am să răspund aici comentariilor primite ieri şi azi :

- Aliceee, bine te-am regăsit! Încet-încet mă reobişnuiesc şi de-abia aştept să citesc noile tale aventuri, turistice sau domestice, londoneze sau nu.

- Mihaeladr, de-abia aştept să vă însoţesc pe amândouă, pe tine şi pe B.D. la un nou tur al Ploieşti-ului. Doamne ajută, să fie cer senin şi să ne vedem cu bine!

- Nice, la tine m-am gândit în intervalul ăsta, tocmai fiindcă am trecut printr-o depresie şi mă întrebam dacă pe tine te voi regăsi cu sentimente mai bune, mai liniştită faţă de comentariile altora.

- Rudolph, cu mare drag voi prelua leapşa zilele următoare. Urările nu le adresez înainte, din superstiţie!

- Florin Morosan, să fie un an 'şcolar' bun şi interesant cel ce va începe luni! Iar ţie în mod particular un nou an ieşean cât se poate de frumos!

Mă bucur să vă regăsesc pe fiecare! Să strângem cu toţii cât mai multe stări frumoase şi veşti bune!

p.s.  în plus da, recunosc, mi s-a făcut dor de atitudinea Fetitei Junglei 13, întotdeauna mi se face dor de atitudini sănătoase când trec prin depresii, bănuiesc că măcar asta e o reacţie sănătoasă din partea mea!
şi de povestioarele cu miez ale lui Mircea Vladut !