Da' credeţi că doar prin Vrancea se ţin blog-meet-uri ?
Uite că în Ploieşti s-a ţinut ieri seară amalgam meet. De ce îl numesc astfel am să explic îndată.
Întâi însă zău că nu mă pot abţine : are şi Ploieşti-ul ăsta câteva lucruri pentru care e oraşul meu şi eu sunt de-a lui. Wyl fm e unul (risc o cifră, că nu-s în România mai mult de 5 radiouri mai bune). Iar băruleţe ... două care-s pe sufletul meu atât de mult că mi-aş dori să fie ale mele. Irish ShamRock de pe Vasile Lupu e unul dintre aste două băruleţe cu atmsoferă din Ploieşti.
(oricum tre' să-l revizitez cât de curând, că n-am apucat să văd modificările făcute, am uitat. Cu ocazia asta sper să nu-mi stric norocul de a nimeri câte 2 Depeche-uri când merg la Irish Pub.)
Dar începusem cu un amestec neordonat (şi neordonabil) : de băuturi, de blogări, de subiecte şi de filme.
Care va să zică la întânirea bere-capucino-ceaistică a fost vorba despre filme. Multe genuri de filme.
Şi ne-am prezentat fiecare drept reprezentanţi după cum urmează :
Waven şi Kriogen din filmul 'veselia nu merge decât cu beri şi fum'
Aditza din filmul 'pe cât pariu că iar pariez?'
eu şi ValiOvidiu din filmul 'glumim şi noi, dar altfel nu încurcăm planurile şi ne gândim chiar la fotografie când vorbim despre fotografie' (cică am fi din filmul oamenilor naivi)
şi Cojo din filmul oamenilor serioşi care gândesc iar planuri frumoase.
N-a fost prezent 3ditorial, dar Dragoş sper să îşi ţină minte promisiunea snookeristică făcută anul trecut.
Cu ocazia asta am mai aflat şi eu câte ceva :
siteul teatrului Masca e simpluţ într-adevăr, am verificat,
ar trebui să mă mai uit şi eu la teve, cică apar reclame morbide mai nou,
parcul de miniaturi al nemţilor e situat în Hamburg şi se numeşte Wunderland,
dar tot mai fain e cel al belgienilor despre care am uitat eu unde este.
Deşi n-a fost prezent la întâlnirea noastră şi probabil, dacă nu mutăm noi un blogmeet la munte, nu prea poate fi prezent nici pe viitor, trebuie să-i mulţumesc lui Andrei Terecoasa. Mi-a fost de folos cu câteva informaţii, apreciez gestul.
Să ne mai vedem cu bine !
Se afișează postările cu eticheta blogari prahoveni. Afișați toate postările

Amalgam meet la Irish Pub The ShamRock
miercuri, 22 februarie 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
20:05
5
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
blogari prahoveni,
blogmeet,
irish pub,
ploiesti
Urari si pentru colegii mei din judet
luni, 16 ianuarie 2012
E încă început de an, deci îmi permit să mai adresez un set de urări personalizate, de data asta către blogării prahoveni, că doar nu îmi uitam eu tocmai conjudeţenii.
Într-o ordine oarecare :
pentru Waven - să nu îşi abandoneze încrederea în idei frumoase, poate îi va fi chiar urmat exemplul
pentru Dragos, adică 3ditorial - să îşi exerseze mai des ironia şi în scris şi în viu grai, dar şi continuarea frumoasei poveşti cicliste pe care a început-o anul trecut !
pentru Aditza - să nu se lase pe tânjeală, că Superblog anul trecut i-a adus o serie tare frumoasă, şi blogul lui ar merita să-l întreţină la fel de frumos
pentru Cojo - ei, aici urarea e mai puţin în legătură cu blogurile şi mai mult pentru evenimentul important din familia lui
pentru Bogdan Doicin - să îşi valorizeze cât mai bine noul domeniu cu articole pe tente psihologice, în special
pentru Haotik şi pentru Dana - aici urarea este şi pentru ei, dar este şi o dorinţă de-a mea, fiindcă tare mult mi-a plăcut atitudinea pe care au avut-o în cursul anului trecut, atunci când şi-au luat apărarea unul altuia şi au demonstrat ceea ce ar trebui să însemne a fi alături de jumătate, dincolo de orice ar zice oricine (rareori mai vezi comportamentul ăsta azi), le urez să îşi păstreze atitudinea asta, mai mult însă, mi-ar plăcea să mai regăsesc şi la alte cupluri solidaritatea asta (nu găsesc cuvântul potrivit)
pentru MihaelaDR - să îşi regăsească locurile ploieştene dragi, să ne mai vedem şi noi, sănătoase şi încrezătoare, şi să se reia proiectul RepublicaPloiesti (asta vreau şi eu)
pentru Adelin tizul meu - să-l aud mai vesel, mai ales după sesiunea de vară şi multă baftă şi cu noul blog (nu aveam totuşi cum să pun link către o casă neinaugurată)
pentru Rareş, adică Ghimpele - să nu uite să se şi bucure de adolescenţa lui, asta fiindcă e mult prea blazat şi mult prea matur pentru vârsta lui
pentru Tibi, adică Saikoo - muzici bune, stări şi distracţii şi încă un pic de B.B. King, dar să fie şi pentru mine un pic de B.B. King !
pentru Silviu, adică Errmy - să îşi mai exerseze ochiul fotografic, chiar are talent şi ne mai bucurăm şi noi de viziuni inedite ale locurilor pe care le ştim prea bine şi ne par banale
şi pentru Andrei din Comarnic - multă baftă la examene şi să reuşească acolo unde îşi doreşte, dar să îşi păstreze mândria locală, e o marcă proprie deja.
Ei cam astea au fost acum !

23:37
4
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
blogari prahoveni,
urari personalizate
Abonați-vă la:
Postări (Atom)