Jumatatea mea exista. Le-am intalnit pe ambele.

joi, 22 ianuarie 2015

Titlul nu e greșit.
Iar dacă ar fi greșit, aș da vina pe faptul că acum am tot febră, de câteva zile încoace.

Dar îmi păstrez scuza cu febra pentru subiect, nu pentru titlu :
veți vedea că titlul e corect, dar o să mă scuzați că abordez un subiect atât de siropos cum e dragostea până la adânci bătrâneți. Cum spuneam, am febră.

Mi-am amintit pe căldurile astea una din cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut vreodată.

Acum un an juma, dragul meu mă lasă singură pe la Sibiu și el pleca o zi mai devreme.
Nu era asta o problemă, că-s obișnuită să-mi petrec vacanțele singură.
Dar ironia a făcut ca a doua zi să-mi cunosc jumătatea. Și să mă văd și pe mine în viitor.

Fiindcă dacă undeva jumătatea mea s-a născut deja (e un banc de fb ăsta), ea arată exact ca și cuplul ce l-am avut în fața mea tot drumul spre gară.
I-am remarcat fiindcă erau cei mai caraghioși oameni din tot orașul :
doi bătrânei de peste 65 ani, cu două rucsacuri enorme în spinare, din acelea montane,
cu bocanci și șosete groase ... dar cu tricouri și pantaloni scurți strânși în talie cu o curea de piele.
Umblau drepți cu cele vreo 20 de kg cât păreau să aibă rucsacurile, cu pas egal, unul lângă altul, și mai schimbau câte o vorbă.
Eram convinsă că îs turiști nemți, aveau exact acea atitudine sănătos-atletică bavareză.

In interiorul gării ... întâlnirea mea cu ambele jumătăți ale mele avea să se prelungească.
Și eu și ei ne-am oprit la ghișeul de păstrat bagajele.
Se formase deja coada la ghișeu, căci funcționara vorbea cu un controlor de bilete, ceva în genul flirtul nostru cel de toate zilele. In plus, dacă tot văzuseră așa nebuni stând la coadă, nici n-au catadicsit să-i bage prea mult în seamă.
Cei doi mi-au făcut semn că pot trece înaintea lor, că nu se grăbesc.
Nici eu nu mă grăbeam însă, așa că ne-am lăsat cu toții bagajele acolo și am plecat să mai vizităm pentru câteva ore orașul, comod, până la sosirea trenului.

Și așa mi-am lăsat jumătățile din viitor să-și continue plimbarea, până când poate ne vom reîntâlni.

De data asta eu fiind una din cele două jumătăți, alături de vreun moș,
și amândoi plimbîndu-ne liniștiti și îmbrăcați ca doi nebuni care vor să-și trăiască viața și să savureze tot ce li se oferă, și nu să se conformeze tiparului unei vârste sau condiții sociale.

Cuplul care se plimbă prin viață (la propriu și la figurat) cred că e cel mai împlinit și știe ce înseamnă fericirea calmă.
Cel puțin știu că el deja există undeva.
Mă refer la cuplu. Că altfel ... v-am mai spus că acum am febră de câteva zile ? ...









2 comentarii:

ina spunea...

Nu ne-ai spus, erau nemți sau nu? Ah, și încă ceva... ai cumva febra? ☺
Sănătate maxima!

Radu Clapa spunea...

Fain, atât am de zis! Da, foarte fain! Aș zice că și eu vreau să mă văd astfel, dar la mine aș mai adăuga în peisajul celor doi și un GPS și o goană nebună după niște cutiuțe ascunse. Da, așa aș vrea să fie!

Te salută un alt răcit cu febră și dureri de cap!

Trimiteți un comentariu