Astăzi am avut conferinţă de presă.
Pentru concertele pe care am să le am la anul.
Normal că nu-s concertele mele, ci ale băieţilor.
Dacă nu ştiţi despre ce băieţi e vorba atunci e clar că sunteţi pe la mine pentru prima oară.
Bun, deci Depeche vor ajunge şi la noi la anul, pe marea arenă. 15 mai 2013 e data.
Al treispezecelea e albumul.
Problema e că eu vreau încă un concert. Cel puţin încă unul.
Mi-aş dori mult Praga. Şi pentru oraş, şi pentru că se nimereşte într-o perioadă potrivită pentru mine.
Am petrecut toată după-amiaza căutînd şi comparînd preţuri.
Numai că drumul până la Praga e indecent de scump. Habar n-aveam!
Alte soluţii aveţi?
Voi cum mergeţi prin Europa asta mai nepariziană, asta în care nu s-a auzit de zboruri low-cost?
Vă urez o săptămână la fel de ca pe ace precum e a mea, garantează prospeţimea tenului.
Se afișează postările cu eticheta depeche. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta depeche. Afișați toate postările
Potolirea unei constiinte incarcate
marți, 13 martie 2012
Astăzi am chiulit un pic.
Teoretic mă aşteptam să mi se întâmple ceva neplăcut, să fiu admonestată (cine ştie de cine), să mă stropească vreo maşină din cap până-n picioare, mă rog, ceva care să îmi 'predea' indirect lecţia lui 'nu mai face aşa ceva, că uite ce păţeşti!'.
Practic însă ... la orele 14, tocmai când mă pregăteam pentru partea a doua a zilei, la Wyl fm începe programul. Cu 'Master and servant' al Depeche-ilor !
Deci nu numai că nu mi-am primit pedeapsă pentru chiul ba chiar, fiindcă am rămas acasă, am primit Depeche.
Şi cum întotdeauna ceea ce vine pe o cale ocolită, uşor ilegală sau imorală, e mai preţuit decât ceea ce vine firesc, la fel am păţit şi eu azi :
de n-a fost Depeche-ul de azi mai dulce decât de obicei, zău aşa !
Şi nici eu n-am opus rezistenţă : am dat volumul tare şi-am dansat pe Depeche de una singură ca la cel mai grozav party !
Cât pe ce să întârzii din pricina dansului meu şi în partea a doua a zilei, după ce chiulisem la început.
Prin urmare stau şi eu să mă mir unde s-au dus poveştile despre conştiinţele încărcate muncite de tot soiul de aluzii până când ajung să-şi mărturisească vina şi să promită că nu o să se mai repete?
Ce-a făcut azi universul?
Că eu sunt pe punctul de a înţelege că, dacă o să repet chiulul, o să mai primesc Depeche.
Teoretic mă aşteptam să mi se întâmple ceva neplăcut, să fiu admonestată (cine ştie de cine), să mă stropească vreo maşină din cap până-n picioare, mă rog, ceva care să îmi 'predea' indirect lecţia lui 'nu mai face aşa ceva, că uite ce păţeşti!'.
Practic însă ... la orele 14, tocmai când mă pregăteam pentru partea a doua a zilei, la Wyl fm începe programul. Cu 'Master and servant' al Depeche-ilor !
Deci nu numai că nu mi-am primit pedeapsă pentru chiul ba chiar, fiindcă am rămas acasă, am primit Depeche.
Şi cum întotdeauna ceea ce vine pe o cale ocolită, uşor ilegală sau imorală, e mai preţuit decât ceea ce vine firesc, la fel am păţit şi eu azi :
de n-a fost Depeche-ul de azi mai dulce decât de obicei, zău aşa !
Şi nici eu n-am opus rezistenţă : am dat volumul tare şi-am dansat pe Depeche de una singură ca la cel mai grozav party !
Cât pe ce să întârzii din pricina dansului meu şi în partea a doua a zilei, după ce chiulisem la început.
Prin urmare stau şi eu să mă mir unde s-au dus poveştile despre conştiinţele încărcate muncite de tot soiul de aluzii până când ajung să-şi mărturisească vina şi să promită că nu o să se mai repete?
Ce-a făcut azi universul?
Că eu sunt pe punctul de a înţelege că, dacă o să repet chiulul, o să mai primesc Depeche.
De ce rad cu lacrimi de stirea de la teve
marți, 7 februarie 2012
Pro tv tocmai a realizat un material despre persoanele propuse pentru a alcătui noul guvern al României.
Dacă-mi spunea cineva că în 2012 prezentarea miniştrilor guvernului va fi asezonată numai cu fragmente din Depeche Mode ...
Sunt propuşi nişte tineri necunoscuţi ce s-au remarcat prin afirmaţii bizare pe blogul personal sau alte chestioare de felul ăsta.
Însă Depeche-ul ce defineşte muzical noul guvern, în mod ironic, desigur, i se datorează lui Răzvan Mihai Ungureanu - când a fost concertul DM din România, singurul concert DM de la noi până acum, în 2006, nu mai ştiu ce revistă a avut o ediţie specială dedicată integral evenimentului. (Şi era un eveniment ! Era primul concert de aceste dimensiuni din România. )
Ei bine, revista cu pricina s-a gândit să folosească drept copertă posterul turneului DM, Touring the Angel, dar într-o componenţă autohtonă. În locul lui Dave, Martin şi Andy ... Răzvan Ungureanu, Andrei Gheorghe şi Florin Piersic jr.
Nu-mi rămâne decât să sper că va pica guvernul ăsta : nu vreau să aud apoi acuze de genul din cauza muzicii DM a scăzut ratingul de ţară !
şi-acu' gata, că şi aşa nu trebuia să intru pe net azi.
Dacă-mi spunea cineva că în 2012 prezentarea miniştrilor guvernului va fi asezonată numai cu fragmente din Depeche Mode ...
Sunt propuşi nişte tineri necunoscuţi ce s-au remarcat prin afirmaţii bizare pe blogul personal sau alte chestioare de felul ăsta.
Însă Depeche-ul ce defineşte muzical noul guvern, în mod ironic, desigur, i se datorează lui Răzvan Mihai Ungureanu - când a fost concertul DM din România, singurul concert DM de la noi până acum, în 2006, nu mai ştiu ce revistă a avut o ediţie specială dedicată integral evenimentului. (Şi era un eveniment ! Era primul concert de aceste dimensiuni din România. )
Ei bine, revista cu pricina s-a gândit să folosească drept copertă posterul turneului DM, Touring the Angel, dar într-o componenţă autohtonă. În locul lui Dave, Martin şi Andy ... Răzvan Ungureanu, Andrei Gheorghe şi Florin Piersic jr.
Nu-mi rămâne decât să sper că va pica guvernul ăsta : nu vreau să aud apoi acuze de genul din cauza muzicii DM a scăzut ratingul de ţară !
şi-acu' gata, că şi aşa nu trebuia să intru pe net azi.
Diferenta dintre cover si remix si preferintele mele, cu leapsa cu tot
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Eheee, despre muzici mie tare îmi place să vorbesc, dar mai ales să dansez, să cânt (fals) şi câteodată să le mai şi ascult.
Am primit acum ceva vreme o leapşă de la Cojo pe care o găsiţi aici . E cât se poate de potrivită pasiunilor mele, fiindcă-i muzicală, doar că eu eram plecată pe când mi-a fost adresată, aşa încât o onorez abia acum.
Trebuia să 'desecretizez' câteva remixuri pe care le prefer eu.
Însă citind unul din comentariile găsite la Bogdan mi-am dat seama că lumea confundă două noţiuni.
'A remix is an alternative version of a recorded song, made from an original version.' citat Wikipedia.
pe când
'A cover version or cover song, or simply cover, is a new performance or recording of a contemporary or previously recorded, commercially released song or popular song.' tot citat Wikipedia (fiindcă sunt ataşată de ştiinţa wikipediei).
Cu alte cuvinte, remixul este al melodiei X dar cântată tot de artistul Y, căruia un şmecheraş umblând din butoane îi alterează ritmul, o segmentează, o intercalează cu o altă linie melodică. Adică în general o face praf.
Coverul este tot al melodiei X, dar nu are nimic de-a face cu artistul iniţial, tocmai fiindcă reprezintă o nouă interpretare, oferită de un alt cântăreţ.
Astea fiind zise, probabil că intuiţi şi cele ce vor fi zise mai jos.
Adică faptul că nu-s adepta remixurilor, n-am nimic contra muzicii electronice, doar sunt fan DM, însă muzică să fie ! Nu 7 sau 8 minute de zăpăceli din care nu mai pricepi nimic nici din voce, nici din linie melodică, doar îţi răsună în cap un bass exagerat. Deh, muzici de club, unde de fapt nu te duci să asculţi nici o muzică.
În schimb coveruri da, chit că îmi plac chit că nu, măcar aduc viziunea unui alt artist asupra unui cântec.
În general prefer variantele originale, dar sunt şi câteva preluări care fac dintr-un cântec obişnuit o bijuterie.
La final vă las şi exemplificarea diferenţei de care am vorbit mai sus şi la care ţin :
Personal Jesus e cântecul,
întâi în variantă orginală Depeche Mode
apoi un remix pe care eu nici nu am răbdare să-l ascult până la capăt, făcut de Eric Prydz
şi la final coverul realizat de Johnnz Cash.
Am primit acum ceva vreme o leapşă de la Cojo pe care o găsiţi aici . E cât se poate de potrivită pasiunilor mele, fiindcă-i muzicală, doar că eu eram plecată pe când mi-a fost adresată, aşa încât o onorez abia acum.
Trebuia să 'desecretizez' câteva remixuri pe care le prefer eu.
Însă citind unul din comentariile găsite la Bogdan mi-am dat seama că lumea confundă două noţiuni.
'A remix is an alternative version of a recorded song, made from an original version.' citat Wikipedia.
pe când
'A cover version or cover song, or simply cover, is a new performance or recording of a contemporary or previously recorded, commercially released song or popular song.' tot citat Wikipedia (fiindcă sunt ataşată de ştiinţa wikipediei).
Cu alte cuvinte, remixul este al melodiei X dar cântată tot de artistul Y, căruia un şmecheraş umblând din butoane îi alterează ritmul, o segmentează, o intercalează cu o altă linie melodică. Adică în general o face praf.
Coverul este tot al melodiei X, dar nu are nimic de-a face cu artistul iniţial, tocmai fiindcă reprezintă o nouă interpretare, oferită de un alt cântăreţ.
Astea fiind zise, probabil că intuiţi şi cele ce vor fi zise mai jos.
Adică faptul că nu-s adepta remixurilor, n-am nimic contra muzicii electronice, doar sunt fan DM, însă muzică să fie ! Nu 7 sau 8 minute de zăpăceli din care nu mai pricepi nimic nici din voce, nici din linie melodică, doar îţi răsună în cap un bass exagerat. Deh, muzici de club, unde de fapt nu te duci să asculţi nici o muzică.
În schimb coveruri da, chit că îmi plac chit că nu, măcar aduc viziunea unui alt artist asupra unui cântec.
În general prefer variantele originale, dar sunt şi câteva preluări care fac dintr-un cântec obişnuit o bijuterie.
La final vă las şi exemplificarea diferenţei de care am vorbit mai sus şi la care ţin :
Personal Jesus e cântecul,
întâi în variantă orginală Depeche Mode
apoi un remix pe care eu nici nu am răbdare să-l ascult până la capăt, făcut de Eric Prydz
şi la final coverul realizat de Johnnz Cash.
Cum mi-am schimbat faviconul, dar tot nu stiu daca am reusit
joi, 30 iunie 2011
Dacă titlul n-are sens, apăi este fiindcă ăsta mi-e farmecul - sunt contradictorie prin fire dar îmi armonizez haios contradicţiile.
Am remarcat eu acum câteva zile (serios că abia acum, nu exagerez) un pătrăţel neobişnuit în bara de navigare. M-am interesat şi-am aflat că pe numele lui profesional pătrăţelul e cunoscut sub numele de favicon.
Şi gata! Dacă-i favicon atunci îl vreau şi eu.
Doar că eu îs aia de nu a reuşit să scoată 3 blog-uri din greader, urmând întocmai paşii din tutorial. Am pc personalizat, mi-a fost adus special să îşi asorteze funcţionarea aiurea cu a mea.
Am încercat trei metode diferite de schimbare a faviconului pe blogspot. Şi în cele din urmă mi-a mers doar prin draft.blogger.com.
Poate vouă are să vă funcţioneze după o cu totul altă metodă, spor la găsirea ei. Alta e chestia.
Ieri mie îmi afişa acelaşi simbol portocaliu al lui Blogger. Scria în tutorial că va dura până la afişarea celui nou.
Astăzi nu mi-l mai afişează pe acesta. Dar nici pe cel ales de mine. Doar iconiţa lui IE.
Dacă însă voi vedeţi o altă imagine acolo atunci se cuvine să mă cinstesc.
Am căutat o poză care să mă reprezinte.
Şi nu, nu e o sperietoare de ciori acolo. Şi nici un crucificat. Aşa cum poate vă imaginaţi.
E legat de Depeche, desigur.
E un trandafir pe o hârtie arsă unde sunt scrise versuri din DM şi apare, iluzorie, figura lui Dave.
Trebuie să recunoaşteţi însă : cel puţin cromatic favicon-ul meu s-a îmbinat perfect.
Oricum, mulţumesc Adelin şi mulţumesc Rareş pentru orientarea în sfera schimbării favicoanelor.
Din păcate nu ştiu cine a creat colajul imaginii care mie mi-a plăcut mult. Pe ea este trecut un watermark
http://www.depechemodeforum.com/
![]()
Am remarcat eu acum câteva zile (serios că abia acum, nu exagerez) un pătrăţel neobişnuit în bara de navigare. M-am interesat şi-am aflat că pe numele lui profesional pătrăţelul e cunoscut sub numele de favicon.
Şi gata! Dacă-i favicon atunci îl vreau şi eu.
Doar că eu îs aia de nu a reuşit să scoată 3 blog-uri din greader, urmând întocmai paşii din tutorial. Am pc personalizat, mi-a fost adus special să îşi asorteze funcţionarea aiurea cu a mea.
Am încercat trei metode diferite de schimbare a faviconului pe blogspot. Şi în cele din urmă mi-a mers doar prin draft.blogger.com.
Poate vouă are să vă funcţioneze după o cu totul altă metodă, spor la găsirea ei. Alta e chestia.
Ieri mie îmi afişa acelaşi simbol portocaliu al lui Blogger. Scria în tutorial că va dura până la afişarea celui nou.
Astăzi nu mi-l mai afişează pe acesta. Dar nici pe cel ales de mine. Doar iconiţa lui IE.
Dacă însă voi vedeţi o altă imagine acolo atunci se cuvine să mă cinstesc.
Am căutat o poză care să mă reprezinte.
Şi nu, nu e o sperietoare de ciori acolo. Şi nici un crucificat. Aşa cum poate vă imaginaţi.
E legat de Depeche, desigur.
E un trandafir pe o hârtie arsă unde sunt scrise versuri din DM şi apare, iluzorie, figura lui Dave.
Trebuie să recunoaşteţi însă : cel puţin cromatic favicon-ul meu s-a îmbinat perfect.
Oricum, mulţumesc Adelin şi mulţumesc Rareş pentru orientarea în sfera schimbării favicoanelor.
Din păcate nu ştiu cine a creat colajul imaginii care mie mi-a plăcut mult. Pe ea este trecut un watermark
http://www.depechemodeforum.com/
Evenimentele de pe Facebook - promovare fara folos
luni, 24 ianuarie 2011
Am facut o baie relaxanta intinsa pe-o ora, doua fantezii si trei planuri.
Insa dupa n-am avut ce face si mi-am deschis mail-ul, la orele 22.
Fix cat sa gasesc o invitatie la o seara Depeche Mode intr-un club din Ploiesti pentru seara asta la orele 19.30.
Eu sa lipsesc la o astfel de seara? Nici daca am febra! Cu conditia sa aflu de evenimentul DM macar inainte sa inceapa.
Bun, e foarte utila promovarea evenimentelor prin intermediul fb-ului in contextul in care anuntul vine direct la tine, nu tre' sa-l cauti. Numai ca daca anuntul nu e facut din timp promovarea serveste doar drept motiv de oftica pentru potentialii doritori carora li s-a fluturat pe sub nas ce au pierdut.
Cu atat mai rau pentru clubul cu pricina, au pierdut o dansatoare de Depeche pentru seara asta.
Insa dupa n-am avut ce face si mi-am deschis mail-ul, la orele 22.
Fix cat sa gasesc o invitatie la o seara Depeche Mode intr-un club din Ploiesti pentru seara asta la orele 19.30.
Eu sa lipsesc la o astfel de seara? Nici daca am febra! Cu conditia sa aflu de evenimentul DM macar inainte sa inceapa.
Bun, e foarte utila promovarea evenimentelor prin intermediul fb-ului in contextul in care anuntul vine direct la tine, nu tre' sa-l cauti. Numai ca daca anuntul nu e facut din timp promovarea serveste doar drept motiv de oftica pentru potentialii doritori carora li s-a fluturat pe sub nas ce au pierdut.
Cu atat mai rau pentru clubul cu pricina, au pierdut o dansatoare de Depeche pentru seara asta.
Rock si depeche, Ioan Mihai Cochinescu si eu
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Pe la inceputul anilor '90 in proaspat respirabila Romanie in materie de muzica nu se canta decat rock, Depeche Mode si altele.
Nu stiu cum a luat nastere rivalitatea asta, nu vreau nici sa-mi dau cu ghiciul sociologic.
Tin insa bine minte cele doua stereotipuri : rock-erii cei pletosi, cu pantaloni de piele si nu intotdeauna ingrijiti, cu manifestari mai zgomotoase, gesturi mai ample, cu un soi de "loud is being male" drept motto. Si-apoi depeche-istii. Cu tunsorile periuta, cu helancile negre (alea numite acum malete), mai putin vorbareti si ma economi in tot comportamentul in general. Cu un "enjoy the silence" pe post de hai sictir!
Cam asta era lumea atunci. Daca vi s-a parut ca i-am portretizat pe unii usor dezgustatori si pe altii seducatori prin definitie apai asta e varianta eufemistica.
Bon, si-acum sa-ncerc s-aduc subiectul la ideea din mintea mea.
N-am vazut niciodata vreo bataie intre cele doua grupuri, insa tin minte ca, atunci cand se intersectau pe strada, in loc de-un rock-er si-un depeche-ist simteai doi motani gata sa sara, privirile erau elocvente. Erau schimburi de vorbe, barfe intre grupuri, rasete de la departare.
Era batalia pentru decernarea titlurilor de "a mea e muzica" "a ta e o porcarie".
Si da, credeam tare in chestia asta.
Ba chiar recunosc, eu una si-acum le separ. Nu muzica de porcarii, ci rock-ul de depeche.
Bun, acum ca am reconturat atmosfera sa trecem si la fapte.
Pe vremea aia nu era net, erau chioscuri cu ziare, erau reviste cu muzica si, din cand in cand, cu norocul de a-l apuca pe Dumnezeu de mana, cate o vedere sau cate un poster cu muzicienii indragiti. Si le devoram pe toate.
Asa incat, in ziua in care am vazut in vitrina librariei "Nichita Stanescu" o carte numita chiar Rock & Depeche am sarit probabil peste o bataie cardiaca. A doua zi taica-miu mergea sa-mi cumpere minunatia de carte, enervat de entuziasmul meu, cum e el mereu balanta mea emotionala.
Am citit cartea pe repede-inainte.
Din tot entuziasmul inflacarat al fanului care banuieste ca acolo sunt date despre idolii sai, secrete marturisite abia acum, din toate asteptarile astea despre muzica si despre cei 4 D.M. ... nimic.
Am descoperit o cartica slabuta, creata dupa reteta strop de violenta, strop de sex si strop de muzica, strop de idealism, fix toti stropii ce formeaza adolescenta.
O fictiune despre prietenia a doi tineri. A caror singura legatura cu rock-ul sau D.M.-ul era faptul ca erau fani ai celor doua curente.
Deci in mare doi reprezentati ai nostri, ai majoritatii adolescentilor acelui an.
Deci ... o carte cu mare potential de public. Doar pe baza titlului.
Am fost atunci dezamagita, chit ca povestea era draguta si un pic cam roz chiar si pentru naiva de mine. Si l-am tratat pe autor, pe Ioan Mihai Cochinescu drept sarlatan care s-a folosit de trucul cu titlul cu buna stiinta.
Fiindca de vandut stiu sigur ca s-a vandut repede, e drept insa ca nu stiu in cate exemplare fusese tiparita.
Iar de citit o citise cam toata suflarea depeche-ista. Despre cea rock nu am nici pana azi informatii.
Eu insami am primit-o de la o alta fana spre lectura si apoi am imprumutat exemplarul meu altora. Cartea a circulat cu frenezie atunci, prin '93-'94.
Si-am ajuns in cele din urma si la ceea ce vroiam in fapt sa spun.
Ca anii l-au transformat pe "sarlatanul Ioan Mihai Cochinescu" in "autorul vizionar".
Nu mult timp dupa aparitia cartii depeche-istii se trezeau cu pamantul tras de sub picioare, cu un Dave cu plete si comportament de rock-er dupa a zecea bere.
Nu mult timp dupa dihotomia nu-si mai avea sensul, fiindca D.M. virau spre elemente clare de rock.
Iar azi, deci catva timp dupa aparitia cartii, insa definitiile genurilor muzicale nu-si mai au rostul, intr-atat s-au influentat reciproc.
Mai mult insa decat viziunea asta de profet la rece a lui Ioan Mihai Cochinescu ma frapeaza altceva la acea brosurica subtirica, Rock & Depeche.
Cum a reusit sa ramana in amintirile fiecarui depeche-ist ce a citit-o la acea vreme. Cat de mult a insemnat totusi povestea naiva a prieteniei celor doi adolescenti aparent despartiti de mentalitatea la moda ce indica norma de separare intre tineri.
Cum s-a impletit carticica asta banala in insasi adolescenta noastra si a devenit parte din povestea noastra de depeche-isti ce suntem!
Mai vreau !
Nu stiu cum a luat nastere rivalitatea asta, nu vreau nici sa-mi dau cu ghiciul sociologic.
Tin insa bine minte cele doua stereotipuri : rock-erii cei pletosi, cu pantaloni de piele si nu intotdeauna ingrijiti, cu manifestari mai zgomotoase, gesturi mai ample, cu un soi de "loud is being male" drept motto. Si-apoi depeche-istii. Cu tunsorile periuta, cu helancile negre (alea numite acum malete), mai putin vorbareti si ma economi in tot comportamentul in general. Cu un "enjoy the silence" pe post de hai sictir!
Cam asta era lumea atunci. Daca vi s-a parut ca i-am portretizat pe unii usor dezgustatori si pe altii seducatori prin definitie apai asta e varianta eufemistica.
Bon, si-acum sa-ncerc s-aduc subiectul la ideea din mintea mea.
N-am vazut niciodata vreo bataie intre cele doua grupuri, insa tin minte ca, atunci cand se intersectau pe strada, in loc de-un rock-er si-un depeche-ist simteai doi motani gata sa sara, privirile erau elocvente. Erau schimburi de vorbe, barfe intre grupuri, rasete de la departare.
Era batalia pentru decernarea titlurilor de "a mea e muzica" "a ta e o porcarie".
Si da, credeam tare in chestia asta.
Ba chiar recunosc, eu una si-acum le separ. Nu muzica de porcarii, ci rock-ul de depeche.
Bun, acum ca am reconturat atmosfera sa trecem si la fapte.
Pe vremea aia nu era net, erau chioscuri cu ziare, erau reviste cu muzica si, din cand in cand, cu norocul de a-l apuca pe Dumnezeu de mana, cate o vedere sau cate un poster cu muzicienii indragiti. Si le devoram pe toate.
Asa incat, in ziua in care am vazut in vitrina librariei "Nichita Stanescu" o carte numita chiar Rock & Depeche am sarit probabil peste o bataie cardiaca. A doua zi taica-miu mergea sa-mi cumpere minunatia de carte, enervat de entuziasmul meu, cum e el mereu balanta mea emotionala.
Am citit cartea pe repede-inainte.
Din tot entuziasmul inflacarat al fanului care banuieste ca acolo sunt date despre idolii sai, secrete marturisite abia acum, din toate asteptarile astea despre muzica si despre cei 4 D.M. ... nimic.
Am descoperit o cartica slabuta, creata dupa reteta strop de violenta, strop de sex si strop de muzica, strop de idealism, fix toti stropii ce formeaza adolescenta.
O fictiune despre prietenia a doi tineri. A caror singura legatura cu rock-ul sau D.M.-ul era faptul ca erau fani ai celor doua curente.
Deci in mare doi reprezentati ai nostri, ai majoritatii adolescentilor acelui an.
Deci ... o carte cu mare potential de public. Doar pe baza titlului.
Am fost atunci dezamagita, chit ca povestea era draguta si un pic cam roz chiar si pentru naiva de mine. Si l-am tratat pe autor, pe Ioan Mihai Cochinescu drept sarlatan care s-a folosit de trucul cu titlul cu buna stiinta.
Fiindca de vandut stiu sigur ca s-a vandut repede, e drept insa ca nu stiu in cate exemplare fusese tiparita.
Iar de citit o citise cam toata suflarea depeche-ista. Despre cea rock nu am nici pana azi informatii.
Eu insami am primit-o de la o alta fana spre lectura si apoi am imprumutat exemplarul meu altora. Cartea a circulat cu frenezie atunci, prin '93-'94.
Si-am ajuns in cele din urma si la ceea ce vroiam in fapt sa spun.
Ca anii l-au transformat pe "sarlatanul Ioan Mihai Cochinescu" in "autorul vizionar".
Nu mult timp dupa aparitia cartii depeche-istii se trezeau cu pamantul tras de sub picioare, cu un Dave cu plete si comportament de rock-er dupa a zecea bere.
Nu mult timp dupa dihotomia nu-si mai avea sensul, fiindca D.M. virau spre elemente clare de rock.
Iar azi, deci catva timp dupa aparitia cartii, insa definitiile genurilor muzicale nu-si mai au rostul, intr-atat s-au influentat reciproc.
Mai mult insa decat viziunea asta de profet la rece a lui Ioan Mihai Cochinescu ma frapeaza altceva la acea brosurica subtirica, Rock & Depeche.
Cum a reusit sa ramana in amintirile fiecarui depeche-ist ce a citit-o la acea vreme. Cat de mult a insemnat totusi povestea naiva a prieteniei celor doi adolescenti aparent despartiti de mentalitatea la moda ce indica norma de separare intre tineri.
Cum s-a impletit carticica asta banala in insasi adolescenta noastra si a devenit parte din povestea noastra de depeche-isti ce suntem!
Mai vreau !
Encore une nuit a la Mode
duminică, 12 decembrie 2010
De-aici a inceput. Serios. Asa a inceput party-ul.
Dar ce-a ajuns apoi, eheee ...
Bucuriile sunt ne-povestibile. Cand e sa vorbim despre o suparare ne scotocim dupa toate cuvintele posibile, gadilam catastrofa pe toate partile, suntem cat de expresivi trebuie ca sa-l facem pe ascultator sa (ne) planga. Da' cand e sa spunem cuiva cum am petrecut brusc descoperim ca nu prea avem ce spune.
E un soi de axioma, tristetea e mai expresiva si mai contagioasa decat bucuria.
Nah si eu acum tocmai ce-incerc sa va povestesc cat m-am bucurat vineri noapte! Sa aud cumva ca nu v-a cuprins cheful de dans citind pe-aici!
Deci Depeche party. Teoretic asta inseamna o petrecere pentru urechile de fani Depeche Mode.
Practic insa adunatura party-urilor noastre e compusa din
fani DM,
nu numai fani dm,
si petrecareti de vocatie.
Cam astia suntem in mare, numai oameni de calitate, cum zice si proverbul ca aia de se aseamana se-aduna
Ziceam ca vineri noapte o fo' iara party Depeche. Ploiesti de data asta. Cu startul dat la orele 20.
Cum nu vreau sa pierd mai nimic din petrecerile astea, ca si asa am aflat de ele tarziu, de prin 2008 abia, am ajuns la Retro Caffe exact la orele 20. Ora cam neobisnuita pentru un inceput de party in club, dar la mine "neobisnuit" suna tentant.
Se pare ca nu si pentru altii. Asa incat la ora aceea atmosfera era una de "repetitie de party": doar muzica pornise. In rest, la cat spatiu liber era acolo, se putea organiza chiar si o expozitie de hipopotami in sir indian.
Sosise totusi organizatorul petrecerilor depeche-iste ploiestene, Catalin, sosise si Bubu, salvatorul audio al serii, plus grupul hard-core de fani DM, bucurestenii, fara de care nici un party dm n-are sens. Si cum mai sosisem si eu, e clar ca esentialul era deja acolo.
Ne ramanea sa asteptam si sosirea "detaliilor" la esentialul asta de petrecareti.
Si-au inceput sa vina pe rand, asteptatii.
Specia depeche-ista e prin defintie o specie antisedentara, dedata la miscari pe muzici inrudite cu dm-ul. Chef exista, daca mai urla si Dave din boxe un of yeah de prin vreo Pasadena atat de trebuie: Se umple ringul, se mai revarsa si din sticlele de bere, se mai incaseaza cate o calcatura...
Spre ciuda mea, n-au trecut nici doua ore ca deja aveam declarat un cuplu castigator de dansatori ai serii, cum bine a remarcat ea Vali.
Asa ca pe urma am dansat si eu degajata, ca ratasem premiul din moment ce Horia i-a tinut locul lui Surri pe post de suflet al petrecerii.
Eu am obiceiul pacatos de a-mi lua aparatul foto, desi pozisoarele mele sunt mai mult pentru atmosfera decat pentru claritatea mutrelor. De data asta m-a ajutat Valentina sa completam un set destul de reusit de poze si tare ii multumesc pentru ca a fost de acord sa isi suspende petrecerea din cand in cand pentru a surprinde artistii in flagrantul artei noastre.
Ineditul pentru majoritatea dintre noi la party-ul asta a fost dj-ul care, din a doua jumatate a noptii, a fost dj-itza. Nocturne Grace, inspirat nume pentru o dj-itza. Playlist-ul i-a apartinut insa lui Catalin, cu semnaturile lui strecurate prin cantecele cu Mylene.
Foarte fain playlist-ul, ca de obicei, foarte faina si prestatia celor doi dj, nu ne-au lasat taceri intre cantece, ba chiar ne-au mai pus pe noi sa tipam ici si colo pe la refrene. Ca fani DM normal ca suntem polivalenti: chipurile dansam, chipurile cantam, de mirare ca nu ne remarca nimeni ce talentati suntem.
Bine, normal ca nu era un club intreg plin de talentati, ca doar n-am eu nu tendinta de a exagera! Recunosc ca mai erau si altii pe langa grupul asta al nostru. Poate fani DM, poate doar curiosi, poate doar petrecareti. Eu nu cunosc decat grupul de baza al fanilor Depeche, majoritatea bucuresteni. Pe ceilalati nu-i cunosc si nu ma intereseaza. Ceilalati-astia formeaza grupusoarele lor, separate, fara a intectiona cu grupul nostru.
E un oarecare spirit de stup, ca sa nu zic de secta, la fanii dm. Si-mi place la nebunie asta, e unul din putinele lucruri ce a mai ramas din nebunia anilor '90 pe cand apele erau separate intre rock, depeche si umpluturi.
Inainte cu seara de vineri insa.
Oamenii au continuat sa vina in noapte.
Bucurestenii au venit si ei in valuri, in functie de CFR-ul fiecaruia.
E o smecherie aici, cand apari mai tarziu la party-uri: beneficiezi deja de atmosfera creata de furnicutele petrecerii, si asta fara sa depui vreun efort.
Si-au facut aparitia si restul celor asteptati, eram deja in formula relativ completa a grupului, Quickest of us all completind lista cu prezentii.
M-am bucurat la sosirea prietenilor pe care ii invitasem, stiindu-i iubitori de muzici depeche-iste. M-am simtit dezorientata cand am vazut ca prefera sa ramana un pic separati de grupul cel mare. Dar cum sunt o creatura discreta am preferat sa fac pe nesimtita si sa nu remarc ca Mihaela si Alex si Monica si Olga si Mihaela raman deoparte. Cealalta varianta era sa joc rolul insistentei enervante.
Mie una nu-mi trebuie multe pretexte de dans. Insa de data asta atmosfera era era atat de faina incat o data pornita nu m-am mai putut opri, am ajuns sa dansez si pe vreo doua melodioare de care nici nu stiu ce erau, da' nici n-as vrea sa le mai aud vreodata.
Cu dansul cu chef e un pic ca la coborare, te duc picioarele fara sa vrei si la invartita de hora si la saritura de fitness, chit ca se canta vals. In plus, furnizezi si distractie pentru privitorii de pe margine care iti dau peste nas cu ingenuitate ca ei nu danseaza fiindca nu stiu.
La un moment dat am luat o pauza si m-am asezat si eu. Insa, friguroasa cum sunt, n-am stat prea mult la masuta, ca ma luase cu racoare.
Si zau ca nu ma aghesmuisem cu nimic. Buna mea dispozitie e naturala. Daca am oameni pe placul meu in preajma.
In mare parte asta e motivul pentru bucuria noptii mele de vineri. N-am mai dansat de ceva vreme atat de mult. Si tare imi place.
Insa mai e o cauza pentru seara mea speciala.
Mi-a facut o supriza un prieten. Care a trecut sa ma salute pe la miezul noptii.
Si supriza asta m-a bucurat atat de mult incat apoi m-am suprins eu pe mine. Cu reactia pe care am avut-o la intoarcerea in club, cand am dat aproape la propriu peste un alt prieten fata de care imi promisesem ca imi schimb atitudinea. Si nici pe el nu il asteptam.
Nah, am avut o seara a oamenilor cu surpize.
Pe la orele 1.30 clubul era full. Ba chiar, spre mirarea mea, abia atunci incepeau sa soseasca mini-maree de indivizi chititi pe distractie. Care s-or fi distrat ei, dar au stat in distractia lor, separat de grupul asta al nostru.
Pentru mine una insa, nu tocmai dusa la club, e suprinzator cum lumea vine abia pe la ora 1 la dans si la ce-o mai pica. La mine la ora aia nu pica decat prea multa lene pentru a mai iesi din casa.
Cheful si atmosfera au rezistat si ele. Pe mine insa la 3 noaptea m-a lovit o foame teribila. Cine ma cunoaste stie ca senzatia asta e asa o raritate la mine incat trebuie tratata cu toata atentia. Asa incat am cedat cu parere de rau. Ma asteptam sa fiu obosita, dormisem doar 5 ore in noaptea precedenta, insa foamea nici nu-mi trecuse prin minte.De-asta mi-a fost ciuda ca am plecat asa devreme cat inca mai aveam si eu energie si ceilalti chef.
M-am mai simtit si prost, imi promisesem ca stau cu bucurestenii pana aveau ei tren. Venisera cu personalul de 6 seara si plecau cu primul inapoi, exact la 6 dimineata. Pentru ca ne facusera onoarea asta ma gandisem sa fiu si eu gazda ploiesteanca giorno si sa le tin companie pana in zori si m-am facut si de ras cu ocazia asta. Eu cu foamea mea !
Tocmai cand sa plec observ cu ciuda cum iarasi in ring tocmai se incinsese o invartita la doua brate mai mare dragul. Unul dintre cei doi vitezisti - chiar castigatorul neoficial al chefului de dans inca de la inceputul serii. Arata atat de fain secventa asta noua de cadril american ca am mai intarziat pentru a mai face niste poze si cu momentul asta. Si-am tot stat si-am tot pozat pana cand mi s-a consumat toata memoria cardului foto. Da' invartita la doua brate tot n-am surpins-o ca lumea in vreo poza!
No, acum nu mai tin minte daca i-am multumit cuiva pentru noaptea de 10 decembrie.
Celor de la Retro Caffe fiindca sunt printre putinele locuri unde se poate asculta in Ploiesti si altceva in afara de clubbing si unde se poate dansa pe muzici bune.
Lui Nocturne Grace pentru ca ne-a pus muzica, chiar daca nu a fost lasata sa isi insereze suprizele din playlist, important e ca toti ne-am simtit bine with a female dj, lucru nu tocmai frecvent.
Si mai ales Nici lui Catalin nu i-am multumit ca ne-a organizat dupa doi ani inca un party. Si iar a iesit un party fain de tot, desi el nu se-agita deloc si tocmai de-asta ii reusesc atat de bine initiativele. (si da, tare mi-ar placea si mie sa fiu asa !)
... Acum poate ca ceilalti nici macar n-au simtit atat de bine. Mie insa nici ca-mi pasa de cum s-au simtit ceilalti, din moment ce eu am falsat pe dans si un rock’n’roll, si o lambada, si o topaiala, si numai tangoul mi-a lipsit. Intentionez sa remediez lacuna asta data viitoare.
Bine, tot ce-am povestit pana aici e rezumabil la :
mi-a placut. Mai vreau!
Cum ziceam, bucuriile nu se pot povesti. Nah, ce Dumnezeu sa poti scrie de fapt despre un party ?
We’re flying high …
Depecherizare: Cum mi-am petrecut sfarsitul saptamanii
luni, 22 noiembrie 2010
Pentru mine una weekend-ul a fost interesant, placut si obositor. Mi-am petrecut seara de sambata pe tren catre Bucuresti, noaptea intr-un club de-acolo, dimineata de duminica in alt club si continuarea diminetii in trenul inapoi catre casa.
O navetista de petreceri s-ar putea crede, desi e o supraestimare.
A fost party DM. Adica petrecere Depeche Mode pentru o mana de oameni ce se incapataneaza sa asculte o formatie ce si-a atins punctul maxim de glorie la finalul anilor '80, inceputul anilor '90. Ii iubesc teribil, dar nu pot nega realitatea, cu atat mai mult cu cat sunt eu insami nostalgica dupa cei mai frumosi ani.
Fire e un club situat in centrul istoric al Bucuresti-ului, dar drumul in sine pana la club e mai pitoresc decat amenajarea lui interioara: sa mergi in semi-obscuritate pe un podet din sipci de lemn, in vreme ce pe "trotuarul" similar de pe partea opusa sunt cladiri pustiite, confort redus pana si pentru boschetari.
Revenind la pretextul plimbarii ciudate, Party DM in Fire a insemnat la inceput un soi de panicare. Ora anuntata era 22, iar spargatorii de gheata de petrecere erau alesi cei din trupa Prea Tarziu, de care nu mai auzisem pana atunci. Problema a fost alta: ca orice ora de incepere stabilita de un roman, la orele 22 nu a inceput nimic, in timp ce in multime nu recunoasteam aproape pe nimeni. Si era ceva lume, chiar mult mai multa decat ma asteptam, asa incat incepusem sa ma intreb daca am nimerit bine.
Se pare ca nu eu aterizasem precum martienii in Fire, ci multi dintre ceilalti. La un moment dat un pusti cu un tricou cool cu secera si ciocanul ne intreaba ce e acolo. Ii spunem ca e party Depeche Mode, tanarul e setos de cunoastere in continuare si ne intreaba ce inseamna asta, se va asculta numai Depeche? Il lamurim ca asta e ideea si primim un oftat peste umarul deja intors catre iesire, de om ce si-a bulit o seara de distractie nimerind naspa intr-un loc aiurea.
Inutil sa spun ca peretii de sticla de la drum ai clubului erau tapetati cu afisul party-ului, la fel ca si interiorul. Cititul nu e sport national la romani, de la anunt de proaspat vopsit pana la cursurile de examen, asta e clar. Pana la urma se pare ca nici nu e indicat sa citesti anunturile, te poti astepta sa se si intample intocmai si nu e bine, ajungi la fel de dezorientat precum tanarul cu tricou cool.
Prea Tarziu au cantat intr-adevar, cu un oarecare decalaj, cam pana pe la 23.30. Multe piese proprii care nu sunau prea interesant. Au reusit sa strecoare in program si un cover DM, pe care l-am recunoscut abia dupa versuri, intr-atat de rockerit il cantau. Si era vorba de Policy of Truth!! Am remarcat cover-ul dupa James la Getting Away with It, un cantec foarte fain.
Cand in sfarsit si-au incheiat setlist-ul, cei din fata scenei au inceput sa strige bis pana cand ni i-au adus inapoi pe baietii care ne-au mai rasfatat cu un cover DM. Si cu o surpriza: al doilea cover era tot primul, tot rockeritul PoT. Iar apoi, fiindca asa cum ne-a anuntat unul din membrii Prea Tarziu, s-ar putea sa ni se para ca sunt prea putine cover-uri DM pentru o petrecere DM, ei pregatisera o surpriza pentru noi: de data asta un A question of Lust cantat doar voce si clape. Si de data asta chiar a fost o bucurie, fiindca vocea tipei era faina, plus ca isi si asortase la tinuta o pereche de aripi negre a la Martin Gore.
Prea Tarziu or fi venit ei cu surprizele astea pentru noi, dar au si plecat cu o alta: dupa ce si-au incheiat recitalul brusc spatiul din fata scenei s-a golit, ceea ce inseamna ca in fapt, o parte din multimea de public ce ma mirase pe mine venise doar pentru concertul lor.
In sfarsit, party-ul DM putea sa inceapa, full speed ahead. Party prilejuit, am uitat sa precizez, de lansarea in Romania a DVD-ului DVD-ului Tour of the Universe.
Si a inceput, caci intre timp au aparut si cunoscutii mei. E drept ca erau multe persoane cu diverse tricouri DM, dar comunitatea depeche-istilor din Romania se pare ca e imparatita in comunitati ce tin de varsta sau de perioada in care ai devenit fan. Era acolo si un alt grup despre care am aflat ca ar fi "vechea garda" si pe care nu-i cunostea nimeni din grupul meu.
Asa ca am petrecut asa cum se petrece la party-urile DM: dansat si inganat de versuri, atmsofera faina, brate pe sus sau pe unde isi permite sau i se permite fiecaruia.
E drept, a fost putin DM fata de ceea ce trebuia sa fie. Foarte putine cantece din care 3 numai de pe SOFAD, iar Enjoy the Silence, el singurel, de doua ori. Insa m-am bucurat sa ii revad pe cei cu care stiu ca buna-dispozitie e asigurata si sa cunosc persoane noi, cu aceeasi pasiune.
La un moment dat a venit si randul lui I feel you. N-am auzit niciodata sa se auda atat de prost cantecul asta, si-atunci tind sa cred ca acustica Fire e cea care lasa de dorit. Asa ca dupa ce am venit acasa am cautat pe youtube inregistrari cu formati Prea Tarziu pe care ii judecasem aspru si categoric. Si asa am aflat ca trupa chiar canta bine, are cantece interesante, iar solistul vocal are voce faina. Prin urmare mai las un link cu ei, ca sa le fac dreptate.
Dupa orele 3 ne-am gandit sa ne salutam alti doi prieteni aflati in clubul de vizavi, fostul Twice. Asa incat am plecat in grup masiv pentru ceea ce credeam a fi un salut si apoi o intoarcere in Fire. "Clubul de alaturi" s-a dovedit a nu fi vizavi de podetul stang, ci vizavi de bulevard, drept inainte si-apoi la dreapta.
Kulturhaus e foarte diferit fata de Fire. E un club in care se asculta muzica indie, din cate am inteles, in care am constatat o densitate uimitoare pentru orele 3 dimineata, adolesecenti majoritatea, normal. Se vrea sic, gandit in jurul binomului cromatic alb-negru, plin de desene destul de psihedelice inca din hol. Are 2 cerberi de club la intrare ce legitimeaza persoane intr-atat de dubioase incat par minore si e format din 3 niveluri.
In comparatie, Fire e un club mai discret, mai putin contrastant, ce merge pe combinatia de lemn si caramida netencuita tip catacombe, un stil ce mie una mi-e tare drag.
Asemanarea dintre cele doua consta in preturile rezonabile chiar si pentru o provinciala cu spaima de faima costisitorului Bucuresti.
Si-asa in Kulturhaus i-am salutat pe Diana si pe Gabi si cu ocazia asta m-am bucurat inca o data de faptul ca Slapper pune muzica. In cazul in care tratati chestia cu dj-itul ceva de genul "orice poate pune muzica" inseamna ca n-ati mers in cluburi sau sunteti total opaci la ideea de atmosfera. Nu-s eu specialista in cluburi, dar daca la un party Slapper pune muzica, atunci e garantat ca iese fain. Tre' sa simti publicul, sa-l simti cand se plictiseste, sa nu creezi un enjoy-the-total-silence moment, ca am fost martora si la asa ceva in alte locuri, sa stii cand sa treci la alt cantec, cand sa schimbi stilul, ce s-ar potrivi mai bine dupa... adica iti trebuie un simt aparte, asa cum eu nu am acum cand scriu Manualul de baza al dj-ului.
In fine, si din ideea de a-i saluta pe cei doi am ajuns sa ramanem acolo, in Kulturhaus.
Si-uite asa am plecat pe la 4.30 catre gara de acolo.
Dupa o seara in care am ascultat un pic de Depeche, cat sa nu faca alergie cei nevaccinati, un pic de Domino Dancing si Enola Gay si Need You Tonight si Armada Verbala si Sex on Fire, un pic de Chemical Brothers, de Moby, de Human de la Killers, de Wonderful Life de la Hurts si nelipsitul de la petrecerile DM - Thunderstruck Ac Dc,
dupa o seara in care m-am simtit bine printre cei cu care ma simt bine de felul meu,
ma bucur ca datorita Irinei ce a organizat party-ul am ajuns rupta de oboseala intr-o duminica cetoasa de noiembrie.
p.s. Si da, firesc romanesc, dvd-ul Tour of the Universe nu a fost adus spre vanzare la propriul party de lansare. Asa incat nu va ramane decat sa vi-l cumparati de prin magazine sau online.
Asta a fost acum, dar data viitoare va fi cel putin pe-atat!
Later edit : am descoperit ca impresiile mele au coincis in mare parte cu cele ale unui nou-venit la un astfel de party. Nicusor, Ma bucur ca ai venit si ca te-ai simtit bine.
O navetista de petreceri s-ar putea crede, desi e o supraestimare.
A fost party DM. Adica petrecere Depeche Mode pentru o mana de oameni ce se incapataneaza sa asculte o formatie ce si-a atins punctul maxim de glorie la finalul anilor '80, inceputul anilor '90. Ii iubesc teribil, dar nu pot nega realitatea, cu atat mai mult cu cat sunt eu insami nostalgica dupa cei mai frumosi ani.
Fire e un club situat in centrul istoric al Bucuresti-ului, dar drumul in sine pana la club e mai pitoresc decat amenajarea lui interioara: sa mergi in semi-obscuritate pe un podet din sipci de lemn, in vreme ce pe "trotuarul" similar de pe partea opusa sunt cladiri pustiite, confort redus pana si pentru boschetari.
Revenind la pretextul plimbarii ciudate, Party DM in Fire a insemnat la inceput un soi de panicare. Ora anuntata era 22, iar spargatorii de gheata de petrecere erau alesi cei din trupa Prea Tarziu, de care nu mai auzisem pana atunci. Problema a fost alta: ca orice ora de incepere stabilita de un roman, la orele 22 nu a inceput nimic, in timp ce in multime nu recunoasteam aproape pe nimeni. Si era ceva lume, chiar mult mai multa decat ma asteptam, asa incat incepusem sa ma intreb daca am nimerit bine.
Se pare ca nu eu aterizasem precum martienii in Fire, ci multi dintre ceilalti. La un moment dat un pusti cu un tricou cool cu secera si ciocanul ne intreaba ce e acolo. Ii spunem ca e party Depeche Mode, tanarul e setos de cunoastere in continuare si ne intreaba ce inseamna asta, se va asculta numai Depeche? Il lamurim ca asta e ideea si primim un oftat peste umarul deja intors catre iesire, de om ce si-a bulit o seara de distractie nimerind naspa intr-un loc aiurea.
Inutil sa spun ca peretii de sticla de la drum ai clubului erau tapetati cu afisul party-ului, la fel ca si interiorul. Cititul nu e sport national la romani, de la anunt de proaspat vopsit pana la cursurile de examen, asta e clar. Pana la urma se pare ca nici nu e indicat sa citesti anunturile, te poti astepta sa se si intample intocmai si nu e bine, ajungi la fel de dezorientat precum tanarul cu tricou cool.
Prea Tarziu au cantat intr-adevar, cu un oarecare decalaj, cam pana pe la 23.30. Multe piese proprii care nu sunau prea interesant. Au reusit sa strecoare in program si un cover DM, pe care l-am recunoscut abia dupa versuri, intr-atat de rockerit il cantau. Si era vorba de Policy of Truth!! Am remarcat cover-ul dupa James la Getting Away with It, un cantec foarte fain.
Cand in sfarsit si-au incheiat setlist-ul, cei din fata scenei au inceput sa strige bis pana cand ni i-au adus inapoi pe baietii care ne-au mai rasfatat cu un cover DM. Si cu o surpriza: al doilea cover era tot primul, tot rockeritul PoT. Iar apoi, fiindca asa cum ne-a anuntat unul din membrii Prea Tarziu, s-ar putea sa ni se para ca sunt prea putine cover-uri DM pentru o petrecere DM, ei pregatisera o surpriza pentru noi: de data asta un A question of Lust cantat doar voce si clape. Si de data asta chiar a fost o bucurie, fiindca vocea tipei era faina, plus ca isi si asortase la tinuta o pereche de aripi negre a la Martin Gore.
Prea Tarziu or fi venit ei cu surprizele astea pentru noi, dar au si plecat cu o alta: dupa ce si-au incheiat recitalul brusc spatiul din fata scenei s-a golit, ceea ce inseamna ca in fapt, o parte din multimea de public ce ma mirase pe mine venise doar pentru concertul lor.
In sfarsit, party-ul DM putea sa inceapa, full speed ahead. Party prilejuit, am uitat sa precizez, de lansarea in Romania a DVD-ului DVD-ului Tour of the Universe.
Si a inceput, caci intre timp au aparut si cunoscutii mei. E drept ca erau multe persoane cu diverse tricouri DM, dar comunitatea depeche-istilor din Romania se pare ca e imparatita in comunitati ce tin de varsta sau de perioada in care ai devenit fan. Era acolo si un alt grup despre care am aflat ca ar fi "vechea garda" si pe care nu-i cunostea nimeni din grupul meu.
Asa ca am petrecut asa cum se petrece la party-urile DM: dansat si inganat de versuri, atmsofera faina, brate pe sus sau pe unde isi permite sau i se permite fiecaruia.
E drept, a fost putin DM fata de ceea ce trebuia sa fie. Foarte putine cantece din care 3 numai de pe SOFAD, iar Enjoy the Silence, el singurel, de doua ori. Insa m-am bucurat sa ii revad pe cei cu care stiu ca buna-dispozitie e asigurata si sa cunosc persoane noi, cu aceeasi pasiune.
La un moment dat a venit si randul lui I feel you. N-am auzit niciodata sa se auda atat de prost cantecul asta, si-atunci tind sa cred ca acustica Fire e cea care lasa de dorit. Asa ca dupa ce am venit acasa am cautat pe youtube inregistrari cu formati Prea Tarziu pe care ii judecasem aspru si categoric. Si asa am aflat ca trupa chiar canta bine, are cantece interesante, iar solistul vocal are voce faina. Prin urmare mai las un link cu ei, ca sa le fac dreptate.
Dupa orele 3 ne-am gandit sa ne salutam alti doi prieteni aflati in clubul de vizavi, fostul Twice. Asa incat am plecat in grup masiv pentru ceea ce credeam a fi un salut si apoi o intoarcere in Fire. "Clubul de alaturi" s-a dovedit a nu fi vizavi de podetul stang, ci vizavi de bulevard, drept inainte si-apoi la dreapta.
Kulturhaus e foarte diferit fata de Fire. E un club in care se asculta muzica indie, din cate am inteles, in care am constatat o densitate uimitoare pentru orele 3 dimineata, adolesecenti majoritatea, normal. Se vrea sic, gandit in jurul binomului cromatic alb-negru, plin de desene destul de psihedelice inca din hol. Are 2 cerberi de club la intrare ce legitimeaza persoane intr-atat de dubioase incat par minore si e format din 3 niveluri.
In comparatie, Fire e un club mai discret, mai putin contrastant, ce merge pe combinatia de lemn si caramida netencuita tip catacombe, un stil ce mie una mi-e tare drag.
Asemanarea dintre cele doua consta in preturile rezonabile chiar si pentru o provinciala cu spaima de faima costisitorului Bucuresti.
Si-asa in Kulturhaus i-am salutat pe Diana si pe Gabi si cu ocazia asta m-am bucurat inca o data de faptul ca Slapper pune muzica. In cazul in care tratati chestia cu dj-itul ceva de genul "orice poate pune muzica" inseamna ca n-ati mers in cluburi sau sunteti total opaci la ideea de atmosfera. Nu-s eu specialista in cluburi, dar daca la un party Slapper pune muzica, atunci e garantat ca iese fain. Tre' sa simti publicul, sa-l simti cand se plictiseste, sa nu creezi un enjoy-the-total-silence moment, ca am fost martora si la asa ceva in alte locuri, sa stii cand sa treci la alt cantec, cand sa schimbi stilul, ce s-ar potrivi mai bine dupa... adica iti trebuie un simt aparte, asa cum eu nu am acum cand scriu Manualul de baza al dj-ului.
In fine, si din ideea de a-i saluta pe cei doi am ajuns sa ramanem acolo, in Kulturhaus.
Si-uite asa am plecat pe la 4.30 catre gara de acolo.
Dupa o seara in care am ascultat un pic de Depeche, cat sa nu faca alergie cei nevaccinati, un pic de Domino Dancing si Enola Gay si Need You Tonight si Armada Verbala si Sex on Fire, un pic de Chemical Brothers, de Moby, de Human de la Killers, de Wonderful Life de la Hurts si nelipsitul de la petrecerile DM - Thunderstruck Ac Dc,
dupa o seara in care m-am simtit bine printre cei cu care ma simt bine de felul meu,
ma bucur ca datorita Irinei ce a organizat party-ul am ajuns rupta de oboseala intr-o duminica cetoasa de noiembrie.
p.s. Si da, firesc romanesc, dvd-ul Tour of the Universe nu a fost adus spre vanzare la propriul party de lansare. Asa incat nu va ramane decat sa vi-l cumparati de prin magazine sau online.
Asta a fost acum, dar data viitoare va fi cel putin pe-atat!
Later edit : am descoperit ca impresiile mele au coincis in mare parte cu cele ale unui nou-venit la un astfel de party. Nicusor, Ma bucur ca ai venit si ca te-ai simtit bine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
