Sa ma bucur? Sa ma intristez?

duminică, 15 octombrie 2017

Azi, prima ieșire cu copiii mei, ca dirigintă.
Am fost la kfc, apoi în parc la joacă, ba chiar timp de 3 ore ne-au permis cele 20 de grade să ne plimbăm fără jachete, ca și când abia ar fi început școala într-un început minunat de toamnă.
Kfc-ul l-au ales copiii, normal, apoi parcul a venit firesc ca o condiție a mea de a ne de-toxifia după mâncarea fast-food pe care o afurisim la școală cu orice ocazie la ore.

La final unul dintre copiii : "Doamna, asta e cea mai tare zi de când a început școala !"

Și, știind că a fost sincer, chiar n-am știut dacă să mă bucur că am reușit să ne simțim atât de bine împreună și să colaborăm, să ne jucăm cu toții, fără injurii, fără bătăi,
sau să mă întristez pentru că cea mai tare zi nu a fost una dintre cele de curs, din care să fi învățat ceva anume din ceea ce se tot străduie profesorul să îi învețe.

Până la urmă am ales, ca întotdeauna, să păstrez perspectiva pozitivă. Și să sper că o vom putea repeta, cândva, și în cadrul unei ore de curs, plăcută și eficientă.

În plus, cu ocazia asta, unul dintre băieței m-a întrebat "Doamna, chiar e adevărat că nu aveți copiii?"
M-a mirat suspiciunea lui că nu i-aș fi spus adevărul atunci când am pretins a nu avea copii.
Oare de unde și de ce suspiciunea lui? Ce anume să-l fi făcut oare să creadă că am totuși copii, dar n-am vrut să recunosc.
Sunt curioasă acum, bănuiesc că are să rămână unul din misterele care îmi întrețin fascinația față de cei din jur, de reacțiile lor, uneori minunat de generoase, alteori dezastruos de egoiste.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu