Cum iti aduci iar aminte de o persoana. The trifle that life is.

joi, 28 aprilie 2016

Prin școală te învață despre învățarea condiționată , aceea cu sunetul clopoțelului ce îl făcea pe Grivei rusnac să saliveze pentru că însemna apropierea mâncării. Sau , conform bancului , învățarea cu salivarea lui Grivei rus care îl condiționase astfel pe Pavlov să-l tot alimenteze cu mâncare.

Ei, cu toții funcționăm (mai mult sau mai puțin conștient) în multe momente pe principiul ăsta al ... era să scriu al salivării la anticiparea unei satisfacții , deci al învățării involuntare condiționate. 

Iaca de Pavlov și de javra sa mi-am amintit azi după ce am constatat că un anumit copac mi-a amintit de o anumită persoană.

Ideea e că pe mine mă fascinează copacii frumoși ; nu neapărat cei viguroși, ci aceia ce au ceva aparte.
Din seria asta a dragului meu pentru anumiți copaci e și unul căruia o să-i spun SALCÂM ARGINTIU, în absența certitudinii 'cărții lui de identitate'. E o specie pe care o știu de pe când eram copilă în cartierul Cina din Ploiești și mă legăm de o creangă foarte joasă și foarte groasă a domniei sale, copacul cu frunze argintii , cu un soi de puf pe frunze , cu crenguțe albicioase și cu niște 'fruncte' ca niște boabe alungite gri și plușate la atingere. 

Nu l-am găsit pe net și nici n-am avut azi timp să-i fac poze, deși aveam aparatul la mine, dar prea a ieșit brusc în cale, undeva la marginea lui nicăieri.
Cert e că în secunda în care l-am văzut am regretat că nu e cu mine un om pe care m-am obișnuit să-l întreb despre identitatea copacilor ( ... sau care s-a obișnuit să-mi dezvăluie, fără să mai întreb, din când în când, numele și folosul unor plante). 

Se tot spune că azi găsești toate informațiile pe internet, dar uite cum un simplu copac șugubăț face netul de râs printr-un impuls (involuntar) de a adresa întrebarea unei persoane. Care poate, la urma urmei, nici ea nu ar fi știut ce soi de copac este, că nu-mi oferea mereu răspuns la întrebările mele de obsedată silvică. Dar măcar ai satisfacția copilului că cineva anticipează cum o să întrebi un caraghioslâc și cu toate astea încă te mai ascultă și se străduie, cu răbdarea unui adult pentru copilul sâcâitor de curios, să facă oarecare asociații sherlock holmesiene și să ofere un minim de informație săpată prin experiența personală și logică. Iar răbdarea și strădania asta dinainte știută ca nerodnică , atoateștiutorul internet nu o să le manifeste vreodată față de tine ; și de-asta ar trebui să ne fie mereu mai mare dragul să întrebăm o persoană, nu un motor de căutare. Nu răspunsul în sine oferea satisfacția, ci strădania cu care îți era oferit !

Cum puteti face o fricoasa sa spuna da

duminică, 17 aprilie 2016

Sunt genul de om precaut și din pricina asta poate m-am înfrânat de la multe experiențe pe care le-am evaluat apriori ca fiind prea riscante (sau mai degrabă prea puțin delicioase în raport cu riscul asumat).

Astăzi, mai degrabă luată pe nepregătite (fiindcă am răspuns la telefon imediat după ce m-am trezit) am acceptat o noua provocare.
Mi-a plăcut la nebunie !
Și mi s-a spus că, dacă sunt cuminte și am de gând să fiu o elevă bună, experiența de azi se va repeta.

E o bucurie prin toate celulele unui adult momentul în care, trecut de 30 de ani și avînd o fire nesportivă, experimentează ceva nou și constată că e ceva tare pe sufletul său.

Mă consider norocoasă pe ziua de azi că am răspuns la telefon somnoroasă și prin urmare am spus da unei experiențe căreia în mod normal i-aș fi spus 'Pas'.
Mă voi considera și mai norocoasă dacă individul cu strategia inteligentă de astăzi va considera că nu-l încurc prea mult și merit să repet experiența.

Pledoaria mea este însă clară : chiar dacă ați trecut de 30 de ani și sunteți antitalent la sport, încercați ceva nou, nu vă temeți ! S-ar putea să vă descoperiți o nouă pasiune acolo unde nu vă așteptați !

ps.  sunt curioasă dacă mâine voi avea febră musculară.
Chit că ăsta va fi rezultatul, tot mi-am trecut pe listă pentru anul ăsta încă trei experiențe sportive noi și, dacă am norocul să mai tragă cineva de mine cum a fost azi cazul, sigur o să le experimentez cu nesaț !

C'mon join the joyride !




Niciodata nu e prea tarziu! Reveniti la vechea dragoste!

marți, 5 aprilie 2016

Cu legătură directă cu titlul articolului, veți vedea de ce, mărturisesc că începe să-mi fie drag să trăiesc în Ploiești. Că azi Ploiești-ul a fost minunat pentru mine !

Astăzi, pentru prima oară pe anul ăsta, sunt mulțumită de mine și de decizia pe care am luat-o pentru corpul meu.
Am reînceput să trag de mine, de corpul meu, de rezistența lui și de mobilitatea lui (care a fost dintotdeauna punctul meu vulnerabil și sursa mea de frustrări).

M-am reîntors la un vechi vis.
Și-am sosit acasă la 9 seara, cu un zâmbet (involuntar de larg) pe figură, cu o febră musculară (mocnită doar) în mușchi și cu un suflet doldora de cea mai plăcută senzație : aceea că ești mulțumit de tine însuți / însăți, deși nu o să fii niciodată Perfecțiunea întruchipată.

Iar la ora asta orașul meu a fost de-o generozitate rară, cu 20 de grade ca într-o seară perfectă de vară târzie îmbogățită olfactiv și vizual cu înfloririle de primăvară.

Unul din momentele rare când nu-ți dorești nimic mai mult.
Poate doar niște bomboane cu vișine, pe care le mai aveau la cofetărie, dar nu mai aveam eu bani pentru ele !

Și la final o fantezie de-a mea : sunt conștientă că n-am să fie niciodată precum tipa din clipul de mai jos, dar tare mi-ar plăcea măcar să încerc !
Și fiecare mic progres, deși nu e aducător al perfecțiunii mișcării pe care mi-o doresc, mă va bucura, fiindcă ăsta e singurul fel în care pot eu, cu potențialul meu, să mă apropii de a fi cea care îmi doresc.


Cand copilul iti da peste cap planurile

vineri, 1 aprilie 2016

Cu copiii nu poți niciodată să știi ! Nu poți niciodată să anticipezi ! 
Și tocmai pentru că un copil te poate lua pe nepregătite, tocmai de-asta e minunat !

Iaca și eu ieri. Mă pregătisem mental cu o explicație pentru un copil de 7 ani pentru conceptele de even și odd, adică par și impar.
Copilul ăsta de 7 ani știe deja înmulțirea și împărțirea, le-a învățat singurel. 

Și îl iau eu pe ocolite : Cât face 4 împărțit la 2 ?
2, răspunde prompt și ușor jignit de așa banalitate de întrebare ce-i adresasem.
Eu, șmecheră, arunc următoarea întrebare și jubilez un pic că o să ajung la țintă cu ea : Dar 5 împărțit la 2 cât face ? Mă așteptam să-mi spună că nu putem împărți 5 la 2. 
Când colo ... băiatul cu același ton prompt și sigur : Doi virgulă cinci !

Nah poftim, mai pregătește-ți explicații de-acasă pentru copiii inteligenți !
Timp de o secundă neuronii mei s-au blocat, timp de încă o secundă s-au dat de-a berbeleacul râzînd de farsa pe care mi-am întins-o singură cu băiețelul foarte inteligent, iar timp de încă o secundă neuronii au început să-mi țopăie panicați.
Dar în secunda patru ... Evrika ! Am virat-o cu explicația către virgula obținută la împărțirea lui 5 la 2.

Cu toate astea, am reușit să-i ofer și o noutate băiețelului ăsta. Mi-a spus că nu obținem un număr fix și abia aici am putut să am un aport informațional pentru el, anume că se spune un număr întreg.

Nimic mai frumos decât să practici zilnic fitness neuronal !
Și singura muncă ce îți asigură flotări și genoflexiuni și detente neurnonale este lucrul cu copiii. 
I feel fit ! I am happy !

Buretele pentru iertare. Experimentul Zaica.

duminică, 27 martie 2016

Nu știu câți dintre voi ați auzit de experimentul Zaica. Un tip pe nume Zaica, prin anii comunismului îndepărtat, s-a gândit să pună copiilor întrebări teoretic adresabile oamenilor mari pentru a ilustra creativitatea odraslelor neamului. Răspunsurile sunt de-a dreptul savuroase, într-adevăr, deși ... Eu una nu prea cred în autenticitatea lui, dar în postarea asta altul mi-e scopul, nu etalarea  scepticismelor mele.
Pentru cei mari tineri, o chestie similară experimentului Zaica și probabil încă și mai (puțin) autentică a fost prin emisiunea Copii spun lucruri trăsnite.

În schimb, pentru cei ce au copii sau pentru cei ce lucrează cu copiii și care încă nu au ajuns blazați, obturîndu-și simțul mirării și dedulcirea la întorsături din vorbe, nici măcar nu e nevoie de experimente pentru a obține surprize delicioase.

Iaca nu știu cum se face, că și momentul vinerii acesteia tot de la Sammy vine. Nu doar sub forma unei noi vorbe simpatice, ci și sub forma unei lecții de viață.

La un moment dat în liniștea din clasă se aude vocea (mereu răstită chiar și când spune o glumă) a lui Sammy : "Doamnă ! Denis m-a înjurat de mamă. Eu îl bat!"
Mă uit cu ceva specticism, deși de data asta Sammy nu afișa zâmbetul lui contagios când face câte o șotie. Însă Denis pare un băiat destul de bine crescut, iar de auzit eu nu auzisem nimic.
Prin urmare îi răspund calmă lui Sammy "Eu nu cred că Denis te-a înjurat ..."
Sammy nu mă lasă să-mi termin discursul didactic și atacă "Adică am auzenii?"
"Apăi Sammy, lasa-mă să termin ce am de spus. Chiar considerînd că Denis a putut să spună așa ceva, nu vreau pe viitor să mai aud de asemenea înjurături din partea nimănui, nici de bătăi. Acum, dacă Denis totuși te-a înjurat, șterge cu buretele te rog ce a fost până acum."
Replica lui Sammy ... 100 de puncte, principiu sănătos și încă o situație detensionată de copilul ăsta printr-un răset din partea mea : "Doamnă, n-am un burete din ăsta !"

Când spuneam că eu am multe de învățat de la elevii mei nu glumeam. Iaca, un puști simpatic mi-a dat printr-o metaforă o lecție aplicată de caracter, acolo unde compromisul tău nu poate să existe când celălalt depășeste limita comportamentului civilizat.
Cum oare poți să nu te minunezi de mintea ascuțită a unui copil de 10-11 ani și să nu-i îndrăgești, așa răstiți în voce, indisciplinați la convențiile școlare și leneși la carte cum ei sunt de multe ori ?

Vrei sa seduci oamenii ? Are Sammy o reteta pentru tine

vineri, 18 martie 2016

Se spune adesea că singurii sinceri cu adevărat sunt copiii. Că nu au suficientă ipocrizie pentru a calcula impactul și beneficiul unei minciuni la timp plasate.

Pe la zece ani eu una n-aș considera că se mai aplică vorba asta, fiindcă deja la zece ani avem capacitatea de a gândi anticipativ și mulți copii până zece ani sunt deja tacticieni interpersonali foarte abili.

Nu și Sammy al meu ! Sammy e unul din elevii desprinși parcă din Amintirile lui Creangă. E un năzdrăvan gălăgios, fără însă a fi rău. Vorba comentariilor pe care le învățam acum un car de ani, Sammy ilustrează copilăria copilului universal. (Ce-o mai fi și asta în secolul 21 cel al copilăriei inexistente!)

Ei bine, azi am mers și eu la școală un pic ferchezuită, nu mi s-a mai întâmplat asta cam din septembrie încoace.

Clasa lui Sammy e cu vedere la stradă, iar Sammy nu e tocmai culmea atenției la ore în general.

Așa se face că azi, la o oră după ce intrasem pe poarta școlii, numai ce mă întâmpină Sammy cu următoarea replică : "Doamnă, v-am văzut când ați venit la școală. Erați frumoasă acum o oră."

Cum să nu-ți fie drag un copil atât de sincer ? Băiatul a delimitat clar potențialul de drăguțenie și l-a apreciat ca atare, nu un minut în plus.

Cum să cred eu că replica lui Sammy e doar o strategie de tipul periuțelor verbale când el nu a fost dispus la nici o concesie și a limitat atât de precis durata aprecierii estetice ?
Ce mult mi-ar plăcea mie să se mai contagieze și adulții de sinceritatea curajoasă a lui Sammy ! :)