Cum iti aduci iar aminte de o persoana. The trifle that life is.

joi, 28 aprilie 2016

Prin școală te învață despre învățarea condiționată , aceea cu sunetul clopoțelului ce îl făcea pe Grivei rusnac să saliveze pentru că însemna apropierea mâncării. Sau , conform bancului , învățarea cu salivarea lui Grivei rus care îl condiționase astfel pe Pavlov să-l tot alimenteze cu mâncare.

Ei, cu toții funcționăm (mai mult sau mai puțin conștient) în multe momente pe principiul ăsta al ... era să scriu al salivării la anticiparea unei satisfacții , deci al învățării involuntare condiționate. 

Iaca de Pavlov și de javra sa mi-am amintit azi după ce am constatat că un anumit copac mi-a amintit de o anumită persoană.

Ideea e că pe mine mă fascinează copacii frumoși ; nu neapărat cei viguroși, ci aceia ce au ceva aparte.
Din seria asta a dragului meu pentru anumiți copaci e și unul căruia o să-i spun SALCÂM ARGINTIU, în absența certitudinii 'cărții lui de identitate'. E o specie pe care o știu de pe când eram copilă în cartierul Cina din Ploiești și mă legăm de o creangă foarte joasă și foarte groasă a domniei sale, copacul cu frunze argintii , cu un soi de puf pe frunze , cu crenguțe albicioase și cu niște 'fruncte' ca niște boabe alungite gri și plușate la atingere. 

Nu l-am găsit pe net și nici n-am avut azi timp să-i fac poze, deși aveam aparatul la mine, dar prea a ieșit brusc în cale, undeva la marginea lui nicăieri.
Cert e că în secunda în care l-am văzut am regretat că nu e cu mine un om pe care m-am obișnuit să-l întreb despre identitatea copacilor ( ... sau care s-a obișnuit să-mi dezvăluie, fără să mai întreb, din când în când, numele și folosul unor plante). 

Se tot spune că azi găsești toate informațiile pe internet, dar uite cum un simplu copac șugubăț face netul de râs printr-un impuls (involuntar) de a adresa întrebarea unei persoane. Care poate, la urma urmei, nici ea nu ar fi știut ce soi de copac este, că nu-mi oferea mereu răspuns la întrebările mele de obsedată silvică. Dar măcar ai satisfacția copilului că cineva anticipează cum o să întrebi un caraghioslâc și cu toate astea încă te mai ascultă și se străduie, cu răbdarea unui adult pentru copilul sâcâitor de curios, să facă oarecare asociații sherlock holmesiene și să ofere un minim de informație săpată prin experiența personală și logică. Iar răbdarea și strădania asta dinainte știută ca nerodnică , atoateștiutorul internet nu o să le manifeste vreodată față de tine ; și de-asta ar trebui să ne fie mereu mai mare dragul să întrebăm o persoană, nu un motor de căutare. Nu răspunsul în sine oferea satisfacția, ci strădania cu care îți era oferit !

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu