Sa joc totul la 0 ? Parca af fi tentata

Așa arată buletinul meu.
Am fost prezentă mai mereu la vot.

Problema e că n-am prea ,pariat pe campion, de-a lungul voturilor ăstora,
mai mereu mi-a pierdut favoritul.

Așa că acum mă gândeam să fiu fată isteață,
să accept lecția primită, anume că votez pe pierzător, și să o aplic în mod intenționat anul ăsta :

parcă aș vrea să pun ștampila pe Ponta, dacă e să votez mereu pierzătorul, uhuuu, cu câtă satisfacție i-aș trânti ștampila aia ...


Ce spuneți, merită să încerc ?

Un premiu. Pentru amnezia mea.

Hai să vă povestesc cum am fost premiată, cred eu, pentru amnezie. Da' după aceea aștept să-mi spuneți ce credeți voi : o fi cazul să-mi pâlpâie vreo undă de îngrijorare pentru neuronii care nu prea îmi mai pâlpâie ?



Traseul e după cum urmează :
întâi deschid mail-ul, citesc că am câștigat la concurs și mă întreb la ce și de unde ?
îmi amintesc și-mi trimit datele.
Două zile mai târziu primesc un telefon că am primit un colet cu un cadou și mă întreb ... de la cine și de ce ?
îmi amintesc și accept coletul.

Deci am câștigat la un concurs la care am uitat că am participat
și-apoi chiar am mai și primit cadoul după un mail cu datele pe care am uitat că le-am trimis.


Și-acum totuși ce era, ce o fi fost, cine o fi premiat așa zănatecă precum îs eu ?

Iaca era o pereche simpatică foc de șosete vărgate în alb și roșu
de la Fundația pentru copii Ronald McDonald.

Acum o să spuneți că dau cu periuța și mulțumesc mieros,
dar se știe că eu, dintre toate fast-food-urile, nu mănânc decât de la unul - de la McDo !
Iar de cumpărat sos de usturoi nu-mi cumpăr decât de la celălalt fast-food.

Dar de-acum o  să las restul în cutiile de la casele de marcat,  fiindcă am înțeles în cele din urmă că există și o fundație sub auspiciile McDonalds care se ocupă de copii, fundație care a și construit o casă pentru cazarea părinților ai căror copii sunt internați la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Iar șosetele primite am de gând să le port la primăvară, cu o ținută ingenuă    à la Sandy Bell.

Era generos, domnita, asa era el ! Fir-ar ea de interpretare !

Duminica trecută fusei la Florești (de Prahova) să mă șlefuiesc ca prințesă, fiindcă era anunțată o readucere a vieții aristocrate sub pretextul unor întreceri hipice și a unei parade cu ogari.

Pentru cei ce nu știu, la Florești (pe care nu-l numesc ironic de Prahova, ci nostalgic), sunt (în prezent, grație inclusiv localnicilor) ruinele unui palat construit de ,Nababul, Cantacuzino. Se dorea o copie a Trianonurilor si chiar așa i-a și rămas renumele găunos ,Micul Trianon,.
E impresionant și azi, dar ar fi fost fabulos.
Acum, într-un al 2014-lea ceas, cel care l-a revendicat vrea să strângă fonduri să îl refacă. Nebunie ! Dacă nu cumva o fi doar o altă ticăloșie premeditată.

Cum îmi place mie să intru în vorbă cu localnicii, să dibui și atmosfera oamenilor, nu doar a locurilor, intrai în vorbă cu unul din paznici.
Domnul, reticent la început, a cedat în cele din urmă insistențelor mele și a început să-mi povestească un pic.

Lângă fostul Palat e astăzi un spital TBC, la fel cum și la Bușteni, într-un alt fost castel al Nababului, a funcționat tot un sanatoriu pentru bolnavii de plămâni. Deloc întâmplător, după cum mi-a povestit paznicul.

Dar alta e faza haioasă din această povestire.
Domnul mi-a spus : ,,Știți, Ceaușescu a vrut să-și facă domeniu de vânătoare aici. Dar a renunțat când a auzit că e spital TBC, că el nu dărâma spitale.,,
,,Credeți că de-asta ?!? fac eu mirată. Sau fiindcă se cam temea de microbi ?,,
,,Nuuu, domnișoară !  Nu că îi era frică. Dar așa era el, oricâte rele a făcut, de spitale să știți că nu s-a atins niciodată, nu a demolat niciunul. A zis las aici să rămână spitalul ăsta, că eu domeniu de vânătoare îmi pot face oriunde în țară.,,

Și iaca așa rămâne în mentalul colectiv un personaj istoric :  nu ca paranoic hrăpăreț, ci ca generos și înțelegător fiu al poporului său.
Ce mișto funcționează re-interpretarea asta !

iar din pozișoarele făcute aveți : spitalul, întrecerea, elegantul tânăr sau mașina (în funcție de ce vă atrage atenția) și ruinele.

Ps.  Sper ca inițiativa din octombrie 2014 să devină tradiție și porțile domeniului să se deschidă anual pentru o manifestare de acest gen. Felicitări oragnizatorilor, Asociația KarpatiaHorse !

Instalatorul si Piturca, psihologia si presa sportiva

V-am mai povestit eu cum, atunci când am poftă de ceva scriituri frumoase sau de unele care să-mi aducă noi puncte de vedere, recurg la gazetarii din presa sportivă, căci am crescut citind ProSport-ul din vremea în care era condus de Ioanițoaia.

Așa si acum, iaca citindu-l pe Adrian Georgescu despicînd meciul contra Ungariei mi-am dat seama de un paradox psihic în care suntem mai toți captivi : conștientizarea unei situații în cel mai bun caz ne poate rupe fluența, iar în cel mai rău caz ne poate bloca totalmente.

Il citesc pe Adrian Georgescu despre fotbal, dar alunec pe paralela cotidianului.
El remarcă fain episodul ăsta ,, Există ceva ce poate fi denumit o partitură doar la începutul partidei. În primele părți ale simfoniei, orchestra cântă după note, apoi ceva se petrece și dirijorul începe să se zvârcolească la margine, de parcă atunci ar fi prins de știre că și adversarii sunt pe teren. Ca urmare, mai fiecare meci se termină cu o conga a reumaticilor, în care oameni obosiți resping mingi.,,

Nu vi s-a întâmplat și vouă pe la școală ca în timpul tezei să vină proful lângă voi și, deși până în acel moment aveați toate ideile în minte, din momentul amplasării ,dușmanului, peste umărul vostru să vă fugă bezmetice toate cunoștințele care-ncotro ?

Nu ați remarcat nici cum nu le place instalatorilor să stați lângă ei când vă damblagesc bateria de la baie de pildă ?

Eu una știu că la mine se respectă descrierea de mai sus.
Pot coase bine și frumos atâta vreme cât mă cred singură, dar de cum realizez faptul că mă supervizează careva, nici nu contează cine, ca demonstrație involuntară de competență, mă înțep imediat în deget.

Să fiu eu singura pițurchiană în reacții ?
Sau vă recunoașteți și voi ?

Revenit-am ! Revenitu-mi-am, nu inca ...

Se pare ca viata mea e trasata numai din linii curbe, cotite pana la forma cercului. Vicios, ca oris'ce mandru cerc.

Asa se face ca ma intorc la vechi pasiuni, regasesc oameni pierduti, ma reindragostesc de acelasi, ma intorc pe deciziile categorice ale lui "Never again!"
Revin, refac, reincerc, redescopar, reiau trasee vechi, abandonate din varii motive.
Story of my life !

Mi-ar fi placut ca intorsatura de vorbe a titlului meu sa nu fie la negativ, dar momentan ...

De cand am lipsit am petrecut 3 mini-vacante, nu asa si nici cu cine mi le-am dorit,
dar astfel m-am convins ca uneori vacanetele à l'improviste pot fi la fel de reusite precum cele indelung stabilite.

Am imbatranit anul asta incredibil de mult,
ba chiar si din aprilie (cand a fost facuta poza asta) incoace,
Nu ma recunosc, fiindca nu-mi mai place mie de mine atunci cand ma privesc.

Mai multe n-am a va spune acum.

ps. Scuzati lipsa diacriticelor, n-am decat o ora de net la dispozitie, generos oferita totusi fata de cererea mea de 15 minute de acces la net, dupa mai bine de 5 luni de lipsa net.

Pe curand si mai cu bine, oameni buni !

Semnat
Mihaela DM