La facultate ne predaseră conceptul de burnout.
Ne spuneau că ar fi fost nu doar un soi de epuizare mentală, ci, mai mult decât atât, o insensibilizare, cauzată tocmai de un consum nervos și afectiv ce și-a depășit cota de alertă.
Ne mai spuneau ei că ar fi vizat în special profesiile ce implicau direct lucrul cu omul, cum e de pildă cazul medicilor.
Și-mi amintesc reacția mea de Tomița Necredincioasa :
nah, ticăloșii ăștia de medici și-au inventat un concept psihologic pentru blazarea și mizantropia lor.
Nici n-am strâns multă experiență într-un call center, că deja mi s-a predat conceptul de burnout pe propria piele. Sau, mai corect spus, pe proprii nervi.
Da, cea mai obositoare muncă e cea cu oamenii.
Fiindcă restul se desfășoară cât de cât după regulile logice.
În schimb a lucra cu oamenii la un serviciu clienți înseamnă a veni în contact în mod special cu :
neîndemânaticii în nevoie de ajutor sporit
scepticii care contestă tot ce li se întâmplă că li se întâmplă doar lor sau protestează că tot ce nu li se întâmplă nu le întâmplă numai lor
și
oportuniștii în căutarea vreunui chilipir.
Legendă :
undeva în text puteți în locui 3 cuvinte cu termenii
proștii, paranoicii, milogii.
Iar dacă nu le-am folosit e dovada că încă burnout nu m-a afectat atât de mult.
Sau cel puțin nu în seara asta.
Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările
Instalatorul si Piturca, psihologia si presa sportiva
duminică, 19 octombrie 2014
V-am mai povestit eu cum, atunci când am poftă de ceva scriituri frumoase sau de unele care să-mi aducă noi puncte de vedere, recurg la gazetarii din presa sportivă, căci am crescut citind ProSport-ul din vremea în care era condus de Ioanițoaia.
Așa si acum, iaca citindu-l pe Adrian Georgescu despicînd meciul contra Ungariei mi-am dat seama de un paradox psihic în care suntem mai toți captivi : conștientizarea unei situații în cel mai bun caz ne poate rupe fluența, iar în cel mai rău caz ne poate bloca totalmente.
Il citesc pe Adrian Georgescu despre fotbal, dar alunec pe paralela cotidianului.
El remarcă fain episodul ăsta ,, Există ceva ce poate fi denumit o partitură doar la începutul partidei. În primele părți ale simfoniei, orchestra cântă după note, apoi ceva se petrece și dirijorul începe să se zvârcolească la margine, de parcă atunci ar fi prins de știre că și adversarii sunt pe teren. Ca urmare, mai fiecare meci se termină cu o conga a reumaticilor, în care oameni obosiți resping mingi.,,
Nu vi s-a întâmplat și vouă pe la școală ca în timpul tezei să vină proful lângă voi și, deși până în acel moment aveați toate ideile în minte, din momentul amplasării ,dușmanului, peste umărul vostru să vă fugă bezmetice toate cunoștințele care-ncotro ?
Nu ați remarcat nici cum nu le place instalatorilor să stați lângă ei când vă damblagesc bateria de la baie de pildă ?
Eu una știu că la mine se respectă descrierea de mai sus.
Pot coase bine și frumos atâta vreme cât mă cred singură, dar de cum realizez faptul că mă supervizează careva, nici nu contează cine, ca demonstrație involuntară de competență, mă înțep imediat în deget.
Să fiu eu singura pițurchiană în reacții ?
Sau vă recunoașteți și voi ?
Așa si acum, iaca citindu-l pe Adrian Georgescu despicînd meciul contra Ungariei mi-am dat seama de un paradox psihic în care suntem mai toți captivi : conștientizarea unei situații în cel mai bun caz ne poate rupe fluența, iar în cel mai rău caz ne poate bloca totalmente.
Il citesc pe Adrian Georgescu despre fotbal, dar alunec pe paralela cotidianului.
El remarcă fain episodul ăsta ,, Există ceva ce poate fi denumit o partitură doar la începutul partidei. În primele părți ale simfoniei, orchestra cântă după note, apoi ceva se petrece și dirijorul începe să se zvârcolească la margine, de parcă atunci ar fi prins de știre că și adversarii sunt pe teren. Ca urmare, mai fiecare meci se termină cu o conga a reumaticilor, în care oameni obosiți resping mingi.,,
Nu vi s-a întâmplat și vouă pe la școală ca în timpul tezei să vină proful lângă voi și, deși până în acel moment aveați toate ideile în minte, din momentul amplasării ,dușmanului, peste umărul vostru să vă fugă bezmetice toate cunoștințele care-ncotro ?
Nu ați remarcat nici cum nu le place instalatorilor să stați lângă ei când vă damblagesc bateria de la baie de pildă ?
Eu una știu că la mine se respectă descrierea de mai sus.
Pot coase bine și frumos atâta vreme cât mă cred singură, dar de cum realizez faptul că mă supervizează careva, nici nu contează cine, ca demonstrație involuntară de competență, mă înțep imediat în deget.
Să fiu eu singura pițurchiană în reacții ?
Sau vă recunoașteți și voi ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
