Flori de munte, adica Satisfactia de a smulge ceva din trecut

marți, 1 octombrie 2013

Câteodată aştepţi o vorbă bună, o urare, o încurajare de la persoane apropiate care ştiu ce perioadă stresantă urmează pentru tine.
Dar vorba aia care ar putea valora cât zeci de cadouri, încurajarea aia nu vine.

În schimb alteori câte o persoană străină poate săvârşi o mică minune pentru tine, doar pentru tine.

Acum trei ani (cred) pe drumul către Peleş o mămăiţă vindea bucheţele cu cele mai fascinante flori pe care le-am văzut până şi de atunci încolo. Aveau nişte culori teribil de intense şi îmi păreau a fi din catifea.
Tocmai de-asta nici nu mi-am luat un bucheţel, mi s-au părut a fi artizanale.

Apoi mi-a părut teribil de rău că nu le-am luat. Pe net nu am găsit nimic despre florile celea misterioase. Erau roşii şi verzi şi albastre, dar intens colorate, în nuanţe tari. Am şi-un martor, dacă îşi mai aminteşte de momentul ăla, poate are să mă contrazică.

De-atunci de fiecare dată când am mai mers la Sinaia am urcat până la Peleş, doar-doar oi mai găsi florile alea ireale. Nici urmă !

Sâmbătă, la Sinaia Forever, friguţ. Aşa că n-am mai ajuns şi până la Peleş.
Oricum, se făcuse ceasul 5 şi trebuia să prind trenul către casă.
Grăbită, am început să cobor pe o potecă mai dosnică, neumblată de turişti.
După câţiva paşi îmi iese în cale o mămăiţă. Mă întreabă dacă nu vreau să cumpăr nişte flori.
Mă uit ce vrea să-mi vândă şi ...

Sunt florile misterioase, florile ce mi se impregnaseră pe toate simţurile, deşi nu mă apropiasem de ele; mamaia mi-a vândut şi coşuleţul şi bucheţelul, că erau ultimele şi ea de fapt chiar era în drum către casă, mi-a spus că vine tocmai din Dâmboviţa să le vândă şi că da, sunt reale, sunt flori de munte.

Să-i dea Dumnezeu sănătate, nu mă interesează nici dacă nu-i din Dâmboviţa şi nici dacă habar n-are cum se numesc în realitate micile minunăţii.
Pur şi simplu am impresia că am reuşit să smulg ceva hainului timp trecut ! 
La fel cum se întâmplă câteodată, în vise,  să revedem o persoană dragă care s-a dus şi totul fie atât de real încât pentru câteva momente să avem senzaţia că am învins separarea pe care moartea încearcă să ne-o impună.

Nu, nu-s tristă, iar fondul dezamăgit în care tot pluteam de câteva zile tocmai a făcut bâldăbâc într-un simplu coşulet cu flori de munte !


1 comentarii:

Gabriela Cimpoca spunea...

Mie imi pare un buchet de imortele. Daca tot le-ai cautat si dorit atat, mi-ar placea sa stiu ca sunt (aproape) vesnice!

Trimiteți un comentariu