Bizara logica feminina

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Să te tot plimbi de unul/una singur/ă printr-un oraş este destul de neplăcut. Cunoşti străzile, remarci mereu aceleaşi detalii.
Simţi nevoia să te plimbi cu altcineva nu neapărat pentru compania celuilalt, cât pentru faptul că el/ea îţi poate arăta oraşul binecunoscut într-un fel în care nu l-ai mai văzut niciodată.

Pentru mine există însă un oraş în lumea asta în care, şi dacă aş trăi acolo până la 79 de ani, nu m-aş plictisi vreodată să-l străbat la pas.

Pe străzile LUI simt că îmi pot purta ca un cocon singurătatea mea sociabilă; învelită în jurul meu, eu cu mine mândră şi zâmbitoare, radiantă de încredere, aşa cum rareori sunt. Simţindu-mă bine în pielea mea, fără a avea nevoie de nimic altceva. Pe străzile şi în parcurile şi pe esplanadele lui.

E paradoxal să ai un singur oraş în care să te simţi minunat doar tu cu tine, iar oraşul ăsta să nu fie oraşul natal.
Şi gândindu-mă de ce tocmai un oraş străin şi nu oraşul meu, mi-am dat seama de un cotlon al dubioasei mele naturi feminine : oraşul ăsta e subtitutul partenerului visat.

Practic, oraşul-partener e tot ce mi-aş fi putut dori de la un el :
e elegant, deşi e natural, e impozant fără să fie arogant, e vesel fără să fie zgomotos, e nostalgic fără să fie trist, e politicos cu stricteţe nu cu ostentaţie convenţională, e demn de încredere deşi nu e grosolan.
Aşa că, pe străzile lui, nu singură mă plimb vreodată, ci îl am mereu drept cavaler alături, iar el mă contaminează de stările şi calităţile sale.



Da, citesc Virginia Woolf zilele astea, şi e prima oară când individa asta nu mă deprimă, deşi mă influenţează, cum se poate simţi.
Şi nu, nu e vorba despre Paris, dar clipul de mai jos e unul dintre preferatele mele ca imagini şi stare.


7 comentarii:

Rudolph Aspirant spunea...

Mi-a placut acest articol, simt ca rezonez si eu cu el, desi nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte sa compar un oras intreg cu 1 singur partener, ci mai degraba cu un grup su cerc de prieteni sau chiar colegi de echipa, pt ca eu totusi am si niste asteptari de functionare de nivel cvasi-profesional de la un oras, de ex sa aiba transport in comun adecvat, sau strazi care pot fi traversate in mod confirtabil, chestii de genul asta, chiar daca le utilizez in activitati de timp liber sau in drum catre serviciu, si de aia si de la un cerc de prieteni am si asteptari ca sa fiu educat si sa primesc informatii interesante, cat desigur sa ma simt si eu cat de cat util in acest fel de moduri fata de ei, dar cam aceleasi asteptari am si fata de niste colegi de echipa, e un nivel de interactiune care merge dincolo de simple activiati de relaxare si de a ma simti bine, si care in plus nu e nevoie sa fie mereu asa de duios placute, ci pot fi uneori chiar si critice, desi desigur efectuate in mod etic si tolerabil, nu crud gratuit, adica un banc, o porecla, mai stiu eu ce tachinare, etc, ceva comun intre oameni care se cunosc, si se joaca sau lucreaza impreuna. M-am gandit si ca poate o cladire, un parc, sau poate chiar un cartier anume poate reprezenta o comparatie mai adecvata pt o relatie de cuplu decat un oras intreg, pt ca un oras intreg e prea complex si prea mare, plus prea variat, si nici nu ma gandesc la o veritabila metropola asa cum ar fi Parisul, sau Istanbulul, ci chiar la un oras mai mic, asa ca Bucurestiul, sau chiar Copenhaga, de exemplu, sau chiar Iasi sau Ploiesti..ca desi e mic, e totusi mare, plus are probabil sigur si el o istorie culturala chiar bogata si diversa, si e totusi un oras, nu e un sat cu o singura ulita sau o mana de case rasfirate pe langa un deal.

Rudolph Aspirant spunea...

Abia acum am observat titlul articolului, si nu cred ca e vorba de o logica feminina, ci e pur si simplu o imagine plastic figurativ comparativa obisnuita, desi desigur ca eu am luat-o asa mai tehnic poate si tu ceva mai colorat afectiv, dar, zau, si eu am emotii care pot colora unele imagini chiar destul de tehnice, si nu cred ca e ceva tipic super masculin sau feminin, ca daca ar fi chiar asa doar logic feminin atunci zau, literatura comparata sau chiar anumite aspecte de filozofie sau psihologie sociala sau urbanistica ar fi fost inchipuite prima oara de femei, dar astea sunt domenii care au fost dezvoltate de barbati, desi pana si asta a fost poate pt ca ei au avut poate o oportunitate mai mare de a fi scolarizati in anumite perioade, adica de fapt nu cred ca acest fel de imagini sunt reprezentative pt o gandire tipic feminina sau masculina, in mod diferentiat, ci e o gandire de om cat de cat citit, si cu un dram de imaginatie comun umana, cred eu.

Rudolph Aspirant spunea...

Si in nici un caz nu mi se pare ceva bizar. Poate ca nu te invarti tu asa de mult intre oameni scolarizati sau interesati de carti sau de tematica de cultura urbana, si de aia ti-o parea neobisnuit sau bizar, cine stie ? Dar, zau, ce scrii tu a fost descris in feluri diferite de peste o suta de ani in tot felul de reviste de arhitectura, urbanistica, interior design, chiar si turism, adica la nivel de mass-mediie generala, nici nu mai vorbesc de cine stie ce tratate academice pe aceste domenii. Iar ce am comentat eu, asa la nivel ceva mai tehnic, era deja probabil ceva si mai perimat, probabil de prin secolul 17 europeean. (Habar nu am despre literatura antica, totusi, nici cea a altor culturi, pt ca la aia o fi fost descris inca de la vremea gradinilor suspendate ale Semiramidei....)

Adelin spunea...

Şi... care-i oraşul?

Gabriela Cimpoca spunea...

Pai, eu sper ca intr-o buna zi sa apara si partenerul visat, sa dea Dumnezeu sa fie asa cum ti-l doresti!

alicee spunea...

Despre ce oras ne-ai scris asa frumos?
Like pentru muzica + video!!!

coco spunea...

la mine in oras, te plimb eu! :)

Trimiteți un comentariu