O dupa-amiaza aurie de vara

Rareori mi se întâmplă să dorm după-amiaza. Ori mi-e rău, ori îs extrem de obosită.
Maică-mea, care e suportera somnului la toate orele, nu mă deranjează niciodată, chit că ştie că noaptea risc să mă transform în secundar perfect de nesomn.

Azi însă, supriză! mă trezeşte maică-mea şi-mi zice 'hai că tre' să îl premieze pe Vinokourov. A luat aurul la ciclism.'
Vino? Vino, dragul de el!
Îl urmărisem în Turul Franţei cu speranţa că are să câştige o etapă, ca să aibă parte de retragerea pe care o merita. M-am întristat când am văzut că n-a câştigat nimic.
Ştiam că participă şi la Olimpiadă dar nu mi-am propus să mă uit fiindcă n-aş fi pariat pe şansele preferatului meu nici măcar mărunţişul pe care nu-l primesc ca rest la cumpărături.

Când colo Vino, cu fibra lui de luptător încrâncenat cu atât mai mult cu cât nu mai are şanse, a câştigat cursa ! Aurul la Olimpiadă ! La vârsta lui !
Numai admiraţie pentru cazacul nostru.

Acum, că am terminat şi cartea pe care o începusem de trei zile (şi despre care am să vorbesc fiindcă e o carte ce-şi merită lectura),
mă retrag să mă odihnesc în continuare, ca să activez şi eu mâine pe bloguri cu energia lui Vino!