Cu portarii e ca in dragoste. Cel putin la mine.

Hai că aproape fiecare dintre noi are în colecţia de experienţe ilogice şi nedrepte câte una din astea două :
persoana de care te-ai îndrăgostit îţi acordă tot atâta atenţie câtă acordă manierelor când mănâncă într-un birt,
iar tu la rândul tău acorzi tot atâta delicateţe persoanei ce s-a îndrăgostit de tine pe câtă foloseşti când tai un buştean.

Ei bine, mie mi se întâmplă la fel şi cu portarii. Nu că m-aş fi îndrăgostit de vreunul până acum, deşi ...
Dacă am trecut de portar fără să spun nimic am fost strigată şi luată la întrebări de urgenţă 'Domnişoarăăăă, UNDE anume mergeţi?'. Mergeam şi eu la muzeu, ca tot snobul, dar nu vrusesem să se ştie.
A doua oară, păţită cu aşa ruşine - să par portarului suspectă dacă vizitez muzeul - m-am oprit întăi la el. I-am dat bună-ziua şi l-am informat frumos că vreau să văd galeria de artă. Ce credeţi că am primit drept răspuns? : 'Şi nu ştiţi pe unde să mergeţi? Urcaţi scările şi sunaţi la uşă!'.

Deci indiferent cum se procedează cu portarii, niciodată nu-i varianta corectă.
Sau cel puţin cu portarii de muzee. Sau cel puţin cum procedez eu.

Bărbaţii ca bărbaţii, dar aţi avut vreodată de-a face cu vreo femeie portăreasă? Să zicem să fie nevoie să treceţi de portăreasă ca să ajungeţi la doamna secretară? Oho, e o adevărată experienţă iniţiatică.
Eu mi-o amintesc şi-acum pe tanti Ana :
'No da' unde mergi?' (avea mereu lipsă din gestiune pronumele de politeţe)
'Până la secretariat.'
'No pentru ce anume?'
'Pentru nişte informaţii despre taxe.'
'No ce informaţii? Zi că îţi spun eu, n-o mai deranja pe doamna secretară, că şi aşa e aglomerată.'
Care mama ei aglomearată, că nu prea ajungea nimeni s-o aglomereze cu nici o întrebare!
Da' şi dacă reuşeai să ajungi până la birou! Deja te simţeai precum Harap-Alb, dă-o-ncolo de întrebare, că nu mai conta!