Hai că aproape fiecare dintre noi are în colecţia de experienţe ilogice şi nedrepte câte una din astea două :
persoana de care te-ai îndrăgostit îţi acordă tot atâta atenţie câtă acordă manierelor când mănâncă într-un birt,
iar tu la rândul tău acorzi tot atâta delicateţe persoanei ce s-a îndrăgostit de tine pe câtă foloseşti când tai un buştean.
Ei bine, mie mi se întâmplă la fel şi cu portarii. Nu că m-aş fi îndrăgostit de vreunul până acum, deşi ...
Dacă am trecut de portar fără să spun nimic am fost strigată şi luată la întrebări de urgenţă 'Domnişoarăăăă, UNDE anume mergeţi?'. Mergeam şi eu la muzeu, ca tot snobul, dar nu vrusesem să se ştie.
A doua oară, păţită cu aşa ruşine - să par portarului suspectă dacă vizitez muzeul - m-am oprit întăi la el. I-am dat bună-ziua şi l-am informat frumos că vreau să văd galeria de artă. Ce credeţi că am primit drept răspuns? : 'Şi nu ştiţi pe unde să mergeţi? Urcaţi scările şi sunaţi la uşă!'.
Deci indiferent cum se procedează cu portarii, niciodată nu-i varianta corectă.
Sau cel puţin cu portarii de muzee. Sau cel puţin cum procedez eu.
Bărbaţii ca bărbaţii, dar aţi avut vreodată de-a face cu vreo femeie portăreasă? Să zicem să fie nevoie să treceţi de portăreasă ca să ajungeţi la doamna secretară? Oho, e o adevărată experienţă iniţiatică.
Eu mi-o amintesc şi-acum pe tanti Ana :
'No da' unde mergi?' (avea mereu lipsă din gestiune pronumele de politeţe)
'Până la secretariat.'
'No pentru ce anume?'
'Pentru nişte informaţii despre taxe.'
'No ce informaţii? Zi că îţi spun eu, n-o mai deranja pe doamna secretară, că şi aşa e aglomerată.'
Care mama ei aglomearată, că nu prea ajungea nimeni s-o aglomereze cu nici o întrebare!
Da' şi dacă reuşeai să ajungi până la birou! Deja te simţeai precum Harap-Alb, dă-o-ncolo de întrebare, că nu mai conta!
Cu portarii e ca in dragoste. Cel putin la mine.
luni, 4 februarie 2013
Publicat de
Mihaeladm
la
14:15
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
de'ale mele,
experienta initiatica,
haiosenii,
muzeu,
portareasa,
portari,
secretara
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
Iaca, io doi ani de zile aproape fui portar d-ăsta. Nu la muzeu, ci mai rău, la o casă de asigurări de sănătate. Mno, acolo am avut experienţe tari cu fel de fel de oameni...
Amuzant tare titlul! Si ai dreptate, ci "portarii", mai ales cu secretarele. La mine la facultate trebuia sa-ti fie rusine ca ajungi acolo si daca veneai pentru o intrebare, de parca trebuia sa stii tot si te lua la rost...
Ade, fix la tine m-am gandit cand am scris asta (ti-am spus ca mie nu-mi ajunge timpul pentru o singura activitate, ori tu aveai si serviciu si scoala in acelasi timp!).
Dar pe urma mi-am dat seama ca nu-i deloc acelasi lucru portarul meu de muzeu sau tanti de la facultate cu cel din institutiile noastre publice! Iti dau un exemplu la sigur - cand am mers la sediul celor de la Finante (de pe Aurel Vlaicu) puteam sa ratacesc mult si bine pe coridoarele alora daca nu era portarul sa ma ghideze corect. Insa la un muzeu ... :))
p.s. si ca sa iti raspund si la cealalta intrebare : eu, ca fan Stapanul Inelelor iti spun ca :
- daca ti-a placut LOTR nu descarca Hobbit-ul, te va dezamagi
- daca nu ti-a placut LOTR ... nu descarca Hobbit-ul, n-o sa-ti placa nici el! :)
Oo, eu ma intimidez MULT mai mult fata de un portar profesionist (efectiv indiferent de sex, varsta, etc) decat m-as intimida fata de cineva de care m-as putea indragosti, fata de care cel mult ma pot fastaci, insa fastaceala e oarecum altceva decat intimidarea.
Fata de secretari/secretare mai mult resimt oarecum iritare pt ca am impresia ca trebuie sa depun efort extra sa ii/le seduc, sa fiu ultra-politicos, etc.
Bugetarii astia....
De portari si de femeia de serviciu sa te feresti oriunde ai merge...nu treci de ei
Problema la noi e ca sunt prea multi portari si "bodyguarzi". Nu mai poti sa intri intr-un magazin sau farmacie fara sa dai peste acesti plictisiti sau plictisite care cauta subiect de discutii.
"n-o mai deranja pe doamna secretara, ca si asa e aglomerata", iar cand ajungi acolo ele isi beau cafeau si-si admira unghiile si noua bluza cumparata...
Cum era vorba aia... daca vrei sa stii ce se intampla intr-o institutie, imprieteneste-te cu portarul.
Sper sa nu am astfel de experiente sa ma dau cu capul de pereti... cel putin sper...
Da' de ce ai nevoie? :)) Iti spun eu si ce nota ai luat la examen sau ce taxe mai ai de platit..
Cand o sa ajungem sa intram cu niste carduri in toate institutiile, o sa scapam de portarii astia.
Trimiteți un comentariu