Dap, chiar aşa , bârfesc fără jenă :
şefa de promoţie de la una din facultăţile UPG-ului e o proastă.
A făcut o 'prospecţie' a salariilor din piaţa muncii românească şi-a constatat ...
mare supriză mare, că diploma de facultate valorează cam cât hârtia pe care e scrisă.
Că salariul acordat unei diplome de la o facultate umanistă este, în multe cazuri, mai mic decât salariul acordat celor care n-au nici 12 clase.
Voi reveni cu acest studiu revoluţionar care e un bun motiv să desfiinţăm facultăţile umaniste,
cu cifre, să-mi spuneţi şi mie de n-am dreptate.
Până una alta pasul cel mare pentru prostovanca de care vă spuneam este că ...
şi-a dat seama că o fost o prostovancă şi că a irosit încă trei ani pentru a căpăta o diplomă de care societatea n-are nici o nevoie, că altfel ar valoriza-o ca atare.
Aşa că luni, de la ceremonia de absolvire, şefa de promoţie o să lipsească.
Ce discurs ar fi putut să ţină, în condiţiile în care tocmai a dat cu nasul de realitate şi-a văzut ce găunoşenie este o diplomă în România de azi ?
Singura jenă pe care o am legat de ziua de luni este ... nu cumva să mă întâlnesc cu vreo profesoară care să mă ia la întrebări de ce şi cum de mi-am permis să nu vin la festivitate.
Urăsc să dau explicaţii pentru deciziile mele !
Sau ... pot oricând să invoc faptul că am aşa o fobie de vorbit în public încât n-am vrut să vin nici să-mi iau medalia de premiant al învâţământului disfuncţional românesc.
Cand sefa de promotie e o proasta
vineri, 2 mai 2014
Publicat de
Mihaeladm
la
19:07
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
de'ale mele,
facultate umanista,
sefa promotie,
upg,
valoarea diplomei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
17 comentarii:
Cine sa ceara socoteala in UPG? Aia e facultate?! :D
Barfitoarea!:)))
Eu ma intreb daca scopul studiilor este sa obtii un salar mai mare.
Mai cred ca cine si-a propus, in viata, sa se imbogaterasca, si-a ales alte meserii, gen mafiot, hot, politician etc.
De ce bag seama ca iar am cam avut dreptate? Dar nu-i bai ca mai poti face facultati. Inca nu ai ajuns la varsta in care sa te poti da batuta!
Sunt acelasi Anonim care ti-a demonstrat ca esti puternica. Cum sa lipsesti de la o asemenea festivitate ? Cine te-a obligat sa treci linia de sosire ? Iti esti tie datoare ! Nu ai pe nimeni apropiat care sa-ti fie alaturi acolo ? La o asemenea festivitate vin parintii, fratii, copiii, prietenii, iubitii, vecinii, cunoscutii, curiosii...Nu gasesti pe nimeni, in nicio categorie ? Bine, atunci inventeaza categoria Anonimii si da-mi niste repere ! Bafta !
Yamasha, UPG-ul nu=i o facultate nici mai proasta nici mai buna decat media, nu asta mi-e problema,
ca si daca terminan la Bucuresti tot atat valora diploma mea, adica nimic.
Insa mie chiar mi s-a cerut socoteala de catre 2 profesoare, deci exista ceva reactii si la UPG.
:) Coco, este ca asa-i? :)
Mircea, eu nu prea sunt de acord cu tine in privinta asta,
dar mi se pare chiar interesanta perspectiva ta, oricum e mai realista,
dar nu mi se pare normala.
Adica eu am facut o facultate tocmai ca sa am si eu salariu mai mare,
fiindca altfel cultura poti sa o capeti si prin autoeducatie, plus ca ar fi mai putina indoctrictare in autoeducatie.
Si-atunci, daca nu in vederea unui viitor mai prosper facem o facultate, atunci de ce o mai facem ?
Raspund eu, pana raspunde @mircea.
O faci la misto, eventual!
Sau mai bine deloc!
hai ca pana sa raspunda Mircea, mi-au revenit mie accesul la net si accesul de febra :))
La misto eu n-as face o facultate.
Insa cu a doua varianta sunt de acord : daca tot e degeaba urmata facultatea, atunci mai bine sa nu mai fie urmata deloc.
Desigur, asta nu e valabil si pentru persoanele care folosesc diplomele fie ca sa isi trateze orgoliul frustrat fie ca demonstratie in ochii altora. Astia au sa se agate de diploma cu toata puterea. :)
:)) Adi, referitor la primul comentariu, nu numai ca ai avut dreptate, dar nici macar nu stii cata de sincronizat ai fost :
tocmai ieri mi-a trimis o prietena vestea ca ministrul invatamantului degeaba (sau cum s-o numi) a declarat ca vrea ca pe viitor cadrele didactice sa aiba dreptul de a urma o a doua facultate gratuit.
Deci daca o sa ma reindrept candva spre invatamant , iaca o sa pot sa-mi urmez si marea mea dragoste (neimplinita) pentru sociologie :))
Anonim, multumesc pentru oferta, pentru incurajare si pentru gandul frumos.
De fapt doi prieteni chiar s-au oferit sa ma ajute financiar ca sa merg la ceremonia asta, iar unul dintre ei mi-a argumentat ca e un moment unic in viata.
Insa i-am refuzat si pe ei.
Fiindca is genul de om care isi pune acum singur pretul.
Ceremoniile astea imi par facute ca sa ne valideze social ceilalti, un soi de etalare orgolioasa.
Ori eu de anul asta am inteles ca valoarea mea nu e aceea pe care (nu) mi-o acorda omul drag, desi el ar trebui sa fie un reper,
la fel cum nu e nici aceea pe care mi-o da o diploma.
E cea pe care mi-o acord eu mie.
In schimb , daca tot mi-ai urat bafta, sper sa am parte de ea saptamana asta si sa primesc telefonul care sa ma scoata din impasul financiar in care sunt.
Asta e cu adeverat important, ceremoniile nu-s genul meu de mandrie sau bucurie. Cu atat mai mult cu cat nu ma pot bucura ca am irosit 3 ani fara vreun folos profesional, asa cum fusese intentia mea.
O facultate inseamna, de fapt, o meserie. Iar meseria poate insemna pasiune, placere. Pe vremuri era folosit cuvantul "hobby". De ce sa nu faci cu pasiune o meserie sau de ce trebuie sa fie o corvoada mersul la servici? Care e scopul vietii, sa castigi bani sau sa te simti bine? La servici petreci 8 ore in fiecare zi, deci eu cred ca e important sa te simti bine acolo si sa faci cu placere ceea ce ai de facut. Daca vii acasa scarbit de servici, ce poti sa faci, ca sa te detensionezi? Ori bautura, ori continui sa fii posomorat.
Bineinteles ca exista si motivatia salariilor, dar in domeniile muncii exista permanent schimbari. De exemplu, cu cativa ani in urma, erau cautati contabilii si erau f. bine platiti. Acum... nu mai e chiar asa.
Mihaela, nu incerc sa te influentez, doar sa-mi spun parerea, deoarece am inteles ca deja ai decis. Si parerea mea o spun din proprie experienta. Si din ce am vazut la mine in familie, (cred ca stii la cine ma refer) :)
O mare parte din viata ne-o petrecem la servici. Daca nu avem placere de acel timp, (chiar daca suntem renumerati mai slab), tot ce ne ramane este sa numaram anii pana la pensionare...
Mie studiile mi-au folosit si ca metoda de autodisciplinare, pt ca altfel zau, ajungeam si eu un functionar lenes si astfel imi tradam chemarea. Ma rog, am colegi functionari cu studii mult mai avansate decat mine, care sunt tot lenesi, si chiar indiferent de salariu, ca unii au salariul mai mare, altii mai mic, unii au si avere personala sau de familie in plus de salariu, dar cred ca sunt lenesi cei care nu au avut chemarea de a fi functionari, asa ca mine.
Nu mai zic ca de fapt mi-am dat seama si in legatura cu acea chemare, ca de fapt mie imi place sa fiu functionar si sa fiu cat mai harnic la serviciu pt ca de fapt nu imi place sa spal vasele si sa fac mancare si sa arunc gunoiul si sa aspir pe jos. Dar nu e vina lui mama, ca ea a incercat sa acorde atentie si educatiei mele domestice si celei profesionale (minus gatitul, ca aia si-a dat seama ca ar fi fost ceva gen tortura probabil si nu era cazul sa ma chinuie intr-un domeniu pt care chiar nu aveam nici o inclinatie, si care de fapt nu o entuziasma nici pe ea asa ca hobby special, desi il efectua constiincios), insa efectiv mie mi-au luat ani de zile sa reusesc sa aranjez ciucurii de la covor asa cum trebuia dupa ce aspiram astfel incat sa pot fi promovat la spalat vase si geamuri, asa ca inca de pe la 8 ani mi-am dat seama ce chemare am eu pt a fi birocrat mai degraba decat altceva ! Desi chiar am fost si spalator de vase insa mi-am dat demisia dupa 2 ture. Era prea greu ! Acum stau si contemplez de 3 zile teancul de vase din chiuveta, insa m-am decis sa-mi iau inima-n dinti si sa-l dau gata azi ! Si de fapt nici nu sunt asa multe, doar o craticioara si o tigaita mica, vreo 6 farfurii si 4 cani...dar mi se par asa de multe...incerc sa-mi fac curaj...
Ha ! Ha ! Se vede ca imi vine mult mai la indemana sa efectuez un raport birocratic comprehensiv a descrierii detalitate a chestiunii de rezolvat, inclusiv cu cifre, decat sa incep actiunea practica propriu-zisa ! Ma duc sa beau o cafea ca sa fiu si mai pregatit !
Trimiteți un comentariu