Cultura are WC-ul in curte

Era să pățenesc pocinogul, și-asta tocmai la teatru.
Cât pe ce să mă fac de râs sublim, ca-n Seinfeld, pentru cei ce au văzut episodul cu 'only two squares'

Luna septembrie, festivalul Castanilor, Ploiești.
Neh, frig afară, spectacol lung.
Rinichii nu mai rezistă.

Merg la baie și după momentul X ... constat că ioc hârtie, nici măcar cotorul sulului.
Noroc că în buzunarul blugilor aveam un șervețel gentil, care-a salvat situația.
Mai departe, faptul că în aceeași toaletă a Teatrului Toma Caragiu Ploiești nu era nici săpun, deja n-a mai adus nici un șoc.
Eram doar recunoscătoare că picura niște apă pe țeavă.


Pregătită în halul ăsta, merg sâmbătă și la Filarmonică.
Si fiindcă-s mai masochistă din fire, merg la toaletă și aici în pauză.
(Ce vreți, deja e ger de-a binelea,  nu ca în septembrie !)

Iaca la Filarmonică progresul și-a băgat coada :
avem hârtie la toaletă, lipsește numai și doar săpunul.
Săpun nu-mi adusesem, dar șervețelele cu care mă dotasem în prealabil de-acasă au fost mândre să rămână neutilizate.


Si-acum ... o simplă constatare :
IDM Basarab București.
Un bazar de țoale cu acoperiș de mall.
Aveau nene și hârtie, aveau și săpun, aveau și apă caldă ba chiar puteai alege dacă îți usuci mâinile pe șervețele sau prin instalația cu aer cald.


Pare mai nou că prin România mall-ul face o casă bună cu civilizația,
iar cultura face  ...  o curte bună cu WC-urile bunicilor.

Sau asta o fi noua modă în managementul cultural european, pe care îl tot invocăm ??