Avalansa cuvintelor. Imaturitatea.

marți, 12 mai 2015

Când cineva alături de care ai fost alături în ultimii 6 ani de zile și de care ți-a tot păsat în vremea asta îți spune că îi ești dușman și că îi vrei răul ...
Mai mult, că nici măcar nu își asumă nimic din ceea a făcut în anii ăștia ...

atunci în loc să îi urezi să aibă un drum bun și se întoarcă sănătos, îl trimiți să se ducă la dracu'.
Și speri să fie la fel de dureroasă vorba asta pentru el cum au fost ale lui pentru tine.

Cât din răutățile pe care le spunem sunt sincere oare ?
Ce sentiment e în realitate în spatele vorbelor care ne ies pe gură ?


3 comentarii:

De ce nu? spunea...

Eu cred ca ura nu este opusul iubirii, ci ciuda ca nu poti sa-ti manifesti iubirea. Analog, cred ca rautatile care ne ies pe gura, daca nu sunt cauzate de orgoliu, arata tot o ciuda. Poate pentru ca si-a pierdut increderea. La fel ca in cazul iubirii, este vorba despre o ciuda pe propria persoana.

waven spunea...

Cunoaștem dobitocul?

Rudolph Aspirant spunea...

Cred ca sunt de acord cu Decenu. Numai ca nu am inteles ultima propozitie, adica cum "la fel ca in cazul iubirii, e vorba de o ciuda pe propria persoana" ? Adica si daca iubim pe cineva e tot din ciuda pe noi insine, la fel ca si atunci cand incepem sa nu mai putem suferi pe altcineva ? Ma rog, cu cat ma gandesc mai bine poate sa fie si asta adevarat, in sensul ca poate cautam in persoana iubita calitatile in legatura cu care ne e ciuda ca nu le observam la noi insine...dar zau, atunci daca ajungem sa nu ne fie ciuda pe nimica din noi insine, si suntem perfect satisfacuti cu noi insine, atunci om fi in Nirvana si nu mai e nevoie nici de iubire, nici de ura, gata...am decedat emotional cu totul...ma rog, nu zic ca nu o fi bine si asa...dar nu e cam singuratec totusi ? Chiar si mie, care fiind copil unic sunt destul de obisnuit sa ma joc asa de unul singur, parca tot mi-ar fi cam frica sa fiu chiar asa de singur pe lume chiar daca as fi perfect multumit si nu as simti nici o ciuda nici pt a cauta vreo iubire, nici pt a resimti ura....zau, ar fi parca as fi devenit statuie...ma rog, bine macar ca pot sa ma gandesc ssa drept consolare la povestea Printul fericit de dl Oscar Wilde...noroc ca am citit povestea aia si acum ma simt mai pregatit si in caz ca voi ajunge statuie...Doamne fereste...

Trimiteți un comentariu