Dintre blogurile cu care încerc şi eu să ţin pasul la lecturi (pe care implicit le şi recomand) că tot suntem iarăşi la un început când se iau decizii şi se re-evaluează direcţii, le urez şi eu, fiecăruia în parte, după cum urmează :
lui Nice (de la care am şi preluat ideea asta, cu cerere aprobată) îi urez să i se întoarcă înmulţite senzaţiile şi culorile şi reveriile pe care le oferă la ea pe blog
lui Aliceee, fiindcă şi-a stabilit deja lista de dorinţe şi a făcut-o publică, să i se împlinească tot mai multe dintre ele şi-apoi să ne povestească şi nouă, că doar despre asta-s blogurile !
lui FJ13 (am să o includ aici şi nu la prahoveni, cred că ştie ea de ce) să îşi păstreze privirea ironică spre lucruri şi atitudinea stoică în viaţă, mulţi ar trebui să le învăţăm şi noi
lui Adrian Georgescu, de fapt lui ca reprezentat al gazetarului cu talent şi al presei adevărate -redută tot mai restrânsă, să readucă tot mai mulţi cititori către calitate, către miez, către cuvânt, către bucuria descifrării jocului cu vorbele
lui Raul ceva motive noi de încredere în viitorul locurilor la care ţine atât
lui Mircea o lume cu mai puţine măşti, mai firească, deşi atunci mi-ar fi dor de analizele lui fine de psihologie comună despre de-mascarea comportamentelor noastre
lui Mihai, adică Umograf, să colecţioneze tot mai multe dovezi de frumos şi bine, din toată ţărişoara asta, dacă se poate, nu doar din cele 2 regiuni ce îl definesc pe el
lui Pato să aibă rezultate atât de bune la facu încât să petreacă vacanţe multe pe munţi, ca variaţiuni ale Dunării lui
lui Schtiel şi lui VizualW să întâlnească în realitate cât mai multe imagini la fel de magice precum cele pe care le selectează dintr-o lume virtuală
lui Sudessa, fiindcă apreciază atât de mult cochetăria şi eleganţa, să le
lui Danap cât mai multe veşti bune de anunţat, evenimente culturale de degustat şi-apoi de comentat şi răspândit
Iar mie mi-aş dori o cât mai bună relaţie cu timpul şi sporul, astfel încât să pot citi şi afla câte ceva despre cât mai multe, aşa cum reuşeşte miraculos RudolphAspirant !
Mai sunt şi alţii, din păcate însă anul trecut blogul meu de suflet, RepublicaPloiesti, s-a închis. Sper într-o revenire, şi ştiu că nu doar eu !
Se afișează postările cu eticheta bloguri de citit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bloguri de citit. Afișați toate postările
Urari personalizate pentru cativa blogari
marți, 3 ianuarie 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
16:07
6
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
bloguri de citit,
urari personalizate
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

