Cu statistica am eu vechi dispute.
Cu contabilitatea ... ohooo, am avut mai multe divergenţe cu taică-miu decât principii înţelese.
Mai nou văd că nepriceperea mea în ale matematicii se extinde şi în politică.
No, deci democraţia înseamnă dictatura majorităţii.
Acum mai e un aspect totuşi : ca să se ţină cont de părerea majorităţii, ea trebuie mai întâi să se exprime.
De cei care nu se exprimă nu se sinchiseşte nimeni, se consideră că-s indiferenţi sau sătui faţă de politică.
Dar mai nou văd că cei care tac contează mai mult decât cei ce se exprimă.
Unde-i principiul democraţiei aici?
Şi unde-i logica matematică atunci când un om e ales cu 5 milioane în favoarea sa dar nu mai poate fi dat nici măcar cu 7 milioane împotriva sa?
Logica referendumului cu prezenţa la vot e absolut aberantă, fiindcă nu ai cum să invalidezi o voinţă politică care e mai consistentă decât voinţa din alegerea iniţială.
Ei, asta-i! Se vede că m-am depărtat de matematică de n-o mai pricep deloc.
Se afișează postările cu eticheta functionarea democratiei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta functionarea democratiei. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

