Eu mă tot pretind fată citită. Bine, şi uşor de citit, dar acum vorbim de cultură, nu de inteligenţă emoţională.
Am tot auzit cât de mari şi de grozavi sunt scriitorii sud-americani.
Prima oară m-am împotmolit în Ernesto Sabato. N-am reuşit să termin cartea, n-am reuşit nici la juma s-ajung. Înainte de tăcere i-a fost numele, deşi la mine tot tăcere şi după ea.
Anul ăsta iar m-a ambiţionat cineva în postură de a oferi recomandări literare : 'nu se compară James Joyce cu latino-americanii!'.
Aşa da, cu prima parte era de-acord, nici eu nu-l prea flatez pe James Joyce.
Dar cu partea a doua mi-am zis că trebuie deci să fie hiba mea, să mai încerc.
Am luat-o de la capăt cu Gabriel Garcia Marquez. Mai citisem Cronica unei morţi anunţate. Nu îmi plăcuse.
Acum am început Toamna patriarhului. Presimt că asta îmi va pune capac cu sud-americanii.
Nu pricep ! Care-i farmecul ăstora? În ce constă fascinaţia pe care o exercită asupra atâtor cititori?
Ce-ar trebui să simt citindu-i sau să remarc în stilul lor şi eu nu mă prind?
Mai rău încă : le înţelege cineva cărţile? Sau e mai mult o chestie de atmosferă?
Se afișează postările cu eticheta garcia marquez. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta garcia marquez. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
