Rock si depeche, Ioan Mihai Cochinescu si eu

Pe la inceputul anilor '90 in proaspat respirabila Romanie in materie de muzica nu se canta decat rock, Depeche Mode si altele.
Nu stiu cum a luat nastere rivalitatea asta, nu vreau nici sa-mi dau cu ghiciul sociologic.
Tin insa bine minte cele doua stereotipuri : rock-erii cei pletosi, cu pantaloni de piele si nu intotdeauna ingrijiti, cu manifestari mai zgomotoase, gesturi mai ample, cu un soi de "loud is being male" drept motto. Si-apoi depeche-istii. Cu tunsorile periuta, cu helancile negre (alea numite acum malete), mai putin vorbareti si ma economi in tot comportamentul in general. Cu un "enjoy the silence" pe post de hai sictir!
Cam asta era lumea atunci. Daca vi s-a parut ca i-am portretizat pe unii usor dezgustatori si pe altii seducatori prin definitie apai asta e varianta eufemistica.

Bon, si-acum sa-ncerc s-aduc subiectul la ideea din mintea mea.
N-am vazut niciodata vreo bataie intre cele doua grupuri, insa tin minte ca, atunci cand se intersectau pe strada, in loc de-un rock-er si-un depeche-ist simteai doi motani gata sa sara, privirile erau elocvente. Erau schimburi de vorbe, barfe intre grupuri, rasete de la departare.
Era batalia pentru decernarea titlurilor de "a mea e muzica" "a ta e o porcarie".
Si da, credeam tare in chestia asta.
Ba chiar recunosc, eu una si-acum le separ. Nu muzica de porcarii, ci rock-ul de depeche.

Bun, acum ca am reconturat atmosfera sa trecem si la fapte.
Pe vremea aia nu era net, erau chioscuri cu ziare, erau reviste cu muzica si, din cand in cand, cu norocul de a-l apuca pe Dumnezeu de mana, cate o vedere sau cate un poster cu muzicienii indragiti. Si le devoram pe toate.
Asa incat, in ziua in care am vazut in vitrina librariei "Nichita Stanescu" o carte numita chiar Rock & Depeche am sarit probabil peste o bataie cardiaca. A doua zi taica-miu mergea sa-mi cumpere minunatia de carte, enervat de entuziasmul meu, cum e el mereu balanta mea emotionala.

Am citit cartea pe repede-inainte.
Din tot entuziasmul inflacarat al fanului care banuieste ca acolo sunt date despre idolii sai, secrete marturisite abia acum, din toate asteptarile astea despre muzica si despre cei 4 D.M. ... nimic.
Am descoperit o cartica slabuta, creata dupa reteta strop de violenta, strop de sex si strop de muzica, strop de idealism, fix toti stropii ce formeaza adolescenta.

O fictiune despre prietenia a doi tineri. A caror singura legatura cu rock-ul sau D.M.-ul era faptul ca erau fani ai celor doua curente.
Deci in mare doi reprezentati ai nostri, ai majoritatii adolescentilor acelui an.
Deci ... o carte cu mare potential de public. Doar pe baza titlului.

Am fost atunci dezamagita, chit ca povestea era draguta si un pic cam roz chiar si pentru naiva de mine. Si l-am tratat pe autor, pe Ioan Mihai Cochinescu drept sarlatan care s-a folosit de trucul cu titlul cu buna stiinta.

Fiindca de vandut stiu sigur ca s-a vandut repede, e drept insa ca nu stiu in cate exemplare fusese tiparita.
Iar de citit o citise cam toata suflarea depeche-ista. Despre cea rock nu am nici pana azi informatii.

Eu insami am primit-o de la o alta fana spre lectura si apoi am imprumutat exemplarul meu altora. Cartea a circulat cu frenezie atunci, prin '93-'94.

Si-am ajuns in cele din urma si la ceea ce vroiam in fapt sa spun.
Ca anii l-au transformat pe "sarlatanul Ioan Mihai Cochinescu" in "autorul vizionar".
Nu mult timp dupa aparitia cartii depeche-istii se trezeau cu pamantul tras de sub picioare, cu un Dave cu plete si comportament de rock-er dupa a zecea bere.
Nu mult timp dupa dihotomia nu-si mai avea sensul, fiindca D.M. virau spre elemente clare de rock.
Iar azi, deci catva timp dupa aparitia cartii, insa definitiile genurilor muzicale nu-si mai au rostul, intr-atat s-au influentat reciproc.

Mai mult insa decat viziunea asta de profet la rece a lui Ioan Mihai Cochinescu ma frapeaza altceva la acea brosurica subtirica, Rock & Depeche.
Cum a reusit sa ramana in amintirile fiecarui depeche-ist ce a citit-o la acea vreme. Cat de mult a insemnat totusi povestea naiva a prieteniei celor doi adolescenti aparent despartiti de mentalitatea la moda ce indica norma de separare intre tineri.
Cum s-a impletit carticica asta banala in insasi adolescenta noastra si a devenit parte din povestea noastra de depeche-isti ce suntem!
Mai vreau !