Poate e o caracteristică general umană, de animale pasionale ce suntem !
Sau poate că românii sunt mai iraţionali şi mai pătimaşi decât alte neamuri.
Cert e că m-am săturat de replica auzită în orice context - în familie, între prieteni, la muncă, în societate :
'aha, deci nu ţii cu mine, înseamnă că sigur ţii cu duşmanul meu !'.
Cea mai nouă aplicare a replicii ăsteia ce mă scoate din sărite e folosită pentru oamenii ce au ieşit zilele astea pe străzi.
Dacă scandează contra, atunci sigur sunt pentru USL, pentru ceilaltţi !
Prostii ! Iar cine crede asta se îmbată cu ceai !
IRITAREA nr 2 :
Şi tot legat de situaţia asta nervoasă din România de zilele astea, mă mai enervează o chestie : cei care strigă şi îi cheamă şi pe alţii să protesteze sau care scriu despre cât de nenulţumiţi sunt, cică se cheamă 'agitatori'.
REPLICI PE CARE IMI VINE SA LE URLU :
dacă nu sunt pentru X, nu înseamnă că sunt de partea 'duşmanului' lui X.
Pot să nu cred în amândoi, să-mi fie lehamite în mod egal de amândoi, să nu ţin la niciunul.
Să mă nemulţumească şi o opţiune şi opusul ei.
Să am calea mea, de mijloc.
Să vreau să fiu eu, cu opţiunile mele, care nu sunt nici ale lui X, nici ale lui Y.
Cât despre 'agitatori' ... turbez să fii numit astfel.
Să ţi se confişte până şi dreptul de a vorbi despre nemulţumirea ta şi de a încerca să-i trezeşti şi pe alţii mai la realitate!
Să fii numit agitator în loc de protestatar ?
Ce s-a întâmplat cu vorba asta, de ce a dispărut?
De ce mai nou e rău şi imoral să protestezi??
Se afișează postările cu eticheta moderatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta moderatie. Afișați toate postările
Pro si contra - M-am saturat !
marți, 17 ianuarie 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
18:13
9
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
agitator,
cale de mijloc,
extreme,
individualitate,
moderatie,
protestatar,
reprosuri,
sociale
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

