Am constatat în ultimii vreo doi ani în oraşul nostru o tendinţă prea lăudabilă. Mi-e şi teamă să scriu despre ea, nu cumva să se destrame minunea.
Nu ştiu cum de se întâmplă, dar cert e că normalitatea renovării caselor vechi şi cu arhitectură deosebită (câte au mai rămas în Ploieşti) a ajuns până la noi.
Am strând câteva exemple de case astfel renovate, vă voi oferi şi poze cu ele, dar nu despre asta e vorba acum.
Ci despre ceva ce mie îmi dă fiori, deşi îi înţeleg şi aprob necesitatea :
când o casă se găseşte într-o stare deplorabilă, dar are o valoare arhitecturală încât să fie inclusă în clasa B -parcă!- a monumentelor istorice, atunci se recurge la păstrarea faţadei, demolarea restului casei şi reconstruirea ei.
Puteţi vedea în imaginile de mai jos fenomenul, e chiar în curs de desfăşurare cu una din casele din centrul Ploieşti-ului.
Eu una însă, iubitoare până la absurd de vechi, mărturisesc că n-aş putea locui într-o astfel de casă!
Aş prefera una cu risc major de a mi se prăbuşi în cap.
Dar să locuiesc într-un pătrat de pereţi reconstruiţi în jurul unui perete vechi ... zău mi-ar da senzaţia de conservare în sarcofag.
Poate voi n-aveţi gândirea mea macabră ... sau te pomeneşti că l-aţi demola şi pe ăla?
Se afișează postările cu eticheta sarcofag. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sarcofag. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



