Se afișează postările cu eticheta tarabe cu carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tarabe cu carti. Afișați toate postările

Chiar nu mai cumpara nimeni carti?

duminică, 6 noiembrie 2011

M-am trezit şi eu de vreo oră deja (acum e 14.49). Deci în sfârşit o zi de weekend tipică pentru mine.
Asta fiindcă ieri m-am trezit de la orele 9. Şi are să-mi fie învăţătură de minte să nu mai fac aşa ceva.

Am nevoie de un dicţionar ce e de găsit doar la tarabele cu cărţi. Ştiam că astea-s deschise până pe la prânz în weekend.
Aşa încât ieri am făcut un efort şi am ajuns la 11.23 în centru (după ceasul din faţa Casei Albe).

Deja din autobuz începusem să presimt drumul în zadar. Şi văzusem eu bine de la depărtare, că la fel am văzut şi de la apropiere : numai tarabele cu flori şi cele ale anticarilor mai erau populate.
În rest, tarabele cu cărţi noi pustii foc, nici măcar nişte pisici alergate de câini nu le frecventau.

Asta presupun că e suficient de relevant despre cât de atractive mai sunt cărţile pentru ploieşteni, din moment ce înşişi comercianţii s-au resemnat.
Şi nu, nu era atât de frig afară încât să justifice o absenţă. Ba chiar a fost o zi frumoasă şi însorită.

Bănuiesc că e o tendinţă generală şi nu fac eu de râs ploieştenii în timp ce-n alte oraşe cresc şi înfloresc  cultura, educaţia, învăţământul !

Ofticoasă cum sunt, sper să fie şi mall-urile tot atât de afectate de pe urma crizei economice.
Însă până una alta mă oftic pentru dimineaţa pierdută degeaba în oraş.
Oare de când n-or mai fi tarabele deschise în weekend  ?
Că eu una, cu logica mea, mă gândesc că tocmai atunci ar trebui să fie mai abitir deschise ,  doar în cursul săptămânii lumea e la munci, nu pe străzi după cumpărături.