Concertul la care mi-ar fi placut sa fiu. Bon Jovi si o rascolire prin ciuda a nostalgiei

luni, 11 iulie 2011

Ieri, 10 iulie, am avut două strângeri de inimă, undeva pe artera lui dulce-amărui.

Întâi mi-a abandonat Vino în Turul Franţei, ba chiar în urma unei accidentări urâte, cu căzătură în prăpastie pe o coborâre şi mai ales cu o fractură de femur. Mi-a părut aşa de rău văzându-l adus din pădurice de colegii de echipă ... parcă ar fi fost ultimul tur pe care îl pedalam eu, aşa tristă mi s-a părut întâmplarea asta. E drept că tot îi bine că n-a fost decât un picior rupt şi cu neşansa asta de retragere poate până la urmă va reveni şi la anul în caravană tot pe bicicletă.
Chit că la anul nu va mai avea nici şansele la top 10 la care visam anul ăsta.

Iar a doua strângere de inimă a fost ceva în genul basmului - şi cu bucurie dar şi cu mâhnire.
La începutul anului îmi făcusem o listă a concertelor la care mi-ar fi plăcut să merg.
Erau Scorpion, Bryan Ferry, IAMX, Amy Winehouse.
Dar mai ales Bon Jovi.

Sunt depeche-istă viciată ireversibil.
Dacă mă întrebi ce părere am despre rock, de ani de zile răspund la fel de caraghios : 'nu-mi place rock-ul, dar ascult Bon Jovi.'

În mintea mea încă au rămas graniţele dintre rock şi Depeche, deşi înşişi britanii le-au pulverizat de atâţia ani.

Ei, ziceam că Bon Jovi era cel mai dorit concert al anului pentru mine. Nu-mi dau seama exact de ce.
Poate fiindcă am făcut cunoştinţă cam în aceeaşi perioadă cu Depeche, dar şi cu ei, aşa încât cumva, în istoria personală a muzicii ambele au aceeaşi vechime.

Nu am o slăbiciune pentru Jon Bon Jovi. Nu asta e.

În schimb recunosc, când mi-i amintesc în anii '80, cu coafurile alea care azi probabil doar mie îmi mai plac ... the big-hair eighties ... am o senzaţie caraghioasă foc, de parcă aş fi fost eu însămi adolescentă în anii ăia. Şi n-am fost.

Mi-ar fi plăcut tare mult să fiu la concertul lor de la Bucureşti ieri seară!
Dar n-am fost, anul ăsta mi-am tăiat orice concert de pe listă.

Am văzut la teve însă câteva secvenţe. Mi-au răscolit celulele care pulsaseră la concertul Depeche-ilor din 2006. Da, chiar celulele alea. Deşi Bon Jovi n-au să însemne niciodată, nici pe-aproape, pe cât îmi sunt Depeche-ii.

Numărul spectatorilor însă, anii de aşteptare, atmosfera mai ales, ca o bucurie la care nu mai sperai ...
U2, care îmi sunt mai aproape ca stil, nu vor declanşa în mine emoţia asta la un eventual concert înRomânia. U2 au devenit industrie, Bon Jovi au rămas autentici.

Dacă biletul ar fi costat 180 roni, cât mă costase DM-ul, aş fi mers. Desigur, vorbesc de zona A, la un concert n-are sens să mergi dacă nu eşti acolo. Dar 300 roni mi s-a părut prea mult.
M-am înşelat însă. Cred că au meritat 300 roni.

E drept, n-am văzut decât secvenţe cu Bon Jovi la Bucureşti.
Dar am aflat din presă numai lucruri ce m-au făcut să-i şi admir, nu doar să le fredonez mulţimea de hituri.

În primul rând concertul a început la orele 20 fix.

Apoi concertul am înţeles că ar fi durat vreo 3 ore. Cu 30 de minute în plus faţă de contract.

Şi acum paralela cu Depeche făcută cu o ciudă pornită din îndrăgostirea de depeche-istă rănită în orgoliu atunci, la concertul din 2006.

Dave abia de a strigat un Good Evening, Bucharest. Şi asta a fost singura personalizare a concertului. Deşi eram nebuni care îi aşteptasem 16 ani. Şi sigur li se spusese asta.
Bon Jovi a mulţumit fanilor din România ce i-au aşteptat 25 de ani.

Depeche au fost chemaţi la bis, însă au ţinut unul singur, probabil cum semnaseră contractul, şi ne-au lăsat în noapte strigându-i aiurea pentru a-i mai avea lângă noi 10 minute, măcar încă 10.
Bon Jovi au ţinut două bisuri.

Depeche au fost reci şi distanţi, fix cu atitudinea pe care o simţi din posterele mele de pe perete.
Au fost britanic de profesionişti, nevrând să pară vulnerabili la căldura pe care o primiseră de la 40.000 de oameni în timpul unui concert în care aveau sufletele noastre la picioarele lor.

Şi continuă să ne aibe sufletele pe tavă, la discreţie, pentru că-i ştim distanţi şi ni-i recunoaştem.

Însă mi-ar fi plăcut ca asta să nu fie doar cronica unui concert la care aş fi vrut să fiu.
Fiindcă vroiam să simt nu doar aceeaşi atmosferă specială încă o dată, ci vroiam să trăiesc un concert la care şi artistul răspunde publicului.

Chiar dacă vor reveni în România, emoţia primului concert al lor aici nu va mai putea fi atinsă.

Am tot respectul de-acum pentru Bon Jovi.
Trebuia să fi fost acolo, de-abia când îţi dai seama că unele emoţii nu pot fi recuperate înţelegi cam care e valoarea reală a unui bilet de concert!

Aş vrea acum doar să ascult Living on a Prayer, e unul din cântecele mele preferate ever, cu una din cele mai frumoase poveşti în versuri din miile de cântece pe care le ştiu.

8 comentarii:

waven spunea...

Șă știi că nu ești singura care regretă. La mine au fost mai multe planete care s-au aliniat în a nu fi prezent acolo. Și apropo de twitter, dacă aveai cont, aveai șansa să găsești niște bilete ff ieftine sâmbăta trecută. O să-ți spun cu prima ocazie cât de ieftine ca să te enervez complet :)
Și, special pentru tine cele 3 ore și jumătate de concert http://www.waven.ro/2011/07/12/daca-n-ai-fost-la-concertul-bon-jovi/

Mihaeladm spunea...

Waven, imi pare rau de pe acum!
Dar sa stii ca mie inca nu imi apare articolul tau pe blog! Incerc si mai incolo, fiindca sunt chiar curioasa.
Bine, momentan n-am sonor la pc, deci nici un Living on a Prayer clasic nu pot asculta.
Un soi de pedeapsa ca nu i-am ascultat/ vazut/ simtit live.

Zodrac spunea...

Trist e ca banii sunt singurul ajutor si totodata singura piedica in a ne implinii visele. Imi place Bon Jovi dar parca totusi 300 de lei e prea mult, pentru Romania, nu pentru spectacol.
O zi linistita sa ai

Lillee spunea...

Si mie imi plac frezele alea sa stii. :)
Stii care e faza ce ma face ( poate ) o ciudata? Nu-mi place sa merg la concerte. Nici macar la trupele preferate...

Mihaeladm spunea...

Zodrac, dap 300 roni sunt chiar multi la noi pentru un concert. Daca ii privim asa.
Daca insa te gandesti ca vezi un singur mare concert pe an si imparti 300 la 12 luni, atunci parca se schimba balanta.
Eu in felul asta trisez psihic cand am cheltuieli prea mari pentru posibilitatile mele - ma gandesc ca e vorba de un buget anual pentru un capitol anume, sa zicem culturalizare.
Oricum nu sunt eu genul care bifeaza toate evenimentele cultural-mondene, asa incat ar trebui sa imi permit din cand in cand cate o extravaganta.
O seara frumoasa si tie!

Mihaeladm spunea...

Lillee :)) ciudata nu esti pentru ca nu iti place ideea de a merge la concerte. Te va prinde dupa ce incerci prima oara! ;)
Ciudate suntem pentru ca ne plac inca frizurile alea ! :)))

waven spunea...

@Mihaeladm: sper că merge acum linkul și ai văzut cam ce-a fost acolo :(

Mihaeladm spunea...

Waven, Pai azi ai fost primul pe care l-am vizitat, dintre bloguri. Am gasit filmarea. Continuarea povestii am sa o trec intr-un comentariu direct la tine.

Trimiteți un comentariu