E doar a doua oară când mi se întâmplă, frustrant e că aş vrea să ştiu cauza.
Acum mă amuz, deşi am încă frisoane, da' tot mai bien cu frisoane decât cu valul de transpiraţie de dimineaţă.
Am simţit că mi-e cam rău, aşa că mi-am luat o pernuţă şi m-am deplasar către baie.
M-am ţinut de pereţi, da' problema a apărut când am deschis lumina şi tot nu s-a făcut lumină.
Îmi zic : 'uite cum se întâmplă toate o dată, fix acum s-a găsit să se ardă şi becul ăsta !'.
Noroc că nu i-am strigat pe ai mei.
Am mers pâş-pâş, mi-am aşezat pe orbecăială perna pe cadă (se arsese becul, vezi bine), şi-apoi am dat drumul la apă rece.
Mi-a sticlit mie ceva în cap când mi-am dat seama că nu aud nici zgomotul apei - deşteaptă cum sunt m-am lămurit singură că era vorba de-o stare cam leşinantă de-a mea.
Mă rog, mi-am trecut starea de 'bec ars' după vreun minut, după vreo 5 mi-au revenit şi urechile la funcţionarea lor de bază (sau secundară, după câtă importanţă acordaţi voi purtării cerceilor).
Iar după vreo oră n-am mai tremurat şi mi-a trecut respiraţia sacadată.
V-am spus, nu ştiu de la ce am stările astea,
însă bine că nu i-am agitat pe ai mei strigându-le să pună bec în locul becului ce ardea bine mersi.
S-ar fi panicat şi în caz de leşin e bine să respiri în voie, nu să-ţi pape ceilalţi aerul rotindu-se degeaba.
Haios mai era şi că în geantă (după ce-mi revenise auzul) auzeam vibrând clar telefonul, eu care nu-mi aud niciodată telefonul.
De unde se vede că leşinul amplifică simţurile după ce le dă în cap mai întâi.
Oricum, nu mă putea ridica în momentul ăla nici dacă ar fi fost Gahan la doi paşi de mine.
Însă mai târziu, de curiozitate, am vrut să văd cine mă sună cu ocazia leşinului : era Orange, departamentul ofertare.
Au băieţii ăştia o sincronizare, mamă-mamă, încă o dată mă merită drept client !
No, cam asta-i cu mine, de-asta cam absentez zilele astea de pe bloguri.
Dar totuşi la final o salut pe Aliceee , ea e în oraşul în care mi-ar plăcea şi mie să fiu.
(cam bruscă încheierea asta, dar revin eu şi prin vizite pe la voi).
Partea haioasa a lesinului. Da' nu-mi urmati exemplul!
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
20:06
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
auz infundat,
intunecarea privirii,
lesin,
orange ofertare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Ce zic eu?Nu-i alarma pe ei,dar vezi neaparat care-i cauza.
Sanatate >:D<
Mihaela, ai controlat in ultimul timp functionarea glandei tiroide ?
Multa sanatate !
Sau poate esti insarcinata si nu stii. La gravide apar stari din ce in ce mai ciudate
FJ13, incerc sa nu ma alarmez nici eu, tocmai fiindca am cautat cauza si inca nu am descoperit-o. Multumesc pentru urari, sanatate si voua !
B.D. , multumesc in primul rand si intorc urarile de sanatate, sa ne gasim cu bine, poate chiar in Romania ...
Glandele nu le-am controlat, desi mi-a mai recomandat cineva sa incerc si in directia asta.
Doctorita mea mi-a dat doar analizele clasice de sange, plus niste ecografii. Au iesit toate in limetele normale.
Am noroc ca ambele lesinuri mi s-au intamplat acasa totusi. (intotdeauna prefer sa vad partea pozitiva, dar, vorba lui FJ13, ar trebui sa fiu si realista un pic.)
Aditza, tie cu ipoteza ta iti raspund pe mail. :)
Ai grijă de tine şi de sănătatea ta. Nu sta aşa, mergi şi fă un control să vezi despre ce e vorba.
Sănătate multă îţi doresc!
P.S.: trebuie să recunosc că m-a amuzat puţin comentariul lui aditza ... :)
Trimiteți un comentariu