Retrospectiva 2011 si previziuni 2012

Nu ştiu de ce ne purtăm mereu atât de urât cu anul ce trece, de parcă ne-am grăbi spre neant.

2011 ... să vedem câteva caracteristici, nu musai 'cele mai', fiindcă mă irită noţiune asta :
pentru mine a fost un an rupt nebuneşte în două jumătăţi (n-o să scriu aici despre mine însă),
pentru Ploieşti a însemnat un stadion nou,
pentru România a fost dezamăgirea că românii sunt de plastilină, nu reacţionează la nici o măsură ce se ia împotriva lor, sunt apatia întruchipată,
pentru învăţământul românesc a însemnat un an în care s-a vrut să se mai arate un pic sperietoarea,
pentru lume a însemnat sfârşitul unui război , încheiat neclar şi dus în zadar - cel din Irak,
pentru blogosferă a însemnat bloguri frumoase dar şi valuri prin încăierări de 2 câte 2,
iar pentru blogosPHeră a însemnat tentativa de a organiza o comunitate ... de români, deci grea tentativă (iar 'curajosul' e Waven).

Câştiguri pentru mine?
Am avut mai multe experienţe în premieră,
am învăţat chestii noi din varii domenii (ceea ce nu înseamnă că m-am maturizat),
m-am reataşat de România într-un mod firesc, vizitând-o,
mi-am amânat câteva dorinţe,
şi mai ales nu mi-am pierdut bucuria de a încerca, de a vedea, de a auzi, a afla.

M-au dezamăgit câţiva oameni, am dezamăgit şi eu la rândul meu,
am aflat că nu trebuie să încerci să-i mulţumeşti pe ceilalţi în ciuda propriilor dorinţe.

Am şi oameni ce m-au ajutat anul ăsta şi cărora le mulţumesc, doi în special.

Despre pierderi nu vreau să vorbesc aici.

Previziuni 2012 ?
Păi fiindcă vorbeam despre dorinţe amânate, nu ştiu dacă anul ăsta am să ajung în Roşia Montana,  una nealterată de noi săpări hrăpăreţe.
Aşa încât legat de RM, dar nu numai, de lumea în care trăim, o singură previziune, nu pesimistă, ci realistă despre 2012 :
'And so we're told this is The Golden Age
And gold is the reason for the wars we wage'

Sunt versurile unui cântec (ce are deja aproape 20 de ani) şi-un adevăr pe care sper ca toţi mai mulţi să-l conştientizeze, pentru a putea schimba ceva la direcţia asta perdantă , în care materialismul e tot ceea ce contează şi în numele căruia călcăm unii pe alţii.