S-au facut romanii turisti, bravooo!

luni, 9 ianuarie 2012

Deci (simt nevoia să încep stupid cu 'deci' fiindcă şi ceea ce urmează pare inexplicabil) în România se ştie, turismul e domeniu strategic.
Ce nu mă aşteptam eu (nu ştiu restul) era ca planul ăsta să reuşească !
Ori, dacă totuşi nu a reuşit ... explicaţi-mi voi mie următorul fapt :

eu an de an îmi cumpăr mersul trenurilor.
Au fost ani întregi în care nu l-am folosit deloc, dar faptul că am mersul trenurilor pe birou mă face să-mi domolesc conştiinţa apăsătoare de călător ne-călătorit.
Pentru cine nu ştie, chestia asta de care vorbesc e o cărticică ieftină (vreo 10 roni - cca 2 euro), tipărită, ce se reînnoieşte mereu prin decembrie.

La ce serveşte mersul trenurilor în România?
Simplu : la jocuri cu estimări de genul 'dacă în carte scrie că vine la şi 10 minute, atunci oare o să ajungă până la şi jumătate?'.

Bun, deci v-am explicat până aici de ce-s fană mersul trenurilor.
Şi-acum e rândul vostru.

De ce anul ăsta am mers la vreo 3 zile după lansarea noului mers al trenurilor şi ... de la agenţia CFR mi-au spus că e deja epuizat ?
Cică n-avea rost să încerc - nici la gară nu-l mai aveau deja.
Şi nici nu mai aduc, fiindcă s-au epuizat toate stocurile din ediţia de anul ăsta.

?!
De când a devenit deci românul aşa turist amorezat de ţara lui ?!
Iar Doamna Udrea ştie ?

2 comentarii:

Jovi spunea...

Eu cred ca explicatia este alta, ca doar fac naveta zilnic cu trenul: toti navetistii au cumparat (Ploiesti-Buc, Campina-Buc, Pitesti-Buc etc.), intrucat prima saptamana dupa schimbarea mersului site-ul oficial nu a mers si era necesar ca lumea sa fie informata...

Altfel nu cred ca, pentru doar cateva calatorii pe an, isi cumpara lumea Mersul pe format de hartie. Sau cine stie?

Anonim spunea...

Pai stai asa la ce-ti trebuie? Colectie? Origami? Nu gasesti pe Sf. Google? De asta au si scos numar limitat, lumea intra online sa vada, pe mine ma mira grozav ca se cumpara. La noi nici nu mai exista.
Vladimir

Trimiteți un comentariu