Tendintele bune imi dau senzatii morbide

luni, 8 octombrie 2012

Am constatat în ultimii vreo doi ani în oraşul nostru o tendinţă prea lăudabilă. Mi-e şi teamă să scriu despre ea, nu cumva să se destrame minunea.

Nu ştiu cum de se întâmplă, dar cert e că normalitatea renovării caselor vechi şi cu arhitectură deosebită (câte au mai rămas în Ploieşti) a ajuns până la noi.
Am strând câteva exemple de case astfel renovate, vă voi oferi şi poze cu ele, dar nu despre asta e vorba acum.

Ci despre ceva ce mie îmi dă fiori, deşi îi înţeleg şi aprob necesitatea :
când o casă se găseşte într-o stare deplorabilă, dar are o valoare arhitecturală încât să fie inclusă în clasa B -parcă!- a monumentelor istorice, atunci se recurge la păstrarea faţadei, demolarea restului casei şi reconstruirea ei.

Puteţi vedea în imaginile de mai jos fenomenul, e chiar în curs de desfăşurare cu una din casele din centrul Ploieşti-ului.

Eu una însă, iubitoare până la absurd de vechi, mărturisesc că n-aş putea locui într-o astfel de casă!
Aş prefera una cu risc major de a mi se prăbuşi în cap.
Dar să locuiesc într-un pătrat de pereţi reconstruiţi în jurul unui perete vechi ... zău mi-ar da senzaţia de conservare în sarcofag.

Poate voi n-aveţi gândirea mea macabră ... sau te pomeneşti că l-aţi demola şi pe ăla?

8 comentarii:

vienela spunea...

Oare costa prea mult sa renoveze intreaga casa? Mi se pare o nebunie sa pastreze doar fatada, pentru ca o casa veche contine multe alte elemente interesante.

coco spunea...

am stat in Ploiesti 2 ani , de muuulttt , acum s-a schimbat mult !...in bine , zic eu...

Alina Fumm spunea...

In anii mei de liceu, obisnuiam sa trec de cel putin 2 ori in fiecare zi pe langa aceasta casa, si mereu ma imaginam in vremea seratelor, la un ceai... Pana cand am constatat, cu regret, ca au inceput sa o demoleze, sa distruga frumusete de arhitectura ploiesteana. Si daca tot construiesc ceva in zona aceea, ar fi putut sa o demoleze de tot, poate nu ar mai fi existat melancolici ca mine, care sa regrete lipsa ei. Zic! :D
Nu m-ar mira sa se ridice o vila de cateva mii de euro in spatele acestei fatade. Doar traim in Romania! Totusi, pacat de cladire...

Petronela spunea...

Sincer nu inteleg de ce ,dar pe mine ma amuza!
Ps. am vazut la tine pe blog un bannere super amuzant!
Avion de laptop cica:)).

mihaeladr spunea...

Pe unde e casa asta? Eu am vazut ceea ce spui tu la rstaurantul Vatra Plaiesilor. Am zis ca il demoleaza, dar s-a construit pe langa. Chiar sunt curioasa cand vin la Ploiesti as vad ce s-a mai facut.

coolnewz/ratatouille spunea...

erau si in Bucuresti, pe linga gara, pe Grivita, niste ispravi din astea ...

pastile pentru slabit spunea...

Asta imi aduce aminte de metodele comunistilor de a face fatade false care sa acopere unele cladiri vechi sau biserici. Ma rog, acum e tocmai invers, dar metoda in sine mi se pare absurda.

gps spunea...

In Bucuresti cred ca fenomenul asta incepe sa se raspandeasca. Dar cauza principala nu cred ca este una economica. Pur si simplu cred ca multora li se pare mai interesant asa.

Trimiteți un comentariu