Teroristul din Norvegia si sensul pierdut al cuvintelor

Şi tot în intervalul cât am fost plecată un psihopat a reuşit un atentat în liniştita Norvegie.
I-a reuşit fiindcă l-a planificat de ani, l-a executat pe îndelete, dar nu l-a prea deranjat nici o instituţie în experimentul ăsta al lui.

În toată nebunia ăstuia constat însă şi nebunia lumii în care trăim - pervetirea sensului cuvintelor până la nivelul la care inacceptabilul devine nu doar scuzabil, ci firesc.

În lumea în care am ajuns să folosim cuvinte şocante pentru orice rahat, nuanţe agresive pentru fenomenele naturii şi tot soiul de istericale de apocalipsă pentru înspăimântările cotidiene, am ajuns, firesc, să pierdem moderaţia dar şi logica simplă şi sănătoasă a lucrurilor ce trebuie sancţionate, pedepsite, interzise. Fără menajamente, fără corectitudine politică, fără drepturile infractorilor, fără a întoarce realităţile pe dos schimbând sensul cuvintelor tabu cu un ambalaj care să sune bine şi modern.

Dementul ăsta a declarat că nu a acţionat singur, ci a avut colaboratori.
Drace! Într-o lume sănătoasă la cap colaboratorii la rele încă se numeau complici.

Oare s-ar mai putea reveni la o lume mai simplă şi mai firească?
O lume în care răul să fie numit pe faţă rău şi să fie pedepsit ca atare?