Mass-ul de dinaintea retelelor sociale - mirari serioase

Iar vin cu un subiect din alea de pică greu  acum, pe timp de vacanţă.
Dar tipul ăsta - Mani - chiar mă pune pe gânduri. Da, încă n-am terminat cartea lui Amin Maalouf. Nu că nu-mi place, ba din contră - 'Grădinile Luminii' e o carte atât de interesantă încât nu merită să apăs acceleraţia.

E povestea vieţii lui Mani, pictor, medic şi mai ales întemeietorul unei religii. Nu despre carte vreau să vă vorbesc acum, ci despre o revelaţie pe care o am prin lectura asta.

Suntem deci înainte de apariţia net-ului. Un om cu viziune vrea să o difuzeze printre cât mai mulţi.
Are iniţial 12 urmăritori. Obiectivul de atins e întreaga populaţie.

Cei doisprezece încep să colinde lumea perpedes. Suntem şi înainte de apariţia Boeing-ului.
Fiecare lansează mass-uri în toate pieţele publice pe unde ajung. Predică ideile primului.

Apoi cei doisprezece ajung să aibă la rândul lor urmăritori care împărtăşesc aceeaşi informaţie.
Avem deci şi o mini reţea socială formată de-acum.
Totuşi. Privind în urmă, succesul mass-urilor religioase de acum 2000 de ani e chiar o minune!

Un pic, un pic, să comparăm cu lumea de azi, doar de dragul imaginaţiei.
Tom Cruise pe post de apostol al scientologilor, Madonna a Cabalei.
Avem deci promovare.
Avem şi resursele materiale.
Avem şi capacitatea informaţiei de a ajunge instantaneu din Apus în Răsărit.
Avem şi suficiente populaţii debusolate, sărace, dezamăgite, abandonate, frustate.
Şi-acum referendum vă rog : câţi scientologi aveţi în bloc? Câţi cabalişti? Ei, şi câţi creştini?

Revin deci. Mani, omul care mi-a furnizat mie revelaţia asta, a trăit între anii 216 şi 276 d.H.
Pe atunci deja creştinismul avea suficienţi adepţi în multe zone, deşi nu fusese acceptat ca religie oficială.

Iarăşi am să fiu acuzată că nu-s prea dusă la Biserică, dar de data asta sunt chiar fascinată de poveste.
Deci Isus a pornit de unul singur în tentativa de a seduce omenirea de atunci.
În condiţiile în care singura manieră de a răspândi informaţia era din gură în gură şi singurul mod rapid de a călători pe uscat era pe spinarea unui animal.
Şi totuşi aşa, din om în om, din peregrinare în peregrinare, doctrina a ajuns să fie cunoscută.
Mai mult, a ajuns să fie adoptată.
Deşi era riscant, pe vremurile acelea asta însemna erezie. Religiile oficiale erau altele.
Însă acelea au murit în timp.
În schimb creştinismul a supravieţuit.

Nici nu pot să-mi pun perplexitatea în cuvinte, mă învârt în jurul ideii.

Astăzi nu reuşim să ne coalizăm în jurul unei idei simple. Deşi avem reţele sociale, acces neîngrădit la informaţie, libertate de alegere.

Ce s-a întâmplat cu omenirea de am ajuns la aşa o contraperformanţă, în ciuda contextului favorizant?
Ne-a scăzut nouă abilitatea de a adera la idealuri?
S-au înmulţit prea mult predicatorii de cauze încât dezorientaţi nu ne mai putem centra pe nici una?
Au apărut atât de multe reţele sociale încât ne-au suprasaturat?

Creştinismul, ca doctrină, căpătase amploare deja la o sută de ani de la apariţia sa.
În epoca noastră într-o sută de ani s-au perindat probabil vreo 50 de doctrine. Şi singura ce înfloreşte periodic e vestirea Apocalipsei.
Chiar : pentru când o fi anunţată următoarea?