Chiar aşa, cineva a încercat să facă un pic de masaj cardiac oraşului ăsta abulic.
Merită să vă povestesc ce s-a întâmplat şi să vă las pe voi să vă daţi cu părerea despre câtă viaţă mai circulă prin venele Ploieşti-ului. Probabil ale oricărui oraş de mărime medie din România.
Este vorba de Festivalul de Fotografie care s-a desfăşurat la finalul lui august.
Şi despre care vă anunţasem că are intrări gratuite nu doar la expoziţii, ci şi la conferinţe.
Ei bine, ceea ce nu spusesem, este că Festivalul a fost organizat la iniţiativa şi din strădania unui singur om. Cătălin Munteanu sau freestate-photographic.
Nu obişnuiesc să scriu despre oameni ca individualităţi şi cu atât mai puţin despre unii pe care îi cunosc.
Dar aici nu e vorba (doar) de un 'nebun' care a crezut într-un proiect ambiţios şi şi-a spus 'Îl fac!'.
E vorba despre români şi despre cum (re)acţionăm.
Să organizezi un festival foto nu pare foarte complicat. Până nu ajungi să asişti un pic la partea finală, aceea de instalare a expoziţiilor. Descoperi că e vorba de crearea panourilor, apoi de împărţirea spaţiului, apoi de a decide ce serie merge lângă ce serie, ce decor pune mai bine în valoare anumite fotografii, apoi lipirea fotografiilor, măsurarea pe panou să iasă drepte şi simetrice. Iar după aceea, la montarea propriu-zisă pe pereţi sau pe stative e nevoie de un nou set de calm yoghin în momentul în care constaţi că panourile nu stau cum le vroiai tu, că se desprinde guma sau că panoul alunecă de la locul lui. Şi-atunci recalculezi toate resursele de care dispui, mai numeri fotografiile pe care ţi-ai propus să le expui, schimbi planul iniţial.
Nu mai adaug partea esenţială : voluntarii. Voluntarii şi mai ales parolismul lor.
Când te trezeşti cu doar 4 oameni din cei 8 care au confirmat că vor veni a doua zi între orele x şi y ...
În fine, dacă mai avea nevoie, organizatorul festivalului şi-a supus unui test dur calmul.
Eu una mă temusem de vandalizările panourilor, fiindcă o parte a lor urma să fie expusă în stradă.
Dar ca să le vandalizezi ar fi trebuit să vii întăi să le vezi. Ori ce s-a întâmplat în fapt ...
La expoziţii ploieştenii n-au dat buzna. Că deh, erau gratuite, dar pentru asta trebuia să intri într-un muzeu şi la Teatru şi poate, Doamne Fe!, te umpleai de drag de artă şi de cultură. Cu astea e mai rău decât cu păduchii, că în farmacii nu au spray anti-cultură.
În schimb seara când a fost în parc lansarea de lampioane ... eh da! acolo au dat buzna ploieştenii mei. Unii au comentat (chiar prin scris) că organizarea a fost proastă, că n-au fost destule lampioane să le ajungă şi lor. Alţii au protestat că lampioanele au fost plătite cu 5 lei bucata. Că deh, românul e învăţat de politicieni să primească un concert gratis şi-apoi să stea Lăbuş.
Cu alte cuvinte ploieşteanul meu a demonstrat în general două lucruri :
- că e foarte voluntar la înscriere, mai greu cu ajunsul propriu-zis
- că are simţul observaţiei dezvoltat şi ştie ce înseamnă o organizare proastă, chiar dacă nu a organizat în viaţa lui nimic de amploarea asta
- că e obişnuit să i se dea pur şi simplu
- şi că pretinde tot dar în realitate îi pasă zero.
Păi dragii mei!
Eu VREAU să trăiesc într-un oraş civilizat, frumos, cu oameni manieraţi şi cu oportunităţi culturale.
Şi pentru asta NU vreau să plec în zări străine.
Aşa încât dacă am posibiltatea să contribui la a-l face astfel pe al meu, trebuie SĂ ÎNCERC.
Iar dacă voi ploieşteni o să mai declaraţi de-acum încolo că vreţi UN ALT FEL de oraş
şi dacă vă plângeţi de lipsa de evenimente frumoase
şi dacă vreţi să fiţi mândri pentru lucrurile originale care se întâmplă pe la noi
atunci mişcaţi-vă dosurile măcar să vedeţi cum ar putea arăta un Ploieşti mai civilizat !
Aşadar, un om a încercat de unul singur să resusciteze viaţa artistică în centrul oraşului.
Din experienţa lui eu m-am ales cu un pseudo-studiu sociologic.
Dacă însă mai pulsează ceva voinţă printre ploieşteni, sau dacă suntem doar declarativi, asta rămâne voi să stabiliţi !
Mi-e că anul ăsta frumoasa ediţie a festivalului Secvenţe, cu o serie de expoziţii foarte reuşite, cu multa muncă implicată şi cu apatia ploieşteanului neimplicat musai în arta fotografică, anul ăsta spuneam mi-e teamă că a arătat cum efervescenţa vieţii socio-culturale din Ploieşti abia se mai ţine chiar şi cu aparate artificiale.
Poate la anul !
Asta dacă nu cumva toţi ploieştenii atât de dornici de frumos şi civilizat n-or să migreze spre alte oraşe.
Eu aleg să-mi fac frumos locul, nu să caut un altul făcut deja frumos de alţii !
Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările
Cineva a incercat sa resusciteze inima orasului!
marți, 24 septembrie 2013
Publicat de
Mihaeladm
la
22:39
3
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
arta,
cultura,
festivalul de fotografie,
muzeu,
organizare,
ploiesti,
sociale,
teatru,
voluntari
Cu portarii e ca in dragoste. Cel putin la mine.
luni, 4 februarie 2013
Hai că aproape fiecare dintre noi are în colecţia de experienţe ilogice şi nedrepte câte una din astea două :
persoana de care te-ai îndrăgostit îţi acordă tot atâta atenţie câtă acordă manierelor când mănâncă într-un birt,
iar tu la rândul tău acorzi tot atâta delicateţe persoanei ce s-a îndrăgostit de tine pe câtă foloseşti când tai un buştean.
Ei bine, mie mi se întâmplă la fel şi cu portarii. Nu că m-aş fi îndrăgostit de vreunul până acum, deşi ...
Dacă am trecut de portar fără să spun nimic am fost strigată şi luată la întrebări de urgenţă 'Domnişoarăăăă, UNDE anume mergeţi?'. Mergeam şi eu la muzeu, ca tot snobul, dar nu vrusesem să se ştie.
A doua oară, păţită cu aşa ruşine - să par portarului suspectă dacă vizitez muzeul - m-am oprit întăi la el. I-am dat bună-ziua şi l-am informat frumos că vreau să văd galeria de artă. Ce credeţi că am primit drept răspuns? : 'Şi nu ştiţi pe unde să mergeţi? Urcaţi scările şi sunaţi la uşă!'.
Deci indiferent cum se procedează cu portarii, niciodată nu-i varianta corectă.
Sau cel puţin cu portarii de muzee. Sau cel puţin cum procedez eu.
Bărbaţii ca bărbaţii, dar aţi avut vreodată de-a face cu vreo femeie portăreasă? Să zicem să fie nevoie să treceţi de portăreasă ca să ajungeţi la doamna secretară? Oho, e o adevărată experienţă iniţiatică.
Eu mi-o amintesc şi-acum pe tanti Ana :
'No da' unde mergi?' (avea mereu lipsă din gestiune pronumele de politeţe)
'Până la secretariat.'
'No pentru ce anume?'
'Pentru nişte informaţii despre taxe.'
'No ce informaţii? Zi că îţi spun eu, n-o mai deranja pe doamna secretară, că şi aşa e aglomerată.'
Care mama ei aglomearată, că nu prea ajungea nimeni s-o aglomereze cu nici o întrebare!
Da' şi dacă reuşeai să ajungi până la birou! Deja te simţeai precum Harap-Alb, dă-o-ncolo de întrebare, că nu mai conta!

14:15
14
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
de'ale mele,
experienta initiatica,
haiosenii,
muzeu,
portareasa,
portari,
secretara
Iar m-am facut verde de ciuda - am ratat si ideea asta
duminică, 16 ianuarie 2011
Traim intr-o lume haioasa, daca o privim cu umor. Daca o privim rational si serios s-ar putea sa fie usor tragica lumea, dar acum fiecare cu privirea sa.
Eu am ales sa rad mioritic de stirile aiuristice. Din seria lor e si asta.
Numitului Regele tiganilor Cioaba i-a venit ideea magica : simpla si inventiva, din alea de nu-mi vin mie vreodata, fir-as sa fiu de complexa !
Tot e Sibiul un oras vizitat de straini, tot are el o casa interesanta, tot e comunitatea lui saraca, tot n-ar da el din tescherea pentru comunitatea lui.
Asa ca s-o dat anuntul : casa numitului Rege Cioaba trece la regimul de muzeu, devine obiectiv de vizitat.
L-am si vazut la tivi exersandu-si abilitatile de ghid, tre' sa recunosc fara vreo ironie ca omul era chiar credibil in postura aceasta - spunea cateva cuvinte despre cate un tablou, prezenta istoricul unui alt ceaun aflat de generatii in familia lor etc
Planul de afacere e chiar serios, intentioneaza sa exploateze toate aspectele culturii tiganesti : sa-si deschida si un restaurant cu mancaruri gatite traditional si numit (cam netraditional de data asta) "Casa di Cioaba" sau "A la Cioaba" , sa le ofere clientilor atmosfera muzicii lautaresti cu muzicantii lor.
Reprezentantii agentiilor de turism se declarau incantati de idee.
Lucru perfect de inteles daca luam in calcul fascinatia (distanta a) strainilor pentru tigani.
Revenind la ciuda mea, ma tot oftic, vorba Colegului, cum de nu-mi vine si mie o idee din asta banala. In cazul de fata de pilda taica-miu imi tot zice de ani buni "ce ai de gand sa faci cu atatea carti, mai arunca din reviste, la ce-ti mai trebuie si papucii astia, iar ti-ai luat o esarfa, unde le mai pui, tu nu vezi ca la noi arata ca la muzeu?".
Om destept taica-miu, da' prea retinut: trebuia sa-si duca judecata pana la capat. Eu nu facusem decat sa ma simt nasol cand imi zisese asta in loc sa sesisez oportunitatea de afacere cu taxele de vizitare la muzeu.

20:19
2
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
lumea in care traim,
muzeu,
regele cioaba,
sibiu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)