The fire still burns

Desi nu sunt azi nici melancolica, nici nu simt nevoia sa-mi intocmesc vreun bilant de an, nici a vreunui insight into my life,  mi-au venit versurile astea in minte si n-am scapat de ele pana nu l-am ascultat pe Martin cantandu-mi-le:
Wisdom of ages
Rush over me
Heighten my senses
Pai da. Nu stiu daca-s mai inteleapta azi decat eram acum cativa ani, dar stiu ca simturile mi s-au ascutit, si "vad" azi un pic mai fin si mai nuantat. Cateodata prea nuantat. Simturi catre frumos dar si catre grotesc, catre ironic dar si catre optimist.
Tot la fel ca vremea care a ales azi sa ploua usor, cand cu un soare plin si luminooos, cand cu nori, sa adie si vantul si sa pastreze si un colt de un senin incredibil.
Enjoy them all!
http://www.youtube.com/watch?v=HpmTLYkoQYQ

Vise psihanalatice la greu. Da' de-ale mele!

Saptamana asta am avut un "elan de spatiere". Ca sa intelegeti cat de complex e conceptul e nevoie sa spun ca sunt una din cele mai pastratoare persoane existente : ai zice ca am 101 ani si nu ma pot desparti de nici un ciuruc devenit sentimental pur si simplu prin trecerea anilor.
Prin urmare acasa nu mai e loc de dans, nici de mers cu bicicleta pe hol (macar ca pe-asta mi-au aruncat-o totusi ai mei acum vreo 10 ani).
Si cum ziceam ca m-a apucat elanul de spatiere, nu'sh ce mi-a venit, poate asa mi-au picat ochii, cert e ca i-am pus gand rau de aruncat ursului cel mare.
Ursul cel mare e desigur un urs maron inchis, cu o vechime considerabila, cu o murdarie de asemenea, aflat in proprietatea mea cam de pe la 4-5 ani, cand era mai mare decat mine. Banuiesc ca nu mai e nevoie sa spun ca are un picior rupt (daca ma stradui cred ca imi amintesc si de catre cine) si cusut la loc (aici nu-i nevoie sa ma stradui fiindca se recunoaste imediat mana mea de maestra).
Bun. Cum la mine insa de la plan la infaptuire e distanta de lenes, adica minim o zi, adica in prima zi m-am multumit doar cu gandul ca am sa fac un pic de loc pe hol.
In noaptea respectiva l-am visat. Prin urmare mi-am zis ca e clar un semn, nu-l mai arunc.
A doua noapte, adica ieri, l-am visat insa din nou. Mi-am cerut si un strop de scuze fata de el cand m-am trezit. La mine in camera, celalalt urs mare, unul mai nou, cafeniu si curatel foc mi s-a parut ca ma priveste urat, desi e cel mai bland urs chinezesc din cati exista.
O sa va anunt cand ceilalti trei ursuleti panda or sa inceapa sa scoata limbile la mine, ca sa intelegeti din experienta mea cat e mare e puterea constiintei! ;)
Cel putin nu mai pot fi acuzata ca n-am incercat sa fac curat pe-aici!

Si dupa un moment de recunostinta, unul de dezgust

Eu stiam ca romanul s-a nascut poet, nu purtator de imagine postmortem. O intamplare recenta mi-a daramat insa rau de tot stereotipul asta.
Acum cateva zile s-a sinucis o soprana, Roxana Briban. Dumnezeu s-o ierte, nu asta ma preocupa, fiindca oricat n-am intelege, nu e treaba noastra, fiecare isi ia deciziile pentru sine.
Insa pus sa o descrie pe Roxana Briban, sotul acesteia a spus ceva de genul "am pierdut cea mai mare voce din Opera."
Say what man? Adicatelea omul cel mai apropiat de femeia asta nu a gasit de spus despre ea ca atare, ca om, pentru el sotia nu era altceva decat marea soprana.
M-a strepezit rau de tot caracaterizarea. Eu nu zic acum, nu le avem toti cu vorbele, dar daca cel mai apropiat om te caracterizeaza atat de impersonal...
Daca sotul/iubitul nu poate spune altceva decat ceea ce spun inca sa zicem 1000 de oameni care o ascultau fara sa o cunoasca, atunci cumva nici nu ma mira decizia violenta a femeii.
E drept ca pentru unii profesia e totul in viata si ca un anumit talent le modeleaza tot destinul (si dupa cum se vede inclusiv caderea din destin), dar chiar si asa parca nu e asta totul. Si parca oamenii apropiati, macar ei, ar trebui sa stie ca mai era ceva de spus despre tine in afara de faptul ca erai cea mai buna voce.
Acu' de pilda ce ar spune in conditii similare sotul celei mai bune actrite de filme xxx?

Hate Thanksgiving? Reasons to change your mind or hate it even more

I found something interesting yesterday night, while sailing pointlessly on the internet: a lady on her blog was making her list of things to be thanksfull for. I liked the idea, so here’s my list:
- friends
- people to motivate us
- people to make our gloominess melt
- people we trust in
- mystery of the moon
- beauty of the light of the sun
- owls
- cats
- cradles
- mountains, wood, and green
- hills and steps
- fire and fireplaces
- sunsets
- old houses
- stories
- wise men and wisdom
- words and their twistings and turnings
- dear people
- “being in love” state of mind
- laughter and smiles
- my smile-of-the-day habit
- bad days to get all the taste in the good days
- being thanskfull for having days like Thankgiving to remind us to be thanksfull :)
Of course, this list of mine was written in one happy, optimistic day.
Had it been another kind of day, everything on this list would have been the same, only uspside-down. :)
That’s how relative is everything.
So come on: love a little this day, you’ll always have time to hate tomorrow!

Cum sa nu-i iubesti pe rusi ? De la literatura la prietenie trecand prin votca

"Imi stiti numele, domnii mei, prefer sa spun: prietenii mei. Caci e mai bine sa spui "prietenii mei" atunci cand povestesti dupa bunul obicei stramosesc din tara." 
E un fragment din ceea ce citesc acum, adica Spovedania unui ucigas. E spusa personajului central, un povestitor-de-bar, specie umana nu tocmai rara in realitate.
Mi-a placut vorba si mi s-a parut aproape o definitie camuflata. In fictiune e spusa de un rus, in realitate e scrisa de un austriac, caci Joseph Roth, autorul cartii, a fost un scriitor evreun de nationalitate austriaca.
Intr-adevar, asa ii percep si eu pe rusi, o perceptie poate falsa, creata tot de literatura rusa si de folclorul ce ne serveste drept portretist (monocromatic) al natiunilor: scotienii sunt zgarciti, nemtii sunt rigurosi si reci, chinezii sunt minutiosi, italienii sunt filfizoni, rusii sunt betivi.
Perceptia mea despre rusi e insa mai nuantata si mai tandra, iar pentru asta au fost de-ajuns Fratii Karamazov si Cadavrul viu. Natiunea asta prea intinsa are un suflet sensibil menit in mod natural cantecelor si dansului, povestitului infrumusetat de pahar si inca un pahar, imprietenirii usoare tot de pahar dupa pahar, emotionarii barbatului rus pana la lacrimi, imbratisari si sarutari de obraji ai tovarasilor conjuncturali de pahar.
Pe scurt, rusul pentru mine e un mare sensibil inasprit de clima si de nedreptatile si dramele abatute de istorie asupra sa. Imi dau seama ca sunt naiva in impresia mea, dar imi place portretul asta pe care il am despre rusi. Trebuie sa cred ca undeva exista in lumea asta un popor care sa ilustreze aproape pshihanalitic ca ne nastem buni, dar societatea ne influenteaza in evolutia noastra. Lasati-ma in naivitatea mea!
In plus, citatul din carte imi mai place pentru substratul lui : cand povestesti ceva chiar unor straini, acestia iti devin instantaneu prieteni, caci povestea ii prinde sub plasa ei pe toti cei ce o asculta,  facandu-ne complici de vorbe pentru cateva minute ce dureaza de la inceputul lumii, intocmai ca in povesti.

Depecherizare: Cum mi-am petrecut sfarsitul saptamanii

Pentru mine una weekend-ul a fost interesant, placut si obositor. Mi-am petrecut seara de sambata pe tren catre Bucuresti, noaptea intr-un club de-acolo, dimineata de duminica in alt club si continuarea diminetii in trenul inapoi catre casa.
O navetista de petreceri s-ar putea crede, desi e o supraestimare.
A fost party DM. Adica petrecere Depeche Mode pentru o mana de oameni ce se incapataneaza sa asculte o formatie ce si-a atins punctul maxim de glorie la finalul anilor '80, inceputul anilor '90. Ii iubesc teribil, dar nu pot nega realitatea, cu atat mai mult cu cat sunt eu insami nostalgica dupa cei mai frumosi ani.
Fire e un club situat in centrul istoric al Bucuresti-ului, dar drumul in sine pana la club e mai pitoresc decat amenajarea lui interioara: sa mergi in semi-obscuritate pe un podet din sipci de lemn, in vreme ce pe "trotuarul" similar de pe partea opusa sunt cladiri pustiite, confort redus pana si pentru boschetari.
Revenind la pretextul plimbarii ciudate, Party DM in Fire a insemnat la inceput un soi de panicare. Ora anuntata era 22, iar spargatorii de gheata de petrecere erau alesi cei din trupa Prea Tarziu, de care nu mai auzisem pana atunci. Problema a fost alta: ca orice ora de incepere stabilita de un roman, la orele 22 nu a inceput nimic, in timp ce in multime nu recunoasteam aproape pe nimeni. Si era ceva lume, chiar mult mai multa decat ma asteptam, asa incat incepusem sa ma intreb daca am nimerit bine.
Se pare ca nu eu aterizasem precum martienii in Fire, ci multi dintre ceilalti. La un moment dat un pusti cu un tricou cool cu secera si ciocanul ne intreaba ce e acolo. Ii spunem ca e party Depeche Mode, tanarul e setos de cunoastere in continuare si ne intreaba ce inseamna asta, se va asculta numai Depeche? Il lamurim ca asta e ideea si primim un oftat peste umarul deja intors catre iesire, de om ce si-a bulit o seara de distractie nimerind naspa intr-un loc aiurea.
Inutil sa spun ca peretii de sticla de la drum ai clubului erau tapetati cu afisul party-ului, la fel ca si interiorul. Cititul nu e sport national la romani, de la anunt de proaspat vopsit pana la cursurile de examen, asta e clar. Pana la urma se pare ca nici nu e indicat sa citesti anunturile, te poti astepta sa se si intample intocmai si nu e bine, ajungi la fel de dezorientat precum tanarul cu tricou cool.
Prea Tarziu au cantat intr-adevar, cu un oarecare decalaj, cam pana pe la 23.30. Multe piese proprii care nu sunau prea interesant. Au reusit sa strecoare in program si un cover DM, pe care l-am recunoscut abia dupa versuri,  intr-atat de rockerit il cantau. Si era vorba de Policy of Truth!! Am remarcat cover-ul dupa James la Getting Away with It, un cantec foarte fain.
Cand in sfarsit si-au incheiat setlist-ul, cei din fata scenei au inceput sa strige bis pana cand ni i-au adus inapoi pe baietii care ne-au mai rasfatat cu un cover DM. Si cu o surpriza: al doilea cover era tot primul, tot rockeritul PoT. Iar apoi, fiindca asa cum ne-a anuntat unul din membrii Prea Tarziu, s-ar putea sa ni se para ca sunt prea putine cover-uri DM pentru o petrecere DM, ei pregatisera o surpriza pentru noi: de data asta un A question of Lust cantat doar voce si clape. Si de data asta chiar a fost o bucurie, fiindca vocea tipei era faina, plus ca isi si asortase la tinuta o pereche de aripi negre a la Martin Gore.
Prea Tarziu or fi venit ei cu surprizele astea pentru noi, dar au si plecat cu o alta: dupa ce si-au incheiat recitalul brusc spatiul din fata scenei s-a golit, ceea ce inseamna ca in fapt, o parte din multimea de public ce ma mirase pe mine venise doar pentru concertul lor.
In sfarsit, party-ul DM putea sa inceapa, full speed ahead. Party prilejuit, am uitat sa precizez, de lansarea in Romania a DVD-ului DVD-ului Tour of the Universe.
Si a inceput, caci intre timp au aparut si cunoscutii mei. E drept ca erau multe persoane cu diverse tricouri DM, dar comunitatea depeche-istilor din Romania se pare ca e imparatita in comunitati ce tin de varsta sau de perioada in care ai devenit fan. Era acolo si un alt grup despre care am aflat ca ar fi "vechea garda" si pe care nu-i cunostea nimeni din grupul meu.
Asa ca am petrecut asa cum se petrece la party-urile DM: dansat si inganat de versuri, atmsofera faina, brate pe sus sau pe unde isi permite sau i se permite fiecaruia.
E drept, a fost putin DM fata de ceea ce trebuia sa fie. Foarte putine cantece din care 3 numai de pe SOFAD, iar Enjoy the Silence, el singurel, de doua ori.  Insa m-am bucurat sa ii revad pe cei cu care stiu ca buna-dispozitie e asigurata si sa cunosc persoane noi, cu aceeasi pasiune.
La un moment dat a venit si randul lui I feel you. N-am auzit niciodata sa se auda atat de prost cantecul asta, si-atunci tind sa cred ca acustica Fire e cea care lasa de dorit. Asa ca dupa ce am venit acasa am cautat pe youtube inregistrari cu formati Prea Tarziu pe care ii judecasem aspru si categoric. Si asa am aflat ca trupa chiar canta bine, are cantece interesante, iar solistul vocal are voce faina. Prin urmare mai las un link cu ei, ca sa le fac dreptate.
Dupa orele 3 ne-am gandit sa ne salutam alti doi prieteni aflati in clubul de vizavi, fostul Twice. Asa incat am plecat in grup masiv pentru ceea ce credeam a fi un salut si apoi o intoarcere in Fire. "Clubul de alaturi" s-a dovedit a nu fi vizavi de podetul stang, ci vizavi de bulevard, drept inainte si-apoi la dreapta.
Kulturhaus e foarte diferit fata de Fire. E un club in care se asculta muzica indie, din cate am inteles, in care am constatat o densitate uimitoare pentru orele 3 dimineata, adolesecenti majoritatea, normal. Se vrea sic, gandit in jurul binomului cromatic alb-negru, plin de desene destul de psihedelice inca din hol. Are 2 cerberi de club la intrare ce legitimeaza persoane intr-atat de dubioase incat par minore si e format din 3 niveluri.
In comparatie, Fire e un club mai discret, mai putin contrastant, ce merge pe combinatia de lemn si caramida netencuita tip catacombe, un stil ce mie una mi-e tare drag.
Asemanarea dintre cele doua consta in preturile rezonabile chiar si pentru o provinciala cu spaima de faima costisitorului Bucuresti.
Si-asa in Kulturhaus i-am salutat pe Diana si pe Gabi si cu ocazia asta m-am bucurat inca o data de faptul ca Slapper pune muzica. In cazul in care tratati chestia cu dj-itul ceva de genul "orice poate pune muzica" inseamna ca n-ati mers in cluburi sau sunteti total opaci la ideea de atmosfera. Nu-s eu specialista in cluburi, dar daca la un party Slapper pune muzica, atunci e garantat ca iese fain. Tre' sa simti publicul, sa-l simti cand se plictiseste, sa nu creezi un enjoy-the-total-silence moment, ca am fost martora si la asa ceva in alte locuri, sa stii cand sa treci la alt cantec, cand sa schimbi stilul, ce s-ar potrivi mai bine dupa... adica iti trebuie un simt aparte, asa cum eu nu am acum cand scriu Manualul de baza al dj-ului.
In fine, si din ideea de a-i saluta pe cei doi am ajuns sa ramanem acolo, in Kulturhaus.
Si-uite asa am plecat pe la 4.30 catre gara de acolo.
Dupa o seara in care am ascultat  un pic de Depeche, cat sa nu faca alergie cei nevaccinati, un pic de Domino Dancing si Enola Gay si Need You Tonight si Armada Verbala si Sex on Fire, un pic de Chemical Brothers, de Moby, de Human de la Killers, de Wonderful Life de la Hurts si nelipsitul de la petrecerile DM - Thunderstruck Ac Dc,
dupa o seara in care m-am simtit bine printre cei cu care ma simt bine de felul meu,
ma bucur ca datorita Irinei ce a organizat party-ul am ajuns rupta de oboseala intr-o duminica cetoasa de noiembrie.
p.s. Si da, firesc romanesc, dvd-ul Tour of the Universe nu a fost adus spre vanzare la propriul party de lansare.  Asa incat nu va ramane decat sa vi-l cumparati de prin magazine sau online.
Asta a fost acum, dar data viitoare va fi cel putin pe-atat!

Later edit : am descoperit ca impresiile mele au coincis in mare parte cu cele ale unui nou-venit la un astfel de party. Nicusor, Ma bucur ca ai venit si ca te-ai simtit bine.

Impresii de Targ de Carte 2010

M-am rasfatat si cu Gaudeamus 2010. O recolta promitatoare de 3 chinezi si un japonez. Daca e si rodnica in idei si satioasa in estetica o sa aflati tot de pe-aici dupa ce am sa ajung sa ii lecturez, pe rand.
Eu una ma declar un vizitator pe deplin multumit de Targ : am bifat tot ce am avut pe lista, carti disparute de pe siteuri si din librarii. Ba chiar le-am gasit si cu mici reduceri.
In rest, la Targ lume multicica fata de asteptarile mele. Imi amintesc Targurile de iarna si de vara din 2002 si 2003 cand de-atata aglomeratie nu puteai ajunge la stand sa studiezi oferta editurilor si-n loc de carti vedeai doar dosuri de indivizi. Cu timpul cumparatorii de carte s-au tot rarit, asa incat la ultimele editii senzatia se inversase : erau standuri langa standuri, bogatie mare de carte, si doar cateva dosuri stinghere de invidizi rataciti. Ma asteptam prin urmare ca din an in an sa fie mai putin public. Cu atat mai mult intr-un an hain precum 2010.
Pe la Polirom si Humanitas am obisnuinta sa nici nu  ma abat din drum la targurile de carte. Sunt editurile mele de predilectie, asa incat in ce priveste deliciile oferite de cele doua e mai rentabil sa apelez la siteul Polirom si respectiv libraria Humanitas din oras. Le urmaresc in permanenta fiindca reducerile si promotiile lor sunt substantiale, spre deosebire de alte edituri ale caror carti abia sunt de gasit pe undeva.
Rezumind, eu una sunt chiar incantata de rezultatele acestui Gaudeamus, sper ca asta se va simti si din recenziile ce vor urma.

Bucuresteni, iarasi vi se pregateste ceva! Stati calmi, e doar inca un anacronic targ de carte!

Vesti bune pentru soriceii de biblioteca, pentru snobi si pentru carul iubitor de lemn si celuloza : de maine, 18 noiembrie, incepe o noua editie a Targului de Carte tomnatec. Ca de obicei, gazda va fi poliventa rotonda a Romexpo.
Pe mine una m-a luat oarecum pe nepregatite, scapasem total din vedere Targul, desi il astept in ultimii ani la final de noiembrie, asa cum ne-a obisnuit.
Anul asta insa parca e un pic mai devreme decat de obicei, ba chiar si un pic decalat fata de programul obisnuit de functionare : se deschide joi, se va inchide luni, pe 22 noiembrie.
Atentie insa, aceste doua zile au orar scurt, plus acalmia aferenta.
Prin urmare strategia de schimbare a zilei de inchidere mi se pare binevenita. Pana acum targul dura de miercuri pana duminica. Ori nu prea cred eu ca existau multi bucuresteni manati de elanuri matinale tocmai intr-o zi de duminica pentru a vizita Gaudeamus-ul. De data aceasta si ziua de duminica va avea orar normal 10:00 – 20:00.
Intrarea va costa 4 roni. Programul complet al manifestarilor il gasiti aici, dar site-ul este destul de greoi de urmarit. 
Eu una stiu ca am o listuta cu dorinte pentru eficientizarea timpului si mai ales a banilor. Ceea ce recomand oricarui pofticios de carti.
Ca de obicei , targul se lauda cu reduceri si oferte speciale, care mie insa nu mi-au prea fost niciodata de folos. Profit de targurile de carte tocmai pentru a ma  intalni cu editurile mai mici la care nu prea am acces in mod frecvent.
Invitatul special al editiei va fi Belgia, ceea ce nu ma atrage deosebit. Vor fi lansari cu invitati speciali si cateva expozitii tematice.
De obicei evit aceste manifestari - prea multa aglomeratie si prea mult timp irosit. Insa de data aceasta una anume mi-a stranit si mie interesul : expoziţia de fotografie Uca Marinescu. Oricand dornica de o expozitie de fotografie. Nu stiu care e tema acestei expozitii, daca am noroc va spun dupa ce o vizitez.
Se pare ca in aceasta editie a targului va fi amenajata si o sectiune "carte-film" unde vor fi grupate cartile ecranizate. Nici asta nu ma preocupa teribil.
Pretentioasa mai sunt! La fel cum sper sa fiti si voi cand va alegeti lecturile!

Un cadou sau Ce inseamna un amestec de inspiratie, intuitie si stiinta de a asculta

Am avut intotdeauna dificultati in a alege cadouri, desi, sau mai degraba tocmai fiindca m-am straduit mult. Un cadou de-al meu trebuie sa fie un ceva destul de rar si sa aiba suficienta legatura cu persoana respectiva, sa o reprezinte cumva. Deci nu neaparat chestii practice, ci suprize ludice.
Iar cand pornesti cu pretentiile astea trebuie sa ai fie bani, fie imaginatie si indemanare.
Ori necazul meu e ca nu dispun de nici una din cele doua "in large amounts", cum spune cantecul.
Si-atunci vizitez des magazinele de cadouri, adica sursele de unicate de serie, ca altfel nu le pot spune.
Astazi insa am avut eu insami parte de o lectie aplicata a propriei mele teorii despre a alege un cadou aparte : am primit cadou blogul de fata.
Acum nu-mi ramane decat sa ma dumiresc eu cum imi incadrez cadoul primit incat sa rimeze cu restul decorului si cu atmosfera.
Daca ma gandesc acum, nici nu-i o idee chiar rea de cadou : e si personalizat, e si neobisnuit. Daca adaug si faptul ca e genul de cadou care te scoate din amorteala si te pune la munca, chiar nu-i o idee rea deloc.
Nu stiu daca poate folosi cuiva sugestia asta, dar cel putin stiti sigur ca un astfel de cadou nu poate fi dat mai departe.
Iar daca totusi nu va foloseste ideea asta si cautati o solutie mai inspirata, cu atat mai bine, urmati indemnul din (alt) cantec : let your mind do the walking !