Eu va povestesc, poate va ofera si voua o idee buna de weekend

Asta e probabil prima oara cand scriu despre un film. Mai rau inca, despre unul care mi-a placut.

Fiecare avem cateva filme ce ne-au placut atat incat le-am revedea cu tot cu replicile lor stiute si actiunea lor deja rasuflata.
Asa si eu cu Driving Miss Daisy. Vazut azi a doua oara si tot l-as mai vedea. Unul din filmele acelea placute care te umplu si te lasa cu senzatia ca viata, in ciuda tuturor asperitatilor ei, e o sarbatoare pentru care am face bine sa fim recunoscatori, daca ne-ar veni mintea la cap inainte de a privi tocmai in urma ei.

E povestea unei batrane caruia fiul ii angajeaza un sofer. Numai ca batrana e evreica, soferul e negru, iar povestea incepe undeva in anii '55 si se intinde pe parcursul a vreo doua decenii.

Nu stiu cat e meritul scenariului, cat e al imaginii, cat e al filmarii incete, care lasa povestea sa se spuna in ritmul personajelor. Sau mai degraba nu stiu cat e meritul actorilor, Jessica Tandy si Morgan Freeman. Prinzi drag pur si simplu de batranica dificila, iar batranelul Freeman e de-a dreptul seducator. (Recunosc, aici sunt subiectiva, fiindca parerea mea sincera este "in ce rol nu a fost Morgan Freeman seducator?").
Doi actori inteligenti si rafinati, care stiu sa arate laturi de personaj fara sa-ti scoata ochii cu manifestarile actoricesti.

M-a emotionat teribil filmul asta chiar si la a doua vizionare. Daca ati vazut On the Golden Pond (1981) cu Katherine Hepburn si Henry Fonda, mie una filmele astea doua imi par a se inrudi pe undeva. Numai ca in acea pelicula batranetea il facea dificil pe Henry Fonda, iar pe Kate o inzestra cu abilitatea de a se strecura printre toanele lui pentru a insenina zilele.
In Driving Miss Daisy(1989) cel intelept este Morgan Freeman, el este cel care trebuie sa aiba rabdare si perseverenta ca sa invinga incapatanarea rece a femeii.
Recunosc insa ca prefer acest al doilea film, parca tandretea lui e mult mai credibila, sau poate ca sensibilizeaza tocmai natura speciala a relatiei dintre personaje.

Morgan nu este decat un angajat care vrea sa-si pastreze slujba, Jessica nu este decat o evreica bogata reticenta care nu isi doreste vreun sofer si pe nimeni in general care "sa-si bage nasul prin lucrurile ei".
Si cu toate astea relatia lor incepe sa functioneze, batrana ajunge sa-l accepte si chiar sa-l prefere fiului ei.

In fapt, finetea filmului e ca ne trece prin doua decenii in care lucrurile se schimba in jurul lor, in care lumea e martora la aparitia elementelor tehnologiei (aspiratorul si televizorul), la evolutia industriasilor americani, la "oferirea unui Craciun fericit companiei de electricitate" prin impodobirea iluminata excesiva a caselor, la discursurile lui Martin Luther King.
Decenii in care diferenta dintre generatiile de afro-americani ajunge de la bunicul analfabet la nepoata care preda biologia la colegiu.
Insa in toata lumea asta ce evolueaza prea rapid la nivel vizibil coexista atentatele la templele evreiesti si spanzurarile de negri. Si posibila izolare in mediul de afaceri a unui industrias din Sud care participa la un dineu al Pastorului King.

Si printre toate astea vezi doi oameni a caror viata e atinsa de evenimentele astea exterioare, doar ca  lor li se ofera ocazia sa inteleaga cum cei din preajma iti ating mai mult viata decat toate evolutiile societatii.
Cei doi sunt pe cat de diferiti se poate, insa apartin amandoi unor minoritati ce au de infruntat prejudecatile generale.
Dar mai e ceva, ceva mai important inca!
Evreica bogata si negrul analfabet ajung sa se inteleaga unul pe celalalt si sa se accepte pe coordonatele nevazute ale complicitatii pe care le-o da batranetea, adica acea singuratate in care nici proprii copii nu te pot intelege.


Fara a avea vreo legatura directa cu Pastele sau cu Craciunul, filmul asta pentru mine e unul din cele mai pline de atmosfera aceea de umanitate dincolo de barierele diferentelor pe care ar trebui sa o aduca sarbatorile crestine, asa incat programarea lui acum a fost tare inspirata.

Si l-as recomanda oricui, de orice varsta, -(desi nu-mi place sa recomand nimic, niciodata, nimanui)- fiindca nu vad cum cineva ar putea sa-i ramana indiferent. Despre cum ne influentam prin gesturile minore, cotidiene, despre cum ne putem apropia (sau departa) unii de altii pe nesimtite.

Iar daca va hotarati sa il vedeti fiti atenti si la performantele vocale ale lui Morgan Freeman, de la pronuntie si intonatie pana la felul in care rade. Memorabil jucat rolul unui negru din anii '50! Din pacate Morgan a fost doar nominalizat la Oscar pentru acest rol. Jessica Tange in schimb a castigat Oscarul cu rolul ei.


Ei si-aici nu-mi ramane decat sa va urez Sarbatori Fericite, sa simtiti bucuria unor zile speciale in familiile voastre!
Iar anonimilor comentatori care astazi au fost in mod vizibil suparati sa le treaca si sa-si aminteasca sa rada, fiindca incrancenarea nu sta bine nimanui, iar de-un zambet tre' sa lasam loc mereu !
Sa va gasesc destinsi si veseli pe toti!

Petreceri tematice - voi nu mergeti? Nu simtiti fiorul?

Aud sintagma asta la stiri si imi exersez imaginatia, fiindca n-am asistat niciodata la o petrecere tematica de sarbatorile pascale.

Adica merg petrecaretii costumati in Marii si Iude? Sau nu neaparat, ca atunci s-ar numi petreceri costumate.

Poate servesc numai vin din butoaie si peste din cosuri impletite? Tot nu cred, ca atunci i-ar zice festival gastronomic bio.

Inca nu ajung cu imaginatia pana la petrecerea tematica de Paste!
Ma gandeam daca nu cumva or crucifica ospatarii daca nu se grabesc cu comenzile.
Sau poate pe barmani sa-i biciuie daca servesc cocktail-uri proaste?
Nici asta nu cred, ca ar fi cam sado-maso petrecerea, n-ar cadra cu spiritul de sarbatoare crestina.

Pana la urma cred ca asta e : la petrecerile tematice din cluburi se vor intona probabil cantecele optimiste in surdina si se vor recita pilde.
Ca altfel, daca tineretul mergator in club de Paste n-ar fi profund crestin, de ce Dumnezeu le-ar organiza patronii de localuri petreceri tematice taman cu ocazia asta?

Sa ma contrazica rockerii !

In ultimii ani, fara sa-mi schimb gusturile muzicale, mi-am stabilit trei pofte concertistice, toate trei, gandeam eu atunci, cu slabe sanse de a mi le satura. (Asta fiindca singurii artisti pentru al caror concert as merge in strainatate raman Depeche-ii.)

Ca iubitoare de voci vreau sa-l ascult live pe Bruce, desi vulcanul de energie care era in anii '80 e destul de stins.
Iar ca iubitoare de muzici britanice vreau neaparat sa-i vad, sa le simt live atmosfera celor de la Manic Street Preachers si celor de la Mike and the Mechanics.

Si mare-mi fu mirarea cand am auzit vestea : concert Mike and the Mechanics in Romania la vara! Frumooosss de tot; deci totusi organizatorii de concerte au auzit de britanicii astia.

Da' inca si mai mare a fost nedumerirea mea cand am auzit continuarea stirii :
Mike and the Mechanics urmeaza sa concerteze in cadrul nebuniei muzicale numite Rock the City 2011. Alaturi de nume precum Judas Priest, Therapy?, Papa Roach si altii.

Acu' pe bune daca inteleg cum sa-i alaturi pe Mike and the Mechanics celor de la Judas Priest. Si cum sa-i incluzi in ceva numit Rock the whatever.

Ma uimisem cam prea devreme de cunostintele muzicale de care dau dovada organizatorii romani de concerte! Nu era vorba de cunostinte rafinate, ci doar de oportunitatea jupanului numit Banu' - cine-i disponibil si-n turneu, hop si noi ca-l invitam o tura prin Romanica!

Fiindca cine vrea sa-i asculte pe Papa Roach nu cred ca da a nerabdare din plete sa-i asculte pe mai blajinii britanici.
Iar persoanele finute si sensibile, ca mine asa, nu vor sa li se toarne pe urechi si urlete mega zgomotoase pentru o doza simtire britanica. Pai ce penele lor?

Prin urmare vara asta am sa-mi economisesc probabil orice banut de concerte. Cu atat mai bine, imi ramane un milion in plus pentru munte.

Da' totusi ... mi-ar fi placut sa-i ascult live pe cei ce povestesc, printre altele, in versuri cu note, I'm a beggar and I'm sitting on a beach of gold!

Sportul si estetica sau cum sa ai succes la femei

Fenomenala sunt ! Daca ma trezesti din munca si ma intrebi rapid ce fel de tipi imi plac mie, raspund categoric si la obiect, cum am invatat eu la scoala ca se raspunde cand ai invatat bine lectia : BRUNETII.

Va rog fara ironii, cum ca in seara asta ma cred diva-de-Romania intervievata de revistele glossy !

Alta e problema mea acum - sunt nedumerita. Nu pricep cum de ma uit tot numai dupa sateni, daca mie tot imi plac categoric si la obiect brunetii.

Uite, azi m-am uitat din profil, fata ba chiar si spate la un tip care ma si enerva pana anul asta. Va las sa-l radiografiati in poza si imediat va explic.

                                            Photo by Michael Steele/Getty Images Europe

Pe individ il cheama Mark Selby. Si e ceva mai saten decat pare in imagine.
Da'-i tuns atat de regulamentar incat e imposibil sa mi-l trec cu privirea !
(Intotdeauna o tunsoare din asta va crea o impresie de barbat ingrijit. Sau poate imi plac mie atat de mult utilizatorii de masini de tuns incat le acord un excesiv statut de lord.)

Avand in vedere ca deja mi-a fost eliminat unul din favoriti dupa runda I la snooker - Marco Fu, l-am inlocuit rapid (suflet de femeie, nah!, armonios si conservator adica, nu pot sa renunt asa usor la numarul 3, daca trei favoriti mi-am ales initial).

Bun, n-o fi el brunet Selby, da' slabanog cum imi plac mie sigur e! Se vede cand omul duce o viata sanatoasa, colesterol limitat, arderi bune, cum sa nu-l indragesti, pentru asa un stil de viata desigur?


Daca vi se pare ca am gusturi proaste in proportiile scheletului uman asta e treaba voastra!
Dar daca ma acuzati ca discriminez indivizii si ma considerati o superficiala captivata numai de misterele indivizilor aspectuosi si prezentabili neeee, n-aveti cum !
Pai de cateva minute sunt pur si simplu fascinata de misterul lui Stephen Lee care este asta
                                    
                                         sursa imaginii : watermark-ul probabil

Uite un tip admirabil care isi neaga cu incapatanare vocatia de luptator de sumo si striveste stereotipurile.
Ma rog, spre binele lui sper ca in viitor sa fie la fel de temerar, dar sa calce mai cu finete stereotipurile.

p.s.  Nasol pentru armonia spre care tind eu e ca in faza urmatoare dragul meu Selby va juca tocmai contra dragului meu de Hendry (Stan). Cum ar trebui oare sa ma relaxez in timpul meciului ala?

Poanta zilei m-a cam deprimat

Rege timp de-o zi, prost o viata intreaga. Asa zice vorba, insa ...
Insa ca uite eu am aflat astazi de ce n-o sa fiu Regina nici macar pentru o zi.

Cica una din cutumele Casei Regale Britanice ar impune ca la masa, dupa ce Regina a pus deoparte tacamurile, sa nu mai manance nimeni. Deci daca esti gurmand ori inveti sa mananci in viteza, ori ii faci cadou Reginei-Mama cateva tuburi de vitamine pentru pofta de mancare.

Ei si de'asta ma impacam mai sus cu ideea ca nu pot fi Regina in viata asta - cei ce ma cunosc stiu ca probabil jumatate din Curtea mea Regala ar muri de inanitie dupa regula asta.

Modernizarea statului chiar si prin someri

La Oficiul de Somaj, daca ai treaba pe-acolo si iti trebuie o tidula de la dansii, scrie clar ca trebuie sa vii cu cinci coli albe de xerox.

Nu stiu daca asa-i si prin alte locuri, dar in Prahova nevoia de hartie e evidenta.

In ritmul asta eu cred ca in curand Agentia de Somaj insasi va intra in somaj.

Poate vreti sa castigati o carte, uite si ocazia

Nu stiu cat va impulsioneaza ideea unui castig constand intr-o carte nu mai scumpa de 40 roni, dar eu, cand am citit despre asta, m-am simtit de parca cineva mi-ar fi oferit sutul dorsal de care aveam nevoie pentru a ma mai dinamiza la inceput de saptamana. (Ca stau cam prost la capitolul impulsuri in ultima vreme).

Asa incat va las linkul catre Blogul lui Lillee, cititi la ea ce trebuie sa faceti daca va doriti sa cititi o carte sau sa umpleti un spatiu cam gol de pe birou. Ca nu va pune nimeni pe urma sa povestiti ce ati citit!
Mie mi-a placut ideea concursului, dupa cum se si vede, daca am ales sa ma voluntariez pentru popularizarea unor astfel de initiative. Si implicit a site-ului librariei cu pricina. (Uite ce frumoasa strategie din partea lor, cu doar 40 roni! De invatat tactica!).

Cum sa ne hranim copiii - azi literatura

Da, bun, bun! N-am copii, e drept - eu imi sunt de ajuns. Cu toate astea am citit de curand inca o carte din cele considerate literatura pentru minori. Nu mai citisem asa ceva de vreun an, deci a mers bine.

Din cate va dati seama, inca nu mi-am anchilozat intr-atat imaginatia incat sa nu-mi mai placa aiurelile. Si asta nu doar in literatura, desi probabil ca nu-i un lucru cu care ar trebui sa ma laud.
Ramanand totusi la domeniul asta literar, cea mai recenta patanie a mea se numeste "Viclesuguri de-a dreptul ucigatoare", scrisa de o tanti pe nume Debi Gliori.

Autoarea are o imaginatie lasata libera, numai buna pentru a scrie carti de copii.
E insa la fel de adevarat ca, asa dupa cum arata chiar titlul, si cartea asta are de-a face cu vrajitoria intr-o anumita masura, precum are majoritatea cartilor scrise dupa "Harry Potter".

Scrisa cu umor si imaginatie, "Viclesugurile" lui Gliori se citesc rapid fiindca au formatul plin de suspans al unei carti politiste.
Bine, tocmai aici intervine constatarea mea mirata.

Altdata cartile de copii erau pline de istorioare moralizatoare, erau dulcele si oarecum rupte de lumea moderna.
Avem aici insa de-a face pe de o parte cu o mama cu aspiratii la studii de vrajitoare, dar si cu o echipa de muncitori cam interlopi, cum ar veni, din mafia imobiliara, cu un castel de sapte sute de ani, dar si cu o masina de nivelul saloanelor internationale actuale.
Si binoamele extremiste pot continua.

Totusi , nu ma asteptam sa gasesc chiar informatii despre bio-inginerie si chestii ce tin de etica ingineriei genetice. Gasim in cartea lui Gliori informatii despre crearea clonelor, dar si efectele secundare in cazul utilizarii iresponsabile a procedurilor. Totul desigur, in modul inventiv, umoristic si aiuristic al unei carti pentru copii.

GLORIE SI RECUNOSTINTA LUI J.K. ROWLING DIN PARTEA CELOR PE CARE I-A IMBOGATIT

Spuneam ca dupa aparitia lui "Harry Potter" cartile de copii au virat-o toate inspre fantastic si magie.
Nu am de gand sa scriu aici un elogiu la adresa scriitoarei britanice, desi l-ar merita, pentru "remagnetizarea" cartilor in lumea copiilor de azi.

Insa cred ca toti cei ce i-au calcat pe urme in aceasta literatura ii sunt mult mai datori decat se vede initial.
Pana si economia unei carti precum e cea a lui Debi Gliori a avut de castigat.  Autorea n-a mai trebuit sa explice cum stau lucrurile cu abilitatile magice, cu Incuiatii, cu potiunile si toate celelalte pe care J K Rowling le-a insirat pe pagini intregi.
Pur si simplu epigonii ei au preluat conceptele, regulile si metodele de functionare ale lumii magice gandite de catre britanica.

EVOLUTIE, CA SA NU-I ZICEM INVOLUTIE, IN LITERATURA PENTRU COPII

Interesant cum astazi literatura puberilor poate fi chiar "imbulinata", cu tot atatea avertismente pentru cei mai slabi de ingeri. Sau de scarba.
Desigur, asta e un alt drum deschis tot de "Harry Potter".
Caci si aici, in "Viclesugurile de-a dreptul ucigatoare", avem de-a face cu tentative de crime, ba chiar cu morti nu tocmai naturale.
Si, tot precum in cazul aventurilor baiatului cu cicatricea, daca va ingretosati mai usor, atunci in timpul lecturii va sfatuiesc, ba chiar insist sa va abtineti de la orice "bite to eat", vorba unui personal de film.

Bine, acum si eu nostalgica si neadaptata. Daca am crescut cu basmele nemuritoare ale diferitelor popoare (asa era colectia de carticele, nu eram eu poliglota) ma astept ca lumea sa fi stat in loc!

Totusi, finalul cartii cu Viclesuguri ucigatoare (ambele cuvinte isi gasesc acoperire) consta in faptul ca personajele se imbogatesc pe neasteptate si cu nemiluita. Si-apoi se imbogatesc inca o data.
Ceea ce ... da-o'ncolo, ca-i prea de tot!
Deci nu tu morala "binelui mereu invingator" si nu tu optimistul "si-au trait fericiti pana la adanci batraneti".
In locul astora "banul invinge totul", plus "si-or putrezi bogati pana in zilele noastre!".

Generatia de maine promite mult, mi-am dat seama inca de pe cand am vazut desenele cu Dexter : eu, care mi-am dorit mereu protectia unui frate, am ramas marcata de revelatia "ahh, idioata de sor'mea!!".

Ce-as mai emigra in Olanda !

Cartierul felinarelor rosii, legalitatea consumului de ierburi ... Pacatosi ce sunteti, la astea va ganditi voi in postul Pastelui?!
Bine, or fi si astea atractii, nu zic.
Da' asta inseamna ca n-ati vazut Olanda rurala!

Eu, indragostita de Franta si de sursa de poante incorecte politic care este Belgia, m-am uitat azi la fel de fascinata si la Olanda.
A fost cursa ciclista Amstel Gold Race (castigata de Philippe Gilbert pentru a doua oara).

Frumooos de tot. Verde mult, curat peste tot de zici ca erau covoare verzi nu campuri, stradute inguste, case adevarate din piatra, curti si alei despartite de strada doar prin arbusti, fara garduri ... o utopie pentru placerile mele rezidentiale.

Si pe langa curatenia asta ce respira civilizatie, tare mult verde. De unde atata infrunzire, ca doar cursa e trasmisa in direct, nu inregistrare din urmatoarele doua saptamani!
Ma uit pe net si vad situarea Olandei, asa cum banuiam, mai nordica decat a noastra, intre 50 si 54 grade latitudine nordica.

Ma uit iarasi pe geam la frunzulitele sfrijite cvasi-inexistente in copacei si la praful statut ce-ar fi trebuit sa fie iarba.
Cum nu pricep de ce a venit primavara mai repede la olandezi decat la noi, concluzionez si eu ca la "tara intreaga-santier" (citat din doamna cu dezvoltarea si turismul) nici primavara nu trage !

Mie una Olanda asta imi pare mult a semana cu Belgia, desi n-am vizitat nici una, nici cealalta. Asa ca s-ar putea sa ma insel, o sa-mi dau seama dupa ce voi ajunge prin partile alea.

Acum probabil v-ati dat seama de ce sunt atat de pasionata de vizionat ciclism. E unul din putinele sporturi in care poti vedea alte tari, poti cunoaste alte locuri, poti afla despre ele prin comentarii.
Si de-asta vi-l recomand si voua. Pentru weekend-urile in care diferite motive va inlantuie acasa, deschideti pe Eurosport! Turismul virtual a ajuns probabil varianta de avarie a calatorului din noi. Ce tristeti de lux traim!

p.s.
Pentru vara viitoare totusi ma visez pe o bicicleta rosie, pe niste stradute din oras neprafuite. Ceea ce inseamna ca vara asta sa bifez macar jumatate de vis - munca de explorare a unor astfel de strazi in orasul nostru. Deloc usor de gasit. Sugestii?

Dupa absenta, doar o lista de preferati

N-am avut nici timp si mai ales nici chef zilele astea de lumi virtuale. Poate s-a simtit, poate n-a remarcat nimeni.
Nici de teve nu mi-am facut timp, sanatoasa lipsa.

Insa astazi a inceput Campionatul Mondial de Snooker, asa ca am cautat pe net sa vad participantii.

Din cei 32 de competitori mi-am ales trei favoriti.

Tin deci cu Marco Fu, Elegantul Fu
Tin la fel cu Stephen Hendry, fiindca mi-a placut inca de prima oara cand l-am vazut, pe cand nu stiam ca el e Legendarul; plus ca imi pare mereu a semana cu Stan sau Bran, cel slab, il stiti voi.
Si mai ales tin cu Sinead O'Connor, cum ii spun eu, adica Graeme Dott; tipul asta are niste ochi senzationali.

Bine, stiu ca Dragos va tine tot cu preferatul sau, Mark Williams, fiindca el participa.
Spre deosebire de marele meu preferat, seducatorul Steve Davis, necalificat. Si fara de care campionatele astea parca nu-si au condimentele.

Dezvoltarea locala in Prahova. (pentru oamenii mai inteligenti decat mine)

Logica socio-economica ce ne-a fost predata ne-a alimentat naivitatile cu inca o idee pe care eu o vreau reexplicata in contextul de fata.

Carevasazica, teoria spune ca deschiderea unei mari fabrici intr-un loc anume va fi echivalentul unei binecuvantari divine : fabrica noua - locuri de munca - muncitori multi -oameni atrasi catre localitate - dezvoltarea altor mici afaceri profitand de noua afluenta - plata de impozite la bugetul local ...
Intr-un cuvant o mare fabrica intr-o zona va atrage in timp, ca un magnet, dezvoltarea zonei respective.

Parca asa suna vorbaria propagandistilor capitalismului, sau cum se mai numeste starea asta.

Sa luam acum un exemplu local recent.
Episodul 1 - La Urlati s-a deschis anul trecut o noua fabrica P&G.
Episodul 2 - La Urlati (acelasi) s-a inchis luna asta spitalul local.

Parca la finalul unei probleme se scria q.e.d. , dar cred ca le-am asezat eu gresit unele sub altele, ca mie nu imi da demonstratia teoriei nici macar cu virgula.

Barbatii ca brazii, dar cu susu-n jos

M-am uitat si eu un pic la  campionatele de gimnastica. Ma uit la asa ceva din nostalgie, taica-miu ma ducea cand eram mica la concursurile tinute la Sala Sporturilor. Acum ar trebui sa-l duc eu la un meci de-al Asesoft-ului, da' inca nu m-am incumetat.

Oricum, altceva vroiam sa povestesc. Cu spiritul meu de observatie ascutit fin de nu se mai poate am ramas fixata cu ochii pe muschii gimnastilor.
Bine, la cum arata baietii astia astazi, poti sa ai si-un spirit de observatie grosier si tot ti se impiedica privirea in antebratele lor.

Eu nu-mi amintesc sportivi de dimensiunile astea acum vreo zece ani de pilda.
Pai gimnastii vazuti ieri aveau cam toti cutia toracica de dimensiunea lazilor de zestre, iar antebratele cat un pene galben baban cu tot cu vinisoarele alea dizgratioase de pe suprafata lui.

Zau daca pricep ce e cu moda asta  -
femeile cu busturi ca si cand ar fi alaptat opt copii, ca pe vremea bunicii (desi nu mai pot alapta niciunul pe motiv de siliconare)
si barbatii cu bicepsii ca si cand ar smulge copacii din radacini cu o productivitate mai mare decat Zmeul Zmeilor ?

Nu-mi plac nici unele, nici ceilalti. Primele din invidie, se vor gasi multi sa spuna. Bineinteles.

Barbatii astia insa deformati ... neneee !!! Care-i faza sa arati ca o piramida rasturnata pe baza careia sta in echilibru o bila?? Aparent goala.

Ce s-a intamplat cu principiile clasice? Unde-i estetica echilibrului? Unde-i simtul proportiilor?

Si ca si cum mirarile astea n-ar fi de ajuns, intrebarile astea m-au pricopsit si cu o dilema de natura personala - sunt eu prea pretentioasa? Sau m-am de-modat de tot?

Vizibilitate redusa. Insa tare spectaculoasa.

Astazi, in loc de lichiorul de la bar, am ales precautia (anti-medicamentoasa) de a ramane la domiciliu. Chit ca si fara lichior!

N-am facut decat sa privesc la cursa Paris-Roubaix si parca deja ma ineaca gatul.

Pentru Cine nu s-a uitat ... ei, doar n-o sa ma apuc eu sa povestesc nepovestibilul !

Nici eu nu stiam ca sunt asa pofticioasa

In ultima luna de zile, de cand simturile mele au intrat in greva nedeterminata pentru motivul de a fi fost atacate cu medicamente, am avut parte de o demonstratie a legii echilibrului universal (in care cred mai abitir decat in trezitul cu fata la cearsaf).
Ziceam deci, de cand nu mai am simturi, mi-au intrat in actiune poftele.
Si-acum sunt un dezastru de simtiri in absenta !

Sa vedem : inghetata de vanilie cu ciocolata, ciocolata cu menta si lamaie, inghetata de orice fel, vin rosu, prajituri de casa ...

Si, culmea impertinentei poftelor :
in ultima vreme mananc zilnic lamaie cu zahar. Ieri, in timpul deliciului asta, am simtit brusc ca miroase a tuica. Dar teribil mirosul asta de tuica! N-ar fi reusit nimeni sa ma convinga ca nu mirosea decat a lamaie.
Sigur pe undeva cineva bea tuica. Fara mine!

Iar de ieri pana azi am inceput sa simt chiar si gustul de tuica pe varful limbii.
In ritmul asta maine ...

Lansari de pietre catre Ford - oferta 2011

Pana la Paris-Roubaix (pe care, daca am noroc, il voi rata pentru o prezenta in bar, dupa o luna de zile), ma uit pe Eurosport la Campionatele Mondiale de Curling. Se desfasoara in Canada, in ceea ce eu tot inteleg a fi sala  Red China, in fapt numita probabil Regina nu stiu cum.

Curlingul, pentru necunoscatori, e sportul ala in care o piatra de joc (din granit) cantareste vreo 17 kilograme. (Ceea ce echivaleaza valoarea mea, in pietre de curling, la aproape 3.)

Si uitandu-ma la Eurosport ma apuca nervii (zilele astea sunt cea mai tipica reprezentanta a feminitatii - am istericale dese si din senin) cand vad cum arata pistele de lansare.
Intr-un sport in care importante, in afara strategiei desigur, sunt precizia, orientarea si estimarea spatiala de finete, e esential ca nimic sa nu iti distraga atentia vizuala de la reperele luate.
Insa bunul-simt ar dicta ca aceeasi atentie vizuala sa fie limpede nu doar pentru jucatori, ci si pentru privitor, ca sa aiba sens sa te uiti.

Ei bine, in conditiile astea, pistele de curling au imprimate, in zona de plasare a aparatorilor, reclame la varii produse. Din cate am retinut doar imaginea Ford-ului ala albastru.
In spiritul asta propun ca la tenis pe tuse sa fie marcate reclame la saune de pilda, pe liniile de la 11 de la fotbal sa fie inscrisuri cu gume de mestecat.
Iar din gaurile de golf, dupa reusita, sa iasa un popandau cu cate un banner al unui beauty parlour.

Bine, eu ma uit in continuare la curling fie si pentru ca nu inteleg cum poate cineva sta intr-un patinoar imbracat cu doar un tricou (desi asta e doar unul din marile mistere ale corpului uman pentru mine. Mai bine ma opresc aici, ca nu vreau sa dau in subiecte pentru ore mai inaintate).

Despre pariuri - cum sa nu pierzi nici unul

Intr-un pariu tinut cu cineva miza cea mare nu e niciodata cea la vedere. La urma urmelor majoritate pariurilor oamenilor normali (nu a fraierilor de anvergura precum mi-s eu) se fac pe cate-o bere.
Miza reala a unui astfel de pariu minor e insa doza de orgoliu inclusa.
Un pariu e o inclestare intre dorintele celor doi de a avea dreptate, de a demonstra, fiecare, ca e stapan pe cunostinte, logica, sau ce-o mai fi inclus.

Pe vremea asta acum doi ani un cineva anume imi dadea o lectie, in stilul lui indirect si fara menajamente, despre cum nu trebuie niciodata sa pui vreun pariu. Nici cand logica sau intuitia iti susura ademenitor ca sansele de castig sunt de 100%. Ceva intotdeauna poate sa iti scape, deci nu tine vreun pariu cu nimeni!

Am pierdut atunci. Si, cum ma aruncasem intr-un pariu mult peste potentialul meu, inca nu mi-am onorat pariul pierdut-lectie castigata.

Ieri seara prin urmare am fentat orice tentatie a lui "sigur EU am dreptate", desi orgoliul pisca rau si tentatia e mare si la mine.
Totusi, la fel de rau pisca si curiozitatea.
Asa incat astazi am cautat pe net, sa vad de ce intalneam atata siguranta in contrazicerea spuselor mele.
Si-am vazut !

Waven, ai avut dreptate - un site barfo-monden anunta despartirea lui Lance de Sheryl ca avand loc in 2006.
Iar ultimul TdF castigat de Lance a fost cel din 2005.

De unde rezulta ca eu fie am o relatie proasta cu cronologiile (ceea ce e adevarat), fie nu o asociasem pe Sheryl cu finalul victoriilor texanului. (ceea ce e evident. ca nu adica).

Aditza, uite cum in sfarsit suntem categoric de aceeasi parere. Si uite ca o data nu te pot contrazice nici cu virgula din procentaj! Si doar asta e una din cele mai dulci placeri ale mele!

Ah, da. Si revenind la titlu : cum sa facem sa nu pierdem nici un pariu vreodata? Ce n-a fost clar? Nu pariati !

Un pic de Ciclism cu un detur prin senzualitate

Pentru ca blogosfera masculina e preocupata in ultima vreme de asta (Dragos si Waven au ales ciclismul, Bogdan a ramas un aparator al fotbaulului), hop si eu cu un subiect sportiv.

Mai precis despre mentinerea corpului intr-o forma frumoasa mult dupa adolescenta, ba chiar si dupa un cancer.

Am descoperit ieri clipul asta si inca nu ma satur sa-l vad.
E drept, cantecul in sine e magie. Imi placea si originalul, dar varianta asta parca ...
Vocea lui Sheryl e mai mult decat potrivita pe ritmurile astea dozate in respiratii lascive.

Nu, nu sunt intr-o dispozitie romantica, ba chiar un pic din contra, daca nervii pot fi considerati la polul opus al lesinaturilor sentimentale.

Uitati-va insa la clip si spuneti-mi ca exagerez eu cand spun ca femeia asta arata mai bine acum, la 40 de ani, decat arata acum 10 ani.
Si mai spuneti-mi daca e nevoie de mai multe imagini cu corpul unei femei pentru a crea atmosfera aceea incitant senzuala!

Pentru cei care nu vad totusi o legatura prea mare intre subiectul sportiv pe care mi l-am propus si videoclipul cu tipa asta senzationala, e clar : n-ati fost fani Lance Armstrong pe vremea cand era doar cvintuplu castigator al Marii Bucle (pare-mi-se). Altfel ati sti poanta (indoielnica, e drept) care insinua ca rochia galbena a lui Sheryl era facuta din tricourile lui Lance.

p.s.  M-am uitat ieri la ultimii 50 km ai Turului Flandrei. Taaare faina cursa! Despre locuri nu mai spun nimic, eu marea pofticioasa de Franta, Belgie, Luxemburg.
Dar marturisesc ca m-am bucurat de victoria blegianului Nuyens. Sa n'aud de Boonen cumva, deci chiar moralizator finalul lui "cand doi se cearta al treilea castiga". Desi de ravasitul Cancelara mi-a cam parut in imaginile acelea de dupa finish.

Policlinicile ploiestene n-au nici macar umor

De obicei medicii dispun de un umor negru (poate socant si deprimant pentru pacienti, dar care pe ei ii ajuta sa duca profesia asta zi de zi).
In contextul asta nu inteleg de ce situatia de la Policlinica Cina e atat de fada.

Saptamana trecuta la stirile radio auzeam ca aparatul de radiologie de la Cina are 48 de ani.
Astazi ma asteptam sa gasesc pe aparatul asta vreun afis de genul
MACAR SA AJUNGI SI TU LA VARSTA MEA!

Insa nu era nimic. In afara de un frig crunt.