Se afișează postările cu eticheta prahova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prahova. Afișați toate postările

Ziua mea de azi văzută seara nu e aceeaşi cu ziua mea de azi întrezărită dimineaţa

joi, 18 august 2011

Când ai apucat de ţi-ai făcut un blog ţi-ai asumat şi o responsabilitate. Să-l îngrijeşti, estetic, să-l pliveşti de buruienile anonime ce sar cu ocări, dar mai ales să-l resuscitezi aproape zilnic în măsura în care lumea de azi moare un pic între fiecare calup de informaţie vitală preţ de o efemeritate.

Câteodată însă n-ai subiecte.
Alteori n-ai timp.
Uneori n-ai inspiraţie.
Iar alteori dă buzna câte o veste de la vreun prieten sau vreo rudă şi orice chef de blog o tuleşte ruşinat.

Astă-seară am fost la un blogmeet. O nouă întâlnire a prahovenilor.
I-am reîntâlnit pe Waven , pe Dragos 3ditorial , pe Tibi , pe Bogdan Cojo , pe Vali Ovidiu , pe George sau Jorje , pe Haotik. A lipsit Aditza.
A fost şi Kriogen prezent, dar cunoştinţă poate apucăm să facem data viitoare.
Şi-au mai fost Dana şi Livia.
Avurăm şi un invitat de data asta în persoana lui Chinezu.
N-o să vă spun ce s-a băut.
De fapt, n-o să vă mai spun nimic în seara asta.

Sunt unele zile şi unele veşti care te fac să pricepi că mare parte din ceea ce facem sunt inutilităţi pe care le facem noi să pară importante. Lucruri ce vin şi se duc, indiferent câtă emfază le acordăm.
Să-ţi fie oamenii dragi sănătoşi, asta e ceea ce contează cu adevărat; pe urmă avem pe ce broda zâmbete, băute, glume, poveşti, amintiri, minciunele.

Ajutati-ma cu o lista a obiectivelor istorice din Prahova

marți, 16 august 2011

Le-am numit obiective istorice şi nu turistice fiindcă mă interesează orice ruine ale vreunui loc ce-o fi fost vreodată însemnat.
Ruinele nu prea aduc turişti în general, poate doar o specie bizară de turişti, boemii sau pasionaţii de istorie.

Voi încerca eu să trasez o schiţă a acestei liste, dar sper să mai aud de locuri ce pot fi adăugate.
Nu mă interesează mânăstirile, că biserici sau mânăstiri cu vechime ori fală în mântuiri cred că avem în fiecare comună, în toate judeţele.
Vă previn de asemenea că nu-mi cunosc prea bine judeţul, deci schiţa trasată de mine ar putea fi ruşinos de ignorantă.

Aşadar castele, palate, conace, cule, forturi, cetăţi, bastioane, case aparte şi altele asemenea, în orice formă de prezentare - ruinate, bine conservate prin minune sau restaurate.
Cel puţin eu una de forturi sau cetăţi prin zonele noastre n-am auzit, poate n-om fi fost zonă prielnică bătăliilor şi invaziilor, sau, din contră, om fi fost, dar ne-a lipsit potenţialul clasic de apărare.

Pornim :
1. Casa de Târgoveţ din secolul XVIII din Ploieşti
2. Peleşul şi Pelişorul din Sinaia
3. Conacul Bellu din Urlaţi
4. Ruinele Micului Trianon din Floreşti
5. Conacul Pană Filipescu din Filipeştii de Târg
6. Închisoarea Doftana
7. Castelul Iuliei Hasdeu din Câmpina
8. Castelul Cantacuzino din Buşteni      - mulţumesc Mihaeladr
9. moara veche din Drajna    - mulţumesc DevHell

Modernizarea statului chiar si prin someri

luni, 18 aprilie 2011

La Oficiul de Somaj, daca ai treaba pe-acolo si iti trebuie o tidula de la dansii, scrie clar ca trebuie sa vii cu cinci coli albe de xerox.

Nu stiu daca asa-i si prin alte locuri, dar in Prahova nevoia de hartie e evidenta.

In ritmul asta eu cred ca in curand Agentia de Somaj insasi va intra in somaj.

Dezvoltarea locala in Prahova. (pentru oamenii mai inteligenti decat mine)

marți, 12 aprilie 2011

Logica socio-economica ce ne-a fost predata ne-a alimentat naivitatile cu inca o idee pe care eu o vreau reexplicata in contextul de fata.

Carevasazica, teoria spune ca deschiderea unei mari fabrici intr-un loc anume va fi echivalentul unei binecuvantari divine : fabrica noua - locuri de munca - muncitori multi -oameni atrasi catre localitate - dezvoltarea altor mici afaceri profitand de noua afluenta - plata de impozite la bugetul local ...
Intr-un cuvant o mare fabrica intr-o zona va atrage in timp, ca un magnet, dezvoltarea zonei respective.

Parca asa suna vorbaria propagandistilor capitalismului, sau cum se mai numeste starea asta.

Sa luam acum un exemplu local recent.
Episodul 1 - La Urlati s-a deschis anul trecut o noua fabrica P&G.
Episodul 2 - La Urlati (acelasi) s-a inchis luna asta spitalul local.

Parca la finalul unei probleme se scria q.e.d. , dar cred ca le-am asezat eu gresit unele sub altele, ca mie nu imi da demonstratia teoriei nici macar cu virgula.