Cum ar trebui sa fie un profesor, cum putini sunt

Astăzi am aflat de profesoara mea de franceză din şcoala generală.
Doamna Viorica Micu, a predat franceza la şcoala 23 din Cina, în Ploieşti.
Îmi pare tare rău că nu i-am mulţumit pentru orele de franceză. Şi mai ales că nu i-am spus niciodată cât de mult a contat felul în care ne-a tratat, felul în care ne-a predat, ceea ce ne-a învăţat.
Este primul profesor care mi-a marcat formarea şi, într-o măsură pe care n-o voi contoriza vreodată, traiectoria studiilor ulterioare.

E primul profesor care, în clasa a VIII-a, într-o perioadă şi într-un sistem în care toţi profesorii ne dictau şi ne cereau să le reproducem vorbele, ne-a pus o întrebare ce ne-a şocat 'ce părere ai tu ?'. Pare-mi-se că era la unul din textele lui Saint-Exupery.
Pe mine una întrebarea asta m-a făcut să mă simt atât de mândră şi de matură ! În sfârşit existam pentru cineva, în sfârşit un profesor credea că putem avea părerile noastre şi vroia să le ştie !

Tot doamna profesoară Micu ne-a adus două cărţi să le citim, mie şi colegei mele de bancă, fiindcă eram eleve bune. Ne-a impus într-un fel să le citim. Erau despre Istoria Franţei. Iar noi eram clasa a VI-a doar.
Am citit-o pe una. N-am priceput mare lucru. Şi, firesc, nici nu am reţinut nimic.
Îmi amintesc doar că era despre Noaptea Sfântului Bartolomeu şi despre Charles IX, iar cea a colegei era despre Caterina de Medici.
Când i le-am returnat a fost supărată că fiecare dintre noi citise doar câte o carte, în vreo lună de zile. Se aşteptase până atunci să fi făcut schimb şi să le fi terminat pe ambele.

Nu, orele de franceză nu erau plăcute şi nu erau uşoare.
Fiindcă doamna Micu era severă, sobră şi de multe ori supărată.
Însă pentru mine orele erau uşoare fiindcă îmi plăcea franceza la nebunie şi învăţam. Şi, deşi atmosfera era tensionată şi nu mă simţeam confortabil, orele de franceză din şcoala generală cu doamna Micu îmi plăceau teribil. Şi au rămas până azi printre cele mai 'bogate' ore din şcolile pe care le-am parcurs.

Era o femeie cochetă şi emana eleganţa sobră şi deloc ostentativă a franţuzoaicelor.

Am o mulţime de amintiri din cei patru ani de franceză de la şcoala 23 ! Toate cu doamna Micu.
Şi o mulţime de lucruri pe care le-am ţinut minte din ceea ce ne spunea, fiindcă era unul din rarii profesori ce predau şi dincolo de manual. Lecţii despre stil, despre eleganţă.

Nu ştiu câţi astfel de profesori mai există astăzi, dar eu, o părticică din ceea ce ştiu, îi sunt datoare doamnei profesoare de franceză Micu Viorica.
Păcat că nu apucăm mai niciodată să le spunem celor câţiva oameni importanţi pentru noi că le suntem recunoscători ...