Mie îmi place Ecaterina Andronescu, zisă (nu degeaba se vede treaba) Abramburica. Ca prezenţă, ca doamnă. E ponderată în comportament, elegantă în ţinută, mereu cu un aspect îngrijit, clasic. Mi-ar plăcea dacă voi ajunge la vârsta ei să am aceeaşi ţinută. Mulţimea de eşarfe o am asigurată încă de acum.
Ca ministru al Educaţiei însă ...
Hai cu o scurtă enumerare, că nu toată lumea e la curent cu mersul Educaţiei în România.
În 2009 doamna Andronescu a desfiinţat şcolile profesionale. Nu găsesc nici o justificare logică a deciziei.
Cert e că parcă mi-l şi imaginez pe tovarăşul Nicolae răsucindu-se în mormânt pe stânga de plăcere : tanti asta i-a realizat dezideratul socialist - egalizarea tuturor.
În secunda doi mi-l imaginez însă răsucindu-se din nou, spre dreapta de data asta, de nervi : păi în loc să ne uniformizeze pe toţi, conform idealului comunist, la nivel de prelucrători prin aşchiere, tanti asta ne-a egalat la nivel de liceu teoretic? Cum adicătelea? Tot românu-i 'telectual?
La asta aştept răspuns din partea maneliştilor, articulat frumos.
Vara trecută, după procentajul şocant de nepromovare a examenului de bac, aceeaşi doamnă Andronescu a propus să intre la facultate tot neamul adolescentin, inclusiv cei ce nu promovaseră. Ceva în genul creditului cu buletinul, intri tu la facultate, puişor agramat, acuma, şi-mi aduci diploma de bac de preferinţă înainte să termini aici studiile, să nu ne încurcăm în diplome.
Vara asta, după noul procentaj dezastruos de nepromovare a bacului (care măcar n-a mai fost şocant acum), doamna Andronescu are o nouă propunere : să desfiinţăm liiceele care s-au dezonorat.
N-a precizat ce-i de făcut cu acei elevi, îi lăsăm cu 8 clase, la cerşit, la emigrare, la puşcărie.
Dar să desfiinţăm din nou, de data asta liceele.
Apăi te poţi aşa juca totuşi cu legi şi instituţii ale unei ţări?
Când iei o decizie nu evaluezi implicaţiile?
Poţi să vii peste câţiva ani să spui sorry, am gândit prost prima oară, virăm la 180?
Cât abrambureală ţi-e permisă când ai o responsabilitate la nivel de popor?
Jucaria politicienilor : tara
marți, 10 iulie 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
14:38
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
andronescu,
educatia,
lumea in care traim,
politica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
In ceea ce o priveste pe Abramburica, eu personal am unele neclaritati... Masurile luate de ea de-a lungul mandatelor nu sunt dintre cele mai inteligente, uneori sugereaza mai degraba niste experimente sociale. Pe de alta parte, ministrii au consilieri, unii mai doxati decat ei (sau asa ar trebui), care pot corija din timp initiativele neinspirate ale sefilor lor.
Cum ziceam, am o neclaritate... cum se intampla "ministreala" in cazul Abramburicai?
oooof, si eu cred ca desfiintarea scolilor profesionale a fost o mare greseala!
daca nu-i trage nimeni la raspundere, ce-i impiedica sa-si testeze inteligentele pe spatele celor 20 si de milioane de romani?
off, Dana, bine ai zis : multi dintre ministrii romani au tot facut experimente sociale pe poporul asta.
Hapi, sa stam calmi : e loc pentru multe alte mari greseli, nu doar in invatamant.
Ar fi loc si pentru decizii intelepte, dar cine sa le ia?
Raul, despre asumarea raspunderii in Romania ... se poate scrie un trata SF probabil. In orice domeniu si la orice nivel.
Trimiteți un comentariu