Întâmplare reală de-a mea, n-are importanţa banca, ci domnişoarele adorabile.
În septembrie am mers de 3 ori la bancă să primesc un card nou în locul celui care expirase. Prima oară am şi martor că am stat peste jumătate de oră la birou şi nu din cauza pretenţiilor mele, ci din cauza confuziei funcţionarei.
Duminică am vrut să-mi cumpăr bilet la concertul Depeche şi, supriză, site-ul mi-a scris că tranzacţia nu se poate efectua. În condiţiile în care tocmai îmi alimentasem contul special pentru biletul ăsta, cu suma necesară.
Astăzi merg la bancă şi, norocoasa de mine, mi s-a oferit gratuit o senzaţie de înmuiat picioarele :
de la bancomat mi se arată că soldul meu e 0 roni.
Intru să întreb ce s-a întâmplat cu banii mei şi aflu :
'Păi banii îi aveţi în contul celălalt.'
Care dracu' cont celălalt??? deja mă şi gândeam că vreun unghi bogat (şi aproape putred) pe care nu-l cunosc mi-o fi deschis vreun al doilea cont ...
Mă lămureşte domnişoara :
'Când v-am dat cardul cel nou v-am deschis un nou cont.'
Ufff, bate-le-ar inteligenţa să le bată pe fetele Moşului !
Deci donşoarele mi-au deschis un cont nou fără măcar să-mi spună :
'şi prostovanco de clientă ce eşti, vezi că nu-ţi dăm card pentru contul pe care ai banii,
dar îţi facem un cont nou pe care ai 0 lei şi pentru ăsta îţi dăm card.'
Îmi vine greu să înţeleg logica fetelor ce lucrează la bănci :
probabil de la atâtea programări la coafor li s-o mai fi stricat ceva din soft!
Sau o fi de la frustările generate de salariile mici din bănci.
Aaaah! Adica functionarele bancare si umorul sec. Si inimioara mea
marți, 27 noiembrie 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
20:02
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
banci,
card si cont,
de'ale mele,
functionare bancare,
logica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
Cam abuziv asa, sa iti faca direct 2 conturi! Cred ca te-au vazut atat de bogata, incat 1 cont nu iti ajungea :)
Norocul tau
beleaua ta!
Ce prostie sa nu iti explice asta dinainte ! Lasa, ca am citit recent in mass-media internationala ca in curand vor dispare bancile cu functionari de banca, asa ca o sa ne descurcam cu totii pe Internet si/sau cu diverse carduri pre-platite oferite de diverse magazine si nu va mai trebui sa interactionam cu functionari de banca. Intre timp, asteptand ca functionarii de banca sa devina someri, te-am invitat pt relaxare la o lepasa muzicala la care trebuie sa raspunzi la intrebari numai prin melodii sau cantece, (desi nu e obligatoriu sa raspunzi la toate, daca nu vrei, ca sunt cam multe si cred ca la unele chiar e greu sa raspunzi printr-un cantec, sau cel putin asa mi se pare mie...eu inca nici nu m-am apucat sa raspund, voi munci la asta asiduu probabil tot restul saptamanii !)
Nasol moment. Eu zic ca ar trebui să vorbești la OPC. Și să îți faci online bancking, ajută.
si eu am patit o chesie mi-au pus banii dintr-un cont in altu;:))
pe mine m-a disperat ING -ul...nu au decat o singura casierie la vre-o 8 banci in orasul meu si nu au binevoiet sa-mi zica...m-au lasat sa merg din sucursala in sucursala pana m-am prins singurica !
Distractie mare cu bancile astea, ba o supriza cand ti-e lumea mai draga,ba intervine ceva nepravazut
Totusi, a trebuit sa semnezi ceva cand s-a facut noul cont. Probabil ca au strecurat formularul printre actele pentru card.
Este lumea un loc periculos, haotic si fara vreun scop inerent, care ruleaza ca o masina automata defecta si fundamental defavorabila fericirii tale? Sau poate esti inconjurata de ajutoare intr-un univers prietenos care iti ofera provocari, cu scopul de a te face mai inteligenta, mai salbatica, mai buna?
Un LA MULTI ANI benefic dupa luna plina si un 13 norocos si depeche-ist pentru anul ce vine. Oare care va fi titlul albumului?
LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu prea am inteles eu logica bancilor. Mereu au interes sa iti faca mai multe conturi. De asemenea se arata foarte reticenti in a-ti inchide conturile actuale. Nu vad ce au de castigat, ca multe dintre acestea nu au costuri de administrare... si daca le au, banii care le revin sunt foarte putini.
Nu stiu de ce sunt asa de acre functionarele bancare. Poate o fi o politica sa ne convinga pe toti sa apelam la servicii de internet banking.
Ma mir ca la bancile de la noi nu s-au impus niste controale ale calitatii serviciilor.
Trimiteți un comentariu