Tovarasul Ceausescu, un intelept al audio-vizualului

Am încercat să mă uit şi eu un pic la teve azi, că e prea cald pentru citit, prea soare pentru plimbări.

Şi-am nimerit ştiri ... despre caniculă. Pe bune? Cine-ar fi crezut că e caniculă? Câţi dintre noi nu aveam NEVOIA de a ne informa prin interviuri cu mămăiţe, despre cum e cald vara? Nemaivăzut, nemaitrăit, doar de-aia a ajuns la ştiri.

Şi uite aşa am ajuns să îmi dau seama că în fapt Ceauşescu a fost un înţelept. Un dictator, dar unul spre sănătatea mentală a poporului. Fiindcă după ce priveşti mai mult de-o oră la canalele tv româneşti, oricare dintre ele, Protivi-ul sau Realitateateve, chiar şi două ore de televiziune zilnice sunt prea mult!

Strategii falimentare pe termen lung

An de an competiţiile sportive încearcă să-şi menţină sau chiar să-şi crească audienţa.
Cum anume? Păi introducînd niveluri de dificultate sporite.

În ciclism cel puţin strategia asta e foarte vizibilă :
în Le Tour 2013 i-au pus pe salahorii ăia de ciclişti să treacă în aceeaşi zi de două ori peste Alpe d'Huez.
Şi pentru că astfel pragul de sensibilizare (şi de interes deci) al publicului a mai crescut cu un vârf, la anul cicliştii vor trebui să treacă fie de trei ori peste Alpe d'Huez, fie să-l treacă o dată, dar pe o singură roată.

Problema e că cealaltă componentă a ecuaţiei nu sporeşte în acelaşi ritm, an de an.
Capacităţile umane, fie ele şi ale unui ciclist de performanţă, nu urcă anual cu un vârf.

Limitele fizice se menţin cam în aceiaşi parametri, în schimb organizatorii pretind cu fiecare tur mai mult, mai greu.
Iar noi, public, ne mirăm ipocrit că sportivii se dopează.
Ori ipocrizie, ori prostie. Sau o combinaţie a celor două.

Pragurile de sensibilitate diferă. Eu public, tu ciclist, ei organizatori.
Nouă ne descreşte interesul faţă de ceea ce am văzut deja, cicliştilor le stagnează capacităţile corpului.
Organizatorilor le creşte foamea de bani, aşa că şi cicliştilor trebuie să le crească măcar pragul de dopaj, dacă tot limitele astea omeneşti se încăpăţânează să rămână neschimbate sub indiferenţa publicului obişnuit să i se dea mereu mai mult.  Mai mult, nu mai curat!

Şi da, eu una prefer să rămân cu acelaşi nivel al admiraţiei pentru Lance. Tot noi ca public şi ei ca organizatori creăm toţi campionii ăştia pătaţi, măcar să ni-i asumăm!

Cum stati cu spiritul de observatie? Victor Slav are pietre la rinichi

Eu cu deducţia sunt imbatabilă. Mai tare decât Gogu mentalist.
Numai ce l-am văzut în ultimele două seri pe Victor Slav, tipul de la Protivi prezentând meteo şi mi-am dat seama - tipul are probleme cu rinichii.
Cum de ştiu asta? Simplu : observaţie!

În ultimele două zile Victor dragul de el a venit îmbrăcat în acelaşi mod :
tricoul era băgat în pantaloni doar în dreptul şliţului, în rest era lăsat pe dinafara blugilor.

Cum Victor nu e un adolescent obsedat de a  ieşi în evidenţă,
cum Protivi-ul e-un post serios (dovedit prin mai toate emisiunile sale ca profisionist),
cum rubrica meteo e o rubrică serioasă, nu-i acolo de caterincă,
e clar că nu-i decât o explicaţie posibilă :
bietu' Victor Slav are probleme mari cu rinichii şi-l trec nevoile fix înainte de a intra în direct,
dar cum e băiat profisionist abia ce apucă să-şi bage tricoul în pantaloni un pic, pe fugă, ca să intre în direct la secunda potrivită.
De apreciat omul !

Dar acum mă gândesc cu teamă la starea lui de sănătate :
dacă, fir-ar să fie, problemele i se agravează şi o să stea mai mult la baie, conştiincios cum e să dea fuga în platou, oare în ce ţinută o să ajungă să ne prezinte meteo?

Cretinoizii ar trebui castrati!

Ieri, în centrul oraşului, în faţa mea se plimbau agale două persoane în jurul cărora gravita o fetiţă de vreo 4 ani.
Persoanele aveau cam 35 de ani, iar una dintre ele era genul dubios care nu ştii dacă-i bărbat sau femeie. Tocmai persoanei ăsteia fetiţa îi spunea mamă. Eu tocmai remarcasem cât de tandru se ţineau de mână cele două persoane şi cât de captivate erau de discuţia purtată.
Numai că fetiţa intervine în discuţia lor : 'Mami, vreu să mergem pe jos.'

Persoana cu identitate dubioasă îi răspunde 'pe jos mergem.'  şi se ia din nou de mână cu cealaltă femeie, continunîndu-şi discuţia şi ignorînd copilul.
Aşa încât bietul copilul revine cu rugămintea 'vreau să mergem pe jos pe jos'. Nu ţipase, nu plânsese, nu făcuse nimic nelalocul lui, doar revenise cu dorinţa ei. Atât i-a trebuit.

Individa căreia îi spunea mamă s-a rupt brusc din discuţia plăcută purtată şi din ţinerea de mână a celeilalte femei şi s-a năpustit asupra copilei. Cu o palmă, cu tras de păr şi ţipînd la ea : 'TÂMPITO! ţi-am spus că ăe jos mergem, ce mă înnebuneşti atâta? Proastă ce eşti!'.

Biata fetiţă n-a zis nici pîs.
Eu, la doi paşi în urma lor, rămăsesem uluită. Primul instinct a fost să intervin,
dar creatura aia de mamă cu aspect de bărbat lovea cu atâta ură copilul că mi-era să nu mă pocnească şi pe mine dacă intervin.

Un caz. Ziua în amiaza mare, în ochii lumii, în centrul unui oraş.
Cine ştie cum se comporta între cei patru pereţi ai casei faţă de copila aia !

De-asta sunt clar de părere că da, societatea ar trebui să decidă şi să castreze imbecilii.
Condamnăm la o viaţă de chin nişte copii doar pentru dreptul unor cretinoizi de a avea copii. De a avea copii pentru a nu le acorda atenţia decât când ţipă şi îi bat!
Nu mai adaug faptul că e probabil ca aceşti copii crescuţi astfel să imite la rândul lor modelul parental avut.
De ce ? Doar pentru egalitatea de drepturi ?
În mod normal eu ştiu că un drept revine şi cu doza lui de responsabilitate.
Dacă nu poţi duce responsabilitatea, atunci nu trebuie să primeşti dreptul!

O fi radicală măsura, dar nu văd alta : sterilizarea cretinoizilor scuteşte suferinţa inutilă!