Despre senzitivitatea părinţilor la reproşurile adresate de proprii copii am să scriu, tocmai am descoperit că am călcat pe o mină activă menţionînd nişte constatări.
Ce-am constatat?
Că a-ţi creşte copilul aşa cum am fost eu crescută înseamnă să inhibi personalitatea copilului şi să formezi un om neadaptat pentru societatea de astăzi.
Adică :
- spunîndu-i permanent că e un prost / proastă, chipurile ca să îi stimulezi capacitatea de a gândi
- comparîndu-l mereu cu alţii care-s mai buni, mai silitori, mai curaţi, mai iuţi, mai, mai, mai. Întotdeauna văzuţi din afară copiii altora pot părea ideali faţă de al tău. Nu uita însă, priveşti din afară !
- cenzurîndu-l mereu în ceea ce spune, în gesturi, 'să nu mai zici asta!, să nu mai faci asta!'
- punîndu-l să meargă la toate drăciile de concursuri la care copilul nici nu-şi doreşte cumva să meargă, chipurile să îl obişnuieşti cu competiţia şi cu presiunea.
- şi, mai ales, punînd asupra copilului presiunea că nimic din ceea ce face nu e la standardul de perfecţiune pe care el are capacitatea să îl atingă. Perfecţiunea e o prostie, nu le-o mai impuneţi copiilor, nu îi mai obligaţi să îşi însuşească standarde arhi-exigente cu ei înşişi.
Vor ajunge nişte dinozauri greoi într-o lume de pantere agile !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
Nu am inteles care e mina activa pe care ai calcat. Ce descrii tu a fost descris probabil de sute si mii de oameni constiinciosi din fire carora chiar si le-a pasat de ce le spuneau parintii (uneori chiar si tutorii sau preotii parohiali sau profesorii in caz ca erau catolici sau mergeau la o scoala catolica) plus aveau si inteligenta si imaginatia si sensibilitatea de a se conforma, si mai erau si introspectivi si interesati de literatura. Pt a vedea ce tare se autoflagela altcineva si mai si, si inca nu fata de proprii parinti sau 'lume', ci chiar fata de Iisus Christos, dar si fata de societate din cauza ca nu considera ca era indeajuns de merituoasa...intr-o cursa de adaptabilitate la o scara de valori auto-propusa chiar de ea insasi, desi de fapt mai devreme probabil propusa ei de altii, desi in e a gasit teren fertil, ca altora putin le-ar fi pasat, a se citi scrisorile jurnal de rugaciune ale d-nei Flannery O'Connor recent publicate de Farra, Straus and Giroux. Zau, am ramas masca citind cateva fragmente si chiar mi s-a facut mila ce s-o fi chinuit asa sufleteste omul asta cand era tanara, si totul doar pt ca era ff constiincioasa, plus super inteligenta, plus introspectiva, plus talentata la scris. Din pacate a decedat si tanara, la numai 39 de ani, de lupus sistemic, o maladie autoimuna severa.
CORECT!
L-ai citit pe Alfie Kohn de curând? :)
Si astfel ajungem la concluzia ca adevarata libertate incepe in familie.
Toti parintii au tendinca sa procedeze asa, dar nu numai ei, ci si intreaga societate ne creaza un corset in care, de la un anumit moment, incepem sa ne simtim incomod.
Daca ne gandim ca copiii asa cum sunt cunoscuti ei astazi au fost inventati asa de recent in istoria omenirii...zau, totul pare parca mai optimist, o mai fi loc de imbunatire asa pe viitor, poate atunci cand si femeile vor renunta si vor fi incurajate sa renunte la corset...ma rog, cred ca s-a mai incercat dar a reintrodus Madonna bustiera...poate chiar inspirata de role modelul luptatoarei Ioana d'Arc. Desigur nu recomand renuntarea la echipamentul de protectie gen platosa utilizat in diverse profesii...cred ca de aia e si dificil de propus renuntarea la corrset pt femei...de fapt as recomanda promovarea lui mai larga si in randul barbatilor, ca e nevoie de mai multi oameni calificati pe meserii unde trebuie purtata o platosa, de ex tehnicieni radiologi, astronauti, lucratori in cercetarea unor germeni patogeni ff periculosi, etc (nu numai militari)
Off-topic: ti-am trimis ce mi-ai cerut, pe fb.
Rudolph Aspirant , si eu am pu..(vroiam sa zic religia) mea . Dar nu o flutur in fata altor oameni spunand ca a mea e mai mare . Ca parinte, nu e nimeni perfect, dar nu strica sa intelegi ca nu e bine sa incerci ati transforma copilul intr-un robot . Pace :)
@Anonim- fusese un comentariu mai degraba literar, nu fluturam vreo pancarta de reclama religioasa. Eu nu sunt afiliat oficial cu religia romano-catolica, de fapt nu sunt afiliat oficial cu o religie anume, desi chestia asta face parte din rezolutiile mele pt viitor sa devin,numai ca nu am avut timp sa ma decid, lus de lavreo 16 ani fluctuez intre starea de credincios si agnostic in functie de daca sunt indragostit si simt nevoia sa multumesc vreunui reprezentant formal al proniei,sau nu. Pana acum religiile pe care le-am luat in consideratie pt o viitoare alegere ar fi totusi de tip monoteist abrhamic, insa nu ma pot decide intre protestantimul de tip luteran si iudaismul progresist/reformat...cred ca pana laurma va fi iudaismul ca are parca o idee mai putine cantece si poezii, desi are si asta destule cantece...nu stiu ce sa zic,nu o prea am cu muzica, sunt afon...mai studiez,mai astept, e si mai scump sa te afiliezi la iudaismul din Copenhaga decat la luterani.
Daca toti parintii ar avea macar puterea sau dezvoltarea emotionala suficienta cat sa fie capabili sa-si ASCULTE cu adevarat copiii si sa inteleaga ca in prima faza ce-ti spune copilul nu e un repros ci o usa spre el, tot ar fi bine. Doar ca, din pacate, parintii care o dau in bara cel mai rau sunt si cei care le pun "pumnu-n gura" copiilor atunci cand acestea incearca sa le arate / explice ce nu e ok, aceeasi care, constatand la maturitate ca relatia cu al lor copil ehttp://letyourminddothewalking.blogspot.com/logout?d=http://www.blogger.com/logout-redirect.g?blogID%3D3039911791123666847%26postID%3D8304468286501718163, dincolo de aparente, moarta, se intreaba retoric unde au gresit si nu gasesc raspuns. Si de l-ar gasi, nu l-ar suporta...
Trimiteți un comentariu