E și cel mai important pas (cred eu) : din moment ce te poți proiecta mental experimentînd tocmai acel lucru față de care ai aversiune atunci, vorba proverbului, ești pe jumătate absolvit de vina (și rușina) de a fi fobic.
Așa și eu, am o mare fobie.
Conștientizată, acceptată ba chiar și raționalizată prin lipsa abilităților specifice necesare -
mi-e teamă de a conduce, teamă de mașini.
Prin urmare până la vârsta asta am exclus total și fără vreo re-evaluare sau vreun regret posibilitatea de a-mi lua vreodată carnet.
Iaca însă cum te ajung de te duc pasiunile și cum îți dă foc inimioara la principii, până te faci titirezul propriei dorinți și arunci la coș principii... ba chiar și fobii ! Ceea ce, tre să recunoaștem, e fabulos ! La supremația pasiunii asupra fobiilor mă refer.
Spuneam așadar că o mare dragoste m-o vindecat de fobia asta cu condusul.
Dragostea pentru ceea ce îmi doresc să fac cu viața mea profesională.
Anul ăsta am scăpat de necesitatea navetei, dar din toamna viitoare nu știu dacă voi mai fi la fel de norocoasă.
Mare mi-a fost mirarea anul ăsta când m-am interesat și am aflat cât costă o navetă la nivel județean și cum, până într-o comună aflată la doar 28 km de Ploiești, microbuzul face de fapt o oră juma pen că rutele de microbuze îs ocolișuri (cât mai cuprinzătoare de navetiști, implicit și de km).
Așa se face că marea alergică la mașini a început să își reevalueze fobia și să-și prețăluiască pasiunea : le-o cântărit, o pus într-un taler fobia iar în celălalt ambiția profesională. Peste ăsta din urmă a adăugat ceva greutate din curaj și așa o rezultat auto-vindecarea.
La anul, numai bani să am pentru asta, voi începe școala de șoferi.
Păi ori mă pretind îndrăgostită până peste urechi (adică îndeajuns de bine cât să mă ajute să depășesc orice obstacol), ori ce mama lui Ilie ?
Probabil că strategia asta ar putea fi folosită și pentru alte fobii, cu riscuri secundare minime.
Numai îndrăgostiri destule să avem , că apoi ne imunizăm de toate mai ceva decât hipopotamii !
Și ca dovadă că-s mândră de constatarea schimbării mele (mentale momentan), dansez cu frenezie cânticelul ăsta.
Iar ca să nu spuneți că eu de fapt aș face naveta doar spre zări anglofile, poftim, lălăiți cu mine :
aș merge 50 de kilometri, și-aș mai merge tot vo 50 km bade !
ps. să mă ierte mama lui Ilie și hipopotamii, entuziasmul mă face să fie incorectă politic !
2 comentarii:
daca nu avem incotro...trecem si peste! :)
Iti doresc mult success sa invingi aceasta fobie! Eu stiu pe cineva care a facut si scoala de soferi si de frica de a conduce a renuntat inainte de a da examenul. Trebuie sa fii puternica ca sa invingi! Bafta!
Trimiteți un comentariu